Mediafax Echipa

Un fost membru în CA al TVR, un avocat şi un fost şef de ocol silvic, secretari de stat la Mediu

Anne Jugănaru, fost membru în CA al TVR, Ionuţ Iuga, avocat şi fost consilier local la Râmnicu Sărat, şi Gelu Puiu, fost şef de ocol silvic, sunt noii secretari de stat din Ministerul Mediului, desemnaţi de PNL şi PSD, pentru ocuparea poziţiilor vacante de la conducerea instituţiei.

Alpinistul Horia Colibăşanu porneşte într-o nouă expediţie în Himalaya, pe al patrulea vârf ca înălţime din lume

Alpinistul Horia Colibăşanu va porni, luni, într-o nouă expediţie în Himalaya, unde va urca pe Vârful Lhotse, de 8.516 metri, acesta fiind cel de-al şaselea "optmiar" din palmares şi reprezentând o premieră în alpinism pentru România.

Încrederea în economia Greciei a atins în martie maximul ultimilor trei ani şi jumătate

Încrederea oamenilor de afaceri greci în economia ţării a atins în martie maximul ultimilor trei ani şi jumătate, potrivit Fundaţiei pentru Cercetări Economice şi Industriale (IOBE), datorită stabilizării percepţiei la nivelul companiilor, dar şomajul record continuă să afecteze consumul intern.

Carnea de miel, mai scumpă decât anul trecut. Crescătorii de ovine: Costurile pentru iernat au fost foarte mari

Carnea de miel se va vinde cu 30 de lei kilogramul, a declarat, vineri, la Sibiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, care a precizat că fermierii au avut costuri foarte mari cu întreţinerea oilor în această iarnă, dar se ţine cont şi de puterea de cumpărare.

INTERVIU – Martin Harris: Şi eu am pierdut în acest an beneficiul pentru copii. Imigranţii să vină pentru a munci

Ambasadorul britanic, Martin Harris, afirmă într-un interviu acordat MEDIAFAX că e normal ca guvernul de la Londra să se asigure că imigranţii vin să muncească, nu să primească ajutoare sociale, iar măsurile împotriva "turismului social" vizează reformarea sistemului, nu pe români.

Forţele militare prezente în Peninsula Coreea. De ce efective dispune armata nord-coreeană şi scenariul probabil pentru zonă

Publicat anual de Institutul internaţional pentru studii strategice, cu sediul la Londra, raportul "Echilibru militar", prezintă o statistică a forţelor care există în Peninsula Coreea.

DOSARUL TRANSFERURILOR: De ce a respins ICCJ solicitarea DNA de a interzice inculpaţilor să părăsească ţara. Motivarea instanţei supreme

Instanţa supremă arată, în motivarea deciziei prin care a respins solicitarea DNA de a da interdicţie să părăsească ţara inculpaţilor din dosarul transferurilor, că probatoriul procurorului s-a axat doar pe materiale de presă, fără a fi verificată veridicitatea informaţiilor din acestea.

Cota de piaţă atinsă de Dacia în Marea Britanie după primul trimestru al companiei în acest stat

Dacia a lansat oficial vânzările în Marea Britanie în luna ianuarie, dar britanicii au putut face precomenzi pentru Duster încă de la sfârşitul lunii iunie a anului trecut. Duster este disponibil în trei variante de echipare: Access, Ambiance şi Laureate, cu posibilitatea de a alege între motorizări de 1,6 litri pe benzină şi de 1,5 litri pe motorină. Doar varianta entry-level Access va dispune de motor pe benzină.

Corul Catedralei Sfântul Isaak din Sankt Petersburg şi basul Denis Sedov, turneu în premieră în România – VIDEO

Corul Catedralei Sfântul Isaak din Sankt Petersburg, dirijat de Lev Dunaev şi avându-l ca solist pe basul Denis Sedov, va susţine un turneu în premieră în România, în perioada 18 - 22 aprilie.

CE a autorizat fuziunea editurilor Penguin-Random House

Comisia Europeană a autorizat, vineri, fuziunea editurii britanice Penguin şi a corporaţiei media germane Bertelsmann, care deţine editura Random House, în vederea creării unui gigant pe piaţa mondială de carte în limba engleză.

Octavian Lazăr Cosma a primit marele premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Lista completă a premianţilor

Muzicologul Octavian Lazăr Cosma a primit marele premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) pe anul 2012, în cadrul unei ceremonii organizate vineri, la Palatul Cantacuzino (Muzeul "George Enescu") din Bucureşti.

Episcopul vicar de Timişoara PS Paisie Lugojanu a binecuvântat conferinţa de alegeri a PSD Timiş

PS Paisie Lugojanu, episcop vicar de Timişoara, le-a dat binecuvântarea celor aproximativ o mie de persoane care au participat, vineri, la conferinţa de alegeri a PSD Timiş, între invitaţii la eveniment fiind primarul municipiului, Nicolae Robu (PNL), parlamentari USL şi rectori.

Corneliu Porumboiu şi Nae Caranfil, printre regizorii care şi-ar putea prezenta filmele la Cannes

Corneliu Porumboiu şi Nae Caranfil se numără printre regizorii care şi-ar putea prezenta filmele la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes, care se desfăşoară între 15 şi 26 mai, scrie publicaţia de specialitate Cineuropa.

Dacia a livrat către Algeria un număr record de maşini pentru un singur transport

Dacia a exportat vineri către Algeria un număr de 6.000 de vehicule fabricate la Uzinele din Mioveni, acesta fiind cel mai mare volum de unităţi livrat pe plan extern într-un singur transport de la preluarea de către grupul francez Renault, în anul 1999.

MAE: Am primit recomandarea guvernului de la Phenian de a evacua Ambasada. Analizăm opţiunile

Ministerul român de Externe confirmă că a primit recomandarea din partea guvernului RPD Coreene de a avea în vedere evacuarea personalului Ambasadei de la Phenian şi precizează că în prezent sunt analizate opţiunile, inclusiv prin contacte cu partenerii din UE şi NATO.

Muzeul Tate a retras de pe site-ul său operele unui artist găsit vinovat de atentat la pudoare asupra copiilor

Prestigiosul muzeu Tate din Londra a decis să retragă de pe site-ul său operele unui artist găsit vinovat de atentat la pudoare comis asupra copiilor, a anunţat instituţia britanică.

Senatorul Bujor a donat PP-DD mai mulţi bani decât avea în conturi. Bujor: Treaba mea, pierd mandatul – AUDIO

Senatorul Dumitru Bujor a donat PP-DD anul trecut mai mulţi bani decât economiile sau veniturile din declaraţiile de avere, iar contactat de MEDIAFAX acesta a susţinut că se va supune sancţiunilor dacă necesar, asumându-şi inclusiv riscul pierderii mandatului.

Virusul H7N9 provoacă al şaselea deces în estul Chinei

Virusul H7N9 al gripei aviare a făcut un al şaselea mort în China, în estul ţării, unde autorităţile continuau vineri o campanie de sacrificare a păsărilor de curte, relatează agenţia China Nouă.

Noul preşedinte al FR Atletism, Sandu Ion: Sper să reuşim să ducem atletismul unde îi este locul

Noul preşedinte al Federaţiei Române de Atletism, Sandu Ion, a declarat, vineri, că speră să ducă atletismul românesc acolo unde îi este locul, să obţină medalii de la Jocurile Olimpice şi la Campionate Mondiale, adăugând că i-a propus contracandidatei sale, Gabrielei Szabo, să colaboreze.

Ambasada SUA: Ne bucurăm că s-au făcut nominalizări pentru Parchete

Ambasada SUA la Bucureşti declară că se bucură pentru că s-au făcut nominalizările la funcţiile de conducere din Parchete şi precizează că încurajează o colaborare între premier, preşedinte şi CSM pentru a ajunge cât mai repede la un acord.

INTERVIU – Luminiţa Huţupan: Apărarea va reprezenta cheia dublei Oltchim-Gyor

Fostul portar al campioanei Oltchim şi al naţionalei României, dar şi triplă câştigătoare a Ligii Campionilor, Luminiţa Huţupan Dinu, a acordat vineri un interviu agenţiei MEDIAFAX, în care a vorbit despre confruntarea Oltchim-Gyor ETO, din semifinalele Ligii Campionilor.

Camera Deputaţilor vrea să cumpere hârtie igienică şi prosoape de hârtie de peste 30.000 de euro

Camera Deputaţilor a lansat, vineri, pe SEAP, o cerere de ofertă pentru un contract de furnizare de hârtie igienică şi prosoape de hârtie, valoarea estimată fiind de peste 30.000 de euro, pentru aproape 67.000 de role de prosoape de hârtie şi peste 83.000 de role de hârtie igienică.

MAE vrea să cumpere SUV-uri, servicii informatice şi servicii de transport aerian de peste 7,5 milioane euro fără TVA

Ministerul Afacerilor Externe a lansat în ultimele zile pe SEAP trei contracte de achiziţie publică pentru cumpărarea a 63 de autorurisme SUV, a unor servicii informatice şi a unor servicii de transport aerian ocazional în valoare totală estimată, fără TVA, de peste 7,5 milioane de Euro.

Studiu: Cuplurile care vor să se căsătorească apelează la internet pentru produse şi servicii necesare

Cele mai multe cupluri apelează la internet pentru a localiza produse şi servicii necesare nunţii lor, cele mai multe căsătorii fiind organizate din mai până în august, potrivit companiei PayPal.

Ungur: Am făcut multe greşeli copilăreşti, puteam mai mult

Jucătorul Adrian Ungur a declarat, vineri, în conferinţa de presă de la finalul meciului de Cupa Davis pierdut în faţa olandezului Robin Haase, că putea obţine mai mult din această partidă, dar a făcut greşeli, unele copilăreşti.

Niţă: Steagul secuiesc nu ar trebui arborat pe instituţii publice, nu este un simbol naţional

Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă consideră că steagul secuiesc nu ar trebui arborat pe instituţiile publice, întrucât nu este un simbol naţional, şi spune, răspunzând unei întrebări, că nu a observat acest drapel arborat pe Primăria Sfântu Gheorghe, întrucât se grăbise să intre în instituţie.

Teste Papanicolau gratuite în Capitală, între 8 şi 12 aprilie

Centrul Medical Renaşterea din Capitală face gratuit, în perioada 8-12 aprilie, testul Babeş-Papanicolau, unitatea fiind implicată într-un amplu program de prevenire a cancerului de col uterin, în condiţiile în care incidenţa maladiei în România este de 16 ori mai mare decât media europeană.

Fiul cel mare al cântăreţului Michael Jackson are o relaţie cu o prinţesă kuwaitiană – FOTO

Prince, fiul în vârstă de 16 ani al cântăreţului Michael Jackson, are o relaţie cu Remi Alfalah, despre care presa americană afirmă că este o prinţesă kuwaitiană.

Ponta roagă CSM să reconsidere calendarul stabilit pentru examinarea procurorilor pe care i-a propus

Premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, adresează secţiei de procurori a CSM rugămintea de a analiza posibilitatea reconsiderării calendarului stabilit pentru cei şase candidaţi propuşi ca procurori, documentele urmând să fie transmise la începutul săptămânii viitoare.

Expert în politici de sănătate: Sute de laboratoare de analize, gata să mituiască pe oricine pentru a-şi păstra contractele

Casele de asigurări au făcut sute de contracte cu laboratoare de analize, fiecare dintre acestea fiind gata să mituiască pe oricine i-ar asigura existenţa contractului şi, mai ales, dimensiunea suficientă, spune dr. Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate la Societatea Academică Română (SAR).

EXCLUSIV – Harris: E nevoie urgentă de ocuparea funcţiilor în Parchete. E bine că s-au făcut nominalizări

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că este foarte bine că premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a făcut propunerile pentru funcţiile de conducere din Parchete, fiind o "urgenţă" ocuparea acestora.

Niţă (PSD): Noi am fost prieteni întotdeauna cu UDMR. Cu mici probleme, dar întotdeauna ne-am înţeles

Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă a declarat, vineri, la Sfântu Gheorghe, că social-democraţii au fost "prieteni întotdeauna cu UDMR", adăugând că întotdeauna s-au înţeles, "cu mici probleme", chiar dacă la nivel local "disputele pot să fie mai radicale".

Gabriela Szabo, învinsă la alegerile FR Atletism. Sandu Ion, noul preşedinte

Fostul sportiv Sandu Ion a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Atletism, el primind mai multe voturi decât contracandidata sa, Gabriela Szabo.

Ministrul Agriculturii, despre brandul de ţară: Vrem să ne recâştigăm piaţa naţională

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Sibiu, că implementarea brandului de ţară va duce la creşterea vânzărilor de produse româneşti, special evidenţiate în magazine, obiectivul fiind de "recâştigare a pieţei naţionale" unde există multe produse din import.

Coreea de Nord anunţă că nu mai poate garanta securitatea ambasadelor străine

Coreea de Nord a transmis că, începând din 10 aprilie, nu mai poate garanta securitatea misiunilor diplomatice străine de la Phenian pentru că există "riscul unui conflict". Şefii misiunilor diplomatice ale statelor Uniunii Europene se vor reuni sâmbătă, la Phenian, pentru a decide eventuala retragere a personalului diplomatic.

Efectele încălzirii globale: Au avut nevoie de 1.600 de ani pentru a se forma, dar s-au topit în 25

Marginile gheţarilor din Anzii Peruvieni, care au avut nevoie de cel puţin 1.600 de ani pentru a se forma, s-au topit în doar 25 de ani, au anunţat oamenii de ştiinţă, joi.

Tom Cruise crede în existenţa extratereştrilor şi vrea să ajungă în spaţiu

Actorul american Tom Cruise crede în existenţa extratereştrilor şi doreşte să ajungă în spaţiu la bordul unei aeronave a companiei private Virgin Atlantic.

Milionarii americani au încasat indemnizaţii de şomaj de 80 de milioane de dolari în timpul crizei

Guvernul Statelor Unite a plătit în timpul crizei economice 80 de milioane de dolari, sub formă de indemnizaţii de şomaj, unor gospodării cu venituri de peste 1 milion de dolari, din care 29,9 milioane de dolari în 2010, potrivit datelor fiscului american.

Un parc fotovoltaic va fi amenajat la Sfântu Gheorghe în urma unei investiţii de circa 11 milioane euro

Primăria Sfântu Gheorghe va amenaja un parc fotovoltaic în urma unei investiţii de aproximativ 11 milioane de euro, contractul de finanţare al proiectului fiind semnat, vineri, în prezenţa ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Ministrul Agriculturii: Consumul mediu de pâine în UE- 89 de kilograme, la noi 23, restul fiind evaziune fiscală

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Sibiu, referitor la motivele reducerii TVA la pâine, că la nivel european consumul de pâine este de 89 de kilograme pe cap de locuitor, în timp ce în România este de 23 de kilograme, diferenţa fiind "evaziune fiscală".