Mediafax Echipa

Afacerea banilor de zăpadă. Cine ia 100 de milioane de euro

Există standarde de cost, sunt prevăzute sancţiuni, dar şi şmecherii legale prin care lucrările făcute de mântuială se decontează chiar în baza sentinţelor judecătoreşti, potrivit cotidianului Gândul.

Incendiu la o conductă de gaze naturale din Prahova

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri seară, la o conductă de transport gaze naturale din comuna prahoveană Filipeştii de Pădure, după ce mai multe persoane au încercat să fure bucăţi din conductă şi au tăiat din aceasta, iar potrivit pompierilor flăcările ajung la o înălţime de câţiva metri.

Reconstituire a dublului asasinat de la Cernavodă

Prietenul lui Bogdan Mitu, soţul tinerei înecate în Dunăre şi ai cărei părinţi au fost omorâţi, a fost dus, miercuri seară, de la sediul Poliţiei din Cernavodă, unde a fost audiat ca principal suspect în cazul uciderii părinţilor fetei, la locuinţa victimelor, pentru reconstituirea asasinatelor.

Mutu a refuzat să se antreneze după ce a aflat că Fiorentina nu îl lasă să plece liber de contract

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, într-o emisiune televizată, că atacantul Adrian Mutu a părăsit antrenamentul de miercuri după-amiază al Fiorentinei după ce a aflat că gruparea viola nu îi permite să se transfere la o altă echipă din Italia liber de contract.

Legişti: Gabriela Mitu a fost ucisă. Principalul suspect este soţul acesteia

Rezultatele necropsiei în cazul Gabrielei Mitu, tânăra care s-a înecat, luni, în Dunăre, indică faptul că aceasta a fost omorâtă, şi nu că s-a sinucis, iar principalul suspect în acest caz este soţul acesteia, Bogdan Mitu, a declarat prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanţa.

Baconschi, dispus să demisioneze dacă premierul îi cere acest lucru

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri seară, la TVR1, răspunzând unei întrebări, că este dispus să demisioneze dacă premierul Emil Boc îi va cere acest lucru, dacă este vinovat pentru un eventual eşec al aderării României la Schengen.

România, considerată de Daily Mail unul dintre „partenerii” europeni dezagreabili

România este considerată, alături de Kosovo şi Turcia, un partener dezagreabil pentru UE, într-un comentariu intitulat "Trafic de organe, eugenie şi corupţie: faceţi cunoştinţă cu noii noştri «parteneri» europeni" şi publicat pe blogul cotidianul britanic Daily Mail.

Fiorentina ar putea deschide acţiuni contra lui Mutu în plan sportiv şi civil

Site-ul oficial al clubului AC Fiorentina a anunţat, printr-un comunicat, că atacantul român Adrian Mutu a părăsit antrenamentul de miercuri fără să ofere vreo explicaţie şi că, urmare a comportamentului său din ultima perioadă, gruparea va deschide acţiuni în plan sportiv şi civil.

Director sportiv Cesena: Mutu ne interesează doar dacă vine gratis

Directorul sportiv al clubului Cesena, Lorenzo Minotti, a declarat, miercuri, pentru site-ul fiorentinanews.com, că a vorbit cu impresarul lui Adrian Mutu, Victor Becali, şi i-a transmis că atacantul român poate veni la echipa sa doar gratis.

Prietenul lui Bogdan Mitu, soţul tinerei înecate în Dunăre, a recunoscut uciderea părinţilor fetei

Prietenul lui Bogdan Mitu, soţul tinerei înecate în Dunăre şi ai cărei părinţi au fost ucişi, a recunoscut comiterea crimelor, el fiind audiat, miercuri seară, de procurori, a declarat prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanţa, Valentin Ştefan.

Lukoil restrânge activităţile din Ungaria, din cauza taxei excepţionale

Grupul rus Lukoil a decis să îşi restrângă activităţile din Ungaria şi a renunţat la licenţa de comerţ en gros cu carburanţi, din cauza introducerii taxelor excepţionale reclamate la Bruxelles de mai multe companii multinaţionale.

Mutu, nou incident la Fiorentina. Becali spune că ruptura dintre român şi clubul viola este totală

Presa italiană a scris, miercuri, că atacantul Adrian Mutu a avut un nou incident la Fiorentina, iar fostul impresar Ioan Becali a declarat că ruptura dintre jucătorul român şi clubul viola este "totală".

Paznicul băncii din Târgu Mureş unde a avut loc o tentativă de jaf a fost rănit uşor

Paznicul unităţii bancare din Târgu Mureş unde miercuri seară a avut loc o tentativă de jaf, atacatorii agresându-l pe agentul de pază şi trăgând mai multe focuri cu un pistol cu gaze, a fost rănit uşor în urma incidentului şi a fost dus pentru îngrijiri la Unitatea de Primiri Urgenţe a SMURD.

Mihajlovici: Dacă într-o zi Mutu va pleca, avem alţi jucători pe postul lui

Antrenorul echipei AC Fiorentina, Sinişa Mihajlovici, a declarat, miercuri, că în cazul în care atacantul Adrian Mutu va pleca într-o zi de la formaţia italiană, are alţi jucători pe postul lui, informează La Repubblica.

Guvernul nu mai poate da ordonanţă pentru salariile şefilor din firme de stat, dar susţine că rămân reduse

Guvernul susţine că reprezentanţii statului în consiliile de administraţie ale companiilor naţionale vor primi în continuare indemnizaţii plafonate, cel puţin până la aprobarea noilor BVC, în baza unui mandat acordat miniştrilor, dar fără o ordonanţă de menţinere a remuneraţiei la nivelul din 2010.

Consiliul BM va supune aprobării pe 20 ianuarie acordarea celui de-al doilea împrumut pentru România

Consiliul Băncii Mondiale va supune aprobării pe 20 ianuarie acordarea unui împrumut de 300 milioane euro pentru România, a declarat economistul-şef al biroului local al instituţiei internaţionale, Cătălin Păuna, menţionând că toate măsurile agreate pentru eliberarea finanţării au fost îndeplinite.

Filmul misterioaselor crime de la Cernavodă. Cum au descoperit poliţiştii cadavrul de sub pat abia după şase ore

Trei morţi şi mult mai multe întrebări fără răspuns au pus pe jar autorităţile judiciare din Constanţa. Părinţii tinerei care s-a înecat în Dunăre au fost ucişi în propria casă din Cernavodă iar anchetatorii cred că au de-a face cu o serie de asasinate încheiată cu sinuciderea principalului suspect.

O nouă „ploaie” misterioasă de păsări moarte în Statele Unite – VIDEO

Un nou grup de păsări moarte care au căzut în mod misterios din cer a fost descoperit în sudul Statelor Unite, în Louisiana, au anunţat, marţi, oficiali locali.

Directorii companiilor de stat revin la vechile salarii. Guvernul nu a prelungit plafonarea

Directorii companiilor de stat vor reveni la vechile salarii, de 20.000-28.000 lei, în condiţiile în care decizia Guvernului de plafonare a acestor indemnizaţii la nivelul remuneraţiei unui secretar de stat nu a fost prelungită, până în prezent, şi pentru acest an.

Poliţia suspectează o persoană din anturajul soţilor Garoafă, asasinaţi la Cernavodă. Bogdan Mitu, scos din cercul suspecţilor

Poliţiştii l-au scos pe Bogdan Mitu din cercul suspecţilor în cazul morţii soţilor Garoafă şi a fiicei acestora, probele prelevate de criminalişti indicând o altă persoană din anturajul familiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Probo, roboţelul verde cu trompă, ajutorul psihologilor în tratarea copiilor cu autism

Probo, un roboţel verde, inteligent, creat de doi ingineri belgieni, care poate vorbi şi poate mima diverse stări, este folosit, în premieră, la Cluj-Napoca, pentru tratarea copiilor care suferă de autism.

Huidu a fost mutat de la Terapie Intensivă într-un salon al spitalului din Innsbruk

Realizatorul TV Şerban Huidu a fost mutat, miercuri, din secţia de Terapie Intensivă într-un salon al Spitalului Universitar din Innsbruk.

Tentativă de jaf la o bancă din Târgu Mureş. Atacatorii au folosit un pistol cu gaze

Două persoane mascate au intrat, miercuri seară, în sediul BRD din cartierul Dâmbu Pietros din Târgu Mureş, unde au tras mai multe focuri cu un pistol cu gaze, iar paznicul a ripostat cu pistolul din dotare, atacatorii fugind fără a fura ceva, potrivit Poliţiei.

Romanian President Scolds Govt For Slow Foreign Fund Absorption

Romanian President Traian Basescu on Wednesday scolded the Government for taking too long to implement projects financed by international institutions, potentially making the state liable for penalties.

Robert Gibbs demisionează din funcţia de purtător de cuvânt al lui Barack Obama

Robert Gibbs a decis să demisioneze din funcţia de purtător de cuvânt al lui Barack Obama, dar va continua să lucreze pentru preşedintele american în vederea realegerii sale în 2012, a declarat el, miercuri.

Firefox a devenit lider de piaţă în Europa, devansând Internet Explorer

Browserul Firefox, deţinut de Mozilla, a devenit în decembrie lider de piaţă în Europa, devansând Internet Explorer, al Microsoft, potrivit datelor companiei de cercetare a pieţei StatCounter, transmite Bloomberg.

Eminenţa cenuşie a legii presei din Ungaria, un fost colaborator al Securităţii din România

Omul care stă în spatele controversatei legi a presei din Ungaria a colaborat cu Securitatea din România. Este vorba despre omul de presă Heltai Péter, deconspirat acum de chiar una dintre "victimele" sale: artistul plastic Tibor Gáll, fost dizident de la Cluj.

Păsări moarte şi în Suedia. Se pare că „focurile de artificii” au făcut victime şi în alte părţi – VIDEO

Între 50 şi 100 de păsări au murit în mod misterios în noaptea de marţi spre miercuri, fiind găsite pe o şosea de la intrarea într-un orăşel din sud-vestul Suediei, după ce alte câteva mii de păsări au murit în sudul Statelor Unite.

Băsescu: Numărul de bugetari va fi redus în continuare şi prin disponibilizări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că îşi menţine ideea ca numărul de bugetari să scadă, în timp, la 900.000 angajaţi şi a precizat că nu exclude varianta ca această reducere a numărului de salariaţi să fie efectuată şi prin disponibilizări.

COM: Dragoste cu năbădăi în opoziţie: Nu mai e PSD-PC cu PNL, ci PNL-PC cu PSD

Începutul anului politic 2011 aduce o schimbare care "zguduie" din temelii menajul celor trei partide de opoziţie - PSD, PNL şi PC, demnă de luat în seamă şi analizată prin prisma tuturor implicaţiilor, mai ales că rolul explicit exprimat este "construirea unei alternative reale la actuala putere".

Adrian Sobaru a fost externat, starea lui fiind bună. Vezi cum arată după operaţie

Adrian Sobaru, electricianul TVR care s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului într-o tentativă de sinucidere în semn de protest, a fost externat, miercuri după prânz, din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai unităţii sanitare.

Un fotbalist român de 15 ani a fost în probe la SC Freiburg

Atacantul român, în vârstă de 15 ani, al echipei din liga a patra Universitatea Petroşani, Sergiu Szlacsi, a fost pentru o perioadă de o săptămână în probe la formaţia SC Freiburg.

Marius Niculae: Sperăm să cucerim măcar un trofeu anul acesta

Jucătorul formaţiei FC Dinamo, Marius Niculae, a declarat, miercuri, că speră ca în acest an echipa sa să cucerească măcar unul dintre cele două trofee, Cupa României sau titlul de campioană al Ligii I.

Medicii care nu au promovat Rezidenţiatul ar putea fi angajaţi într-o unitate sanitară

Absolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, vor putea să se angajeze într-o unitate sanitară, la UPU sau în cabinetele medicilor de familie, chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat, astfel încât ei vor putea sprijini activitatea medicală din aceste unităţi.

Băsescu a reproşat miniştrilor că proiectele UE sunt derulate prea lent, iar România pierde bani

Preşedintele Traian Băsescu a reproşat, miercuri, miniştrilor că proiectele finanţate de către instituţii financiare internaţionale nu sunt derulate suficient de repede, iar România este pusă în situaţia să achite penalităţi de neutilizare a banilor puşi la dispoziţie.

Părinţii tinerei înecate în Dunăre au fost ucişi cu 25-30 de lovituri de cuţit

Părinţii Gabrielei Mitu, tânăra din Cernavodă care s-a înecat, luni, în Canalul Dunăre-Marea Neagră, au fost ucişi cu zeci de lovituri de cuţit, murind la un interval de 15-20 de minute unul de celălalt, arată una dintre concluziile preliminare ale medicilor legişti.

Cine merge mai repede trăieşte mai mult. Vezi de ce!

Felul în care merg persoanele în vârstă de peste 65 de ani pare să fie asociat cu longevitatea acestora, potrivit unui studiu efectuate pe un grup de voluntari americani, ce a fost publicat marţi în revista Journal of the American Medical Association (JAMA).

Băsescu: Au mai fost cazuri când oficiali români erau chemaţi într-o ţară şi aşteptau zile să intre

Preşedintele Băsescu a declarat că situaţia cea mai gravă pentru aderarea la Schengen este că există o propunere de amânare a acestui proces fără vreun termen stabilit, adăugând însă că au mai fost cazuri când oficiali români erau chemaţi în alte ţări şi aşteptau câteva zile o invitaţie la discuţii.

Băsescu: Dacă nu avem un termen la Schengen, să nu dăm banii pe securizare către EADS, ci IMM-urilor

Fondurile aflate în 2011 la dispoziţia Guvernului pentru securizarea frontierelor, în sumă de 271 milioane euro, ar trebui alocate întreprinderilor mici şi mijlocii şi nu neapărat grupului EADS, în condiţiile în care nu există un termen fixat pentru aderarea la Schengen, afirmă preşedintele Băsescu.

Preţurile alimentelor pe piaţa mondială au urcat la un nivel record în decembrie

Preţurile alimentelor pe piaţa mondială au atins un nivel record în decembrie, ca urmare a cotaţiilor mai mari ale zahărului, cerealelor şi oleaginoaselor, a anunţat, miercuri, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), depăşind maximele din 2008, care au cauzat revolte soldate cu morţi în Haiti şi Egipt.