Mediafax Echipa

Băsescu atenţionează utilizatorii de fonduri europene că, în caz de nereguli, banii trebuie returnaţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, pentru prima dată, "trage un semnal de alarmă" prin care îi atenţionează pe beneficiarii de fonduri europene că banii primiţi "se verifică în timp" şi, în caz de nereguli, sumele trebuie returnate.

Cseke: 400 de angajaţi din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică vor fi concediaţi

Un număr de 400 de angajaţi din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică din întreaga ţară vor fi concediaţi, iar 84 de directori adjuncţi îşi vor pierde funcţiile a anunţat marţi, la Vaslui, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.

Annei Chapman i s-a propus un rol într-un film porno

O companie de producţie de filme pornografice a anunţat luni că i-a oferit un contract Annei Chapman, unul dintre agenţii arestaţi în iunie în SUA şi suspectaţi de apartenenţă la o reţea de spionaj în favoarea Rusiei.

Francezul Pierrick Fedrigo a câştigat etapa a 16-a din Turul Franţei

Ciclistul francez Pierrick Fedrigo (BBox Boygues Telecom) a câştigat, marţi, etapa a 16-a din Turul Franţei, în vreme ce spaniolul Alberto Contador (Astana) se menţine lider în clasamentul general şi rămâne purtătorul tricoului galben, informează site-ul oficial al competiţiei.

Răzvan Dumitrescu va realiza la Antena 3 emisiunea „Subiectiv”, care va debuta pe 26 iulie

Răzvan Dumitrescu va realiza la Antena 3 emisiunea "Subiectiv", difuzată pe postul de televiziune începând de luni, 26 iulie, a declarat pentru MEDIAFAX realizatorul TV.

Romanian President Basescu To Request Special Parliament Session On Integrity Agency Bill

Romanian President Traian Basescu said Tuesday he will request a special Parliament session in early August, mainly to discuss the law on the National Integrity Agency (ANI).

President: EC Statement That Romania Breaches Accession Commitments Unacceptable

Romania’s President Traian Basescu said Tuesday that the European Commission's claim that Romania breaches its accession commitments is “unacceptable,” adding Romania cannot take such an overstatement and calls for an “unbiased approach.”

Fost director MI5: Invazia Irakului i-a oferit lui Osama ben Laden posibilitatea unui jihad irakian

Fosta directoare a MI5, baroneasa Eliza Manningham-Buller, a declarat în faţa Comisiei Chilcot că invazia Irakului, în 2003, a "sporit substanţial" ameninţarea teroristă la adresa Marii Britanii şi "i-a oferit lui Osama ben Laden (posibilitatea) unui jihad irakian", relatează Sky News.

Băsescu: Cum Dumnezeu nu-i observăm pe moldoveni când lucrează la negru, ci când vin legal în UE?

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că moldovenii care primesc cetăţenie română stau în cea mai mare parte în România şi că în UE sunt aproximativ un milion de moldoveni care lucrează ilegal, pe care "poate îi ajută cineva" să intre în legalitate.

Partidul lui Jaroslaw Kaczynski nu exclude o „crimă” la Smolensk

Partidul conservator polonez al lui Jaroslaw Kaczynski a format marţi un grup de lucru parlamentar pentru a elucida cauzele accidentului avionului prezidenţial la Smolensk, în Rusia, fără să excludă ipoteza unei crime sau a unui atac terorist.

Ponta: Convocând Parlamentul pentru Legea ANI, Băsescu încearcă să-şi acopere propriile nerealizări

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţ agenţiei MEDIAFAX că şeful statului, Traian Băsescu, încearcă, prin convocarea Parlamentului pentru dezbaterea Legii ANI în sesiune extraordinară, să îşi acopere propriile neralizări, precum şi pe cele ale oamenilor săi.

O familie suedeză trăia cu 191 de pisici

Aproape 200 de pisici, care făceau un concert asurzitor de mieunături şi emanau un miros greu de suportat, au fost preluate de veterinarii alertaţi de ciudata companie a unei familii care locuia în apropiere de Stockholm, informează, marţi, cotidianul Aftonbladet.

Nokia caută un nou director general

Nokia caută un nou director general, după ce actualul manager, Olli-Pekka Kallasvuo, nu a reuşit să asigure grupului finlandez o poziţie solidă pe piaţa smartphone-urilor, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

Băsescu: România va face un raport pe care îl va trimite statelor UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că România va face un raport referitor care "să clarifice" îndeplinirea de către ţara noastră a angajamentelor asumate la aderarea la UE, pe care îl va trimite statelor membre şi Comisiei Europene.

Înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica, suspendată cel puţin până în septembrie

Înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica, care ar urma să comaseze principalele companii de energie şi extracţie a cărbunelui, este suspendată cel puţin până în luna septembrie, deoarece câteva firme, persoane fizice şi sindicate au contestat operaţiunea, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Geoană: Să discutăm în sesiunea extraordinară şi ordonanţele privind creşterea TVA şi fiscalitatea

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că în sesiunea extraordinară a Parlamentului, convocată de şeful statului, Traian Băsescu, trebuie să se discute, în afară de legile evocate de acesta, şi ordonanţele legate de creşterea TVA şi modificarea fiscalităţii.

Ungaria: FMI nu are niciun cuvânt de spus despre modul în care este atinsă ţinta de deficit

Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu are niciun cuvânt de spus în legătură cu modul în care Ungaria atinge obiectivul de deficit bugetar pentru acest an, de 3,8%, a declarat, marţi, premierul ungar Viktor Orban.

Gitenstein: Raportul CE este unul echilibrat şi corect; decizia CC privind legea ANI îmi dă speranţe

Ambasadorul SUA la Bucureşti a apreciat, marţi, că raportul CE este unul "echilibrat şi corect", el adăugând că decizia CC privind legea ANI îi dă speranţă şi creşte şansele de creare a unei structuri ANI care să răspundă aşteptărilor UE şi ale SUA.

Steve Jobs este cel mai puternic om din industria media

Steve Jobs, liderul companiei Apple, ocupă primul loc în topul celor mai puternici 100 de oameni din industria media realizat de Media Guardian, surclasându-i pe fondatorii Google Serghei Brin şi Larry Page, care s-au situat pe locul al doilea.

Romanian President: Public Procurement Not Part Of MCV

Romanian President Traian Basescu said Tuesday that he agrees with the European Commission’s statements regarding public procurements, but added that the issue should not have been included in the justice report as it has nothing to do with the Mechanism for Cooperation and Verification (MCV).

Băsescu: În al cui interes politic s-au luat decizii CC privind pensiile judecătorilor, ANI, DLAF?

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că se întreabă dacă nu cumva toate celelalte instituţii ale statului român îşi vor pierde credibilitatea urmare a deciziilor Curţii Constituţionale şi a întrebat "în al cui interes politic" s-au luat deciziile privind pensiile judecătorilor, ANI, DLAF.

Preşedintele AC Milan, Silvio Berlusconi, huiduit de fani la reunirea lotului

Mai mulţi fani ai echipei AC Milan au protestat, marţi, la cantonamentul grupării de la Milanello, faţă de campania slabă de achiziţii, preşedintele clubului, Silvio Berlusconi, fiind huiduit la sosirea la baza sportivă, informează La Repubblica.

Comisia de inventariere a pagubelor inundaţiilor: Unele primării au „umflat” daunele

Raportul Comisiei mixte de inventariere a pagubelor produse de calamităţi naturale în judeţul Mureş a confirmat "umflarea" pagubelor de către unele primării, a declarat, marţi, directorul de cabinet al prefectului de Mureş, Mircea Munteanu.

Băsescu va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru Legea ANI

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, că va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară la începutul lunii august, în primul rând pentru legea ANI, şi că miercuri va trimite această solicitare conducerii celor două Camere.

Măgar paraşutist, în urma unei campanii publicitare în Rusia

Mai mulţi turişti ruşi au fost şocaţi să vadă un măgar zburând pe cerul albastru de deasupra Mării Azov, în sudul Rusiei, a precizat, marţi, poliţia.

Take That ar putea cânta în onoarea reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii

Membrii Take That, care s-au reunit recent cu fostul lor coleg de trupă, Robbie Williams, ar putea concerta pentru regina Elizabeth a II-a, cu ocazia unui eveniment special, organizat în 2012 pentru a celebra cea de-a 85-a aniversare a suveranei Marii Britanii, informează thesun.co.uk.

Ioan Becali: Mutu îşi doreşte un contract mai bun

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, marţi, că atacantul formaţiei Fiorentina, Adrian Mutu, şi-ar dori un contract mai bun din punct de vedere financiar, informează site-ul calciomercatoweb.

Băsescu: Am îngrijorări în legătură cu accesul României în Spaţiul Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că are "îngrijorări" în legătură cu accesul României în Spaţiul Schengen, deşi cele şapte rapoarte de până acum au fost pozitive şi îşi doreşte ca şi ultimul, din noiembrie 2010, să fie pozitiv.

Primul interviu cu soţul Mădălinei Manole, azi, la Ştirile Pro TV de la ora 19.00

Primul interviu cu Petru Mircea, soţul Mădălinei Manole, de la decesul acesteia, va fi difuzat marţi, de la ora 19.00, la "Ştirile Pro TV", informează site-ul Pro TV.

Presa internaţională: Raportul CE privind România este mai dur decât cel privind Bulgaria

Presa internaţională relatează pe larg despre raportul prezentat marţi de Comisia Europeană asupra situaţiei din România şi Bulgaria, insistând asupra faptului că documentul este mai critic la adresa României decât la adresa Bulgariei.

Jennifer Rush concertează la Bucureşti pe 17 octombrie

Cântăreaţa americană Jennifer Rush, cunoscută pentru hitul "The Power of Love", concertează la Sala Palatului din Capitală pe 17 octombrie, evenimentul fiind inclus în turneul de promovare a celui mai recent album al său - "Now Is The Hour", informează organizatorii, Project Events.

Băsescu: Sunt de acord cu formularea CE privind achiziţiile publice, dar nu sunt parte din MCV

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că este de acord cu formularea din raportul Comisiei Europene referitoare la achiziţiile publice, dar a precizat că aceasta "nu avea ce căuta" în document, pentru că nu reprezintă parte a MCV.

Elena Udrea, Gabriel Oprea şi Sulfina Barbu, cetăţeni de onoare ai comunei oltene Coloneşti

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi fostul ministru al Mediului, deputatul Sulfina Barbu, au primit marţi distincţiile de cetăţeni de onoare ai comunei Coloneşti, din judeţul Olt.

Nicolicea (UNPR): Noi îl alintăm pe Ponta cu drag, numindu-l „Pontănacul”

Vicepreşedintele UNPR Eugen Nicolicea a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi îl alintă pe liderul PSD, Victor Ponta, "cu drag", numindu-l "Pontănacul", el acuzându-l pe acesta de faptul că este autorul unor atacuri demagogice, dar şi protectorul "regilor asfaltului".

Familia Mădălinei Manole mulţumeşte celor care au fost alături de artistă pe ultimul drum

Familia cântăreţei Mădălina Manole, care s-a sinucis săptămâna trecută, mulţumeşte tuturor celor care au fost alături de artistă pe ultimul drum şi îşi exprimă recunoştinţa pentru solidaritatea arătată de autorităţi şi de public.

Aproape 200 de taxatori ilegali din parcările Capitalei, amendaţi de poliţiştii locali în trei luni

Aproape 200 de taxatori ilegali din parcările Capitalei au fost amendaţi cu peste 20.000 de lei de către poliţiştii locali, în urma unor razii organizate în ultimele trei luni, în special în zonele Gara de Nord, Academiei, Splaiul Independenţei şi Piaţa Alba Iulia.

Actriţa Dorina Lazăr a primit titlul de cetăţean de onoare al Hunedoarei

Actriţa Dorina Lazăr, directoare a Teatrului Odeon din Capitală, a primit titlul de cetăţean de onoare al Hunedoarei, informează un comunicat.

Principala intrare în Ploieşti dinspre Bucureşti, deschisă parţial traficului

Drumul judeţean 101 D, principala intrare în Ploieşti dinspre Bucureşti, închis începând cu 14 iunie pentru lărgirea podului către DN 1 de la două la patru benzi de circulaţie, va fi deschis parţial circulaţiei rutiere începând de miercuri după-amiază.

Berlusconi a sugerat că Rosy Bindi nu este prea frumoasă

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a sugerat că o lideră a opoziţiei italiene, Rosy Bindi, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, nu este prea frumoasă, în cursul unei întâlniri cu studentele unei universităţi private, informează Corriere della Sera în ediţia electronică.

Costel Constantin va avea patru neveste în telenovela „Iubire şi onoare”, de la postul Acasă

Costel Constantin, Virginia Rogin, Dana Dembinski, Majda Aboulumosha, Aylin Cadir şi Cristina Ciobănaşu vor juca în telenovela "Iubire şi onoare", care va fi difuzată din toamnă, pe postul Acasă, informează postul de televiziune.