Politic

Ungureanu la Iaşi: Mergeţi la referendum. Salvaţi România salvând preşedintele ales

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu le-a spus, sâmbătă, participanţilor la mitingul de la Iaşi, că din nou Moldova trebuie să salveze ţara, ca şi acum 150 de ani, el îndemnând oamenii să meargă la referendum pentru a salva România salvându-l pe preşedintele ales legitim.

Blaga la Iaşi: Nu înţeleg cum Ponta mai poate vorbi cu nevasta şi se mai poate uita în ochii copiilor

Liderul PDL Vasile Blaga le-a spus, sâmbătă, participanţilor la mitingul de la Iaşi la care este prezent şi Traian Băsescu, că Victor Ponta este "un hoţ, un palgiator" şi că nu înţelege cum acesta mai poate vorbi cu soţia şi se mai poate uita în ochii copiilor săi.

Miting de susţinere a preşedintelui suspendat la Iaşi. Băsescu: În 29 iulie mergeţi la vot şi apăraţi-vă ţara de puşcăriabili

Aproximativ 10.000 de persoane participă, sâmbătă, la mitingul PDL în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi, unde a ajuns şi preşedintele suspendat Traian Băsescu, alături de liderii democrat-liberali şi de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, toţi îmbrăcaţi în cămăşi albe.

Băsescu explică misterul tricoului albastru: Sunt un om cu mici superstiţii care vin din educaţia de marinar

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, vorbind despre tricourile de culoare albastră purtate în perioda de campanie, că el este un om care are "micile lui superstiţii", ce vin din educaţia de pe mare, unde nu există intermediar cu Dumnezeu.

Antonescu: Alegerile parlamentare şi prezidenţialele anticipate nu pot fi organizate simultan

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri, că, în situaţia în care Traian Băsescu va fi demis, alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale anticipate nu vor putea fi organizate simultan, el apreciind că România va trebui să-şi aleagă viitorul preşedinte în septembrie.

Băsescu: Aveam o înţelegere cu Comisia Europeană pentru eliminarea MCV din iulie anul viitor

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, la Digi 24 că ar fi avut o înţelegere cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru eliminarea MCV începând cu luna iulie a anului viitor, iar România intra într-un sistem general de monitorizare a corupţiei.

Antonescu: L-am numit la Consiliul Concurenţei pe consilierul prezidenţial Bujor Teodoriu

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri, că l-a întâlnit la Cotroceni pe consilierul prezidenţial Bujor Bogdan Teodoriu, care şi-a exprimat dorinţa de a merge la Consiliul Concurenţei, precizând că acesta lucru s-a şi întâmplat pentru că e un om "capabil şi decent".

Băsescu: Miza schimbării lui Opriş de la STS era ca USL să adauge 2-3 milioane voturi la referendum

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, că miza schimbării şefului STS, Marcel Opriş, ar fi legată de fraudarea referendumului din 29 iulie prin faptul că prin STS se transmit datele la Biroul Electoral Central.

Băsescu: STS asigură securitatea convorbirii cu SPP, să nu te aştepte un grup violent unde mergi

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, la Digi 24, că telefonul STS instalat la sediul său de campanie îi asigura securitatea convorbirilor cu SPP, astfel încât acestea să nu fie interceptate în legătură cu programul său.

Ungureanu: Dreapta va fi unificată rapid, va merge la parlamentare cu nume şi siglă proprie

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri seară, la Iaşi, că dreapta va fi unificată rapid, imediat după referendumul din 29 iulie, el precizând că alianţa nou formată se va prezenta în alegerile parlamentare cu un nume şi cu o siglă proprie.

Băsescu: Emil Boc a fost preocupat de absorbţia fondurilor europene, dar a fost copleşit de criză

Preşedintele suspendat Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, la Digi 24, referindu-se la Elena Udrea că, deşi nici el nu o aproba pentru ţinutele sale, a avut cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene, iar despre Emil Boc a spus că, deşi a fost preocupat, a fost copleşit de criză.

Băsescu: Îmi doresc să fiu chemat la parchet să explic de ce consider că e o lovitură de stat

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, la Digi 24, că îşi doreşte să fie chemat la parchet, urmare a plângerii USL, pentru a explica de ce consideră că este o lovitură de stat în România.

Băsescu: Românii trebuie să joace cartea pe care o au, mergând la referendum şi votând oricum

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, la Digi 24, că "este un moment de cumpănă" pentru România şi că, deşi absenteismul la referendum i-ar garanta rămânerea în funcţie, el le spune românilor că trebuie să joace cartea pe care o au mergând la referendum şi votând oricum.

Ponta la mitingul de la Craiova: Băsescu este un mafiot, un mincinos şi un ticălos

Premierul Victor Ponta le-a spus celor aproximativ 18.000 de participanţi la mitingul USL de la Craiova că Traian Băsescu este "un mafiot, un mincinos şi un ticălos", iar în 29 iulie românii trebuie să îşi ia înapoi ţara de la Băsescu, "mafiotul corupt care trebuie să plătească pentru faptele lui".

Băsescu: E clară intenţia de a face ceva cu referendumul – să se introducă pachete cu voturi

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri seară, la Digi 24, că "este clară intenţia de a face ceva cu referendumul", precizând că spune acest lucru "cu teamă" şi dând ca exemplu a ceea ce s-ar putea face introducerea unor "pachete cu voturi".

Miting USL la Craiova – Olguţa Vasilescu:Trebuie să scăpăm de cancerul democraţiei, Traian Băsescu

Aproximativ 18.000 de persoane participă, potrivit jandarmilor, la mitingul USL de la Craiova, la care sunt prezenţi şi premierul Victor Ponta şi mai mulţi miniştri, prima care s-a adresat mulţimii fiind Olguţa Vasilescu, ea spunând că ţara trebuie scăpată de "cancerul democraţiei, Traian Băsescu".

Cristian Tudor Popescu şi Claudiu Pândaru comentează la Gândul LIVE declaraţiile lui Traian Băsescu şi Crin Antonescu

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

Ponta despre acuzaţiile de plagiat: Sigur voi rămâne cu nişte răni, dar asta e viaţa

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, referindu-se la acuzaţiile de plagiat care i se aduc, că dacă îşi va face datoria faţă de oameni, iar Guvernul va lua măsurile aşteptate, "bătăliile politice vor rămâne în urmă", spunând însă că el va rămâne cu "nişte răni".

Băsescu nu mai are telefon special. STS: Măsura de întrerupere a serviciilor de comunicaţii speciale, începând cu ora 18.00

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) informează că vineri, începând cu ora 18.00, la solicitarea preşedintelui interimar Crin Antonescu, a luat măsura întreruperii serviciilor de comunicaţii speciale utilizate de preşedintele suspendat Traian Băsescu.

Antonescu: Îmi doresc ca Gitenstein să îi informeze pe Clinton şi pe Obama despre cum se exprimă Băsescu

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Cotroceni, că ar dori ca ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, să îi informeze pe secretarul de stat Hillary Clinton şi pe preşedintele SUA, Barack Obama, despre cine este şi cum se exprimă "marele democrat Traian Băsescu".

Bogdan Oprea: Încă nu a fost întreruptă comunicaţia STS. Măsura cerută de Antonescu e legală

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că până în prezent comunicaţia STS la sediul de campanie nu a fost întreruptă, iar măsura cerută de Crin Antonescu este una legală.

Antonescu: Traian Băsescu e o epavă politică, prin discurs, atitudine, aspect şi comportament

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, la Cotroceni, că Traian Băsescu este "o epavă politică, prin discurs, atitudine, aspect şi comportament", iar miza referendumului este ca "întreaga Românie să fie salvată de la a ajunge o epavă".

Cezar Preda despre Nicolăescu: Cursul euro o ia mai rău razna când vede un prost la microfon

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda îl atacă pe liderul interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, spunând: "cât de prost poţi să fii să te duci la un microfon şi să spui că din cauză că Preda şi alţii au explicitat acea lovitură de stat modernă a USL a luat-o razna cursul euro".

Antonescu a dat dispoziţie directorului STS să întrerupă linia specială de la Băsescu

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a anunţat, vineri, că a dat dispoziţie directorului STS, Marcel Opriş, să întrerupă "de îndată" linia specială de la sediul de campanie al preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.

PDL le cere parlamentarilor USL să iniţieze moţiune de cenzură împotriva lui Ponta

Vicepreşedintele PDL Radu F Alexandru le-a cerut vineri parlamentarilor USL care şi-au dobândit titlurile academice prin muncă cinstită să declanşeze de urgenţă procedurile pentru convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în care aceştia să iniţieze o moţiune de cenzură împotriva lui Ponta.

Cezar Preda despre Ponta: Ce vede toată lumea nu poate spăla nicio comisie

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că premierul Victor Ponta caută prin orice mijloace să iasă bine din scandalul în care este acuzat de plagiat, însă "ce vede toată lumea nu poate spăla nici o comisie".

Cezar Preda: Nu am să invit pe nimeni la vot pentru că eu nu invit românul ca cineva să-l păcălească

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda spune că nu îi poate invita pe români la referendumul din 29 iulie, susţinând că nu îi poate chema pe oameni ca cineva să îi păcălească şi că din acest referendum "cei mai şifonaţi vor ieşi cetăţenii, nu politicienii".

Deputat PDL: Plângerea penală depusă de USL pentru defăimarea ţării, o mizerie de tip sovietic

Deputatul PDL Nicuşor Păduraru susţine că plângerea penală a USL împotriva sa şi a altor lideri PDL pentru defăimarea României reprezintă "o mizerie de tip sovietic", el calificând gestul drept un reziduu de mentalitate al unei generaţii nostalgice după partidul-stat.

Băsescu: Uneori limbajul meu nu e cel mai adecvat sau, în orice caz, nu e al unui preşedinte scrobit

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, spune, într-o înregistrare video pe Facebook, că uneori limbajul său nu este cel mai adecvat sau, în orice caz, "nu e limbajul unui preşedinte scrobit", însă precizează că el şi-a propus încă de la începutul primului mandat să rămână "un om normal".

Ponta îi acuză pe Băsescu şi PDL că au vrut să intervină ilegal în procesul Voiculescu-Institutul de Cercetări Alimentare

Premierul Ponta i-a acuzat, vineri, pe preşedintele suspendat Traian Băsescu şi pe membrii PDL că au încercat să intervină în procesul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), prin intermedul unui director numit în 2005, în mandatul fostului ministru al Agriculturii Gheorghe Flutur (PDL), care a depus la dosar o opinie separată prin care prejudiciul estimat era diminuat sau anulat, astfel încât să pară că de fapt Guvernul a dorit să intervină în acest proces.

Rectorul Universităţii din Bucureşti: Pot retrage diploma de doctorat a lui Ponta doar dacă Ministerul Educaţiei îşi dă acordul

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat că poate retrage diploma de doctorat a premierului Victor Ponta doar dacă Ministerul Educaţiei îşi dă acordul, întrucât aceasta este conferită în urma unui ordin al ministerului.

Reacţia lui Victor Ponta după decizia de plagiat: Decizia este politică. Este o comisie ad-hoc făcută special pentru mine

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că decizia Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti, pe care a calificat-o drept "comisie ad-hoc" special pentru el, este "politică" şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică (ANCS).

Duvăz: Băsescu, „ştiutorul a toate”, să spună dacă a avut informaţii privind cazul Blejnar

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz i-a solicitat, vineri, preşedintelui suspendat Traian Băsescu, pe care l-a numit "ştiutorul a toate", să spună dacă a avut informaţii sau indicii privind cazul Blejnar.

Băsescu: E e o lovitură de stat în desfăşurare. Paiaţa de la Cotroceni va răspunde în faţa legii

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi seară, că obiectivul celor din USL nu este demiterea şefului STS, ci destructurarea tuturor instituţiilor de securitate naţională, iar în prezent "suntem în faţa unei lovituri de stat în desfăşurare".

Antonescu: Am propus în CSAT revocarea directorului STS. Fota s-a opus, nu s-a putut lua o decizie

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, joi, că a propus în CSAT eliberarea din funcţie a directorului STS, Marcel Opriş, însă consilierul prezidenţial Iulian Fota s-a opus, o hotărâre neputând fi luată în condiţiile în care deciziile Consiliului se iau prin consens.

Băsescu despre plângerea penală a USL: Ei nu ştiu ce-i democraţia; după ei, n-ai voie să vorbeşti

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări privitoare la plângerea penală depusă la adresa sa şi altor membri PDL de către USL, că "oamenii aceştia nu ştiu ce-i democraţia"

Boureanu: USL a depus plângere penală împotriva USL! Următorul pas ar fi să depună plângere împotriva lui Barroso, Merkel şi UE

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, joi, că plângerea penală a USL împotriva PDL pentru defăimarea României trebuie să fie de fapt un autodenunţ al USL, arătând că următorul pas ar fi ca USL să depună plângere penală împotriva Angelei Merkel, a lui Jose Barroso şi UE.

Corlăţean: Sunt demersuri politice de a menţine decizia aderării la Schengen în septembrie

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a afirmat, joi seara, că se fac demersuri politico-diplomatice pentru a se menţine decizia de aderare a României la Spaţiul Schengen în septembrie, demnitarul urmând a se întâlni şi a discuta cu omologii săi la Consiliul JAI.

Consiliul Naţional de Etică: Ponta NU A PLAGIAT în teza de doctorat

Titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine, se arată în hotărârea Consiliului Naţional de Etică, dată publicităţii joi.

Băsescu: Telefonul STS îmi trebuie să comunic cu SPP. M-aş bucura să mă sune şi Antonescu

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, că are nevoie de liniile STS instalate la sediul său de campanie pentru a comunica cu SPP despre protecţia sa şi că s-ar bucura dacă l-ar suna şi preşedintele interimar Crin Antonescu să îi ceară opinia în probleme care "ard", cum ar fi Siria.