„Oamenii nu se despart din lipsă de iubire, ci pentru că se rănesc din tonuri de care nu sunt conștienți”.
Aceasta este una dintre afirmațiile centrale ale Teodorei Mețiu, expert în comunicare prin cuvânt, voce și limbaj nonverbal, invitată în emisiunea „Altceva cu Adrian Artene„.
Teodora Mețiu are peste 7.200 de ore de transmisii live și 72.000 de știri prezentate. A pregătit președinți, CEO din corporații mari și membri ai Parlamentului European. Este fondatoarea Laboratorului de Dicție din România.
Mețiu susține că un cuvânt fără ton nu are putere. „Tonul este emoție pură”, spune ea. Ce simte o persoană în momentul în care vorbește, asta va auzi celălalt în ton, indiferent de cuvintele folosite.
„Dacă sunt un om nervos tot timpul și îți spun te iubesc, tot nervos va suna”, explică expertul. Problema majoră în relații nu este ce spunem, ci cum îl facem pe celălalt să se simtă când vorbim.
Mețiu demontează un mit răspândit: certurile frecvente nu înseamnă lipsă de iubire. „Dacă vă certați des, vă iubiți de nu mai puteți„, spune ea.
Problema reală este alta. Peste 90% din certurile din familie nu sunt despre ceea ce doare cu adevărat. Gunoiul nearuncat sau haina lăsată pe jos nu sunt durerea reală. În spatele lor se ascunde o durere mai veche: lipsa de respect, lipsa de implicare, sentimentul că munca ta nu este recunoscută.
Expertul recomandă „pregătirea certei” înainte de a o purta. Înainte de orice confruntare, fiecare partener ar trebui să aplice regula celor cinci de ce, pentru a ajunge la rădăcina adevărată a durerii.
„Hai să facem marea trecere de la dispută la discuție”, spune Mețiu. Disputa repetă aceleași reproșuri. Discuția pune pe masă durerea reală.
Un alt principiu esențial: în relație nu contează cine are dreptate, ci cum rămâneți conectați. „Pot să am dreptate și totuși să rămân singur în relație.”
Mețiu trasează o linie clară: „Sinceritatea care rănește nu este sinceritate, este răutate.” A fi sincer nu înseamnă dreptul de a jigni. Există întotdeauna variante de a spune adevărul fără cruzime.