Prima pagină » Politic » Siegfried Mureșan: Prețurile la energie sunt „mult prea mari”. Ce vrea să facă pentru a le reduce

Siegfried Mureșan: Prețurile la energie sunt „mult prea mari”. Ce vrea să facă pentru a le reduce

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că este preocupat de creșterea prețului combustibilului și afirmă că viitorul Guvern trebuie să investească în stocarea energiei, infrastructură și interconectare, precum și să îmbunătățească managementul companiilor energetice.

Mureșan: „Evident că mă preocupă și mă îngrijorează”

Întrebat, miercuri seara, la B1 TV, despre creșterea prețului benzinei și al combustibilului în România, Siegfried Mureșan a spus că evoluția este legată, în parte, de șocurile externe și de situația din Orientul Mijlociu.

„Evident că mă preocupă și mă îngrijorează. În parte sunt rezultatele șocurilor externe a situației din Orientul Mijlociu. Prețul benzinei, al combustibilului a crescut peste tot în Uniunea Europeană, dar e clar că noi trebuie să facem niște lucruri în energie”, a declarat premierul desemnat.

Investiții în stocarea energiei

Mureșan susține că România are un mix energetic bun, însă prețurile la energie sunt prea ridicate pentru populație. El consideră că sunt necesare investiții în stocare pentru a echilibra producția și consumul.

„Avem un mix energetic bun, dar avem prețuri mult prea mari la energie pentru oameni. Avem nevoie de management performant la companiile în energie. Trebuie să investim în stocare, fiindcă noi producem prea multă energie la amiază când e soare afară și prea puțină seara când oamenii ajung acasă, dau drumul la diferite electrocasnice și consumă mai mult”, a explicat Mureșan.

Premierul desemnat a mai enumerat investițiile în infrastructură și interconectare și absorbția fondurilor europene pentru energie printre măsurile pe care le consideră necesare pentru reducerea prețurilor.

„Deci trebuie să investim în stocare, în infrastructură, în interconectare, în management performant al companiilor energetice și să absorbim fondurile europene în energie pentru a reduce prețul energiei pentru oameni”, a mai spus Mureșan.

Valul de scumpiri la carburanți pune presiune tot mai mare pe șoferii și transportatorii din România, după ce benzina standard a depășit miercuri pragul psihologic de 10 lei pe litru în rețeaua OMV. Prețul mediu a ajuns la 10,05 lei pe litru, după o majorare de 6 bani. La celelalte mari lanțuri de benzinării din țară, benzina standard s-a menținut la limita de 9,99 lei pe litru. Creșterile succesive la pompă riscă să se reflecte și în costurile de transport și în prețurile produselor de la raft.

Recomandarea video