Mediafax Echipa

Ion Cristoiu: Ca şi Mareşalul Antonescu, Nicolae Ceauşescu dormea după masa de prînz

23 august 1944. La ora 16 Mareşalul Antonescu avea să ajungă la Palat unde Regele avea să-l aresteze şi să-l dea pe mîna comuniştilor lui Emil Bodnăraş, intraţi în Palatul Regal ca la ei acasă. Momentele premergătoare acestui Eveniment sînt descrise pe larg în volumul 2 al lucrării În serviciul Mareşalului. Mareşalul Ion Antonescu văzut […]

Întâlnire Putin – Lukaşenko pe iaht. Rusia va acorda un ajutor de 500 de milioane de dolari pentru Belarus

Rusia a fost de acord să elibereze un al doilea ajutor financiar sub formă unui împrumut de 500 de milioane de dolari către Belarus, în timp ce Moscova şi-a intensificat sprijinul pentru preşedintele bielorus Alexandru Lukaşenko, pe fondul indignării din Occident cu privire la deturnarea avionului Ryanair şi arestarea jurnalistului Roman Protasevici.

Zeci de mii de brazilieni au ieşit în stradă să protesteze împotriva preşedintelui Jair Bolosonaro. Violenţe în Recife

Brazilienii au organizat sâmbătă proteste în cel puţin 16 oraşe din toată ţara împotriva preşedintelui Jair Bolsonaro şi a modului cum acesta a gestionat pandemia COVID-19.

Alegeri PNL: Liberalii se întâlnesc azi pentru a stabili calendarul alegerilor interne. Accesul se face cu adeverinţa de vaccinare

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte duminică, de la ora 11, în Grădina de vară Herăstrău (Amfiteatru) a Teatrului Constantin Tănase, din Parcul Herăstrău, pentru a aproba calendarul alegerilor. Accesul se face cu adeverinţa de vaccinare.

Bugatti a construit ceasul care monitorizează somnul

  De Bugatti ştii că a construit printre cele mai rapide maşini din lume. Iată că acum face concurenţă pentru Apple sau Samsung cu un .. ceas inteligent.   Bugatti a prezentat primul smartwatch creat în parteneriat cu Viita, o companie specializată în lansarea de ceasuri de lux. Ceasul a apărut pe platforma de crowdfunding […]

HOROSCOP 30 mai. Mercur retrogradează prin Gemeni. Tensiuni şi neînţelegeri la tot pasul

HOROSCOP 30 mai Berbec Mercur începe azi să retrogradeze prin casa comunicării din horoscopul tău general, semn că, în perioada care urmează, s-ar putea să te confrunţi mai des cu emoţii atunci când trebuie să iei cuvântul sau poate că nu reuşeşti să îţi aduni gândurile la fel de bine ca de obicei. Aşadar, dacă […]

Agenţia Spaţială Europeană – ESA caută astronauţi în România

Astăzi, dar în 1975 a luat naştere Agenţia Spaţială Europeană. Aceasta se pregăteşte acum să ajute NASA să ducă astronauţi înapoi pe Lună. Când te gândeşti la zbor în Spaţiu, îţi vine mai întâi în minte NASA. Agenţia Spaţială Europeană vrea să schimbe acest lucru. Creată în urmă cu 46 de ani şi cu sediul […]

Havertz, eroul finalei de Liga Campionilor: ”Am muncit 15 ani pentru acest moment”

Kai Havertz, 21 de ani, a fost eroul meciului Chelsea Londra – Manchester City 1-0, finala Ligii Campionilor. La final, bucuros, jucătorul adus de la Bayer Leverkusen contra zumei de 82 de milioane de euro a făcut o declaraţie emoţionantă: „Nu ştiu ce să spun, am aşteptat mult. Am muncit 15 ani pentru acest moment, […]

Atentat cu bombă la Kabul. Un autobuz a sărit în aer, cel puţin patru morţi

Cel puţin patru persoane, printre care doi profesori universitari, şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost rănite în explozia unei bombe lângă autobuzul în care se aflau sâmbătă la nord de Kabul, potrivit autorităţilor, notează AFP. Incidentul a avut în oraşul Charikar, capitala provinciei Parwan, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Ministerului de […]

Când se încheie anul şcolar 2020-2021. Vine vacanţa, elevii şi profesorii se plâng că nu pot recupera materia

VEZI AICI: Se pot face serbări de final de an şcolar?   Vacanţa se apropie cu paşi repezi, mai ales pentru elevii din anii terminali. Cei din clasa a VIII-a termină pe 11 iunie, în timp ce elevii din clasele a XII-a vor termina orele cu o săptămână mai devreme, pe 4 iunie.   Cu toate […]

Mergi la pas prin Bucureşti. Lista zonelor pietonale propuse de Primărie

Nicuşor Dan te scoate la plimbare pe Calea Victoriei şi pe alte străzi din centru.    Acestea au fost au fost transformate pe timp de weekend, în spaţii exclusiv pietonale.     Traficul va fi restricţionat pe tot parcursul verii de sâmbătă de la 11 până duminică la ora 21,, printr-un proiect al  Primăriei Generale denumit  […]

Invictus, terapia prin sport care ajută la vindecare. Militarii se antrenează la Băneasa

Numele Invictus te duce probabil cu gândul la filmul lui Clint Eastwood cu Morgan Freeman în rol principal, când acesta intră în pielea lui Nelson Mandela. Pentru militari însă, Invictus reprezintă o nouă speranţă.   Suferinţa fizică de care au parte mulţi militari în misiune este depăşită uneori de cea psihică. Mulţi nu mai sunt […]

Joe Biden: China crede că va ”subordona” America în următorii 15 ani

Preşedintele Biden le-a ţinut un discurs despre politica mondială şi naţională soldaţilor dintr-o bază militară din Virginia, spunându-le că omologul său chinez crede că Beijingul va „deţine America” în următorii 15 ani. „Suntem într-o luptă între democraţii şi autocraţii”, a precizat Biden trupelor de la Joint Base Langley Eustis din Hampton. „Cu cât lumea devine […]

Steaua a bătut-o pe Dinamo la rugby, în etapa a şasea a SuperLigii CEC Bank

  CSA Steaua a învins-o pe CS Dinamo cu scorul de 27-14 (15-6), sâmbătă, în deplasare, pe Stadionul ”Florea Dumitrache” din Bucureşti, într-un etern derby al rugby-ului românesc, desfăşurat în etapa a şasea a SuperLigii CEC Bank.   Steaua a reuşit să îşi adjudece şi punctul bonus ofensiv, graţie celor patru eseuri, reuşite de Florin […]

Mama şi tatăl jurnalistului Roman Protasovici au apărut în public

Protestele au avut loc în mai multe capitale europene pe 29 mai ca parte a unei zile globale de solidaritate cu opoziţia din Belarus, convocată de liderul opoziţiei exilat Svetlana Tsikhanouskaya. Varşovia, Polonia, şi Vilnius, Lituania, sunt două dintre aceste capitale. Mai multe sute de persoane au manifestat sâmbătă la Varşovia exprimându-şi sprijinul pentru opoziţia […]

România s-a calificat la Europenele de polo Under 15

  Selecţionata României s-a calificat la Campionatul European masculin de polo pe apă Under-15, după ce a învins echipa Cehiei cu scorul de 17-4 (2-0, 4-0, 6-3, 5-1), sâmbătă, la Praga, în ultimul său meci din Grupa D.   Constantin-Vlad Porfireanu a marcat 5 goluri, Andrei Marinescu 3, Ianis-George Soponar 2, Mihai-Nicolae Fitero 2, Şerban-Ilian […]

Traficul de ţigări, motivul asasinatului cu bombă de la Arad? Misterul banilor furaţi din seiful lui Crişan

Presa locală arădeană a scormonit în trecutul omului de afaceri Ioan Crişan şi apreciază că asasinatul ar putea fi legat cu traficul de ţigări. Ioan Crişan este pus în relaţie directă cu traficul de ţigări, care are, se zice, legătură cu angajaţi ai Poliţiei Arad. Bomba pusă, se spune, în maşina omului de afaceri ar […]

Thomas Tuchel a dedicat câştigarea Ligii Campionilor soţiei şi copiilor. Ce a spus Pep Guardiola

Chelsea Londra a câştigat Liga Campionilor cu 1-0 în finala de la Porto, contra formaţiei care a triumfat în Premier League, Manchester City. Thomas Tuchel, antrenor german, a comentat euforic victoria echipei sale, Chelsea: „Sunt atât de fericit, este un vis pentru mine. Mi s-a părut imposibil, când am început să antrenez, nu credeam că […]

Florin Marin sparge banii moşteniţi după moartea iubitului său, Philip Clements. Familia britanicului este revoltată

Florin Marin, 28 de ani, vrea să îşi cumpere o casă nouă şi o maşină cu banii rezultaţi de pe urma vânzării apartamentului lăsat moştenire de soţul său, Philip Clements, care s-a stins anul trecut, la vârsta de 81 de ani. Clements, care s-a mutat la Bucureşti pentru a fi alături de Marin, a murit […]

Inima unei tinere din Arad a fost prelevată în toiul nopţii

„Astăzi, Târgu Mureş a fost din nou la înălţime. O echipă de profesionişti pe care am avut onoarea să o coordonez a parafat o nouă pagină a excelenţei în medicină. În toiul nopţii, cordul de la Arad a fost prelevat de o echipă pentru care nu contează că este noapte sau zi, dar pentru care […]

Cosmin Contra a ales echipa ideală al Ligii Europa

Observatorii tehnici ai UEFA şi-au exprimat opiniile referitor la componenţa celor mai buni jucători care au evoluat în sezonul 2020-2021 în UEFA Europa League. Aceştia selectat o echipă de 23 de jucători. Printre observatori s-a aflat şi antrenorul român Cosmin Contra, ultima oară antrenor la Dinamo.

Raliul Maramureşului: Simone Tempestini conduce după prima zi de concurs

Campionul naţional en titre, Simone Tempestini, conduce în Raliul Maramureşului, etapa a patra a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, după cele şase probe speciale desfăşurate sâmbătă. Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Skoda Fabia R5) a fost cronometrat cu timpul de 29 min 48 sec 7/10, fiind urmat de Bogdan Marişca/Sebastian Itu (Ford Fiesta R5), la 13 […]

Voleibalistele din naţionala României au defilat în meciul cu Azerbaidjan, din Golden League

Naţionala feminină de volei a României a învins facil echipa Azerbaidjanului, cu scorul de 3-0 (25-14, 25-13, 25-11), sâmbătă, în Grupa A a competiţiei Golden League, în BT Arena din Cluj-Napoca. Tricolorele au obţinut succesul în doar 58 de minute. Alexia Căruţaşu a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre, cu 21 de puncte, […]

Premierul britanic Boris Johnson s-a căsătorit în secret cu Carrie Symonds

Premierul britanic Boris Johnson s-a căsătorit cu logodnica sa, Carrie Symonds, într-o ceremonie secretă la Catedrala Westminster sâmbătă, au informat ziarele Sun and Mail on Sunday. Ambele publicaţii au declarat că oaspeţii au fost invitaţi în ultima clipă la ceremonia din centrul Londrei şi au spus că nici membrii cu funcţii importante în cabinetul lui […]

Chelsea Londra a câştigat pentru a doua oară în istorie Liga Campionilor. Seară specială pentru germanii Havertz şi Tuchel

Pe stadionul ”Dragao” din Porto, sâmbătă seară, Chelsea Londra a câştigat Liga Campionilor la fotbal, după 1-0 în finala cu Manchester City. A decis golul lui Kai Havertz, în minutul 42. Neamţul în vârstă de 21 de ani a scăpat la limita ofsaidului, l-a driblat pe portar şi a trimis balonul în poarta goală. Este […]

Coşmarul unei românce pe care familia a vândut-o la fragedă vârstă face vâlvă în Italia. Nu-şi ştie numele real şi nici când s-a născut

Ajunsă de copil în Italia împreună cu nişte romi pe care îi credea unchii săi din partea mamei, a reuşit să scape şi să-şi întemeieze o familie. Este povestea Evei (sau Eda) Alina Marin (nici măcar nu ştie dacă acesta este într-adevăr numele real), vândută, cel mai probabil, de către părinţii pe când avea doar […]

România a câştigat medaliile de aur în proba de grup a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică

România a cucerit medaliile de aur în proba de grup, sâmbătă, la cea de-a 16-a ediţie a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Baku. Gabriel Bocşer, Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, David Gavrilovici şi Mihai Alin Popa, care încheiaseră calificările cu cea mai mare notă, s-au impus în finală cu 22,583 puncte, potrivit site-ului Federaţiei […]

GALERIE FOTO Actorii din ”Friends”, ieri şi astăzi. Celebrul serial a fost lansat în 2004

Serialul ”Friends”, care a înseamnat consacrarea pentru Jennifer Aniston, i-a adus la un loc pe cei 6 actori principali pentru momentul festiv, ”Reunirea”. Prilej pentru media americană şi lipsească fotografiile de la lansarea serialului lângă cele care îi înfăţişează acum pe eroi. Între cele două momente s-au aşternut 17 ani. Şi să apară noi poveşti […]

VIDEO Locuitori din Râmnicu Vâlcea, ţinuţi în tensiune de un bărbat de 25 de ani care ameninţa că se sinucide

Un bărbat de 25 de ani a mobilizat sâmbătă echipajele de salvare din Râmnicu Vâlcea după ce s-a urcat pe un bloc din oraş şi a dat semne că vrea să se arunce în gol.

COMENTARIU Lelia Munteanu | Florin Fantastic şi creşterea WOW

Florin Cîţu ne dă, via Facebook, una dintre veştile lui fantastice:

VIDEO Un feribot a luat foc în Indonezia. 200 de pasageri şi membri ai echipajului s-au salvat sărind în apă

Feribotul KM Karya Indah se îndrepta spre portul Sanana. Incendiul s-a produs la 15 minute după ce vasul plecase de la Ternate, capitala provinciei Maluku în jurul orei 7, ora locală.   Directorul general al feribotului a spus că se aflau pe vas 181 de pasageri, printre care 22 copii, 14 membrii ai cabinei. Au […]

Femeia sechestrată de soţ, în locuinţă, a fost salvată

Femeia în vârstă de 51 de ani, din Botoşani, care era sechestrată de soţul cu probleme psihice, a fost eliberată în urma intervenţiei poliţiştilor.

Cioloş i-a propus lui Barna ca niciunul dintre ei să nu candideze pentru a fi preşedintele USR PLUS: S-ar crea falii

Dacian Cioloş i-a propus lui Dan Barna ca niciunul dintre ei să nu candideze pentru funcţia de preşedinte al USR PLUS, pentru a nu se crea falii în partid. Fiecare ar urma să susţină alte figuri din partid, care să obţină voturi din ambele tabere, au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Parchetul General a preluat ancheta în cazul morţii lui Ioan Crişan, în urma exploziei maşinii sale în parcarea unui supermarket din Arad

Parchetul General a preluat ancheta în cazul exploziei maşinii omului de afaceri din Arad, Ioan Crişan, informează, sâmbătă seara, instituţia. Cercetările vizează infracţiunea de omor.

Monede antice care datează din secolul III î.Hr., găsite într-o pădure de lângă Bucureşti

Peste 200 de monede din era precreştină au fost găsite, sâmbătă, de un căutător autorizat de metale, în Pădurea Râioasa, din judeţul Ilfov.

Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă, la singurul spital din România care tratează lepra

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a fost, sâmbătă, la leprozeria de la Tichileşti, judeţul Tulcea, ultimul spital din România care tratează boala Hansen, respectiv lepra.

COMENTARIU Sorin Avram | Festivalul Naţional ”Cântarea Vaccinului”

După modelul Festivalului Naţional ”Cântarea României”, premierul Florin Cîţu a dat startul Festivalului Naţional ”Cântarea Vaccinului”, un ”festival al educaţiei şi culturii capitaliste, amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural artistică de creaţie şi interpretare, menită să îmbogăţească şi să diversifice viaţa spirituală a ţării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la patrimoniul cultural naţional şi universal”.

Condiţiile de intrare în România de la 1 iunie. Liber la turism pentru persoanele vaccinate

Vaccinarea a fost introdusă printre condiţiile de intrare în România de la 1 iunie, fără carantină, indiferent de zona de risc de unde vine persoana, roşie, galbenă sau verde.

CNSU a modificat lista ţărilor cu risc COVID-19: Marea Britanie trece în zona roşie. Vaccinarea, condiţie pentru toate zonele

CNSU a decis trecerea Marii Britanii din zona galbenă în zona roşie, începând cu 1 iunie, din cauza creşterii rapide a infecţiilor datorate variantei de virus indian, respectiv B.1.617.2. În plus, intrarea străinilor în România va fi condiţionată de vaccinare. Potrivit hotărârii CNSU, se instituie carantina, pentru o perioadă de 14 zile, pentru cetăţenii străini […]

Sorana Cîrstea a pierdut finala de la Strasbourg

Sorana Cîrstea, 31 de ani, a fost învinsă de Barbora Krejcikova în ultimul act al turneului de tenis de la Strasbourg.