Prima pagină » Politic » „Telefonul care a aprins scena politică”. Acuzații și explicații după moțiunea de cenzură: Sorin Grindeanu îl indică pe Mircea Roșca, liberalul vorbește despre un apel „din greșeală”

„Telefonul care a aprins scena politică”. Acuzații și explicații după moțiunea de cenzură: Sorin Grindeanu îl indică pe Mircea Roșca, liberalul vorbește despre un apel „din greșeală”

Tensiuni politice după căderea Guvernului Bolojan. Sorin Grindeanu susține că liderul PNL Prahova, Mircea Roșca, ar fi sunat-o pe Lia Olguța Vasilescu, în timp ce liberalul respinge acuzațiile și explică apelurile telefonice.

Un nou schimb dur de replici a izbucnit pe scena politică. Lideri ai PSD și PNL s-au acuzat reciproc de contacte și presiuni politice.

Declarațiile au fost făcute public de Sorin Grindeanu, care a afirmat că președintele PNL Prahova, Mircea Roșca, ar fi încercat să o sune pe Lia Olguța Vasilescu.

Grindeanu: „Știu cine a sunat”

Sorin Grindeanu a susținut că există informații clare despre apelurile telefonice realizate înaintea moțiunii de cenzură.

Președintele PNL Prahova, Mircea Roșca. Știu că domnia sa a sunat, ca să transmită mai departe. Știu cine a sunat, știu numele”, a declarat liderul PSD.

Mircea Roșca: „A fost un apel de 40 de secunde, din greșeală”

Invitat la Antena 3 CNN, Mircea Roșca a respins acuzațiile și a explicat cronologia apelurilor telefonice invocate în spațiul public.

A fost un apel de 40 de secunde, din greșeală. Am să explic exact toată conversația. Este urât, extrem de urât ce a făcut domnul Grindeanu. Eu nu am folosit această conversație în nicio discuție, nici internă de partid, nici particulară”, a afirmat liderul liberal.

Acesta a precizat că primul contact a avut loc cu câteva zile înaintea moțiunii, când a fost apelat de Lia Olguța Vasilescu.

„Primul telefon a fost un apel nepreluat de la doamna Olguța Vasilescu. Am revenit ulterior. Nu a existat nicio presiune și nicio promisiune, ci doar interes privind atmosfera politică. Eu am avertizat că moțiunea de cenzură este cea mai mare greșeală și va duce țara într-o situație politică de neieșit”, a spus Roșca.

Explicații privind apelul controversat

Roșca a susținut că apelul de 40 de secunde menționat public nu ar fi avut conținut politic.

„Există un apel de 40 de secunde în care practic discuția a fost doar în sensul ‘scuză-mă, e din greșeală’. Exact cum am explicat. Nu a existat altă discuție”, a declarat liderul PNL Prahova.

El a adăugat că ulterior a existat o nouă conversație, după o postare publică realizată de Anca Alexandrescu.

Postarea care a declanșat scandalul

Conflictul a escaladat după ce Lia Olguța Vasilescu a publicat pe Facebook un mesaj adresat fostului premier:

„Domnule Bolojan, ce faceți? Că iar mă caută «oamenii dvs.»”, a scris aceasta, atașând o imagine cu apeluri nepreluate.

Marți, Ilie Bolojan a acuzat-o public pe Olguța Vasilescu că ar fi contactat membri ai PNL pentru a le transmite cum să acționeze politic după decizia liberalilor de a intra în opoziție.

Recomandarea video