Prima pagină » Știrile zilei » Nicușor Dan și Karol Nawrocki, despre posibilitatea de a găzdui trupe americane: Suntem pregătiți să primim soldații americani. Vom fi foarte fericiți să o facem

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, despre posibilitatea de a găzdui trupe americane: Suntem pregătiți să primim soldații americani. Vom fi foarte fericiți să o facem

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, și președintele României, Nicușor Dan au declarat marți că statele de pe flancul estic al NATO sunt pregătite să primească militari americani, având în vedere discuțiile privind relocarea unor forțe din Germania.
Radu Mocanu
12 mai 2026, 19:33, Politic

„Noi în Polonia suntem pregătiți să primim soldații americani. Aceeași părere au mulți lideri din Uniunea Europeană, mai ales din țările de pe flancul estic al NATO. Asta e direcția în care trebuie să mergem, pentru că astfel garantăm securitatea țării noastre, cât și a întregului flanc estic. Nu acționăm împotriva vecinilor din vest, ci pentru securitatea noastră proprie”, a spus Nawrocki, marți într-o conferința de presă comună alături de Nicușor Dan. 

Despre același subiect, liderul de la București a transmis: „În niciun fel de atitudine incorectă față de partenerii noștri europeni, este o decizie care ține strict de Statele Unite ale Americii în măsura în care domniile lor vor considera că pentru apărarea colectivă, pentru apărarea NATO, România este o gazdă bună. Vom fi foarte fericiți să o facem”. 

Declarațiile celor doi președinți vin după ce administrația americană a anunțat la începutul lunii mai că ar putea reduce numărul efectivelor americane din Germania, în urma unei dispute diplomatice dintre președintele Trump și cancelarul Merz privind războiul din Orientul Mijlociu. 

Recomandarea video