Mediafax Echipa

Cluburile Steaua, FC Vaslui şi U. Cluj au fost sancţionate cu câte 10.000 de lei

Cluburile Steaua, FC Vaslui şi U. Cluj au fost sancţionate de Comisia de Disciplină a LPF cu penalitate sportivă de câte 10.000 de lei pentru incidentele de la partidele cu FC Braşov, CSM Iaşi, respectiv CFR Cluj, se arată într-un comunicat al Ligii Profesioniste de Fotbal.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Consiliul Concurenţei a trimis la BNR date privind atacul speculativ asupra leului din 2008

Consiliul Concurenţei a transmis Băncii Naţionale a României (BNR) date preliminare privind presupusul atac speculativ asupra leului din 2008, care sunt cuprinse într-o investigaţie privind posibilitatea ca băncile să se fi înţeles între ele.

Zico a demisionat din postul de selecţioner al Irakului

Antrenorul brazilian Zico a trimis, marţi, o scrisoare de demisie din funcţia de selecţioner al Irakului, pe care îl deţinea de un an şi jumătate, invocând încălcări în contract din partea federaţiei irakiene (IFA).

40 de milioane de licenţe Windows 8 vândute de Microsoft. Rezultatul îl surclasează pe cel pentru Windows 7

Microsoft a vândut 40 de milioane de licenţe Windows 8 în prima lună de la lansare, potrivit unuia dintre şefii diviziei responsabile de sistemul de operare, ritmul fiind mai bun decât la lansarea Windows 7, în urmă cu trei ani.

Caporalul de pe fregata „Regele Ferdinand” spitalizat la Nairobi se simte bine şi va reveni în ţară

Starea de sănătate a caporalului care face parte din echipajul fregatei "Regele Ferdinand" şi care a fost internat la sfârşitul săptămânii trecute într-un spital din Nairobi este foarte bună, militarul urmând să ajungă în scurt timp în ţară, anunţă reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale.

Poşta, obligată să furnizeze servicii în toate localităţile din România până în decembrie 2013

Autoritatea de reglementare în telecom, ANCOM, a prelungit cu un an, până la 31 decembrie 2013, obligaţia Poştei Române de a furniza servicii în toate localităţile din România, activitate neprofitabilă pentru operator.

Apple l-a concediat pe managerul diviziei de hărţi, serviciu criticat puternic de clienţi

Apple l-a concediat pe managerul diviziei responsabile de programul de hărţi al companiei, serviciu criticat puternic de clienţi ca urmare a erorilor majore înregistrate după lansarea din septembrie

Cum va fi sărbătorită ZIUA NAŢIONALĂ în ţară – între ceremonii restrânse, mese cu fasole şi ciolan şi acuzaţii către Guvern

Ziua Naţională va fi marcată prin ceremonii sumare organizate de autorităţi, care în multe oraşe au găsit însă bani pentru a chema oamenii la fasole cu ciolan. Şi la Alba Iulia va fi "masa populară", dar şi concerte, pe bani din bugetul local, autorităţile acuzând Guvernul că nesocoteşte sărbătoarea

Cutremur cu magnitudinea de 6,3 în largul Indoneziei. Nu a fost emisă alertă de tsunami

Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul coastelor din estul Indoneziei, fără să antreneze o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia indoneziană de geofizică (BMKG).

Serialul „Suleyman Magnificul” stârneşte furia premierului turc

Serialul "Suleyman Magnificul", una dintre cele mai populare producţii de televiziune din Turcia, a stârnit furia premierului din această ţară, Recep Tayyip Erdoğan, care a criticat acest show TV, ce descrie viaţa sultanului Suleiman, considerându-l "contrar istoriei şi bunelor moravuri musulmane".

CONFERINŢA MEDIAFAX – Chiriţoiu: Piaţa pieselor auto trebuie liberalizată, ar scădea preţurile

Consiliul Concurenţei recomandă autorităţilor să liberalizeze producţia de componente auto, măsura urmând să ducă la scăderea preţurilor, a declarat miercuri preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, la conferinţa Mediafax talks about Competition.

Preşedintele Franţei îl ameninţă pe şeful ArcelorMittal cu naţionalizarea unor operaţiuni

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, i-a cerut miliardarului indian Lakshmi Mittal, şef şi principal acţionar al grupului ArcelorMittal să garanteze viitorul pe termen lung al angajaţilor de la un combinat din nordul ţării, în caz contrar fiind posibilă naţionalizarea acestor operaţiuni.

CAMPANIE „EI MERITĂ ROMÂNIA”: Lecţia de viaţă spusă de Steluţa Duţă, campioana din orfelinat

O nouă poveste din campania "Ei merită România", demarată de Gândul, Pro Sport, Mediafax şi Ziarul Financiar, este cea a Steluţei Duţă, campioana la box feminin pornită dintr-un orfelinat.

Comisia juridică a Camerei trebuie să elaboreze raportul în cazul Ion Stan până pe 1 decembrie

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a sesizat Comisia juridică în legătură cu cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, stabilind că aceasta are termen până pe 1 decembrie să elaboreze raportul.

Filmele nominalizate la Independent Spirit Awards

Comediile excentrice "Silver Linings Playbook" şi "Moonrise Kingdom" au primit, marţi, câte cinci nominalizări la Independent Spirit Awards 2013, distincţii acordate realizatorilor de filme independente, care nu lucrează cu marile studiouri de la Hollywood.

ONT Carpaţi va intra în faliment. Firma deţine 35% din acţiunile companiei de administrare a JW Marriott din Bucureşti

Acţionarii firmei hoteliere ONT Carpaţi (ONZV), care deţine 35% din acţiunile companiei de administrare a hotelului de cinci stele JW Marriott din Bucureşti, au aprobat intrarea în faliment.

Regularizarea situaţiei imigranţilor ilegali din Franţa. Care sunt noile criterii

Un imigrant ilegal din Franţa care vrea să ceară regularizarea situaţiei sale va trebui să îndeplinească o serie de criterii, detaliate într-o circulară ce va fi prezentată miercuri de ministrul francez de Interne Manuel Valls.

Două din cele patru persoane rănite în explozia de la Arad, transferate la un spital din Capitală

Două din cele patru persoane rănite în urma exploziei produse într-o locuinţă din Arad, respectiv fetiţa de 11 ani şi tatăl acesteia, au fost transportate cu un avion militar, în noaptea de marţi spre miercuri, la două spitale din Bucureşti, fiind în stare critică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

AVERTIZARE DE CEAŢĂ în 23 de judeţe din nordul, estul, sudul şi centrul ţării

Meteorologii au avertizat că în Cluj, Braşov, Harghita, Covasna, Hunedoara, Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi şi Buzău este ceaţă, vizibilitatea fiind redusă în unele zone până la 50 de metri.

Descinderi în Argeş: Este vizată o grupare suspectată de evaziune fiscală cu un prejudiciu de două milioane euro

Mai multe percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţele Argeş şi Olt şi în Capitală, fiind vizate 16 persoane suspectate de evaziune fiscală prin achiziţii de autoturisme de lux din spaţiul intracomunitar, fără plata taxelor, prejudiciul fiind de aproximativ două milioane de euro.

Percheziţii în Bucureşti şi Dâmboviţa, la persoane suspectate de evaziune fiscală

Poliţiştii fac, miercuri dimineaţă, zece percheziţii în Bucureşti şi în mai multe localităţi din judeţul Dâmboviţa, fiind vizate mai multe persoane suspectate de evaziune fiscală, contrabandă cu ţigări, fals şi uz de fals.

GOOGLE.RO, atacat de hackeri – Mesajul care apărea în loc de interfaţa motorului de căutare. Cum poţi accesa google.ro – FOTO

Site-ul google.ro nu este disponibil miercuri dimineaţă, el fiind spart de hackeri. În loc de interfaţa obişnuită a google.ro a apărut un mesaj al unui "hacker algerian". De asemenea, în mesajul hackerului se menţiona că acţiunea "va continua...".

Noi criterii, în Franţa, pentru regularizarea situaţiei imigranţilor ilegali

Ministrul francez de Interne Manuel Valls publică miercuri o circulară foarte aşteptată cu privire la criteriile de regularizare a situaţiei imigranţilor ilegali, ale cărei prevederi privind familia sunt sub aşteptările asociaţiilor care menţionează totuşi "progrese" punctuale.

Hugo Chavez îşi anunţă un nou sejur medical în Cuba

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a anunţat marţi că va merge în aceeaşi zi în Cuba pentru un tratament complementar împotriva cancerului, boală cu care a fost diagnosticat în iunie 2011, a anunţat preşedintele Adunării Naţionale Diosdado Cabello.

Medicii şi infirmierele protestează la Madrid faţă de măsurile de austeritate

Zeci de mii de angajaţi din sistemul medical, purtând halate albe, au manifestat marţi la Madrid faţă de tăierile bugetare care afectează sectorul sănătăţii şi faţă de intenţia Guvernului regional de a privatiza spitalele şi dispensarele.

Arad: Patru persoane, între care doi copii, rănite grav în urma exploziei unei sobe

Patru persoane din Arad, între care două fetiţe în vârstă de 9 şi 11 ani, au fost rănite grav, marţi seară, în urma exploziei unei sobe de teracotă dintr-o locuinţă al cărei proprietar a folosit combustibil la aprinderea focului, victimele fiind preluate de echipaje SMURD şi transportate la spital.

Manifestaţii de amploare în Egipt, împotriva preşedintelui Mohamed Morsi. Poliţia foloseşte gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor

Zeci de mii de egipteni s-au reunit marţi în piaţa Tahrir din Cairo pentru a protesta faţă de decizia lui Mohamed Morsi de a-şi extinde prerogativele, aceasta fiind cea mai puternică mobilizare împotriva preşedintelui islamist de la alegerea sa, în iunie. Poliţia egipteană a folosit, miercuri, gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor ostili preşedintelui Mohamed Morsi.

Băsescu: Se încearcă distrugerea a ceea ce am construit în relaţiile externe

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că "se încearcă o distrugere" a ceea ce a construit în relaţiile externe, chiar şi negarea parteneriatului strategic cu SUA.

Băsescu: Mi se pare că nu e campanie. Parcă sunt năuci toţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că i se pare că în campania electorală "toţi sunt năuci" şi că el vede "o avalanşă de contradicţii şi contraziceri între candidaţi", însă nimeni nu spune ce îi trebuie României.

Băsescu: OUG privind Legea audiovizualului trebuie privită ca un abuz; cu audiovizualul nu te joci

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern privind modificarea Legea audiovizualului trebuie privită ca un abuz pentru că acest domeniu, care "nu e de joacă", ar fi trebuit legiferat cel mult prin asumarea răspunderii în Parlament.

Ponta,după ce a marcat patru goluri în meciul „Politicieni” vs. „Artişti”: M-au lăsat,dar n-a fost blat! – FOTO

Premierul Victor Ponta a îmbrăcat, marţi, echipamentul sportiv şi a intrat pe teren pentru a juca un meci de fotbal desfăşurat între echipa "Politicienilor" şi cea a "Artiştilor", prilejuit de inaugurarea, de către primarul PSD Robert Negoiţă, a centrului sportiv Apollo, din Sectorul 3.

Băsescu: O să am o discuţie cu Pivniceru pe nominalizările procurorilor şefi. Va trebui să mă convingă

Preşedintele Băsescu a declarat că urmează să aibă o discuţie cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, cu privire la nominalizările pentru funcţia de procuror general şi procuror-şef al DNA, iar aceasta va trebui să îl convingă că propunerile sunt valoroase, având în vedere şi avizul negativ al CSM.

Ponta: În cazul Stan, PSD va vota ceea ce va propune Comisia Juridică. Stan are varianta demisiei, dar nu putem să-l obligăm

Preşedintele PSD a declarat, marţi, că în cazul cererii de încuviinţare a arestării în cazul deputatului social-democrat Ion Stan, intrată în circuitul Camerei, PSD va vota ceea ce va propune Comisia Juridică, întrucât membrii acestei comisii sunt singurii care au acces la dosarul deputatului.

Ponta, despre modificarea Legii audiovizualului: Construim bugetul, trebuie să ştim toate veniturile

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, întrebat de ce a modificat Legea audiovizualului prin OUG şi care era urgenţa, că s-a apelat la Ordonanţă pentru a introduce transparenţa fiscală în contractele de publicitate, el arătând că Guvernul face bugetul pe 2013 şi trebuie să ştie toate veniturile.

Băsescu: Bătălia mea, obiectivul rămas- să blochez tentaţia de subordonare a instituţiilor independente

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că obiectivul care i-a rămas până la finalizarea mandatului este acela de a apăra "structurile independente ale statului" care sunt legate de preşedinte, explificând prin numirile din justiţie şi cele din serviciile de informaţii.

Petrolul Ploieşti s-a calificat în semifinalele Cupei României

Formaţia Petrolul Ploieşti s-a calificat în semifinale Cupei României-Timişoreana, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Concordia Chiajna, în sferturile de finală ale competiţiei.

Băsescu: Dacă Ponta mergea la Bruxelles, nu discuta nimeni cu el pentru că a exprimat veto hotărât

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, dacă premierul Victor Ponta ar fi mers la Consiliul European de săptămâna trecută privind bugetul UE 2014-2020, ar fi avut surpriza să constate că nu ar fi vorbit nimeni cu el deoarece a exprimat de la început un veto hotărât.

Ponta: Băsescu face vreo 80 de generali şi dă vreo 500 de decoraţi. Eu le-am semnat

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că preşedintele Traian Bsăescu face vreo 80 de generali, prin avansare în grad, şi acordă vreo 500 de decoraţii, el arătând că a semnat pentru acestea şi că a făcut tot ce ţine de coabitarea între Palate.

Băsescu: Ponta l-a adus pe Diaconescu în capcană cu privatizarea Oltchim. A făcut show deliberat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta a construit deliberat "show-ul" de la privatizarea Oltchim, aducându-l în capcană pe liderul PP-DD Dan Diaconescu, pentru a-l "distruge" deoarece lua electorat de la PSD.

Ponta, despre apelativul „pisicuţ” folosit de Băsescu la adresa sa: Pisica blândă zgârie rău

Premierul Victor Ponta i-a replicat, marţi, preşedintelui Traian Băsescu, care a folosit la adresa sa apelativul "pisicuţ", spunând că "pisica blândă zgârie rău" şi invitându-i pe jurnalişti să îl întrebe pe şeful statului în legătură cu acest lucru, dar şi de ce e aşa de nervos.