Prima pagină » Știrile zilei » Prim-vicepreședintele PNL îi face evaluarea lui Nicușor Dan: Prudent, precaut și asumat

Prim-vicepreședintele PNL îi face evaluarea lui Nicușor Dan: Prudent, precaut și asumat

Ciprian Ciucu i-a făcut evaluarea politică președintelui Nicușor Dan, pe care îl descrie drept un lider „prudent, precaut și asumat”, în ciuda tensiunilor generate de desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. În același timp, Ciucu a respins categoric scenariul suspendării sau demiterii președintelui, evidențiind instabilitatea politică.
Radu Mocanu
16 sept. 2026, 16:17, Politic

Demiterea președintelui, o variantă respinsă ferm de PNL

Ciprian Ciucu a exclus categoric orice sprijin din partea PNL pentru un efort de suspendare și demitere a președintelui, invocând riscurile de instabilitate politică. 

„S-a vorbit săptămâna asta despre demiterea președintelui. Asta e o prostie. Noi nu putem susține așa ceva pentru că nu ai un guvern care să fie cu puteri depline. Ai o fragmentare politică fabuloasă. Asta mai lipsea acum să-l demitem pe Nicușor Dan”, a declarat Ciucu, miercuri, la emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, găzduită de Gândul

Acesta a amintit că relația PNL cu Nicușor Dan a fost marcată de momente de tensiune care au cauzate pierdere lipse de încredere dintre partid și președinte, când Adrian Veștea a fost desemnat să formeze un Guvern, fără consultarea conducerii PNL. 

„Nu facem niciun gest în ceea ce privește acțiunea politică a președintelui în ultimele 8 luni, aici vă dați seama când a venit și a nominalizat pe cineva din rândul nostru fără să ne consulte, atunci o bună parte din încrederea pe care am avut-o în domnia sa a fost zguduită”, a continuat liderul liberal. 

Evaluarea lui Nicușor Dan: un lider „excesiv de prudent”

Făcând o evaluare a mandatului lui Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, primarul general a spus despre Nicușor Dan că este „excesiv de prudent”, dar „asumat”. 

„Prudent, precaut, excesiv.  Dar, să știți că a fost asumat. Când a ieșit în fața protestatarilor și le-a spus că știe mai bine, a fost asumat. Când a spus că este șeful sistemului, a fost asumat”, a mai precizat Ciucu. 

Acesta a vorbit și despre relația președintelui cu Partidul Social Democrat, subliniind că social-democrații acționează tot mai vizibil împotriva lui Nicușor Dan. 

„Mi se pare asumat, dar nu mi se pare manifest asumat. Relația cu PSD cred că e onestă. Dar cum văd că PSD-ul joacă cu AUR  împotriva lui Nicușor Dan. Păi vedeți tot ce a făcut în Parlament. Inclusiv un atac la președinte cu obligarea aceea, de la punctul acestei situații, ca să publice declarația de avere a concubinei sale”, a mai spus Ciprian Ciucu. 

Emisiunea integrală poate fi urmărită aici:

Recomandarea video