Mediafax Echipa

Nou caz de exploatare sexuală: Adolescentă, obligată să se prostitueze în Gorj de două persoane

O fată de 15 ani a fost exploatată sexual de către două persoane din judeţul Gorj. Fata a fost păcălită şi recrutată de către cei doi, apoi dusă într-o casă. Suma obţinută din exploatarea sexuală a adolescentei ajunge la 15.000 lei.

Activitatea unui aeroport din Londra, paralizată de activişti: Unul s-a urcat pe un avion, iar altul a forţat o aeronavă să revină pe pistă – FOTO, VIDEO

Un protestatar s-a urcat pe acoperişul unui avion, iar altul a forţat un avion să se întoarcă pe pistă, în timp ce activiştii pentru schimbările climatice au luat cu asalt aeroportul London City, ceea ce a provocat o întrerupere a zborurilor, potrivit Reuters.

Tragedia din Ialomiţa: Famiile afectate de accidentul rutier vor primi sprijin în valoare de peste 100.000 de lei

Ministerul Muncii va acorda ajutoare de urgenţă în valoare totală de 122.000 lei familiilor afectate de accidentul rutier de săptămâna trecută din Ialomiţa, în urma căruia 10 persoane au murit şi alte 7 au fost rănite.

Produse din carne artificială, creată în spaţiu, ar putea fi în curând pe rafturile magazinelor de pe Terra

O tehnologie folosită pentru a se crea carne "artificială" - pornind de la celule, cu ajutorul unei imprimante 3D - pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) poate sta la baza unor produse care să fie comercializate în curând în magazinele de pe Terra, potrivit standardmedia.co.ke.

Sacrificiu pentru o şansă unică în viaţă: Motivul pentru care Naomi Osaka renunţă la cetăţenia americană

Jucătoarea de tenis, Naomi Osaka, va renunţa la cetăţenia americană pentru a putea reprezenta Japonia la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Aglomeraţie pe Valea Prahovei: Se circulă în coloană pe sensul către Braşov

Traficul rutier este aglomerat pe DN 1, în staţiunile montane de pe Valea Prahovei. Se circulă în coloană pe sensul către Braşov al DN1, în zona oraşului Comarnic, judeţul Prahova.

Întâlnire de taină între Victor Ponta şi mai mulţi lideri PSD, joi seară: Tema centrală, înlăturarea lui Dăncilă de la şefia partidului

Victor Ponta a avut o întâlnire, joi seară, cu Marcel Ciolacu, Paul Stănescu şi Sorin Grideanu, în contextul căderii Guvernului Dăncilă, principalul subiect de discuţie fiind posibila preluare a PSD de către Ponta, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Bunul samaritean din Alba Iulia: Ce a făcut un tânăr după ce a găsit o „mică avere” într-un ATM

Un tânăr de 22 de ani din judeţul Alba a găsit 12.000 de lei într-un ATM din Alba Iulia. El a predat banii poliţiştilor, care au stabilit că aparţineau unei femei care i-a uitat acolo.

Este oficial: De sâmbătă rămâi fără permis dacă foloseşti telefonul mobil la volan. Noile modificări ale Codului rutier se aplică şi pentru biciclişti

Cele mai noi modificări ale Codului rutier vor intra în vigoare de sâmbătă, 12 octombrie 2019, după ce în luna august au fost publicate în Monitorul Oficial.

Forţele armate ale Turciei continuă ofensiva din nordul Siriei: Sute de persoane au fost ucise în urma atacurilor | VIDEO

Forţele militare turce, sprijinite de rebeli sirieni, continuă, vineri, ofensiva împotriva miliţiilor kurde din Siria, provocând moartea a sute de persoane şi părăsirea teritoriului sirian de alte câteva zeci de mii, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Varianta „fără hârtie” pentru votul în diaspora. Cum încearcă AEP să prevină cozile de la secţii: „Totul se scanează automat”

Reprezentanţii AEP promit că la alegerile prezidenţiale vor fi prevenite cozile din secţiile din diaspora întrucât au fost introduse tablete speciale pentru a fluidiza procesul, dispozitivele urmând să scaneze „într-o secundă” buletinul. La fiecare secţie pot fi până la 9 operatori disponibili.

Jefuirea lui Kim Kardashian devine subiect de film, o comedie franţuzească

Un film inspirat de momentul în care vedeta de reality show Kim Kardashian West a fost jefuită, în 2016, într-o cameră de hotel din Paris, va fi realizat de regizorul Joann Sfar, pe baza unui roman grafic pe care l-a finalizat, "Fashion Week", potrivit Variety.

Guvernul alocă, din fondul de rezervă, bani pentru furnizarea căldurii în mai multe localităţi

Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul alocă, vineri, din fondurile de rezervă bugetară, sume de bani pentru furnizarea căldurii în mai multe localităţi. Premierul a precizat că vor fi alocate şi fondurile necesare funcţionării spitalului din Săcele.

A fost decernat Premiul Nobel pentru Pace 2019. Marele câştigător este premierul etiopian Abiy Ahmed

Comitetul Nobel din Oslo, Norvegia, a acordat distincţia premierului etiopian pentru "eforturile de a obţine pacea şi cooperarea internaţională, în special pentru iniţiativa decisivă de a rezolva conflictul cu statul vecin Eritreea".

Ce funcţie va ocupa Sorina Pintea după căderea Guvernului Dăncilă

Sorina Pintea a anunţat, vineri, că se întoarce în funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, după ce mandatul său de 1 an şi opt luni petrecut în fruntea Ministerului Sănătăţii s-a încheiat ca urmare a trecerii moţiunii de cenzură.

Un nou sistem în spitalele din România: Pacienţii pot anunţa mult mai uşor dacă li s-a cerut mită

Zece secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia au fost dotate cu aparate prin care pacienţii pot anunţa dacă personalul medical le-a cerut mită şi dacă au fost mulţumiţi de serviciile primite în timpul internării.

După ce Guvernul Viorica Dăncilă a căzut, indicii bursieri au deschis în creştere

La o zi după ce Guvernul Dăncilă a fost demis prin moţiune de cenzură, indicii bursieri au deschis în apreciere şedinta de tranzacţionare de vineri.

Orban: Voi prezenta o listă a Cabinetului numai după o decizie în PNL şi discuţiile cu alte partide

Ludovic Orban a declarat, la finalul consultărilor de la Cotroceni, că o listă a noului Cabinet va fi făcută publică numai după ce va exista o decizie în forurile statutare ale PNL şi după ce vor fi purtate discuţii cu alte partide.

JAF la o primărie: Hoţul a furat banii persoanelor cu handicap

Primăria comunei Băbana din judeţul Argeş a fost spartă în noaptea de joi spre vineri de o persoană încă neidentificată. Aceasta a reuşit să fure aproximativ 70.000 de lei, o parte din bani reprezentând indemnizaţiile persoanelor cu handicap.

Scene din timpul votului moţiunii, nevăzute la TV: Reacţia lui Dăncilă la aflarea rezultatului şi discuţiile colorate dintre Tăriceanu şi Daea

MediafaxFoto a realizat o selecţie a imaginilor care surprind unele dintre momentele cheie din timpul votului moţiunii de cenzură de joi, 10 octombrie 2019, la Palatul Parlamentului.

Dăncilă, discurs la Palatul Victoria, după demitere: Este datoria noastră să limităm efectele devastatoare ale haosului în care Klaus Iohannis a aruncat România – VIDEO

Viorica Dăncilă i-a solicitat, vineri, preşedintelui Klaus Iohannis să desemneze cât mai rapid un premier care să se prezinte apoi în Parlament cu un program de guvernare şi o echipă de membri ai Guvernului.

Pelerini în drum spre Iaşi, la hramul Sfintei Parascheva, implicaţi într-un accident: Trei persoane, transportate la spital

Trei persoane au ajuns vineri la Spitalul Judeţean Vaslui după ce au fost rănite într-un accident rutier. Două dintre victime se aflau în maşina care a provocat accidentul şi se îndreptau spre Iaşi, la hramul Cuvioasei Parascheva.

Maria Sharapova şi Angelique Kerber s-au retras de la turneul de la Luxemburg

Jucătoarele de tenis, Maria Sharapova (137 WTA) şi Angelique Kerber (13 WTA) nu vor lua parte la turneul de tenis de la Luxemburg, din cauza accidentărilor.

Delegaţia PNL, la Cotroceni. Cinci liberali, între care Rareş Bogdan şi Ludovic Orban, faţă în faţă cu preşedintele Klaus Iohannis

Ludovic Orban, Raluca Turcan, Robert Sighiartău, Rareş Bogdan şi Florin Cîţu sunt cei cinci liberali care participă la consultările, de vineri, ora 11.00, cu preşedintele Klaus Iohannis la Cotroceni, unde vor discuta despre formarea unui nou Guvern.

Orban, înaintea consultărilor de formare a Guvernului: Trebuie să facem o fotografie a situaţiei. Părerea celor implicaţi în demersul de a opri PSD trebuie luată în considerare

Ludovic Orban le-a transmis liberalilor, în şedinţa BPN de vineri, că trebuie să facă o analiză, o fotografie a situaţiei la zi după măsurile guvernării eşuate a PSD. Liderul PNL a precizat că situaţia este gravă, deoarece gradul de îndatorare al României este mare, deficitul bugetar la fel.

Cazul Caracal: Anchetatorii verifică, vineri, telefonul lui Gheorghe Dincă, la sediul DIICOT din Capitală

Anchetatorii verifică, în cursul zilei de vineri, telefonul lui Gheorghe Dincă, în dosarul crimelor din Caracal, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Verificările sunt efectuate la sediul DIICOT din Capitală.

Lionel Messi, prezent la spectacolul Cirque du Soleil inspirat din viaţa sa. Imagini exclusive au fost folosite de organizatorii ”Messi 10” – FOTO, VIDEO

Lionel Messi s-a aflat, joi, în public la premiera spectacolului Cirque du Soleil, intitulat ”Messi 10”, inspirat din viaţa sa.

Sorina Pintea, despre viitorul ministru al Sănătăţii: Să continue proiectele începute şi care sunt absolut benefice pacienţilor

Sorina Pintea, ministru al Sănătăţii demis în urma moţiunii de cenzură, a declarat că cel care va prelua portofoliul va trebui să continue programele din sistem pe care aceasta le-a început şi să-şi dorească să „schimbe mentalităţi”. Pintea a spus că ar fi vrut să viziteze mai multe spitale.

Nou caz de abuz în învăţământul românesc: Profesor de sport, reclamat la poliţie după ce ar fi lovit cu palma cinci elevi

Poliţiştii din Botoşani fac cercetări, după ce un părinte a reclamat faptul că un profesor de la o şcoală gimnazială din oraş ar fi lovit cu palma cinci elevi. O anchetă în acest caz va fi demarată şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Fifor: Vom lupta în opoziţie şi în campania electorală pentru a apăra ce am făcut bun pentru cetăţeni

Secretarul general al PSD Mihai Fifor a declarat că de astăzi PSD începe regruparea, pentru a lupta din opoziţie şi în campania electorală pentru a apăra lucrurile bune pe care social-democraţii le-au făcut pentru români.

Ministerul Justiţiei: Lia Savonea recidivează în încălcarea atribuţiilor plenului CSM

Ministerul Justiţiei transmite că şefa CSM, Lia Savonea, „recidivează” în încălcarea atribuţiilor plenului şi ale ministrului Justiţiei deoarece a demarat iniţiativă legislativă privind legea ANI, în condiţiile în care Consiliul nu poate transmite propuneri decât prin intermediul instituţiei.

Inedit: Roşcaţii Ed Sheeran şi prinţul Harry s-au asociat pentru o campanie pentru sănătatea mintală

Cântăreţul pop premiat cu Grammy Ed Sheeran şi prinţul Harry al Marii Britanii, ambii roşcaţi şi purtând barbă, s-au asociat pentru o campanie de promovare a sănătăţii mintale, potrivit Reuters.

EXPLOZIE în apropierea unui port din Arabia Saudită: Un petrolier iranian a fost lovit de două rachete saudite | FOTO

Petrolierul iranian, la bordul căruia a izbucnit un incendiu, a fost vizat de două rachete lansate din oraşul port Djedda, aflat în Arabia Saudită, a informat vineri presa iraniană, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Criza examenului de rezidenţiat. Studenţii la Medicină declanşează greva japoneză/ Pintea reacţionează: Nu a fost nicidecum o manevră politică

Studenţii la Medicină anunţă că declanşează greva japoneză din cauza problemelor privind organizarea examenului de rezidenţiat, nemulţumiţi că nu a fost rezolvată problema înainte de moţiunea de cenzură. În cazul în care demersul lor nu va avea efect, tinerii au în vedere alte forme de protest.

Cursele din Formula 1, amânate din cauza taifunului Hagibis

Formula 1 a anunţat, printr-un comunicat oficial, faptul că, din cauza taifunului Hagibis ce va lovi coasta Japoniei, Federaţia Japoneză de Automobilism a anulat toate cursele de sâmbătă de la Marele Premiu al Japoniei, de pe circuitul Suzuka.

O carte pe zi: „Incendiar. (Atentatorul nebun şi Psihiatrul)”, de Michael Cannell

Michael Cannell a lucrat şapte ani la această carte, o nonficţiune istorică de cea mai bună calitate, o relatare a începuturilor psihologiei criminalistice.

Prima reacţie a Gabrielei Firea, după moţiunea de cenzură: Prin jertfe a evoluat omenirea/ Mesajul, însoţit de o fotografie cu John F. Kennedy

Primarul Gabriela Firea a scris, pe Facebook, după ce a căzut Guvernul Dăncilă în urma votului moţiunii de cenzură, că numai prin jertfe a evoluat omenirea, adăugând că o perioadă mai grea nu ar trebui să sperie pe nimeni.

A început cel mai mare pelerinaj ortodox din România. Procesiune impresionată la Iaşi, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva -VIDEO

Procesiune impresionată vineri dimineaţă la Iaşi, la începutul celui mai mare pelerinaj creştin ortodox din România. Mii de persoane au participat la slujba de dimineaţă şi mai apoi au urmat racla cu moaştele Sfintei Parascheva în jurul catedralei.

Poliţist în misiune, rănit grav după ce a fost lovit de o maşină condusă de un adolescent beat

Un poliţist de 30 de ani în misiune a fost rănit grav în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost lovit în Oradea de o maşină furată, condusă de un copil de 15 ani, beat.

Teodorovici, limbaj deplasat cu o jurnalistă, după căderea Guvernului: „Sunteţi liberă diseară? Îmi faceţi curte că nu vă văd ochişorii” – VIDEO

Eugen Teodorovici, ministru al Finanţelor în guvernul căzut al Vioricăi Dăncilă, a jignit grav o jurnalistă de la B1.ro, chiar în Parlament, scrie Gândul.info.