Mediafax Echipa

Distincţii şi brevete, pentru angajaţii din sistemul penitenciar

Mai mulţi angajaţi din sistemul penitenciar au primit distincţii şi brevete, iar unii au fost avansaţi în funcţie, în cadrul unei festivităţi organizate la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, organizate cu ocazia Zilei personalului din administraţia penitenciară.

Jurnalistul rus Eduard Baghirov, arestat la Chişinău, denunţă condiţiile din închisoare

Jurnalistul rus Eduard Baghirov, arestat la Chişinău sub acuzaţia de implicare în protestele violente din aprilie 2009, este nemulţumit de condiţiile din închisoare, dar şi de faptul că asupra sa se fac presiuni pentru a furniza numele unor oficiali, relatează PRO TV Chişinău.

Violenţe la Atena: Noi confruntări între protestatari şi poliţie – VIDEO

Noi confruntări au avut loc la Atena, miercuri dimineaţă la ora 5.00 GMT (8.00, ora României), între un grup de manifestanţi şi poliţişti, care au folosit gaze lacrimogene împotriva lor, cu câteva ore înainte de votul asupra proiectului de buget de austeritate din Parlament.

Dâmboviţa: Opt persoane, cercetate după ce au bătut crunt un tânăr în locuinţa acestuia

Un bărbat din localitatea dâmboviţeană Bărbuleţu a fost arestat preventiv, iar alţi şapte sunt cercetaţi în libertate după ce au pătruns în locuinţa unui tânăr de 25 de ani pe care l-au bătut crunt, în urma agresiunii victima având nevoie de până la cinci luni de îngrijiri medicale.

Victoria Azarenka şi Petra Kvitova s-au calificat în semifinale la Wimbledon

Jucătoarea bielorusă de tenis Victoria Azarenka, cap de serie numărul 4, şi sportiva cehă Petra Kvitova, a opta favorită a competiţiei, s-au calificat, marţi, în semifinale la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează AFP.

Bursa de la New York a închis marţi în urcare, datorită optimismului legat de Grecia

Bursa de la New York a închis marţi în urcare, datorită optimismului privind rezolvarea iminentă a crizei datoriilor de stat din Grecia, însă rulajul redus indică prudenţă şi nervozitate în piaţă, transmite Reuters.

Tiraspolul nu va discuta cu Chişinăul problema suveranităţii R. Moldova – oficial

Autorităţile transnistrene nu vor discuta cu oficialii de la Chişinău problema suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, a declarat marţi ministrul transnistrean de Externe, Vladimir Iastrebceak, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Un poliţist de frontieră s-a spânzurat din cauza datoriilor. Avea un credit pe care nu-l mai putea plăti

Un poliţist de frontieră din localitatea timişeană Sânnicolau Mare a fost găsit spânzurat, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o anexă a locuinţei sale, primele cercetări arătând că acesta s-a sinucis din cauza unor probleme financiare, având un credit bancar pe care nu mai putea să-l achite.

BACALAUREAT 2011: Subiectele şi baremele la matematică şi istorie de la proba obligatorie a profilului

Subiectele aferente probei obligatorii a profilului din cadrul examenului naţional de bacalaureat au fost transmise şi preluate în condiţii de securitate de către toate cele 741 de centre de examen, informează, miercuri, Ministerul Educaţiei.

ANI cere Comisiei de Cercetare CA Constanţa să verifice averea deputatului Rizea şi sesizează ANAF-2

Inspectorii de integritate cer Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Constanţa să verifice veniturile realizate de deputatul PSD Cristian Rizea în timpul mandatului de parlamentar şi sesizează ONCSB şi ANAF privind tranzacţiile bancare realizate de acesta.

Poliţia foloseşte gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor, la Atena

Noi confruntări au avut loc, miercuri dimineaţă, la Atena, între un grup de manifestanţi şi poliţişti, care au folosit gaze lacrimogene împotriva lor, cu câteva ore înainte de votul asupra proiectului de buget de austeritate din Parlament, relatează AFP.

ANI cere verificarea averii deputatului Rizea şi sesizează ANAF

Inspectorii de integritate cer Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Constanţa să verifice veniturile realizate de deputatul PSD Cristian Rizea în timpul mandatului de parlamentar şi sesizează ONCSB şi ANAF privind tranzacţiile bancare realizate de acesta.

Marian Lupu afirmă că Vlad Filat încearcă să saboteze acordurile de creare a alianţelor locale

Preşedintele interimar al R. Moldova, Marian Lupu, l-a acuzat marţi pe premierul Vlad Filat că încearcă să saboteze semnarea acordului de creare a alianţelor la nivel local, negociat după alegerile locale, informează ProTV Chişinău.

Gigi Becali şi Dragomir şi-au declarat război „total”, jignindu-se şi ameninţându-se reciproc

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 28 iunie.)

Inna, dezbrăcată de câteva femei în noul videoclip – VEZI IMAGINILE

Inna a lansat recent un nou videoclip, pentru piesa "Club Rocker", iar unele imagini sunt extrem de provocatoare, artista fiind dezbrăcată de câteva femei.

Nominalizarea lui David Petraeus la conducerea CIA, aprobată de o comisie din Senatul SUA

Comisia pentru servicii de informaţii a Senatului american a aprobat marţi, în unanimitate, nominalizarea pentru funcţia de director al CIA a comandantului operaţiunilor militare din Afganistan, generalul David Petraeus, relatează AFP.

Primele imagini cu Hugo Chavez după operaţie. Preşedintele Venezuelei s-a întâlnit cu Fidel Castro – VIDEO

Televiziunea cubaneză a prezentat marţi imagini cu preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, care părea slăbit, dar în formă bună în cursul unei conversaţii cu fostul lider cubanez Fidel Castro.

În două emisiuni TV,Funeriu s-a adresat lui Radu Moraru şi lui Cristoiu cu formula „domnu’ Turcescu”

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 28 iunie.)

Rusia a întrerupt livrările de electricitate către Belarus, din cauza datoriilor neachitate

Rusia a întrerupt miercuri livrările de electricitate către Belarus, ţară confruntată cu o criză economică majoră, care nu a reuşit să-şi achite la termen datoriile către furnizorul rus InterRao.

Confruntări violente între manifestanţi şi poliţie în piaţa Tahrir din Cairo

Mai multe persoane au fost rănite, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unor confruntări violente între manifestanţi şi poliţie în centrul capitalei egiptene.

Cine este femeia care ar putea deveni cea mai bogată persoană din lume

Probabil că n-aţi auzit de Gina Rinehart, o văduvă australiancă de 57 de ani, dar ea este cea care are toate şansele să-i depăşească pe cei mai bogaţi oameni ai planetei, Carlos Slim, Bill Gates sau Warren Buffet, potrivit Yahoonews. Rinehart este pe punctul de a ajunge cea mai bogată persoană din lume în topul Forbes, urmând să fie astfel prima femeie care ocupă această poziţie.

Drumurile din Ungaria, blocate de sindicalişti, care protestează faţă de măsurile guvernului

Sindicaliştii ungari vor bloca miercuri, timp de 12 ore, mai multe drumuri de acces către principalele oraşe, în semn de protest faţă de măsurile pe care intenţionează să le adopte guvernul.

Ce casă de modă ar putea încheia cea mai profitabilă tranzacţie a ultimilor patru ani

Casa de modă a creatorului Michael Kors (52 ani) vrea să se dezvolte pe plan mondial. Şi cum ar putea face acest lucru, dacă nu prin vânzarea unei participaţii. Cunoscutul designer american, în special datorită articolelor vestimentare adresate publicului feminin, speră la o tranzacţie cu multe zerouri în coadă. Mai exact: două miliarde de dolari. Cifra l-ar ajuta să depăşească gigantul Prada, în materie de succese financiare din ultimii patru ani.

Care sunt administratorii plajelor româneşti: companii de publicitate, comerţ de piese auto sau editare ziare

Aproape jumătate din plaja litoralului românesc dată spre închiriere, circa 570.000 de metri pătraţi, este administrată de zece companii private, din care doar trei au ca obiect principal de activitate hoteluri, restul derulând activităţi în manipulare mărfuri în port, comerţ de piese pentru autovehicule, publicitate sau editare ziare, după cum arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Investiţiile statului, în scădere continuă. Ce cheltuieli de capital a făcut guvernul Boc

Investiţiile publice sunt în scădere de doi ani şi jumătate, exporturile încetinesc, iar creşterea economică este anemică. Cheltuielile de capital, adică investiţiile făcute de stat, au fost pe o tendinţă des­cendentă în ultimii doi ani şi ju­mătate, comparativ cu vârful atins în 2008, de 26,7 mld. lei, iar scă­d­erile au continuat şi în primele cinci luni din acest an în ciuda îmbunătăţirii vizibile a încasărilor bugetare.

Cel puţin zece morţi în urma unui atac al talibanilor asupra unui hotel din Kabul – VIDEO

Cel puţin zece civili afgani au murit în urma unui atac de amploare lansat de un comando taliban într-unul dintre cele mai mari hoteluri din Kabul, a anunţat, miercuri, poliţia afgană.

Opinie Adrian Vasilescu: Companiile statului: sfârşitul răsfăţului?!

Încercările nereuşite ale autorităţilor de salvare a companiilor cu capital de stat, repetate an de an, au lovit dramatic piaţa de consum. Ineficienţa multora dintre aceste companii nu a putut fi vindecată decât rareori şi pentru durate scurte.

România împrumută 660 de euro pe secundă

În timp ce membrii camerelor reunite ale Parlamentului au ascultat, luni, discursul lui Traian Băsescu, statul român s-a îndatorat cu încă 2,4 milioane de euro la bănci. Şedinţa, în care preşedintele a atras atenţia, printre altele, asupra pericolului unei datorii publice prea mari, a durat aproximativ o oră, un minut şi 20 de secunde.

Ziua gafelor: Funeriu s-a adresat lui Radu Moraru şi lui Cristoiu cu formula „domnu’ Turcescu”

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a gafat de două ori, marţi seară, la 10 TV şi la B 1 TV, adresându-se lui Radu Moraru şi apoi lui Ion Cristoiu cu formula "domnu' Turcescu", aceasta după ce, în prima parte a zilei, afirmase în Senat că substantivul "coleg" este de gen neutru, stârnind critici.

Becali şi Dragomir şi-au declarat război „total”, jignindu-se şi ameninţându-se reciproc

Gigi Becali şi preşedintele LPF şi-au declarat război "total", adresându-şi injurii dure şi ameninţându-se reciproc, după ce oficialul stelist l-a acuzat pe Dumitru Dragomir că i-a înşelat pe patronii de cluburi cu privire la comisionul plătit unei firme pentru intermedierea vânzării drepturilor TV.

Steaua – Fortuna Dusseldorf, scor 1-1, într-un meci amical

Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, scor 1-1, partida amicală disputată, marţi, în compania formaţiei germane Fortuna Dusseldorf (liga a doua), în cantonamentul din Austria.

Cezar Preda: Dezbateri ca cea despre ordoliberalism trebuie oprite, e inadmisibil ce face Stoica

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX, că este inadmisibil ca Valeriu Stoica să ducă partidul într-o zonă străină de doctrina populară şi că manifestări precum dezbaterea despre ordoliberalism, la care a participat Emil Boc, trebuie oprite.

Christine Lagarde, prima femeie la conducerea FMI

Determinarea ca negociator şi experienţa în privinţa crizei din zona euro îi vor asigura, probabil, noului şef al FMI, Christine Lagarde, prima femeie care ocupă această funcţie, preluarea fără probleme a conducerii instituţiei, confruntată cu unele din cele mai grave provocări din istoria sa.

Most Romanians Are Dissatisfied With Quality Of Life – Survey

More than 80% of Romanians are dissatisfied with their quality of life, the largest share in the 34 European and Central Asian states included in the "Life in Transition" survey conducted by the European Bank for Reconstruction and Development (EBRD).

Ambasadorul Siriei, convocat la Ministerul britanic de Externe

Ambasadorul Siriei la Londra a fost convocat marţi de Foreign Office pentru a da explicaţii în legătură cu "intimidările unui diplomat sirian ce locuieşte în Marea Britanie, anunţate de presă", a anunţat ministerul britanic, citat de AFP.

Nouăsprezece persoane acuzate de şantajarea unui om de afaceri constănţean, trimise în judecată

Nouăsprezece persoane acuzate că au şantajat un om de afaceri constănţean pe care l-ar fi prejudiciat cu peste şapte milioane de lei au fost trimise în judecată de către procurori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Baconschi, reprezentanţilor românilor din Franţa: Trebuie confirmată forţa politică a diasporei

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, s-a întâlnit, marţi, cu o delegaţie de reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Franţa, ocazie cu care a subliniat importanţa adoptării votului prin corespondenţă, menţionând că "trebuie confirmată forţa politică a diasporei".

Christine Lagarde a fost numită director general al Fondul Monetar Internaţional

Ministrul de Finanţe al Franţei, Christine Lagarde, a fost numit marţi director general al Fondul Monetar Internaţional (FMI) de către board-ul instituţiei financiare, pentru un mandat de cinci ani începând din 5 iulie, transmite Reuters.

Christine Lagarde a fost numită director general al FMI

Ministrul de Finanţe al Franţei, Christine Lagarde, a fost numit marţi director general al Fondul Monetar Internaţional (FMI) de către board-ul instituţiei financiare, pentru un mandat de cinci ani începând din 5 iulie.

Laboratorul de cercetare nucleară american Los Alamos rămâne închis până cel puţin miercuri

Centrul de cercetare american de la Los Alamos (New Mexico), unde se află material nuclear, va rămâne închis până cel puţin miercuri, incendiile ameninţând în continuare instalaţiile şi determinând evacuarea a câtorva mii de persoane, relatează AFP.