Mediafax Echipa

Următorul film al regizorului Pedro Almodovar va fi „o comedie nebună”, în stilul anilor ’80

Lungmetrajul "Los amantes pasajeros/ The Brief Lovers", următorul film al regizorului spaniol Pedro Almodovar, va fi "o comedie nebună", în stilul anilor '80, a precizat fratele cineastului.

Senatul dezbate săptămâna viitoare legea de ratificare a tratatului de extrădare România – Siria

Vicepreşedintele Senatului Laurenţiu Chirvăsuţă a anunţat, marţi, după şedinţa Biroului Permanent, că proiectul de lege pentru ratificarea tratatului de extrădare între România şi Republica Arabă Siriană va fi dezbătut săptămâna viitoare de către această Cameră legislativă.

Johnny Depp a cerut binecuvântarea populaţiei Navajo pentru rolul său din filmul „The Lone Ranger”

Johnny Depp s-a întâlnit cu reprezentanţii populaţiei Navajo, întrucât a dorit să obţină binecuvântarea acestora pentru rolul din noul său film, intitulat "The Lone Ranger". Actorul american va interpreta rolul Tonto, un erou al acestei populaţii, iar filmul va fi turnat pe "pământul sacru" al triburilor Navajo.

Ponta i-a dat cuvântul „preşedintelui Ungureanu”, la conferinţa de presă a USL

Liderul PSD Victor Ponta i-a dat cuvântul, marţi, la conferinţa de presă a USL, "preşedintelui Ungureanu", el intenţionând, de fapt, să se refere la preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Un avion a aterizat de urgenţă în Crimeea, după ce un pasager a atacat un însoţitor de bord

Un avion care efectua o cursă dinspre Dubai spre Kiev a efectuat o aterizare de urgenţă în oraşul Simferopol din Peninsula Crimeea, după ce un pasager a atacat un însoţitor de bord, a anunţat filiala locală a Ministerului ucrainean de Interne.

Numărul infracţiunilor din perioada Paştelui, mai mare decât în 2011

Poliţiştii au constatat, în perioada sărbătorilor de Paşte, 937 infracţiuni, cu 86 mai multe decât în 2011, însă anul acesta s-au înregistrat mai puţine accidente rutiere şi vătămări corporale, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.

Băsescu a promulgat legea privind confiscarea extinsă a averilor

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, Legea pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, referitoare la confiscarea produselor, instrumentelor şi altor bunuri aflate în legătură cu criminalitatea.

Becali a rupt notificările CNCD şi a făcut-o proastă pe o jurnalistă

Finanţatorul FC Steaua Gigi Becali a avut, marţi, o ieşire nervoasă în faţa reşedinţei sale din Aleea Alexandru, rupând notificările venite de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi călcând un CD în picioare, apoi a făcut-o "proastă" pe o jurnalistă.

Le recunoşti? Acum sunt două dintre cele mai puternice femei din lume – VIDEO, FOTO

Seara balului de liceu este una specială pentru fiecare adolescentă. Ţinutele alese de acestea pot fi însă demodate după aproape 30 de ani şi pot stârni amuzamentul publicului, mai ales dacă adolescentele de atunci sunt în prezent persoane extrem de importante.

Casa Naţională de Pensii: Modalitatea de calcul al contribuţiilor sociale se aplică automat pentru toţi pensionarii

Noua modalitate de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii care au pensii mai mici de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri, precizează, marţi, Casa Naţională de Pensii Publice.

Câinele familiei prezidenţiale contribuie la campania de realegere a lui Barack Obama – FOTO, VIDEO

Câinele familiei prezidenţiale din Statele Unite, Bo, contribuie la campania de realegere a preşedintelui Barack Obama, fiind considerat un bun de valoare pentru stăpânul său, comentează USA Today în pagina electronică.

Adele, Kate Bush şi PJ Harvey, nominalizate la premiile Ivor Novello

Artistele Adele, Kate Bush şi PJ Harvey concurează la trofeul pentru cel mai bun album, la cea de-a 57-a ediţie a premiilor Ivor Novello, ce vor fi decernate pe 15 mai la Londra. Premiile Ivor Novello, ce recompensează cele mai bune compoziţii din muzica britanică şi irlandeză din anul precedent, sunt decernate prin votul compozitorilor.

Gigi Becali rămâne cu marca „Steaua”. Tribunalul Bucureşti a respins cererea Clubului Sportiv al Armatei de anulare a mărcii

Gigi Becali rămâne cu marca "Steaua", după ce Tribunalul Bucureşti a respins, marţi, cererea Clubului Sportiv al Armatei de anulare a mărcii, decizia nefiind definitivă. Decizia instanţei poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Petrecerile lui Berlusconi: Unele tinere participau deghizate în călugăriţe

Unele tinere participau la petrecerile date de Silvio Berlusconi deghizate în călugăriţe sau fotbalişti, a declarat o martoră în procesul în care acesta este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale contracost cu o minoră, adăugând că i s-a cerut să tacă.

Anders Breivik evocă existenţa altor două celule individuale şi autonome

Anders Behring Breivik, judecat pentru uciderea a 77 de persoane vara trecută în Norvegia, a evocat din nou, marţi, existenţa "altor două celule" autonome şi constituite fiecare dintr-o singură persoană.

CME surclasează trustul Intact la toate categoriile

CME a surclasat la distanţă uriaşă trustul Intact, pe toate categoriile de public şi pe toate segmentele orare, în primul trimestru al anului 2012, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Ion Lucian, comemorat la Teatrul Excelsior, pe 22 aprilie, cu un spectacol scris de el

Actorul Ion Lucian va fi comemorat la Teatrul Excelsior din Bucureşti - pe care l-a fondat şi condus în calitate de director - pe 22 aprilie, cu un spectacolul scris şi regizat chiar de el, "Măria Sa... Măgarul", informează instituţia.

România, în competiţie europeană intercluburi la minifotbal din 2013

Câştigătoarea titlului din România la minifotbal va participa începând din 2013 la o competiţie europeană intercluburi care va reuni campioanele tuturor ţărilor europene afiliate la European Minifootball Federation.

Căsătoria lui Pepe, transmisă, miercuri, în direct la „Happy Hour”

Pepe se va căsători cu iubita lui, Raluca Pastramă, miercuri, iar cununia civilă a celor doi va fi transmisă în direct în emisiunea "Happy Hour", informează Pro TV.

Cei care vor să devină donatori de organe post-mortem vor fi înscrişi într-un registru naţional

Persoanele care vor să devină post-mortem donatori de organe pentru transplant vor fi înscrise din timpul vieţii într-un registru naţional creat la Ministerul Sănătăţii, pe baza unei declaraţii notariale, potrivit unui proiect supus dezbaterii publice.

Muncitori români, angajaţi ilegal pe şantierul noului aeroport din Berlin

Zeci de muncitori est-europeni aparent angajaţi ilegal, posibil şi români, sunt aduşi zilnic să muncească pe şantierul viitorului aeroport Berlin Brandenburg International (BER), potrivit unei investigaţii realizată de două posturi germane de televiziune, relatează Deutsche Welle în pagina online.

Patriarhul grupului danez Maersk a murit la 98 de ani. Acţiunile au crescut după anunţarea veştii

Cel mai mare acţionar al conglomeratului danez A.P. Moller-Maersk, Maersk Mc-Kinney Moller, care deşi s-a retras la 90 de ani din conducere a continuat să exercite un control activ, a murit luni la vârsta de 98 de ani, iar acţiunile au crescut, investitorii anticipând o schimbare de strategie.

Aeroportul Internaţional din Cluj se va închide în luna mai pentru lucrări de reparaţii la pistă

Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca se va închide, în perioada 7-13 mai, pentru realizarea unor lucrări de reparaţii la pista de aterizare-decolare, iar în acest interval o parte a curselor aeriene vor fi operate de la Sibiu şi Târgu Mureş, altele fiind anulate.

Voinescu: Nu s-a pus niciodată în discuţie înlocuirea premierului Ungureanu

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marţi, că nu s-a pus niciodată în discuţie înlocuirea premierului Mihai Răzvan Ungureanu şi s-a declarat convins că nu se va pune în discuţie nici până la terminarea acestui ciclu electoral.

Companiile TISE-Rusia şi PCC-Germania, printre cei patru ofertanţi pentru preluarea Oltchim

Companiile TISE (Rusia), PCC SE (Germania), Pegamont Ploieşti şi Aisa Invest din Cluj, firmă deţinută de omul de afaceri Ştefan Vuza, au depus oferte neangajante pentru participarea la privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), a declarat marţi pentru MEDIAFAX şeful OPSPI, Florin Vlădan.

Blaga: Nu cred în şansele moţiunii de cenzură şi cred că şi cei din opoziţie ştiu asta

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, marţi, înaintea şedinţei Biroului Permanent, că nu crede în şansele moţiunii de cenzură anunţată de opoziţie şi şi-a exprimat convingerea că inclusiv iniţiatorii săi ştiu că nu sunt şanse ca aceasta să treacă în Parlament.

Curtea de Apel Bucureşti a finalizat dosarul agresorului lui Hardy, urmând să dea un verdict

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au finalizat, marţi, procesul în care procurorii şi Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy, au contestat condamnarea la cinci ani de închisoare, urmând să dea un verdict.

Nicolas Sarkozy şi-a dat jos ceasul înainte de a da mâna cu oamenii la Paris

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, candidat pentru un al doilea mandat, a fost surprins duminică în timp ce îşi scotea discret ceasul de la mână, înainte de a da noroc cu persoane prezente în piaţa Concorde din Paris, relatează Le Point, în ediţia electronică.

Voinescu: Parlamentarii PDL vor fi prezenţi la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marţi, că parlamentarii PDL vor fi prezenţi la şedinţa la care se va dezbate moţiunea de cenzură a opoziţiei, dar nu vor vota şi a arătat că, dacă sunt parlamentari PDL "care merg pe varianta căderii guvernului", sancţiunea ar fi excluderea.

Romtelecom şi RCS au câştigat împreună drepturile de difuzare pentru meciurile din UEFA Champions League

Romtelecom şi RCS&RDS, cei mai importanţi doi operatori de pe piaţa locală de telecomunicaţii, au câştigat drepturile de difuzare pentru meciurile din UEFA Champions League, pentru următoarele trei sezoane, 2012-2015, ca urmare a înaintării unei oferte comune în acest sens.

Obama gafează la summitul Americilor: Preşedintele american a confundat Insulele Malvine cu Maldivele

Preşedintele Barack Obama a confundat numele Malvinelor, Falkland în engleză, cu al Maldivelor, într-un discurs susţinut luni la Cartagena, în Columbia, în care a afirmat neutralitatea Statelor Unite faţă de o dispută între Argentina şi M.Britanie, relatează Washington Times în ediţia electronică.

Kelemen: UDMR nu va vota în Parlament nicio lege în care nu se regăseşte restituirea în natură

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că Uniunea nu va vota în Parlament un proiect de lege al Guvernului privind retrocedările imobilelor dacă acesta nu va prevede restituirea în natură.

IMAGINEA EMOŢIONANTĂ care a câştigat premiul Pulitzer pentru fotografie breaking news

Premiul Pulitzer pentru fotografie breaking news la ediţia din 2012 a fost câştigat de Massoud Hossaini de la Agence France-Presse, pentru o fotografie realizată pe 6 decembrie 2011 în Kabul, Afganistan.

Primul zbor privat spre Staţia Spaţială Internaţională ar putea avea loc pe 30 aprilie

Compania americană SpaceX se află foarte aproape de a realiza primul zbor spaţial privat spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), ce ar putea avea loc pe 30 aprilie, a declarat, luni, un director de la NASA.

Agenţii de securitate americani implicaţi în scandalul de prostituţie au rămas fără acreditare

Cei 11 membri ai Secret Service, responsabil cu securitatea preşedintelui Statelor Unite, care au fost rechemaţi din Columbia în urma unui scandal de prostituţie, au rămas fără acreditare în aşteptarea unei anchete, a anunţat luni un oficial american.

Audi a ajuns la un acord pentru preluarea Ducati, la preţul de 860 milioane euro

Audi a ajuns la o înţelegere cu grupul italian Investindustrial pentru preluarea constructorului de motociclete Ducati Motor Holding la un preţ de aproximativ 860 milioane euro, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată situaţiei.

Ponta: USL va depune miercuri moţiunea de cenzură. După 10 iunie depunem o nouă moţiune dacă nu trece asta

USL va depune, miercuri după-amiază, moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ungureanu, a anunţat, marţi, preşedintele PSD, Victor Ponta. Anunţul a fost făcut după şedinţa conducerii USL.

BNR a împrumutat patru bănci cu 1,465 miliarde euro, pentru şase zile

Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat marţi patru bănci cu 6,411 miliarde lei (1,465 miliarde euro), pentru şase zile, printr-o licitaţie repo, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an.

Guvernul discută varianta restituirii în natură pentru dosarele depuse sau înscrise în anumit termen

Guvernul analizează varianta ca viitorul proiect de lege privind despăgubirile pentru proprietăţile naţionalizate să prevadă restituirea în natură pentru dosarele deja depuse la ANRP, cu stabilirea unui termen până la care mai pot fi depuse dosare care să fie soluţionate tot cu retrocedări în natură

Dorel Lucian Radu a demisionat de la conducerea Institutului Cantacuzino

Dorel Lucian Radu a demisionat de la conducerea Institutului Cantacuzino, în locul lui fiind repus Radu Iordăchel, care fusese demis în 2010 de ministrul Sănătăţii din acea perioadă, Cseke Attila, din cauza neîndeplinirii măsurilor de remediere a deficienţelor la liniile de producţie a vaccinurilor.