Mediafax Echipa

Israelul a lansat vineri noi atacuri împotriva Jihadului Islamic

Israelul a lovit vineri noi ţinte ale grupării Jihadul Islamic în Fâşia Gaza, în pofida acordului de încetare a focului care intrase în vigoare joi în acest teritoriu, a informat Armata israeliană, citată de Le Figaro.

Evo Morales nu va putea candida la următoarele alegeri prezidenţiale din Bolivia

Preşedintele interimar al Boliviei, Jeanine Áñez, a declarat joi că fostul preşedinte al ţării, Evo Morales, care a demisionat şi a primit azil politic în Mexic, nu va putea candida în cadrul viitoarelor alegeri prezidenţiale, informează Reuters.

Mohammad Safadi ar putea deveni noul premier al Libanului după demisia lui Saad Hariri

Cele mai mari partide din Liban au ajuns la un acord în vederea nominalizării lui Mohammad Safadi, fost ministru de Finanţe al ţării, pentru funcţia de premier, au anunţat posturile libaneze de televiziune LBCI şi MTV, citate de agenţia de presă Reuters.

Vladimir Putin: Bolivia este aproape de haos

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi că situaţia din Bolivia este aproape haotică şi că s-a creat un vid de putere după demisia lui Evo Morales din funcţia de preşedinte, informează site-ul agenţiei Reuters.

#vreaupresedinte | A început campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Vineri, de la ora 00.00, a început campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care se va încheia pe data de 23 noiembrie, ora 7.00, a anunţat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), într-un comunicat de presă.

Virgil Popescu: Achiziția armelor Beretta ar fi trebuit să înceapă de la nevoile armatei

Ministrul Economiei, Virgil Popescu a declarat joi, că afacerea cu producătorul de arme Beretta ar fi trebuit să înceapă de la nevoile armatei, ceea ce nu s-a întâmplat.

Ministrul Finanţelor: Cursul a crescut pe fondul unor cifre slabe din economie

Ministrul Finanţelor a precizat joi că deprecierea leului în raport cu euro şi alte valute a fost o mişcare venită pe fondul unor cifre proaste din economie.

Florin Cîţu anunţă că proiectul de buget va fi gata înainte de 20 decembrie, iar rectificarea bugetară va fi adoptată până la finele lui noiembrie

Bugetul va fi prezentat Parlamentului înainte de 20 decembrie, iar rectificarea bugetară va fi adoptată de către guvernul Orban până la finalul lunii noiembrie, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice Florin Cîţu.

Alertă de călătorie: Într-un stat european este cod roşu de valuri puternice

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Portugalia că a fost instituit, joi şi vineri, un cod roşu de valuri puternice şi intense pentru districtele Leiria, Coimbra, Aveiro, Porto, Braga şi Viana do Castelo.

Victorie. România U21 a învins Finlanda U21 cu scorul de 4-1, în preliminariile EURO 2021

Echipa naţională sub 21 de ani a României a învins reprezentativa similară a Finlandei, joi seara, scor 4-1, în preliminariile EURO 2021, într-un meci disputat pe Stadionul "Anghel Iordănescu", din Voluntari.

Anunţul făcut de MAE în legătură cu suspecţii de terorism repatriaţi de Turcia

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că niciun cetăţean român, presupus membru al grupării jihadiste Stat Islamic, nu a fost printre persoanele reţinute sau arestate de autorităţile din Turcia, sub acuzaţii de sprijinire sau apartenenţă la organizaţii teroriste.

Acuzaţii grave. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA afirmă că Donald Trump a oferit mită Ucrainei pentru investigarea unui adversar politic

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a declarat joi seară că preşedintele Donald Trump a oferit mită Ucrainei pentru investigarea unui adversar politic, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Viorica Dăncilă neagă că informaţia privind o cască folosită de Iohannis ar fi pornit de la PSD

Viorica Dăncilă a negat faptul că informaţia potrivit căreia preşedintele Klaus iohannis ar fi purtat o cască la conferinţa de presă de miercuri ar fin pornit de la PSD. Ea a precizat că aceeaşi informaţie a fost folosită şi împotriva sa.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Cum scăpăm de 2.051.725 de inşi?

România fără pesedişti ar fi foarte cool.

Dăncilă explică de ce a susţinut referendumul pentru familie: Sunt căsătorită de 36 de ani. Familia este un nucleu

Viorica Dăncilă a declarat, referitor la susţinerea referendumului pentru definirea familiei, că ea crede în familie, fiind căsătorită de 36 de ani. Liderul PSD mai susţine că familia este un nucleu de bază al societăţii şi nu ştie dacă o vor vota persoanele LGBT.

Câte case are Dăncilă şi cum le justifică: Am avut ghinion să nu am şase case din meditaţii

Viorica Dăncilă susţine că poate justifica casele care apar în declaraţia sa de avere, fiind nouă ani europarlamentar iar soţul ei director în cadrul unei mari companii. Liderul PSD spune că poate a avut ghinion să nu aibă "şase case care să le iau din meditaţii", făcând referire la Klaus Iohannis.

Preşedintele PSD, despre discursul lui Birchall: E ca şi cum ar face parte din staff-ul de campanie al lui Iohannis

Viorica Dăncilă a afirmat că Ana Birchall vorbeşte ca şi cum ar face parte din echipa de campanie a lui Klaus Iohannis. Liderul PSD a precizat că fostul ministru al Justiţiei ar trebui să explice la ce s-a referit când a vorbit despre „nenorocirile” şi asaltul asupra sistemului.

MONITORUL APĂRĂRII | Turcia nu intenţionează să renunţe la sistemele antiaeriene ruse S-400 pentru cele americane de tip Patriot

Turcia nu va renunţa la sistemele antiaeriene ruse S-400 dacă va achiziţiona instalaţii americane de tip Patriot, a declarat joi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, la revenirea din Statele Unite.

Dăncilă, despre raportul legat de protestul din 10 august: DIICOT a avut acces / Nu am ce să le spun anchetatorilor. Atunci eram în concediu

Viorica Dăncilă a declarat că DIICOT a avut acces la întreg raportul legat de evenimentele care s-au petrecut la protestul din 10 august 2018, precizând că Guvernul pe care l-a condus a desecretizat 90% din raport, însă erau aspecte ce nu putea fi făcute publice, fiind vorba de o anchetă.

VIDEO | Viorica Dăncilă îi cere lui Iohannis explicaţii publice despre afirmaţiile lui Rareş Bogdan / Răspunsul europarlamentarului PNL: Auu, ce îi doare! Voi continua

Viorica Dăncilă i-a solicitat lui Klaus Iohannis să vină cu explicaţii legate de afirmaţiile lui Rareş Bogdan în care îi transmite că „Dăncilă să se pregătească de o dezbatere cu procurorii”. Liderul PSD se întreabă de unde ştie PNL ce vor face procurorii şi pe cine ar putea chema la audieri.

Un suspect de terorism a fost arestat pe aeroportul Heathrow din Londra

Poliţia britanică a anunţat joi că a arestat pe aeroportul Heathrow din Londra un bărbat de 26 de ani care călătorea din Turcia, sub suspiciunea de activităţi teroriste care ar avea legătură cu Siria, potrivit Reuters.

Alertă în Timiş. O fată de 15 ani este dispărută de miercuri

O fată în vârstă de 15 ani, din Giarmata, Timiş, este dispărută de miercuri. Tânăra a plecat spre şcoală şi de atunci nu a mai fost văzută.

Partidele au alocat 70 milioane de lei în campania electorală. Cine a dispus de cei mai mulţi bani

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că totalul contribuţiilor electorale depuse de candidaţii la prezidenţiale pentru finanţarea campaniei la prezidenţiale este de 70.258.904 de lei. De cei mai mulţi bani a beneficiat campania Vioricăi Dăncilă, respectiv 18,2 milioane de lei.

„Gândurile lui Cristoiu”: Lipsa dezbaterii nu va afecta procentele candidaţilor, ci altceva / Greşelile făcute de Barna şi Dăncilă / Elementul surpriză l-a constituit, în primul tur, succesul a doi candidaţi aparte în perioada postdecembristă: Diaconu şi Paleologu / Topul politicienilor

Moderatorul Monica Mihai a discutat cu Ion Cristoiu despre cursa pentru Cotroceni. Analistul politic trage concluziile după primul tur al alegerilor prezindenţiale şi vorbeşte despre campania pentru al doilea tur al alegerilor.

O tânără din Vâlcea a născut singură, acasă. Ambulanţa SMURD nu a putut ajunge la ea

O tânără din localitatea Valea Grădiştei, judeţul Vâlcea, a născut singură acasă, joi, pentru că ambulanţa SMURD nu a putut ajunge la ea din cauză că locuieşte într-o zonă greu accesibilă. Paramedicii au mers 1 kilometru şi jumătate pe jos pentru a ajunge la ea.

Atac armat în California. Presupusul autor a fost reţinut / Două persoane au murit, iar alte două sunt în stare critică | VIDEO

Un individ a deschis focul, joi, într-un liceu din statul american California, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de agenţia Associated Press.

Guvernul anunţă că are două scenarii pentru creşterea salariului minim brut pe ţară

Membri ai Executivului au avut o întâlnire, joi la Palatul Victoria, cu reprezentanţii INS şi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză pentru a analiza impactul privind creşterea salariului minim brut pe ţară. Guvernul are două scenarii pentru majorare, urmând să fie adoptată o hotărâre.

Căpşuni într-un solar la 2 metri sub pământ. Afacerea unui român care a lucrat 10 ani ca muncitor în agricultură în Spania

Muncitor pe ogoarele din Spania până în urmă cu trei ani, un tânăr din comuna doljeană Mârşani este acum un fermier de succes la el acasă. El cultivă căpşuni tot anul, inclusiv într-un solar construit la 2 metri sub pământ, deşi are nevoie de lună plină.

Mercedes-Benz anunţă concedieri. Compania vrea să facă economii masive în următorii trei ani

Producătorul de lux Mercedes-Benz anunţă că va face concedieri, cu scopul de a face economii de peste 1 miliard de euro până la sfârşitul anului 2022, a declarat proprietarul Damiler, potrivit BBC.

Olguţa Vasilescu, dispută cu Rareş Bogdan pe buget. Vasilescu: Ne ameninţă cu puşcăria! / Bogdan: Alo DNA?

Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că Rareş Bogdan îi ameninţă pe social-democraţi cu puşcăria. Fostul ministru al Muncii a precizat că a făcut o zi de închisoare pentru că a văruit blocuri în Craiova, prin urmare de ce nu ar face şi pentru că a majorat pensiile şi salariile.

Adina Vălean a fost avizată favorabil de comisia pentru Transporturi a PE

Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi, a primit aviz favorabil în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului Uniunii Europene, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice de la Bruxelles. Au fost 36 de voturi „pentru”.

Echipa naţională de fotbal care va disputa meciul cu numărul 1.000 din istorie. În ultimele şapte întâlniri, formaţia nu a învins România

Echipa naţională a Angliei va disputa, împotriva Muntenegrului, meciul cu numărul 1000 din cei 147 de ani de istorie.

Teodorovici neagă existenţa unei găuri la buget. Ce ar fi făcut Cîţu, potrivit fostului ministru de Finanţe

Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici a negat vineri acuzaţiile aduse de Florin Cîţu cu privire la existenţa unei găuri de 21 de miliarde de lei la buget din colectări de taxe şi impozite nerealizate.

DIICOT oferă primele informaţii despre conţinutul raportului protestului din 10 august 2018. Ce ar fi, de fapt, documentul

DIICOT anunţă că raportul protestului 10 august, intitulat ”Informarea privind manifestaţia de protest desfăşurată în municipiul Bucureşti în data de 10.08.2018”, şi declasificat de MAI cuprinde evaluări cu privire la modul de derulare a evenimentelor şi intervenţia forţelor de ordine.

Politico.eu: Adina Vălean a avut dificultăţi în audierile pentru postul de comisar UE

Adina Vălean, propusă de România pentru postul de comisar european, a avut unele dificultăţi în cursul audierilor în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului Uniunii Europene, relatează site-ul Politico.eu.

Vela, măsuri după desecretizarea raportului 10 august: Vor fi permutaţi ofiţeri promovaţi pe pile

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că îl trimite pe Mihai Valeriu, din funcţia de subsecretar de stat la MAI, înapoi la o secţie de poliţie, având în vedere desecretizarea raportului protestul 10 august 2018. Vela anunţă, pentru viitor, alte demiteri ale ofiţerilor „promovaţi prin pile”.

Teodorovici: Sunt Al Capone cum Cîţu este şeful FBI

Fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici a răspuns joi acuzaţiilor ministrului Finanţelor Florin Cîţu, spunând că el este Al Capone cum ministrul Finanţelor Florin Cîţu este şeful FBI.

Proiect votat: Primăria Capitalei va reface Parcul Unirii cu 8,5 milioane de lei

Primăria Capitalei va investi 8,5 milioane de lei (aproximativ 1,8 milioane de euro) pentru lucrări de amenajare peisagistică a Parcului Unirii din centrul Bucureştiului, potrivit unui proiect votat în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti de joi.

Black Friday 2019. ANCOM recomandă utilizatorilor să aleagă cu grijă ofertele online. Sfaturile oferite de arbitrul pieţei telecom

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor să se informeze înainte de a face orice achiziţie, astfel încât să aleagă oferta telecom cea mai avantajoasă pentru că de Black Friday piaţa online este inundată de oferte, potrivit unui comunicat.

Un morun cu icre în valoare de mii de euro a fost găsit mort la Galaţi. Prima ipoteză a poliţiei

Un morun de mari dimensiuni a fost găsit pe malul Dunării, în dreptul oraşului Galaţi, având burta tăiată. Pescarii spun că peştele cântărea minim 15 kilograme, iar pe piaţă un kilogram de icre se vinde cu circa 1.000 de euro.