Mediafax Echipa

Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal de simplu al turneului de la Australian Open

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, aflată pe locul 125 WTA, s-a calificat, sâmbătă, pe tabloul principal de simplu al primului turneu de Mare Şlem al anului, cel de la Australian Open, programat în perioada 16-29 ianuarie.

Florin Andone a fost desemnat jucătorul lunii decembrie în campionatul Spaniei

Internaţionalul român Florin Andone, în vârstă de 23 de ani, component al echipei Deportivo La Coruna, a fost desemnat jucătorul lunii decembrie în campionatul Spaniei, conform site-ului laliga.es.

Fiscul a anunţat că renunţă la formularul 088. Ce schimbări vor fi de la 1 februarie

Potrivit programului de guvernare, unul dintre obiectivele Guvernului este reducerea sarcinilor administrative excesive ale contribuabililor, astfel ANAF a analizat oportunitatea eliminării formularului (088) şi a decis renunţarea la acesta, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Cât va costa primul tronson al pârtiei de schi din Masivul Rarău care trebuia finalizat în 2012

Finalizarea primului tronson al pârtiei de schi din Masivul Rarău, proiect care trebuia să fie deja realizat încă din 2012, necesită fonduri totale în valoare de opt milioane de lei, sumă care urmează să fie alocată de Ministerul Turismului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO Un peşte rar, descoperit cu doar doi ani în urmă, a fost filmat pentru prima dată

Un dragon roşu, un peşte rar, a fost suprins pe camera. Filmarea a reuşit sa o impresioneze inclusiv pe scriitoarea J.K. Rowling, autoarea cărţilor din seria Harry Potter.

James Corden va juca în „Ocean’s Eight” alături de Rihanna, Cate Blanchett şi Sandra Bullock

James Corden, realizatorul emisiunii "The Late Late Show", faimos pentru segmentul care a devenit viral pe internet "Carpool Karaoke", va juca un rol-secundar cheie în lungmetrajul "Ocean's Eight", cu distribuţie exclusiv feminină, alături de Rihanna şi Cate Blanchett, informează nme.com.

O firmă din Bistriţa a realizat un record de producţie pentru Mercedes-Benz

Fabrica de cablaje auto a Leoni Writing Systems, cea mai mare companie din Bistriţa-Năsăud, a realizat un record de producţie în mai puţin de un an de la inaugurare, reuşind să livreze 200.000 de cablaje pentru noul model E-Klasse de la Mercedes Benz. transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO Fiul împăratului Iulian, stabilit în America, va fi încoronat înainte de funeraliile tatălui

Iulian Rădulescu junior, fiul autointitulatului împărat al romilor Iulian I, va fi încoronat împărat, sâmbătă, înainte de plecarea cortegiului funerar de acasă către cimitir, decizia fiind luată de consiliul imperial, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Madonna va participa la marşul femeilor care vor protesta după învestirea lui Donald Trump. Cine sunt starurile care şi-au anunţat prezenţa

Madonna va participa la marşul femeilor desfăşurat la Washington, la o zi după inaugurarea lui Donald Trump drept preşedinte al Statelor Unite ale Americii, ceremonia de învestire fiind programată pe 20 ianuarie. De asemenea, Amy Schumer şi Scarlett Johansson vor lua parte la marş.

FOTO O echipă de IT-işti clujeni a lansat aplicaţia care elimină chelnerul şi este folosită la New York

O echipă de IT-şti din Cluj-Napoca a lansat o aplicaţie care permite trimiterea unei comenzi de pe telefonul mobil direct la bar, astfel încât clientul nu mai aşteaptă chelnerul, aceasta fiind introdusă şi în două restaurante de top din New York, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Klaus Iohannis îşi trimite consilierii la manifestările dedicate Micii Uniri, în timp ce el se va afla la Strasbourg

Preşedintele Iohannis va fi reprezentat de consilieri prezidenţiali şi consilieri de stat la manifestările de la Iaşi, Focşani şi Bucureşti dedicate zilei de 24 ianuarie, a declarat vineri purtătorul său de cuvânt, Iohannis urmând să se afle în acea perioadă la Strasbourg.

Destinaţiile exotice cu cel mai ieftin cost al traiului pentru nomazii globali

Peddicord a fondat compania Live and Invest Overseas, prin care îi sfătuieşte pe nomazii globali destinaţiile exotice unde ar putea să se mute pentru a trăi mai ieftin decât locurile în care se află în prezent, potrivit businessmagazin.ro.

Lucian Sânmărtean a semnat cu echipa Al-Taawon, din Arabia Saudită

Fotbalistul Lucian Sânmărtean s-a transferat, vineri, la formaţia Al-Taawon din Arabia Saudită, antrenată de către Constantin Gâlcă, şi a semnat un contract valabil timp de şase luni, potrivit site-ului grupării saudite.

Ştefan Ioniţă a fost numit director provizoriu la Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) l-a desemnat astăzi pe Ştefan Ioniţă ca director provizoriu, se arată într-un comunicat transmis vineri de Ministerul Transporturilor.

VIDEO Formaţia 3 Doors Down va cânta la ceremonia de investitură lui Donald Trump

Formaţia rock 3 Doors Down va cânta la ceremonia de investitură lui Donald Trump. Pe scena va mai urca şi cântăreţul country Toby Keith.

Tenismenul Mihăiţă Damian, suspendat un an şi amendat cu 5.000 de euro pentru că a pariat online

Tenismenul Mihăiţă Damian a fost suspendat, vineri, timp un an din competiţii şi amendat cu 5.000 de euro, după ce a fost găsit vinovat de fapte de corupţie în legătură cu pariuri sportive, potrivit unei investigaţii a Unităţii pentru Integritatea Tenisului (TIU).

Noua Zeelandă şi Marea Britanie intenţionează să semneze un acord comercial

Noua Zeelandă speră să negocieze un acord de liber schimb de "înaltă calitate" cu Marea Britanie după ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană, afirmă premierul neozeelandez, Bill English, citat de BBC News online.

Fetiţă răpită la naştere dintr-un spital din SUA, găsită în viaţă după 18 ani

O fetiţă furată la naştere dintr-un spital situat în statul american Florida a fost găsită în viaţă după 18 ani, anunţă poliţia din statul Carolina de Sud, citată de BBC News online.

Ambasador: Trump este indus în eroare de Nigel Farage, având „percepţia deformată” că UE s-ar destrăma

Echipa de tranziţie a lui Donald Trump a sunat la instituţii europene pentru a se interesa ce ţară ar urma să mai iasă din Uniunea Europeană după Marea Britanie, afirmă Anthony Gardner, actualul ambasador al SUA la UE, avertizând că viitorul preşedinte al SUA este indus în eroare de Nigel Farage.

Averea ministrului Cercetării: Timbre şi bijuterii în valoare de 14.000 de euro, conturi

Şerban Valeca, ministru al Cercetării şi Inovării, deţine două terenuri, trei case, un autoturism Jeep şi o colecţie de timbre şi bijuterii, la care se adaugă economiile, potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul Guvernului.

Circa 800 de imigranţi extracomunitari, salvaţi din sudul Mării Mediterane

Aproximativ 800 de imigranţi au fost salvaţi, vineri, din sudul Mării Mediterane, în largul Libiei, anunţă Paza de Coastă italiană, citată de site-ul agenţiei Reuters.

GALERIE FOTO Copil de 10 ani la spital, după ce a fost lovit de o maşină când se dădea cu sania, în Iaşi

Un copil în vârstă de 10 ani a ajuns, vineri după-amiază., la spital, după ce a fost lovit de o maşină pe o stradă din satul Cercu, judeţul Iaşi, în timp ce se dădea cu sania, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Theodor Meleşcanu, ministrul de Externe şi Florin Iordache,ministrul Justiţiei, miniştrii din Cabinetul Grindeanu fără conturi în bancă

Ministrul de Externe, Theodor Meleşcanu, şi ministrul Justiţiei, Florin Iordache, nu deţin conturi bancare, în pofida veniturilor consistente, potrivit declaraţiilor de avere de pe site-ul Guvernului.

Un consilier al lui Donald Trump ar fi avut contacte frecvente cu Ambasada Rusiei

Michael Flynn, un consilier al echipei lui Donald Trump, a avut contacte frecvente un ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Serghei Kisliak, afirmă surse din cadrul Administraţiei Barack Obama, citate de site-ul agenţiei Associated Press.

Plângere la CNCD din partea unor părinţi supăraţi că ISJ a respins o clasă de artă, în Cluj

Părinţii unor elevi de la Liceul “Apaczai Csere Janos” Cluj-Napoca, cu predare în limba maghiară, au depus o plângere la CNCD în care acuză ISJ Cluj de discriminare, pentru că nu a aprobat o clasă de artă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Călin Popescu Tăriceanu: Ancheta SRI să clarifice în ce măsură a sprijinit serviciul instaurarea statului mafiot

Ancheta SRI în cazul generalului Florian Coldea ar trebui să lămurească în ce măsură a contribuit serviciul la transformarea României în ''stat mafiot'', cere preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

În jurul focului – „sufletul” împăratului Iulian, romii stabilesc cine moşteneşte coroana

Linişte în casa în care a locuit până la deces autointitulatul împărat al romilor Iulian I, doar focul - "sufletul celui decedat" - mai este întreţinut de oamenii apropiaţi din familie. Romii care fac parte din consiliul de coroană, adunaţi în jurul focului, stabilesc moştenitorul coroanei.

Sorana Cîrstea a pierdut finala turneului demonstrativ Kooyong Classic din Australia

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (locul 78 în clasamentul mondial) a pierdut, vineri, finala turneului demonstrativ Kooyong Classic de la Melbourne, Australia, în set unic, scor 4-6, împotriva belgiencei Yanina Wickmayer (locul 59 WTA).

Institutul pentru Politici Publice: Parlamentul să-şi asume răspunderea în cazul Coldea. Controlul nu poate fi făcut de subalterni

Controlul în cazul şefului operativ al SRI, Florian Coldea, trebuie să fie făcut de o comisie reunită a celor două Camere ale Parlamentului şi nu de subalterni din cadrul SRI, a cerut public vineri Institutul pentru Politici Publice (IPP).

Gabriela Firea: Ne pregătim să cumpărăm maşini de topit zăpada pentru anul viitor

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că a văzut pe internet o maşină de topit zăpada şi consideră că e nevoie de astfel de utilaje şi în Bucureşti, care să contribuie la deszăpezirea străzilor de anul viitor.

Predicţii Reuters 2017 despre impactul politicilor lui Donald Trump, evoluţia economiei mondiale şi antidotul populismului în Europa

Politicile noului preşedinte al SUA, Donald Trump, asemănătoare cu cele ale liderilor chinezi, eforturile de contracarare a populismului în Europa, creşterea valorii dolarului şi evoluţia relaţiilor SUA /China constituie principalele evenimente cu impact mondial în 2017, constată agenţia Reuters.

Gabriela Firea: Luni se reiau cursurile în Capitală, nu mai sunt motive pentru întrerupere

Luni se vor relua cursurile în toate unităţile din învăţământ din Bucureşti, primarul general Gabriela Firea anunţând că nu mai sunt motive întemeiate pentru întreruperea cursurilor.

Gheorghe Ştefan, fostul primar al Municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat la trei ani de închisoare, după acordul cu procurorii DNA

Gheorghe Ştefan a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul în care fostul co-preşedinte PNL Vasile Blaga a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, vineri, acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu procurorii DNA.

Ce avere are noul şef al temutului ANAF, omul care trebuie să strângă 45 de miliarde de euro pe an la buget

Bogdan Nicolae Ştefan, noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administare Fiscală (ANAF) a avut în 2015 un venit de peste 8.326 de lei/lună de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, unde a lucrat la Direcţiei Monitorizare, Control şi Antifraudă.

Un cetăţean chinez a fost expulzat din România după ce a stat 22 de ani în închisoare pentru omor

Un cetăţean chinez a fost expulzat de pe teritoriul României şi a primit interdicţia de a intra în ţară timp de cinci ani după ce a ispăşit o pedeapsă de 22 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, anunţă Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

Întârzieri mari la tramvaie şi troleibuze din cauza maşinilor parcate neregulamentar

Joi şi vineri, în Capitală, mijloacele de transport ale RATB, în special tramvaiele şi troleibuzele, au avut întârzieri din cauza maşinilor parcate neregulamentar, la ora transmiterii acestei ştiri, troleibuzele fiind blocate pe bulevardul Dacia din cauza a două autoturisme.

Proiecţia bugetară se află în pregătire. Au început întâlnirile la Ministerul Finanţelor, cu toate ministerele

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan a declarat că au început întâlnirile cu reprezentanţii ministerelor pentru proiecţia bugetară.

FOTO Două capete de porc tăiate în două au fost agăţate de gardul unui viitor loc de cult musulman în Franţa

Două capete de porc tăiate în două au fost agăţate de gardul unei clădiri destinate să găzduiască în viitor un centru cultural şi un loc de cult musulman în cumuna franceză Genlis, au declarat surse, citate de Le Figaro.

Peste 2.000 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în România. Numărul deceselor a ajuns la 13

Peste 2.000 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în România de la izbucnirea epidemiei, fiind înregistrate 13 decese, un al 14-lea deces posibil datorat acestei boli se află în curs de confirmare, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Compania Renault este anchetată în cazul emisiilor motoarelor diesel. Grupul auto respinge acuzaţiile

Parchetul din Paris a iniţiat o procedură judiciară împotriva grupului auto Renault, suspectat de "înşelătorie" în cazul emisiilor poluante ale motoarelor diesel, însă compania franceză susţine că respectă toate reglementările, relatează cotidianul Le Figaro.