Mediafax Echipa

Scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis, trimisă de parlamentari la Comisia Juridică

Scrisoarea prin care preşedintele Klaus Iohannis solicită consultarea Parlamentului cu privire la organizarea unui referendum a fost discutată miercuri de Birourile Permanente Reunite, documentul fiind trimis la Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei.

Moneda naţională se depreciază miercuri dimineaţă pe piaţa interbancară

Moneda naţională s-a depreciat miercuri dimineaţă pe piaţa interbancară, la ora 09.30 cursul fiind în creştere cu aproape 0,4%, la 4,52 lei/euro.

Victor Ciorbea, despre OUG pe Justiţie: „Avocatul Poporului nu poate ataca prevederi care nu sunt în vigoare”

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, întrebat ce demers va face privind OUG pe Justiţie adoptată marţi seara, că instituţia pe care o conduce nu are competenţa, potrivit legii de funcţionare, să atace la CCR prevederi din acte normative care nu sunt în vigoare.

FOTO, VIDEO Sute de persoane la coadă la înmatriculări auto, în mai multe oraşe din ţară

Sute de persoane stau la coadă, miercuri, la serviciile de înmatriculări auto din mai multe oraşe ale ţării, în condiţiile în care începând de miercuri nu se mai aplică taxa de mediu pentru autovehicule. "Trebuie să profităm, nu ştim cine vine la putere şi schimbă iar radical", a declarat un ieşean.

USR ia în calcul o demisie în bloc din Parlament

Preşedintele USR Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că formaţiunea sa ia în calcul o demisie în bloc din Parlament şi că opoziţia depune moţiunea de cenzură la adresa guvernului.

Marine Le Pen refuză să ramburseze 300.000 euro Bruxelles-ului

Marine Le Pen, liderul formaţiunii franceze populiste de extremă-dreapta Frontul Naţional, a refuzat să returneze până la 31 ianuarie peste 300.000 de euro, pe care Parlamentul European o acuză că i-ar fi irosit, informează Le Figaro.

Călătorii gratuite cu trenul pentru studenţi şi reduceri de 50% pentru elevi, de la 1 februarie

Studenţii beneficiază de la 1 februarie de gratuitate la transportul feroviar intern, pentru trenurile Regio şi InterRegio, la clasa a doua, în timp ce elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50%, anunţă CFR.

VIDEO Peste 100.000 de oameni au protestat, miercuri, în faţa Guvernului, nemulţumiţi faţă de adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codurilor penale

Peste 100.000 de oameni au protestat în faţa Guvernului, nemulţumiţi faţă de adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codurilor penale, au declarat surse oficiale pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

O firmă din Rusia a lansat iPhone-uri cu chipurile lui Donald Trump şi Vladimir Putin

Firma Caviar din Rusia a lansat o ediţie iPhone 7 cu chipul lui Donald Trump embosat pe spate. Este disponibil şi un model cu figura preşedintelui rus Vladimir Putin, iar cele două versiuni pot fi comandate împreună la preţul de 6.650 de dolari.

Preşedintele Klaus Iohannis cere intervenţia Curţii Constituţionale: Este inadmisibil, inacceptabil, un scandal/ CSM a votat în unanimitate propunerea de a sesiza CCR

Consiliul Superior al Magistraturii decide dacă atacă la Curtea Constituţională ordonanţa de modificare a codurilor penale, adoptată azi-noapte de Guvern. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la ieşirea de la şedinţa CSM, că preşedinta Consiliului, Mariana Ghena, e hotărâtă să sesizeze CCR pentru un conflict între instituţii.

Ce modificări fiscale intră în vigoare de la 1 februarie: cresc salariul minim pe economie, dar şi amenzile

Din prima zi a lunii februarie intră în vigoare mai multe modificări fiscale, cum ar fi majorarea salariului minim pe economie, la 1.450 de lei pe lună, schimbarea regimului de impozitare a microîntreprinderilor, dar şi eliminarea unor taxe, cum este cea de timbrul de mediu şi taxa radio-tv.

Reacţiile judecătorilor CSM faţă de schimbările din codurile penale prin ordonanţa de marţi noaptea a Guvernului

Bogdan Mateescu, judecător CSM, susţine că adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale reprezintă este "o manipulare grosolană" şi reprezintă "un regres democratic incredibil".

VIDEO Proteste în Timişoara, Sibiu, Iaşi, Arad, Ploieşti şi Cluj-Napoca faţă de deciziile Guvernului

Peste 1000 de timişoreni protestează marţi noaptea în Piaţa Victoriei din oraş faţă de ordonanţa privind modificarea codurilor penale şi proiectul de lege privind graţierea, informează corespondentul MEDIAFAX.

Un britanic ce lupta în Siria s-ar fi sinucis pentru a evita să fie capturat de Stat Islamic

Un cetăţean britanic ce lupta voluntar în războiul din Siria s-ar fi sinucis cu propria armă pentru a evita să fie luat ostatic de către reţeaua teroristă Stat Islamic, informează surse kurde, citate de BBC News.

FOTO Noi proteste se anunţă astăzi în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară/ 400 de timişoreni protestează în oraş scandând „Grindene fie-ţi frică, ţara te ridică”

Noi manifestaţii faţă de schimbările din legile privind justiţia, făcute fulger de Guvern marţi seara, sunt anunţate pe platforma de socializare Facebook, în contextul în care în jur de 15.000 de oameni au ieşit spontan noaptea trecută în stradă.

Andreea Diana Trâmbiţaş, purtătorul de drapel al României la Festivalul Olimpic al Tineretului European Erzurum 2017

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a decis, marţi, ca Andreea Diana Trâmbiţaş (sărituri cu schiurile) să fie purtătorul de drapel al echipei olimpice a României la ceremonia de deschidere a ediţiei de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din acest an.

Marea Britanie vrea să menţină, după Brexit, cooperarea strânsă cu UE în domeniul nuclear

Marea Britanie intenţionează să menţină o cooperare strânsă în domeniul nuclear cu Uniunea Europeană după ieşirea din Blocul comunitar, afirmă ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump l-a nominalizat pe judecătorul Neil Gorsuch la Curtea Supremă

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a nominalizat, marţi seara, pe judecătorul Neil Gorsuch la Curtea Supremă a Statelor Unite, informează BBC.

Mihai Stoichiţă este noul director tehnic al Federaţiei Române de Fotbal

Mihai Stoichiţă a anunţat, marţi, că este noul director tehnic al Federaţiei Române de Fotbal şi va fi responsabil pentru naţionalele de tineret şi juniori ale României.

VIDEO Un prinţ din Arabia Saudită a transportat 80 de şoimi cu avionul

Un prinţ din Arabia Saudită a transportat 80 de şoimi cu ajutorul unui avion. Păsările au avut bilet de avion şi se îndreptau spre Jeddah, un oraş din Arabia Saudită

Un atac împotriva unei fregate saudite, în Marea Roşie, viza de fapt o navă a SUA

Un atac terorist comis de insurgenţi susţinuţi de Iran împotriva unei fregate saudite, soldat cu doi morţi, viza de fapt o navă militară americană, afirmă doi oficiali din cadrul Pentagonului citaţi de postul tv Fox News.

Grigore Leşe va primi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca

Cântăreţul de muzică populară Grigore Leşe va primi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca, după ce consilierii locali au aprobat, marţi, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotărâre în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind graţierea şi ordonanţa privind modificarea Codurilor penale, simultan cu bugetul de stat. Culisele şedinţei de marţi seara

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat în conferinţa de presă ţinută marţi seara în comun cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, că Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi seara un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale.

Ce modificări aduce Ordonanţa care vizează Codurile Penale

Ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale a fost publicată în Monitorul Oficial, aceasta aducând modificări legate de abuzul în serviciu şi pedepsele aplicate. Prevederile au intrat în vigoare odată cu publicarea Ordonanţei, cu excepţia articolului 1 care va fi valabil în 10 zile.

CSM: Adoptarea proiectului – o nesocotire gravă a dispoziţiilor legale în materia avizării

Adoptarea ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală de către Guvern reprezintă "o nesocotire gravă a dispoziţiilor legale în materia avizării şi a punctului de vedere pe care Plenul CSM avea abilitarea legală de a-l exprima",transmite CSM.

Dacian Cioloş: O sfidare incalificabilă care duce România înapoi în timpuri pe care le credeam apuse

Fostul premier Dacian Cioloş susţine, într-o postare pe Facebook, că legitimitatea votului nu dă dreptul niciunui Guvern să se poarte discreţionar cu românii, să legifereze pe ascuns chestiuni atât de sensibile cum sunt cele care privesc justiţia.

5.000 de oameni, la poarta lui Klaus Iohannis, în Sibiu

Peste 5.000 de oameni care au protestat în Sibiu au ajuns şi la casa preşedintelui Klaus Iohannis, unde au strigat "Iohannis nu uita, ţara e de partea ta", continuând apoi marşul în jurul oraşului.

2.151 dosare de abuz în serviciu la DNA.1.960 oameni trimişi în judecată de Parchetul General tot pentru abuz

La Direcţia Naţională Anticorupţie se află în lucru 2.151 de dosare având ca obiect infracţiuni de abuz în serviciu, potrivit unui comunicat al instituţiei, în timp ce Parchetul General a precizat că un număr de 1.960 de persoane au fost trimise în judecată pentru aceeaşi infracţiune.

Traian Băsescu în noaptea adoptării ordonanţei privind codurile: Mi-am încheiat mandatul de preşedinte al PMP. Rămân simplu senator

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe pagina de Facebook că şi-a încheiat mandatul în funcţia de preşedinte al PMP şi va declanşa imediat procedurile de predare a ştafetei, susţinând că va rămâne simplu senator.

Ora 1.25 AM: OUG privind modificarea Codurilor Penale a fost publicată în Monitorul Oficial. Ce schimbări produce ordonanţa FOTO DOCUMENT

Ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale a fost publicată în Monitorul Oficial, aceasta aducând modificări legate de abuzul în serviciu şi pedepsele aplicate acestei infracţiuni. Prevederile au intrat în vigoare odată cu publicarea Ordonanţei, cu excepţia articolului 1 care va fi valabil în 10 zile.

Predoiu şi Săftoiu propun demisia în bloc a parlamentarilor PNL, pentru a forţa alegerile anticipate. Alina Gorghiu susţine propunerea

Deputaţii PNL Cătălin Predoiu şi Adriana Săftoiu au propus, marţi seară, ca parlamentarii PNL să demisioneze în bloc, iar fostul preşedinte al partidului Alina Gorghiu a susţinut propunerea, au declarat surse pentru MEDIAFAX.

Presa străină: „O lovitură pentru efortul de ani de zile împotriva corupţiei din ţara est-europeană“

În noaptea de marţi spre miercuri oameni au protestat în faţa Guvernului, după ce Executivul a adoptat proiectul de lege privind graţierea şi ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale. Protestele au fost relatate şi în presa străină.

VIDEO Proteste la Timişoara, Sibiu, Iaşi, Arad, Ploieşti şi Cluj-Napoca faţă de deciziile Guvernului

Peste 1000 de timişoreni protestează marţi noaptea în Piaţa Victoriei din oraş faţă de ordonanţa privind modificarea codurilor penale şi proiectul de lege privind graţierea, informează corespondentul MEDIAFAX.

Membrii Guvernului, în Palatul Victoria. Jurnaliștii de la conferință, opriți la centrul de presă-2

Membrii Guvernului se află, la ora transmiterii știrii, în Palatul Victoria, iar jurnaliștii care au participat la conferința de presă au fost opriți la centrul de presă, în timp ce în fața Palatului Victoria protestează sute de persoane.

Reacţia preşedintelui Iohannis după ce a fost adoptată OUG privind graţierea: Este o zi de doliu pentru statul de drept. De azi, misiunea mea e să îl restabilesc

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi, printr-un mesaj pe Facebook că statul de drept a primit ''o lovitură puternică'' de la ''adversarii justiţiei'', misiunea sa fiind aceea de a-l restabili.

Membrii Guvernului, în Palatul Victoria. Jurnaliştii de la conferinţă, opriţi la centrul de presă

Membrii Guvernului se află, la ora transmiterii ştirii, în Palatul Victoria, iar jurnaliştii care au participat la conferinţa de presă au fost opriţi la centrul de presă, în timp ce în faţa Palatului Victoria protestează sute de persoane.

Nicuşor Dan: PSD şi aliaţii lor au trecut linia roşie. Vă invit să protestăm până la capăt

Liderul USR, Nicuşor Dan, a criticat marţi pe Facebook adoptarea de către Guvern a ordonanţei de modificare a Codului penal, invitând românii la proteste.

Florin Iordache, ministrul Justiţiei întrebat dacă Liviu Dragnea va beneficia de OUG privind Codurile: Nu…

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, s-a eschivat să spună marţi seara dacă şeful său de partid, Liviu Dragnea, va beneficia de OUG privind modificarea Codurilor penale, el susţinând că nu l-au interesat datele din dosar.

Eugen Tomac, preşedintele executiv al PMP: PSD loveşte inima democraţiei româneşti, ştergând cu buretele tot ce înseamnă hoţie

Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac a criticat, marţi, decizia Guvernului privind modificarea Codurilor şi legea graţierii, afirmând că PSD "loveşte din plin în inima democraţiei româneşti ştergând cu buretele tot ceea ce înseamnă hoţie în ţară".

Raluca Turcan: Ca hoţii, noaptea, l-au albit pe Liviu Dragnea/ Cătălin Predoiu: Ruşine, dle ministru Iordache!

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat marţi seara că membrii Guvernulu l-au "albit" pe Liviu Dragnea, "ca hoţii, noaptea", afirmând că la 10 ani de la aderarea la UE, "un partid câştigă alegerile şi guvernează fără pic de ruşine, pentru hoţi".