Mediafax Echipa

După Lituania, încă altă ţară europeană sfidează China şi se „înfrăţeşte” cu Taiwan

Slovenia afirmă că „lucrează la un schimb de reprezentanţi” cu Taiwanul, declaraţie apreciată marţi de Taipei, în timp ce China se străduieşte să menţină insula izolată pe scena internaţională.

COMENTARIU Marius Oprea / Două malteze, actriţa Dalli şi avocata Matsola, şi un paradox: ”bătrîna progresistă” şi ”tînăra conservatoare”

Malta e o ţară mică, dar cu o istorie şi cu un renume mare. Cînd spui Malta, automat gîndul merge la Ordinul Cavalerilor de Malta, la lupta lor glorioasă împotriva turcilor. La o insulă mica, dar cu un trecut măreţ. De acum, Malta este şi ţara care a dat doi lideri europeni importanţi: un Preşedinte al Parlamentului de la Strassbourg şi un Comisar de la Bruxelles. Ambele funcţii sînt ocupate acum de două femei, ambele din Malta, dar între care cu greu poate găsi cineva altă asemănare.

Un înalt oficial OMS taie din entuziasmul englezilor: „Pandemia este departe de a se fi încheiat”

În timp ce un subaltern de-al său susţine că Marea Britanie este aproape să învingă virusului, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat astăzi că pandemia nu a fost răpusă.

Rusia a transmis SUA că aşteaptă răspunsuri „concrete” /Serghei Lavrov s-ar putea întâlni cu Antony Blinken

Rusia aşteaptă răspunsuri "concrete" din partea Statelor Unite la solicitările formulate săptămâna trecută, i-a transmis ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, secretarului de Stat american, Antony Blinken, iar cei doi oficiali s-ar putea întâlni peste câteva zile.

Ce a discutat premierul Nicolae Ciucă cu ambasadoarea Franţei, Laurence Auer

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a primit-o, marţi, la Palatul Victoria, pe ambasadoarea Republicii Franceze la Bucureşti, E.S. Laurence Auer. Întrevederea a avut loc în contextul exercitării de către Franţa, în acest semestru, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. „Subiectele întrevederii s-au axat pe cooperarea strânsă şi dinamică dintre cele două părţi în contextul avansării agendei europene şi […]

Un an de închisoare cu executare pentru un gălăţean care a omorât câinele unui vecin

Decizia aparţine Curţii de Apel Galaţi, este definitivă şi a fost anunţată pe 17 ianuarie, la aproape trei ani de la producerea incidentului. Animalul a fost omorât cu un cuţit chiar pe scara blocului în timp ce cei doi bărbaţi se certau din cauza unor ţurţuri. Proprietarul câinelui a făcut plângere la Poliţie şi a […]

Cântăreaţa Hanka Horkà s-a infectat voluntar cu COVID şi a murit. Fiul său ştie cine sunt vinovaţii

Cu puţin timp înainte de moarte, femeia a scris un mesaj trist, apoi şi-a îndemnat fanii să nu se vaccineze.

Meteorologii au instituit cod roşu de viscol în zona montană. Ce judeţe sunt afectate

Meteorologii au instituit avertizare de tipul cod portocaliu de vânt puternic şi zăpadă spulberată în zona montană a judeţelor Caraş-Severin şi Hunedoara. Anterior, regiunea fusese vizată de o avertizare cod portocaliu.

COMENTARIU Lelia Munteanu: A patra doză de vaccin nu face faţă Omicronului

Prof. Gilly Regev a raportat pe site-ul Canalului 12 israelian câteva rezultate preliminare ale studiului având ca temă a patra doză de vaccin. Studiul e în derulare la spitalul Tel HaShomer şi e atât pe Pfizer cât şi pe Moderna. (De altfel, sunt similare în ce priveşte efectele).

Hong Kong va sacrifica mii de mamifere mici din cauza unui focar de Coronavirus izbucnit într-un pet-shop

Hong Kong va sacrifica aproximativ 2.000 de hamsteri şi alte mamifere mici din cauza unui focar de Coronavirus depistat la un magazin de animale de companie din oraş. Oficialii au testat micile vietăţi din toate pet-shopurile, dar doar 11 hamsteri au fost depistaţi pozitivi. Autorităţile din Hong Kong se concentrează, ca parte a strategiei zero […]

NATO vrea continuarea negocierilor cu Rusia. Stoltenberg: există un risc real de izbucnire a unui nou conflict

Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să organizeze o nouă reuniune cu Rusia pentru găsirea unei soluţii acceptabile pentru ambele părţi, a declarat marţi secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, avertizând că, în caz contrar, există riscul unui conflict militar în Europa.

Vaccinare în România, 18 ianuarie: aproape 17.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Aproape 17.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate marţi de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Dintre acestea, peste 4.500 s-au vaccinat cu prima doză.

Prima reacţie a lui Klaus Iohannis după acuzaţiile de plagiat aduse premierului Nicolae Ciucă

Preşedintele Klaus Iohannis consideră corectă şi necesară decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de către Comisia deEtică a UNAp, potrivit unui răspuns dat MEDIAFAX de Administraţia Prezidenţială.

Statele Unite cer Rusiei o soluţie „diplomatică” la criza cu Ucraina

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a pledat, în cursul unei conversaţii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pentru găsirea unei soluţii „diplomatice" la criza din Ucraina şi a reafirmat angajamentul SUA în favoarea suveranităţii acestei ţări.

Marea Britanie a câştigat lupta cu COVID. Potrivit OMS, „se pare că sfârşitul pandemiei nu este prea departe”

Marea Britanie s-ar putea îndrepta către sfârşitul pandemiei. Teoria este susţinută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. „Privind din punctul de vedere al Regatului Unit – a spus David Nabarro, şeful Covid la OMS – se pare că există lumină la capătul tunelului”. Prin urmare, „este posibil să ne imaginăm că sfârşitul pandemiei nu este prea […]

A început verificarea tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă

Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” anunţă că a iniţiat demersurile legale, prin intermediul Comisiei de etică universitară, de verificare a respectării standardelor de calitate şi de etică universitară în cazul tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă.

A apărut Cobervax, vaccinul „low-cost”. Este destinat doar ţărilor sărace

A fost descoperit în Texas de Dr. Bottazzi şi colegul Peter Hotez, care au decis să nu-l breveteze, fiind autorizat în India ca imunizare de urgenţă.

Poliţia Română se plimbă cu maşini electrice. Autonomia asigură patrula pentru două schimburi

Poliţia Locală Sector 6 Bucureşti a scos pe stradă primele autoturisme electrice.

Va scădea Bitcoin în 2022? Dacă da, la ce preţ va ajunge / Iată ce arată predicţiile Invesco

Preţul Bitcoin ar putea scădea sub 30.000 de dolari în 2022 dacă bula din piaţa crypto începe să se dezumfle, conform predicţiilor listate de firma americană de investiţii Invesco în topul evenimentelor „improbabile dar posibile” pentru 2022, citate de Business Insider.

Experiment eşuat: Cum a distrus Danemarca vieţile a 22 de copii de eschimoşi

Experimentul social eşuat al foştilor colonizatori a constat în despărţirea a 22 de copii de inuiţi (eschimoşi) de familiile lor, iar acum, victimele cer despăgubiri.

Bilanţ negru. Cea mai mortală zi a pandemiei, în Australia

Australia a avut marţi „cea mai mortală zi a pandemiei”. Omicron avansează rapid, iar ratele de spitalizare cresc la niveluri record. Totuşi, numărul infecţiilor zilnice a scăzut uşor.

888poker sărbătoreşte 20 de ani de activitate cu un nou Ambasador Cultural

888poker sărbătoreşte 20 de ani de activitate cu un nou Ambasador Cultural: dublul campion mondial IBO Chris Eubank Jr.

Cea mai mare tranzacţie din istoria industriei de gaming. Microsoft cumpără Activision Blizzard ce are în portofoliu: Warcraft, Diablo, Overwatch, Call of Duty

Microsoft a anunţat marţi că va cumpăra Activision Blizzard pentru 68,7 miliarde de dolari în numerar, cea mai mare tranzacţie din istoria acestui sector.

Cât de sănătoase sunt ţigările electronice. Reacţia experţilor după apariţia studiului

Un studiu realizat pe produse cu nicotină oferă rezultate alarmante, descriind efectele negative ale expunerii pasive asupra simptomelor respiratorii. Totuşi rezultatele studiului au fost puse la îndoială de anumiţi experţi.

Femeile, mai sensibile la stres decât bărbaţii. Date alarmante despre demenţă

Efectele stresului asupra creierului: femeile sunt mai sensibile decât bărbaţii Ce se întâmplă cu creierul nostru când ne confruntăm cu o experienţă stresantă? Cercetătorii s-au întrebat, încercând să identifice factorii de risc şi elementele de protecţie Femeile reacţionează la stres diferit decât bărbaţii, relevă un studiu internaţional recent privind efectele stresului cronic asupra creierului. „La […]

Vântul a smuls numeroase elemente de siguranţa circulaţiei de pe drumurile din Moldova

Reprezentanţii CNAIR au anunţat marţi că vântul puternic a smuls numeroase elemente de siguranţa circulaţiei de pe drumurile din Moldova.

Răducanu pierde pentru prima dată un set la un Grand Slam, dar se califică în turul 2 la AO

Britanica Emma Răducanu a debutat la al doilea Grand Slam al carierei cu o victorie interesantă, în faţa americancei Sloan Stephens (67 WTA), fostă număr 3 mondial, calificându-se în turul doi la Australian Open, după un meci de luptă, ceva mai echilibrat decât o arată scorul.

STUDIU: Metodă revoluţionară de diagnosticare a celui mai răspândit cancer în rândul bărbaţilor

La cancerul de prostată, inteligenţa artificială a trecut examenul final şi este gată să fie introdusă în ca metodă clinică.

Ce ţară a devenit noul „centru de putere în domeniul apărării cibernetice”

Aproximativ jumătate din investiţiile globale în domeniul apărării cibernetice din ultimii ani au fost realizate în Israel, a declarat marţi premierul Naftali Bennett, conform Reuters.

Din ce trăieşte Adrian Mutu, după ce a rămas fără venituri de 22.000 de euro pe lună

Ultima reclamă în care zâmbeşte Adrian Mutu are legătură sistemul medical, greu încercat în această perioadă a pandemiei. Mutu, 43 de ani împliniţi pe 8 ianuarie, a rămas fără echipă, după ce a fost dat afară de U Craiova 1948, dar are căutare pe piaţa publicitară. Piteşteanul aflat pe lista scurtă a antrenorilor doriţi de […]

Clasamentul armatelor. Care sunt primele trei puteri militare ale anului 2022

Statele Unite ale Americii deţin în prezent supremaţia militară datorită aviaţiei şi flotei navale. Federaţia Rusă are cele mai multe forţe mecanizate şi blindate, precum şi cele mai multe rachete nucleare. China are cea mai mare armată terestră cu militari activi.    1. Statele Unite ale Americii armată terestră alcătuită din 1.832.000 militari (1.390.000 militari […]

A murit Francisco Gento, legenda clubului de fotbal Real Madrid

A plecat din această lume, la vârsta de 88 de ani, Francisco Gento, cel care a câştigat 6 Cupe ale Campionilor, jucând din 1953 până în 1971 pentru „Los Blancos”.

Rusia, China şi Iranul efectuează exerciţii navale comune, pe fondul tensiunilor cu Occidentul

Nave militare din Rusia, China şi Iran vor efectua exerciţii comune în Golful Persic, în contextul tensiunilor cu Occidentul, anunţă Flota rusă a Pacificului, iar Kremlinul a transmis că preşedintele Vladimir Putin îl va informa pe omologul său chinez, Xi Jinping, despre negocierile cu SUA şi NATO.

Ursula von der Leyen forţată să-şi anuleze participarea la şedintele Parlamentului European. Şoferul acesteia a fost testat pozitiv de COVID-19

Şoferul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost testat pozitiv de COVID-19 luni, forţând-o pe aceasta să anuleze planurile de a participa în plenul Parlamentului European de la Strasbourg de săptămâna aceasta.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu: Nu-l cred în stare pe generalul Ciucă să plagieze

Premierul Nicolae Ciucă „este un om serios, nu-l cred în stare să plagieze, nu a furat niciodată startul”, declară liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

Gest revoltător al autorului celui mare mare masacru din Norvegia. Anders Behring Breivik făcut un salut nazist la intrarea în sala de judecată

Autorul masacrului din 2011 din Norvegia, Anders Behring Breivik a făcut marţi un salut nazist la intrarea în instanţă pentru o audiere în vederea eliberării condiţionate, relatează Reuters.

Marcel Ciolacu: „Facturile vor scădea imediat, urmare a propunerilor PSD”

„Facturile românilor vor scădea imediat – ca urmare a propunerilor PSD, agreate ieri (luni – n.r.) în coaliţie. Pachetul de măsuri al PSD duce preţul la energie electrică la nivelul de dinainte de liberalizarea sălbatică făcută de dreapta, respectiv 0,68 lei/kWh. De asemenea, am crescut plafonarea la 0,31 lei/kWh şi am aplicat o compensare de […]

Roberta Metsola – noua preşedintă a Parlamentului European

Roberta Metsola (PPE, Malta) a fost aleasă marţi în funcţia de preşedinte al Parlamentului European până în 2024, cu 458 de voturi, în primul tur de scrutin.

Imagini halucinante în Bacău. Cărucior cu o fetiţă, lăsat în viscol în faţa unei săli de păcănele

Un cărucior în care se afla o fetiţă puţin mai mare de 1 an a fost lăsat, luni seara, în bătaia vântului, în faţa unei săli de păcănele. Mama copilei a intrat în sală, iar căruciorul a fost dus de vânt foarte aproape de stradă.