Paul Moldovan, primarul Sectorului 6, a participat la evenimentul aniversar Gala MEDIAFAX 35. Edilul a vorbit, într-un interviu acordat jurnaliștilor, despre importanța presei libere.
„E foarte important să ai și presă independentă și o presă competentă. Și eu cred că MEDIAFAX îndeplinește ambele condiții”, a subliniat primarul Sectorului 6.
Primarul Sectorului 6 a vorbit și despre schimbările care au adus România în punctul în care este astăzi, toate urmărite îndeaproape de jurnaliștii MEDIAFAX.
„Din punctul meu de vedere, cea mai mare transformare prin care a trecut România în ultimii 35 de ani a fost, fără îndoială, aderarea la Uniunea Europeană și odată cu ea la regulile care țin de Uniunea Europeană și de, printre care, și democrația, și presa liberă, și dreptul la informare și toate drepturile normale pentru o societate liberă care au decurs din acest proces de aderare”, a mai spus Paul Moldovan, la Gala MEDIAFAX.
Paul Moldovan a subliniat importanța unei agenții de presă în informarea cetățenilor. „Mediafax este una dintre cele mai importante surse de informații pentru o bună parte din societate”, a declarat edilul.
„Ocupă un loc foarte important și mai ales extrem de important să informeze corect și să informeze la timp și comunitățile, și mediul de afaceri”, a adăugat primarul de sector.
Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax.
A fost o seară dedicată unui moment important din istoria agenției, celebrat alături de oameni și organizații care contribuie, prin activitatea lor, la viața publică, economică și culturală a României.
Le mulțumim partenerilor care au făcut posibilă organizarea Galei Mediafax 35 și care ne-au fost alături la această aniversare: Prime Batteries, Banca Transilvania, One United Properties, Elektra Invest, Citadina98, Avimi, Electromontaj, Anioest, BCR, Transavia, Elis Pavaje, Romgaz, Concelex, BRD, Transgaz, Waldevar, Altex, Tecnic și E-Infra.
O mulțumire specială adresăm Băncii Naționale a României, pentru gazduirea evenimentului, pentru ospitalitatea și sprijinul oferite.
Mulțumim tuturor celor care au sărbătorit alături de noi cei 35 de ani de Mediafax!