Mediafax Echipa

Boris Johnson a anunţat când se vor redeschide restaurantele, coafoarele şi hotelurile. Ce măsuri trebuie respectate

Barurile, restaurantele, hotelurile şi coafoarele se pot redeschide începând cu 4 iulie în Anglia, atunci când se vor relaxa regulile de distanţare socială, precizează BBC.

George RR Martin a anunţat când va fi gata noua sa carte din seria care stă la baza serialului Game of Thrones

Pe măsură ce restricţiile se reduc în întreaga lume, George RR Martin a dezvăluit că în prezent se află izolat într-o „cabină la munte” şi speră să-şi termine mult aşteptatul roman, The Winds of Winter, „anul viitor”. Martin a spus că îşi petrece „multe ore în fiecare zi” lucrând la carte, care va fi a […]

REZOLVĂRI Subiecte Matematică Bacalaureat 2020. Iată care erau răspunsurile corecte la subiectele din acest an

Rezolvarea subiectelor la Matematică – Tehnologic Rezolvarea subiectelor de la Matematică – Informatică Rezolvarea subiectelor la Matematică – Ştiinţele Naturii     Mediafax.ro vă prezintă rezolvarea subiectelor la proba de Matematică din acest an. Elevii au avut de rezolvat trei subiecte. Proba a început la ora 9 şi a durat 3 ore.   Miercuri s-au derulat […]

Bursele europene în scădere accentuată, pe fondul temerii unui val doi al COVID-19

Investitorii au avut un impuls marţi, după ce datele au arătat îmbunătăţirea afacerilor în Franţa şi Germania, precum şi pe fonssul asigurărilor oferite de Casa Albă cu privire la acordul comercial dintre SUA şi China. Miercuri indicele DAX din Germania a scăzut cu 1,9%, în ciuda sondajului institutului Ifo, care a arătat cea mai puternică […]

EXCLUSIV | Cine se află în spatele spaniolilor care vor cumpăra Dinamo. Vineri este ziua decisivă

Vânzarea lui Dinamo intră pe ultima sută de metri. Pablo Manuel Fernandez Cortacero, un afacerist din imobiliare, este cel interesat să cumpere clubul. Acesta a virat deja 100.000 de euro, iar restul de 400.000 de euro urmează să fie viraţi vineri în conturile clubului. Această sumă reprezintă garanţia cerută pentru ca Dinamo să fie cumpărată […]

Prefectul de Constanţa, implicat într-un accident rutier. Maşina acestuia, lovită de un şofer ce a trecut pe roşu

O maşină în care se afla prefectul de Constanţa, George Sergiu Niculescu, a fost lovită miercuri de un autoturism intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului. În accident au fost implicate în total trei maşini şi s-a soldat cu un singur rănit.   Conform Poliţiei, un bărbat de 61 de ani conducea pe strada […]

Iohannis cere soluţii: Luna iunie, cea mai ploioasă din ultimii 60 de ani. Ce vedem acum e consecinţa schimbărilor climatice

„Este tragic că aceste fenomene meteorologice au dus la pierderi de vieţi omeneşti. Aceste fenomene se repetă periodic, aşa că ne trebuie soluţii”, a solicitat şeful statului.  Potrivit lui Iohannis, ceea ce vedem acum este consecinţa „amplificării schimbărilor climatice” şi a ignorării timp de ani de zile a acestor pericole. „Odată cu schimbările climatice, apar […]

Statul te ţine în suspans cu amânarea taxelor şi întârzie să publice Ordonanţa în Monitorul Oficial

Guvernul a dat o Ordonanţă de Urgenţă care îţi permite să amâni plata taxelor, până pe 25 octombrie. Nu te bucura încă.Ordonanţa nu este publicată în Monitorul Oficial, aşa că nu se aplică. Astăzi, 24 iunie, este ultima zi pentru depunerea declaraţiilor. Probabil te întrebi ce faci, plăteşti sau nu? Nu te grăbi şi nu […]

Gabriela Firea: Voi reacţiona mereu în faţa minciunii. Asfaltăm Prelungirea Ghencea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a postat un clip video din care reiese că se asfaltează Prelungirea Ghencea. „Voi reacţiona mereu în faţa minciunii”, a spus ea, după ce fostul consilier general Ciprian Ciucu acuzase abandonarea acestui şantier. „Asfaltăm în Prelungirea Ghencea. Un proiect aşteptat de 20 de ani de locuitorii de zonă este […]

SCANDALUL MOMENTULUI în România. Directorul Unifarm, anchetat de DNA pentru luare de mită. Cine este Adrian Ionel, cu ce se ocupă compania de stat UNIFARM şi ce afaceri are

Directorul companiei de stat Unifarm, Adrian Ionel, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de DNA. Procurorii îl bănuiesc că a cerut unui reprezentant al unei firme private, al cărei nume nu este furnizat de DNA, suma de 760.000 de euro, bani cu care Unifarm să atribuie un contract de achiziţie pentru […]

Un medic de pe ambulanţă a fost luat la bătaie pentru că a ajuns târziu la un caz

Un medic de pe ambulanţă a fost lovit în Sebeş, judeţul Alba, pentru că a ajuns târziu la un caz. Agresorul e reţinut.   Poliţiştii din Sebeş au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 43 de ani, din Sebeş, cercetat pentru „lovirea sau orice acte de violenţă împotriva unui medic”.   Conform Poliţiei […]

Au intrat în ALERTĂ. Un birou a devenit FOCAR DE INFECŢIE, cu peste 10 cazuri de COVID-19

Autorităţile din Tokyo au confirmat 55 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, relatează Japan Daily News. De la începutul lunii mai nu au mai fost raportate peste 50 de noi cazuri într-o zi.

Încă 100 de români din Germania, confirmaţi cu coronavirus. Unde a fost descoperit focarul

100 de români din Magdeburg (Germania) sunt confirmaţi cu noul coronavirus, transmite MAE. 19 imobile în care locuiesc 523 de persoane sunt în carantină.   „În continuarea informaţiilor transmise cu privire la testarea pozitivă pentru infecţia cu COVID-19 a mai multor cetăţeni români din localitatea Magdeburg, Republica Federală Germania, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit […]

Patru sibieni declaraţi vindecaţi s-au reinfectat cu noul coronavirus

Conform buletinului de presă local din judeţul Sibiu, de la începutul epidemiei şi până acum au fost confirmate pozitiv 616 de persoane, dintre care 575 adulţi şi 41 copii. Au fost declarate vindecate şi externate 468 de persoane, iar 48 persoane au murit. De asemenea, un număr total de 4 persoane dintre cele vindecate şi […]

FCSB, ultima şansă la Europa, în derby-ul de Cupă cu Dinamo. Probleme de lot la FCSB: Man şi Coman, incerţi, Tănase e suspendat

Joi seară are loc manşa tur din semifinalele Cupei României între Dinamo şi FCSB. Derby-ul din Cupă le prinde într-un moment foarte slab pe ambele echipe care nu au câştigat vreun meci după revenirea sezonului după pandemie.   Dinamo se află pe penultimul loc în play-out, însă are de jucat restanţe şi speră să iasă […]

Noi măsuri de relaxare aşteptate cu stres de patronii de restaurante: „Ba deschidem, ba nu deschidem, nimeni nu ştie”

  Radu a închis porţile restaurantului de mai bine de trei luni, iar pierderile sunt uriaşe. Ajutor din partea autorităţilor nu a primit. Singura lui speranţă stă în mâna statului. Ne povesteşte că îşi va putea acoperi gaura financiară abia anul viitor. La profit nici măcar nu se mai gândeşte. Doar că nemulţumirile antreprenorilor se […]

Bistriţa: Un medic şi un asistent medical au cerut testare pentru Covid, dar nu au mers să dea probe

Conducerera Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa a anunţat posibilitatea testării gratuite Covid-19 pentru personalul medical – medici şi asistenţi medicali – din cabinetele medicilor de familie din întreg judeţul Bistriţa-Năsăud începând din 19 iunie. Până miercuri, două persoane au cerut programare pentru testare, fiind vorba despre un medic şi un asistent medical din acelaşi cabinet […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 24 iunie: 321 de noi cazuri şi 16 decese / Bilanţul actualizat

UPDATE 321 de noi cazuri şi 16 decese / Bilanţul actualizat Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.826 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate şi externate.   În intervalul 23.06.2020 (10:00) – 24.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 […]

Coronavirus: Cele 9 judeţe din ţară care nu au mai raportat niciun caz nou de îmbolnăvire

Nouă judeţe din România nu au mai raportat astăzi niciun nou caz de îmbolnăvire cu coronavirus, după cum reiese din datele comunicate la ora 13 de GCS.    Este vorba despre Caraş-Severin, Călăraşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Tulcea şi Vâlcea.   În mod surprizător, statisticile prezentate de GCS includ şi două judeţe în […]

VIDEO | 40.000 de fani din 193 de ţări vor avea poze pe stadionul lui Manchester United

Manchester United se pregăteşte de revenirea pe Old Trafford după 3 luni şi jumătate de la ultimul meci. Miercuri seară are loc duelul cu Sheffield United iar clubul a pregătit o atmosferă specială pentru partidă.   Meciul se va desfăşura fără spectatori aşa că cei de la United le-au cerut ajutor fanilor din întreaga lume. […]

BNR: Creditul guvernamental s-a majorat în luna mai cu 4,7 la sută faţă de luna aprilie

Creditul guvernamental s-a majorat în luna mai 2020 cu 4,7 la sută faţă de luna aprilie 2020, până la 136,197 miliarde lei. În raport cu mai 2019, acesta a crescut cu 29,9 la sută (27,0 la sută în termeni reali), informează BNR

Tezaur dacic, cu peste 150 de piese, recuperat de poliţişti. Valoare de zeci de mii de euro

Un tezaur dacic, cu peste 150 de podoabe din argint, arme, unelte şi obiecte casnic, a fost recuperat de poliţiştii din Alba. Tezaurul a fost furat din situri arheologice din sudul Transilvaniei.

Bianca Andreescu speră să o depăşească pe Serena Williams la numărul de titluri câştigate

Bianca Andreescu a declarat într-un interviu că speră să o depăşească pe Serena Williams în cariera sa. Sportiva canadiană a învins-o pe Williams în finala US Open 2019, reuşind să câştige primul său titlu de Grand Slam.   De la acea victorie, Bianca Andreescu a fost chinuită de accidentări iar izolarea forţată de pandemia de […]

Obiceiuri dăunătoare pe care le dobândeşti lucrând de acasă. Află cum să scapi de ele, înainte să-ţi distrugă sănătatea

Lucratul de acasă a devenit deja o rutină. Şi nu neapărat una neplăcută, dat fiind că îţi faci treaba din confortul casei tale şi câştigi şi timpul pe care-l petreceai în trafic. Asta vine însă la pachet şi cu multe dezavantaje. Nu mai faci deosebirea între spaţiul de lucru şi cel de odihnă, te-ai obişnuit […]

Peste trei sferturi dintre români cred că este important ca România să nu mai importe gaze din Rusia

77,6% dintre români (în scădere faţă de 85,8% în septembrie 2019) sunt de părere că este important (26,7%) şi foarte important (50,9%) ca ţara noastră să nu mai importe gaz natural din Rusia, conform Barometrului Securităţii Energetice, lansat miercuri.   61.3% dintre respondenţi consideră că este necesar ca România să reducă rapid importurile de gaz […]

VIDEO | 100 de fani ai Craiovei i-au aşteptat pe jucători cu torţe şi fumigene după partida câştigată în faţa celor de la FC Botoşani

Craiova visează la un nou titlu de campioană după victoria cu 2-1 în faţa celor de la FC Botoşani. Dan Nistor a deschis scorul după 31 de minute din pasa lui Cicăldău, pentru ca Koljic să facă 2-0 în minutul 72. Bosniacul a ajuns la 3 goluri de la revenirea Ligii 1 după pandemie. Golul […]

Meteo. Cod roşu de inundaţii, valabil până vineri, pentru mai multe râuri din ţară

Hidrologii au extins până vineri, la ora 24.00, Codul roşu de inundaţii pe râul Prut. Tot până vineri au fost extinse avertizările Cod portocaliu şi galben pe multe alte râuri din întreaga ţară.   Potrivit hidrologilor, Codul roşu a fost extins până vineri, la ora 24.00 pe râurile din bazinul hidrografic Prut – sector amonte […]

Teodorovici: Dacă înţeleg să îmi asum funcţia de preşedinte al PSD, îmi asum inclusiv istoria sa

„Dacă înţeleg să îmi asum funcţia de preşedinte al PSD, înţeleg să-mi asum inclusiv istoria sa, cu bune şi cu rele, cu liderii, cu membrii, cu simpatizanţii săi, cu greşelile, dar mai ales, cu reuşitele care îi aparţin şi care au făcut, la un moment dat, ca România să conteze. (…) Eu am curajul de […]

Leo Messi, pasă decisivă în victoria cu 1-0 a Barcelonei cu Bilbao. Argentinianul împlineşte astăzi 33 de ani

FC Barcelona a câştigat la limită duelul cu Athletic Bilbao de marţi seară. Ivan Rakitic a marcat unicul gol al partidei din pasa lui Leo Messi, cel care a sărbătorit în vestiar şi ziua de naştere. Argentinianul a împlinit astăzi 33 de ani.   Barcelona a urcat în urma acestui succes pe primul loc în […]

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a convocat Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a convocat, în urma situaţiei hidrometeorologice din nordul ţării, Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă.

VIDEO Cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume, prins de poliţiştii români. Falsurile sale, denumite SUPER LEU, erau aproape imposibil de identificat

Cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume şi cel care a reuşit să producă cele mai bune falsuri din istoria României a fost prins de poliţişti. Grupul pe care acesta îl coordona a falsificat bancnote de 100 de lei, în valoare de 1,7 milioane de lei.   Potrivit unui comunicat al DIICOT; […]

Asimptomaticii nu scapă de internare! Medic: trebuie să mergem la ei să-i liniştim, fac depresie, urlă!

Probabil ai auzit de povestea medicului Mihai Muntean din Târgu Mureş. A stat mai bine de o lună internat în Clinica de Boli Infecţioase 1, în speranţa că se vor negativa testele. La început medicul a avut o formă uşoară de Covid, dar după o săptămâna nu a mai avut niciun simptom al bolii. Şi […]

Istorie la Bac: Eseu despre practici politice adoptate în România, în secolul XX

Primul subiect de la proba scrisă de Istorie cuprinde două texte, „Românii, 1774-1866”, de K. Hitchins, şi „Istoria ilustrată a românilor pentru tineri”, de I.A. Pop. Candidaţii au avut de răspuns la mai multe întrebări din aceste texte. La subiectul doi, textul a fost „O istorie a românilor”, de I. Bulei, iar absolvenţii de clasa […]

Anunţul guvernului despre focarele URIAŞE din Germania: „Se răspândeşte din nou foarte repede!”

Ministrul Sănătăţii din Germania, Jens Spahn, a subliniat, miercuri, că pandemia coronavirusului rămâne un risc după ce marţi, statul vest-german, Renania de Nord-Westfalia, a pus două blocuri în carantină în urma unui focar la o fabrică de abatoare a cărnii.

VIDEO Tren diesel românesc produs la Paşcani, în ultima etapă de testări

Modelul DMU (Diesel Multiple Unit) a ieşit din fabrică purtând motive tradiţionale româneşti frecvent întâlnite în portul popular naţional care, prin simbolistica lor, reprezintă moştenirea culturală românească, au anunţat reprezentanţii companiei, într-un comunicat remis presei. Trenul, care a intrat în ultima etapă de testări, va rula în aceste zile pe căile ferate din Moldova, sărbătorind […]

VIDEO | Rusia organizează a 75-a aniversare a Zilei Victoriei cu soldaţi chinezi şi indieni

Rusia organizează azi parada militară de Ziua Victoriei în Piaţa Roşie a Moscovei pentru a comemora 75 de ani de la victoria fostei Uniuni Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, Marele Război Patriotic, cu 15.000 de soldaţi, peste 200 de unităţi de echipament militar, precum şi 75 de avioane şi elicoptere. Garda de Onoare […]

Romancierul şi scenaristul Petru Popescu despre America de astăzi, EXCLUSIV la Marius Tucă Show: Vreau să văd cum poliţiştii americani vor face cursuri despre cum să aresteze fără omor. E prea multă tradiţie “fericit pe trăgaci”

Petru Popescu, romancier şi scenarist român – stabilit de peste 46 de ani în America – povesteşte în emisiunea ,,Marius Tucă Show” despre ceea ce înseamnă America de astăzi.   Invitatul lui Marius Tucă vorbeşte şi despre atitudinea inconstantă a preşedintelui Trump în tot ceea ce înseamnă America zilelor noastre, dar şi despre tradiţia de […]

Cele două ţări ale căror economii vor fi puternic afectate de COVID-19. Nici criza din 2008 nu a lovit atât de puternic

Conform prognozelor Coface, Spania şi Italia vor fi printre cele mai afectate economiii de COVID-19, contractându-se cu 12,8%, respectiv, 13,6% în 2020.   Compania de consultanţă estimează că insolvenţele corporative vor creşte cu 22% în Spania şi cu 37% în Italia până în 2021, raportat la nivelurile din 2019. Pentru 2021, Coface prognozează că PIB-ul […]

Duckadam a demisionat din nou. Era consilier pe sport al lui Robert Cazanciuc

Helmuth Duckadam a demisionat din funcţia de consilier pe sport al lui Robert Cazanciuc, preşedintele Senatului. Duckadam era numit în funcţie de câteva zile dar a luat ace4astă decizie fără să spună motivul. Itaă ce a scris Duckadam pe contul de Facebook: ”Câtă răutate şi invidie! Pentru mine, era o onoare şi mândrie să fiu […]

Daniela, o tânără din Olt, îşi plăteşte facultatea cu bani din comoara moştenită de la bunica

Daniela este din Cezieni, judeţul Olt, şi a împuns pânza cu acul, pentru prima dată, la trei ani. De atunci, împreună cu mama ei, a cusut zeci de ii. Modelele le-a moştenit în lada de zestre a bunicii, iar acum sunt comoara care o ajută să-şi împlinească visul de a ajunge contabilă. Daniela este studentă […]