Mediafax Echipa

FMI întrerupe negocierile cu România după căderea Cabinetului Ungureanu, dar continuă discuţiile tehnice

Misiunea de evaluare a FMI, Comisia Europeană şi Băncii Mondiale va întrerupe negocierile cu autorităţile române, dar va continua discuţiile tehnice atât în ceea ce priveşte criteriile de îndeplinit, cât şi perspectivele macroeconomice, urmând să mai stea în ţară cel puţin câteva zile.

Moţiunea de cenzură afectează leul: Cursul de schimb a ajuns la 4,39 lei/euro

Leul şi-a accentuat scăderea după ce Guvernul Ungureanu a căzut, cotaţiile pe piaţa interbancară urcând în 10 minute de la anunţul că moţiunea a trecut de la 4,38 lei/euro la 4,39 lei/euro.

Toader: PDL merge în opoziţie. Deputaţii minorităţilor nu au respectat decizia luată în coaliţie

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, vineri, după adoptarea moţiunii de cenzură, că PDL merge în opoziţie şi că deputaţii minorităţilor sunt cei care nu au respectat decizia luată în coaliţie şi au mers la vot.

Ponta: USL, dispusă să îşi asume căderea a două guverne, pentru a se ajunge la anticipate

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că USL este dispusă să îşi asume căderea a două guverne, astfel încât să se ajungă la alegeri anticipate.

RADET Bucureşti a încheiat sezonul de încălzire 2011-2012

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti a anunţat, vineri, că a întrerupt furnizarea de agent termic pentru încălzire către consumatorii din Capitală, după ce, timp de trei zile consecutiv, temperatura medie a aerului exterior a depăşit 10 grade, în intervalul 18.00-6.00.

Ungureanu: Aceasta este democraţia. Nu mi-am spus ultimul cuvânt!

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că este onorat că a avut posibilitatea să conducă Guvernul şi că rezultatul votului la moţiune este un efect al democraţiei, încheindu-şi declaraţia anunţând: "Nu mi-am spus ultimul cuvânt !".

Două grupuri de algerieni, prinse trecând graniţa spre Ungaria prin câmp, ajutate de călăuze

Două grupuri de migranţi algerieni au fost prinse, în noaptea de joi spre vineri, încercând să treacă graniţa prin câmp, în apropiere de vămile arădene Nădlac şi Curtici, într-unul dintre cazuri fiind prinse şi călăuzele, care sunt cetăţeni români.

Ungureanu intră în istorie cu cel mai scurt mandat de premier şi rămâne cu visul de preşedinte

Mihai Răzvan Ungureanu intră în istorie drept prim-ministrul cu cel mai scurt mandat al României, cu un interval de nici trei luni în care nu a apucat să adopte nicio măsură importantă şi nici nu a putut să acumuleze rezultate de care să se folosească în momentul lansării unei platforme politice.

Pedepse reduse pentru ucigaşii handbalistului Marian Cozma

Curtea de Apel din Gyor a decis, vineri, reducerea pedepselor ucigaşilor handbalistului Marian Cozma, Sandor Raffael şi Gyozo Nemeth, de la închisoare pe viaţă la închisoare pe 18 ani pentru fiecare.

GUVERNUL UNGUREANU A CĂZUT. Boc: Coaliţia de guvernare nu mai există. Preşedintele a chemat partidele la consultări

Rezultatul votului la moţiunea de cenzură a fost anunţat oficial în plenul Parlamentului, fiind exprimate 235 de voturi "pentru", 9 "împotrivă" iar patru voturi fiind anulate, Guvernul Ungureanu fiind astfel demis. Membrii Guvernului Ungureanu nu au fost prezenţi în sală la momentul anunţului oficial al rezultatului votului la moţiune. Potrivit procesului verbal prezentat în plen de deputatul PSD Georgian Pop, din totalul de 460 de parlamentari au fost prezenţi 259, fiind exprimate 248 de voturi, patru fiind anulate. Dintre voturile valabil exprimate, 235 au fost "pentru" şi 9 "împotrivă".

IGPR: Pornografia infantilă pe internet nu este un fenomen, dar există o vulnerabilitate

În România nu se poate vorbi despre un fenomen al pornografiei infantile pe internet, dar trebuie avută în vedere o anumită vulnerabilitate, în 2010 înregistrându-se 19 cazuri de această natură, iar anul trecut, 22, au arătat, vineri, oficiali ai Poliţiei Române.

Cotidianul As face o prezentare a Arenei Naţionale: Stadion de lux şi unul dintre cele mai bune din Europa de Est

Cotidianul As face o prezentare a Arenei Naţionale, care va găzdui la 9 mai finala Ligii Europa, precizând că este un stadion de lux, depăşit în Europa de Est doar de stadionul Naţional din Varşovia

Europa, AMENINŢATĂ de schimbările climatice: ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ favorizează răspândirea bolilor infecţioase

Europa devine un "punct fierbinte" pentru infecţii emergente, în timp ce cele tipice climatului tropical avansează către nord, potrivit unei cercetări care stabileşte o legătură între schimbările climatice la nivel global şi răspândirea bolilor, relatează Financial Times în ediţia electronică.

Boc, întrebat dacă demisionează în cazul în care trece moţiunea: Ora adevărului e în noiembrie

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, vineri, întrebat dacă îşi dă demisia în cazul în care va trece moţiunea de cenzură, că "ora adevărului este ora alegerilor din noiembrie" şi nu moţiunea de cenzură, arătând că Guvernul Ungureanu nu va cădea din vina PDL.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Hidegcuti: Doar trei bănci vor mai putea finanţa IMM-urile dacă se aplică reglementările Basel III

Aplicarea reglementărilor Basel III privind capitalul băncilor va da posibilitatea doar ca trei bănci din România să mai finanţeze IMM-urile, situaţie care face necesară adaptarea acordului în funcţie de economia fiecărei ţări, a declarat Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului de Contragarantare.

CNA: Atitudinea noastră este prudentă în cazul solicitării de scoatere a Antenelor de pe Focus Sat

Atitudinea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) va fi "prudentă" în cazul solicitării de scoatere a televiziunilor Antena Group de pe platforma digitală Focus Sat a UPC, aşa cum a fost şi în cazul RCS&RDS versus Antena, a declarat vineri pentru MEDIAFAX Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Oprişan: Plăcintă ar fi fost ameninţată că se vor face presiuni în justiţie în cazul fiului său

Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri, în Parlament, că senatorul Sorina Plăcintă ar fi fost ameninţată că se vor face presiuni asupra justiţiei pentru o pedeapsă cu executare pentru fiul acesteia, arătând că Plăcintă "nu este genul care să plângă în plen".

Peste 400 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul Rapid – Steaua

Peste 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de duminică dintre Rapid şi Steaua, catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmi Bucureşti.

Ungureanu: Nu accept invectivele lui Ponta şi Antonescu. Vreau altă ţară construită din acest moment

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns criticilor opoziţiei, formulate în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, arătând că nu poate accepta invective şi atacuri la persoană, care denotă degradarea actului politic, motiv pentru care nici nu se regăseşte în aceeaşi generaţie cu Ponta şi Antonescu.

Ponta: Plăcintă, ameninţată de Udrea în plenul Parlamentului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut, vineri, de la tribună, că senatorul Sorina Plăcintă a fost ameninţată, în plen de către liderul PDL Bucureşti, Elena Udrea.

Plăcintă către ziarişti: Am plâns pentru că mă doare burta. Nu vă mai săturaţi să umblaţi după mine şi după familia mea!

Sorina Plăcintă i-a acuzat pe jurnaliştii care o chestionau, pe holurile Parlamentului, în legătură cu plecarea sa din PDL, că nu se mai satură să umble după ea şi după familia ei.

PROGNOZA METEO: Vremea va fi deosebit de caldă. Ce temperaturi vor fi în weekend

Sâmbătă, vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil spre senin şi doar cu totul izolat, după-amiaza, în extremitatea sudică a teritoriului şi în Carpaţii Meridionali vor fi condiţii pentru ploi slabe, de scurtă durată.

Patru explozii în oraşul ucrainean Dnipropetrovsk: Cel puţin 27 persoane sunt rănite

Patru explozii s-au produs vineri în centrul oraşului Dnipropetrovsk, din Ucraina, provocând a cel puţin 27 de persoane potrivit informaţiilor preliminare, au anunţat autorităţile.

Copii de 4, 11 şi 14 ani – violaţi şi filmaţi de doi sibieni, care au postat imaginile pe internet

Copii de 4, 11 şi 14 ani au fost violaţi şi filmaţi de doi sibieni, care au pus la dispoziţie imaginile pornografice unor terţi, pe internet, şi unui olandez, care a dat la schimb alte materiale, cei doi bărbaţi din Sibiu fiind reţinuţi de DIICOT, ulterior arestaţi.

François Hollande va menţine legea privind purtarea vălului islamic integral, dacă va fi ales

Candidatul socialist la preşedinţie François Hollande a dat asigurări vineri că va "menţine, bineînţeles, legea privind (purtarea) burkăi", în cazul în care va fi ales, şi că "va acţiona pentru a fi aplicată în cel mai bun mod", relatează AFP.

Programul autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele RATB de 1 Mai

Autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) circulă, luni şi marţi, după un program corespunzător zilelor de weekend.

Ungureanu: Perimetrul Bârlad a fost concesionat de Guvernul Năstase în 2004, fără consultare cu oraşul

Concesionarea perimetrului Bârlad a fost decisă de Guvernul Adrian Năstase pe finalul mandatului, fără consultare cu locuitorii oraşului, către o firmă de la care Chevron a preluat ulterior concesiunea, iar acordul cu grupul american a fost semnat de fostul şef PSD al ANRM, spune premierul Ungureanu

Gheorghe Flutur şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la preşedinţia CJ Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur (PDL), şi-a înregistrat, vineri, candidatura pentru un nou mandat, iar printre candidaţii PDL înscrişi pentru funcţia de consilier judeţean s-au înscris secretarul de stat în MS Cristian Irimie şi directorul Romsilva, Valerian Solovăstru.

Care sunt spitalele din Capitală care vor asigura asistenţă medicală de 1 Mai

Nouă spitale din Capitală vor asigura asistenţa medicală de urgenţă de 1 Mai, Serviciul de Ambulanţă va avea program normal de lucru, iar Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti va asigura un serviciu de gardă permanent.

Sorina Plăcintă a plâns în plen, în faţa Elenei Udrea: „Nu mai pot”. Senatorul a declarat că votează moţiunea

Senatorul PDL Sorina Plăcintă, despre care s-a afirmat că ar urma să plece la PNL, a discutat, într-o bancă din plen cu Elena Udrea, Plăcintă plângând şi spunând: "Nu mai pot". Senatorul Sorina Plăcintă a declarat, întrebată de jurnalişti dacă va vota moţiunea de cenzură, că va vota, ea spunând acestea cu voce tremurândă.

Ungureanu: Zăcământul Cupru Min epuizat doar în 500 ani. Parlamentarii nu pot pricepe detalii tehnice

Zăcămantul de la Roşia Poieni al Cupru Min nu a fost inclus în evaluarea preţului de licitaţie deoarece nu face obiectul vânzării, ci rămâne în proprietatea statului, iar calculul efectuat relevă că ar fi nevoie de 400-500 ani pentru exploatarea acestuia la epuizare, a afirmat premierul Ungureanu.

Negocieri intense la moţiune:”Nimeni nu controlează nimic. Scorul e foarte strâns. Ce-o vrea Dumnezeu”

Apropierea momentului la care începe votarea moţiunii de cenzură accelerează şi negocierile purtate pe holurile Parlamentului, la restaurant sau chiar în plen, între reprezentanţi ai puterii şi ai opoziţiei, în încercările pe care fiecare parte le face pentru a-şi asigura succesul.

Ursul din copac: Cum a căzut un animal de peste 90 de kilograme pe o saltea de protecţie – VIDEO

Un urs de peste 90 de kilograme a ajuns în campusul unei universităţi şi a găsit refugiu într-un copac. Autorităţile l-au tranchilizat şi i-au plasat o saltea pe care ursul să cadă fără să se rănească.

Turnul Libertăţii, înălţat în două minute. Cum arată blocul ce înlocuieşte Turnurile Gemene din New York – VIDEO

Pe locul în care cândva erau înălţate Turnurile Gemene din New York, dărâmate după atentatele teroriste de la 11 septembrie 1011, se înalţă acum Turnul Libertăţii, denumit iniţial One World Trade Center. În curând, acesta va depăşi cea mai înaltă clădire din New York, iar lucrările care durează de mai bine de şase ani au fost comprimate într-un videoclip de două minute.

Deputatul Cătălin Croitoru spune că va vota moţiunea şi va trece de la PDL la PSD

Deputatul PDL Cătălin Croitoru a anunţat, vineri, în Parlament, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că va vota moţiunea de cenzură şi a precizat că va părăsi grupul PDL şi va trece la PSD.

Minerii de la Lupeni au comemorat 90 de ani de la cea mai mare catastrofă minieră din Valea Jiului, în care au murit 82 de oameni

Minerii de la Exploatarea Minieră Lupeni au comemorat, vineri, 90 de ani de la cea mai mare catastrofă minieră din Valea Jiului, petrecută în data de 27 aprilie 1922, când 82 de ortaci şi-au pierdut viaţa în urma unei explozii în subteran.

UPC: Antena a retras avizul de difuzare a posturilor sale pe platforma Focus Sat. CNA a fost sesizat

UPC anunţă, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că Antena a retras operatorului Focus Sat (platforma de satelit a UPC) dreptul de retransmisie pentru Antena 1, 2 şi 3, Euforia TV şi Gsp TV, însă televiziunile pot fi vizionate în continuare până când CNA va aproba scoaterea lor din grila Focus Sat.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Andreea Paul: Nu văd altă cale de creştere a rolului IMM în economie decât un număr mai mare de firme

Creşterea numărului firmelor mici şi mijlocii este principala cale prin care sectorul să aibă un rol mai important în economie, ulterior fiind necesare un cadru legislativ simplu, predictibil şi transparent şi programe guvernamentale, a declarat, vineri, Andreea Paul, ambasador al IMM-urilor.

Cerceii pe care Carol al II-lea i-a dăruit Elenei Lupescu, vânduţi la licitaţie. Vezi suma uriaşă cu care au fost adjudecaţi

Cerceii cu perle pe care regele Carol al II-lea i-a dăruit amantei sale Elena Lupescu şi care, ulterior, au stat într-un sertar timp de 35 de ani pentru că persoana care i-a moştenit i-a considerat prea pretenţioşi, au fost vânduţi cu 1,4 milioane de lire sterline la o licitaţie în Marea Britanie.

Întâlnire Ungureanu, Blaga, Anastase, Oltean, Boc, în biroul preşedintelui Camerei

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, precum şi liderii PDL Vasile Blaga, Roberta Anastase, Ioan Oltean şi Emil Boc s-au reunit, la ora transmiterii acestei ştiri, în biroul preşedintelui Camerei, în timp ce în plen se dezbate moţiunea de cenzură.