Mediafax Echipa

Adrian Năstase aşteaptă prima sentinţă în cazul „Mătuşa Tamara”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat cercetarea judecătorească în cazul "Mătuşa Tamara", anunţând că în 7 decembrie se va pronunţa asupra acuzelor aduse de către DNA fostului premier Adrian Năstase, a consilieruului acestuia, Ristea Priboi şi fostului şef al ONPCSB, Ioan Melinescu.

Băsescu: Vosganian minte cu neruşinare, a refuzat, ca ministru, să-mi arate contractele din energie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că fostul ministru liberal al Finanţelor şi Economiei, Varujan Vosganian, a refuzat să îi prezinte contractele care au fost încheiate cu "băieţii deştepţi din energie", minţind cu neruşinare.

Băsescu: Am cerut sprijin la DG Competition ca să desluşim contractele cu băieţii deştepţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că a solicitat sprijin de la DG Competition în legătură cu contractele "cu băieţii deştepţi", el menţionând că a cerut explicaţii despre aceste contracte de la mai mulţi miniştri, inclusiv de la Adrian Videanu, dar răspunsurile nu l-au mulţumit.

DE CE IUBESC ROMÂNIA. Intră în campania ProTV, Gândul, PRO Sport, Sport.ro, Ziarul Financiar, Mediafax

De la sublim, la grotesc, între derizoriu şi excepţional, România este o continuă provocare. Dar este provocarea noastră, a tuturor românilor. Oricât de greu ar fi, tot mai bine e acasă şi oricâte ţări am colinda, România e locul pe care-l purtăm în suflet, sau locul pe care vrem să-l schimbăm pentru a putea spune sincer ROMÂNIA, te IUBESC.

Legea câinilor comunitari: Cum reacţionează primarii din Sibiu şi Mediaş după adoptarea acesteia

Primăriile din Sibiu şi Mediaş nu iau în calcul varianta eutanasirii câinilor fără stăpân după adoptarea noii legi deoarece cele două oraşe au adăposturi mari pentru animale, decizia fiind salutată de reprezentanţii unei asociaţii pentru protecţia animalelor.

Sărbători în misiune: 25 de poliţişti români vor petrece Crăciunul în Franţa, colaborând cu ofiţerii de acolo

O echipă de 25 de poliţişti români participă, începând din 26 noiembrie, pe perioada sărbătorilor de iarnă, la misiuni în Franţa pentru combaterea faptelor antisociale, informează, joi, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

Telegondola Sinaia: Executarea silită e suspendată. Primăria achită rata. Firma de leasing nu acceptă

Situaţia telegondolei de la Sinaia este în continuare incertă, Primăria susţinând că a achitat rata finală, în timp ce firma de leasing refuză să accepte plata spunând că nu există bază legală, iar procedura de executare silită în acest caz a fost suspendată temporar.

Medic român stabilit la Paris: Avem aceleaşi dotări, aceeaşi pregătire, nu mai sunt frontiere medicale

Spitalele din România au aceleaşi dotări cu cele din Franţa în ceea ce priveşte chirurgia endoscopică şi robotică, medicii au aceeaşi pregătire, iar frontierele medicale au dispărut şi pacienţii se pot trata unde cred că le este mai bine, a spus, joi, medicul Adrian Lobonţiu, stabilit la Paris.

Premierul Israelului solicită sancţiuni suplimentare asupra industriei petroliere iraniene

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a cerut joi impunerea de sancţiuni asupra industriei petroliere şi Băncii centrale iraniene pentru a forţa Teheranul să renunţe la proiectul nuclear.

Olli Rehn: Zona euro fie se va dezintegra, fie va ieşi întărită din criză

Criza din zona euro a plasat uniunea monetară într-o poziţie critică din care fie se va dezintegra, fie va ieşi întărită, a declarat, joi, comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare Olli Rehn.

Vezi preţurile biletelor la meciul Rapid – Hapoel Tel-Aviv

FC Rapid va pune în vânzare începând de vineri tichetele de intrare la meciul de pe teren propriu cu Hapoel Tel-Aviv din cadrul grupei C a Ligii Europa, biletele având preţuri între 10 şi 100 de lei, informează, joi, site-ul oficial al grupării giuleştene.

O nouă victorie pentru Roger Federer la Turneul Campionilor

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 4, l-a învins, joi, pe americanul Mardy Fish, favoritul numărul 8, într-un meci din grupa B de la Turneul Campionilor de la Londra, informează site-ul oficial al competiţiei.

Prezentatoarea de televiziune rusă care făcuse un gest obscen la adresa lui Obama a fost concediată

Postul de televiziune REN TV a anunţat demiterea prezentatoarei de ştiri care a făcut un gest obscen în direct la adresa preşedintelui SUA, Barack Obama, în timp ce îi rostea numele în cursul unui telejurnal.

Geoană: Antonescu şi Ponta au făcut un cadou PDL, Blaga va fi preşedintele Senatului

Fostul preşedinte PSD Mircea Geoană a declarat, joi, la Dăbuleni, că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au făcut un cadou puterii prin schimbarea şefiei Senatului, pentru că funcţia va fi preluată de către Vasile Blaga, iar suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu se va mai putea realiza.

Patriciu: Problema nu este când va „muri” euro, ci cât va costa asta

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat joi că este cert că euro va "muri" în următoarea perioadă şi că singura enigmă este cât va costa dispariţia monedei unice.

Mazăre: Cred că ar trebui omorâţi câinii. Decât să mă muşte şi să mă îmbolnăvesc, mai bine îi omor

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, se declară pentru eutanasierea câinilor de pe străzi, spunând că este mai bine ca el să omoare câinele decât să se îmbolnăvească, după ce este muşcat, şi să facă injecţii în burtă "în nişte condiţii groaznice".

Acţionarii BVB se vor întruni în 9 ianuarie pentru a discuta înlocuirea Consiliului de Administraţie

Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) convoacă acţionarii în data de 9 ianuarie pentru a discuta propunerea de revocare a actualilor administratori, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

Marius Stan: E posibil să ne despărţim de Antal

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, joi, că este posibil ca gruparea gălăţeană să nu-i propună prelungirea contractului mijlocaşului Liviu Antal, jucătorul urmând să fie pus pe lista de transferuri.

Găsirea vieţii pe alte planete, tot mai aproape. Care sunt corpurile cereşti cu cele mai mari şanse de a fi locuite

Oamenii de ştiinţă americani au alcătuit un top al planetelor şi sateliţilor naturali ai unor planete care prezintă cele mai mari şanse să întreţină viaţa, aşa cum este ea cunoscută pe Terra.

Patriciu: Mic.ro nu este aproape nici de vânzare, nici de insolvenţă

Omul de afaceri Dinu Patriciu, proprietarul lanţului de magazine Mic.ro, a declarat joi că a trebuit să restructureze reţeaua, dar că nu se pune nici problema vânzării şi nici a insolvenţei, aşa cum s-a vehiculat în ultima perioadă în presă.

PSD cere CC declararea Legii asistenţei sociale ca neconstituţională în integralitatea ei

PSD consideră că prin Legea asistenţei sociale se încalcă articolele din Constituţie legate de statul social şi se restrâng drepturile fundamentale, actul normativ fiind în integralitate neconstituţional, se arată în sesizarea redactată de social-democraţi.

Radu Mazăre acuză ANRMAP că blochează achiziţii ale Primăriei Constanţa

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, acuză Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) că blochează achiziţii ale Primăriei, care vrea să cumpere lemne de foc pentru populaţie, dar şi cadouri pentru copii cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Sindicaliştii CET Iaşi, surprinşi de declaraţia primarului Nichita că a fost ameninţat cu moartea

Sindicaliştii din CET Iaşi s-au declarat surprinşi de afirmaţiile primarului Gheorghe Nichita potrivit cărora ar fi primit o scrisoare de ameninţare cu moartea din partea angajaţilor acestei societăţi, liderul sindical spunând că nu ştie ca oamenii pe care îi reprezintă să fi făcut acest lucru.

Dosarul înşelării societăţii Astra: Alţi patru membri ai grupării acuzate de înşelăciuni cu maşini de lux au fost prinşi

Alţi patru membri ai grupării acuzate de înşelăciuni cu maşini de lux, din care făcea parte şi Lee Wilkins, au fost prinşi, joi, în urma unor percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind duşi la audieri la Serviciul Furturi Auto.

Igaş: USL şi-a dat autogol – a mai pierdut un vot în Senat şi conducerea acestei Camere

Vicepreşedintele PDL Traian Igaş susţine că, prin excluderea lui Mircea Geoană din PSD şi revocarea acestuia de la şefia Senatului, "USL şi-a dat autogol", pentru că a mai pierdut un vot în Senat şi conducerea acestei Camere.

Raiffeisen s-ar putea retrage de pe unele pieţe din Europa Centrală şi de Est

Raiffeisen Bank International (RBI) ar putea să se retragă de pe unele dintre pieţele din Europa Centrală şi de Est (ECE), dar nu vede niciun motiv să plece din Ungaria, a declarat joi directorul general al băncii austriece, Herbert Stepic, într-o conferinţă de presă la Viena.

Galamaz vrea ca agresorul său de la Ploieşti să facă închisoare

Fundaşul echipei Steaua, George Galamaz, a declarat, joi, la "Ora de ProSport", că îşi doreşte ca agresorul său de la partida cu Petrolul Ploieşti, Dragoş Enache, să facă închisoare, pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc.

Care sunt cele nouă tradiţii pe cale de dispariţie incluse în patrimoniul imaterial UNESCO

Un ritual amazonian pentru menţinerea ordinii sociale, o societate secretă din Mali şi respiraţia circulară mongolă se numără printre cele nouă tradiţii şi obiceiuri care au fost incluse, joi, de UNESCO pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii aflat pe cale de dispariţie.

Tehnologia de asistenţă video pe linia porţii ar putea fi folosită în Anglia din 2012

Tehnologia de asistenţă video pe linia porţii, care va permite să se verifice dacă balonul depăşeşte sau nu linia porţii, ar putea fi folosită în Anglia începând cu sezonul viitor, a anunţat, joi, secretarul general al Federaţiei Engleze de Fotbal, Alex Horne.

Microsoft va analiza Yahoo! în vederea finanţării unei preluări de către alte companii

Microsoft a încheiat un acord de confidenţialitate cu Yahoo!, care îi permite să analizeze în amănunt situaţia financiară a companiei de servicii de Internet, în vederea finanţării unei posibile oferte de preluare din partea altor companii, a declarat o sursă apropiată situaţiei.

DESCOPERIRE SURPRINZĂTOARE: Apa nu îngheaţă mereu la 0°C. Află la ce temperatură se transformă în mod obligatoriu în gheaţă

Apa nu îngheaţă întotdeauna la 0°C, nici chiar la -40°C, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, care au stabilit că este nevoie ca temperatura să scadă până la cel puţin -48°C pentru ca apa să se transforme în mod obligatoriu în gheaţă.

Obiectivele noii legi a adopţiei: Mai mulţi copii adoptabili şi reducerea perioadei din sistemul de protecţie

Principalul obiectiv al noii legi a adopţiilor, adoptată marţi de parlamentarii Camerei Deputaţilor, vizează creşterea numărului de copii adoptabili şi reducerea perioadei petrecute în sistemul de protecţie, responsabilizând mai mult persoanele care au obligaţia ocrotirii unui copil.

Cum va rezolva Primăria Capitalei problema câinilor comunitari? Oprescu: Este nevoie de noi adăposturi

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat joi că municipalitatea va apela la primăriile de sector pentru a strânge şi steriliza câinii comunitari, rămânând problema adăposturilor care trebuie construite.

Căpitanul iahtului pe care se afla Natalie Wood în noaptea morţii îl acuză pe fostul soţ al actriţei

Dennis Davern, căpitanul iahtului pe care se afla Natalie Wood în noaptea în care murit, în largul coastelor californiene, în 1981, a trecut testul detectorului de minciuni şi a declarat că Robert Wagner, soţul actriţei, a jucat un anumit rol în moartea acesteia.

Cel puţin 20 de cadavre, descoperite în camionete abandonate în Mexic

Cel puţin 20 de cadavre au fost descoperite joi dimineaţă în trei camionete abandonate în oraşul mexican Guadalajara (vest), anunţă autorităţile din statul mexican Jalisco.

Care sunt cele mai vizitate muzee din România în 2011 – FOTO

Castelul Bran, Complexul Naţional Muzeal Astra, Muzeul Brukenthal şi Muzeul Naţional Peleş sunt cele mai vizitate complexe muzeale din România, expoziţiile lor fiind văzute în acest an de sute de mii de persoane, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia MEDIAFAX de reprezentanţii instituţiilor.

Sindicatele feroviare din Bulgaria au intrat în grevă pe termen nelimitat

Sindicatele feroviare din Bulgaria au anunţat, joi, intrarea în grevă pe termen nelimitat, a informat MAE, precizând că inclusiv circulaţia trenurilor internaţionale care tranzitează teritoriul acestui stat dinspre România a fost restricţionată.

Legătura dintre Homer Simpson şi omul preistoric. Care ar fi putut fi primul cuvânt rostit de oameni?

Cercetătorii au descoperit care ar putea fi primul cuvânt rostit de oameni. Aceştia au constatat că mecanica gurii, gâtului şi a corzilor vocale a strămoşilor noştri le-ar fi permis acestora să vorbească.

Bute: „Iubesc România, aici este sângele meu, mă simt apreciat în ţară”

O după-amiază firească de noiembrie, undeva în cartierul Aviaţiei. Îmbrăcat în jeanşi drepţi, geacă de piele neagră şi o helancă subţire, Lucian Bute se îndreaptă cu paşi siguri spre maşina ce avea să-l conducă la sediul ProSport.

Şoferul de Ferrari care a ucis un tânăr pe trotuar la Timişoara, condamnat definitiv la închisoare

Adrian Cocoană, bărbatul care conducea un autoturism Ferrari şi a accidentat mortal, în august 2008, un tânăr care se afla pe un trotuar din zona centrală a Timişoarei, a fost condamnat definitiv, joi, la patru ani de închisoare cu executare, în urma unei decizii a Curţii de Apel Craiova.