Mediafax Echipa

Reacţia primului antrenor al lui Bute după ce boxerul român a fost depistat pozitiv la un control antidoping

Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, nu crede că boxerul român s-ar fi dopat deliberat şi îl consideră un sportiv curat şi cinstit, potrivit ProSport.

Trafic restricţionat în weekend în mai multe zone din Capitală

Traficul rutier va fi restricţionat în mai multe zone din Capitală în weekend, cu ocazia evenimentelor care se vor desfăşura în această perioadă, anunţă Poliţia Capitalei.

Topul celor mai „scumpe” acţiuni cotate la Bursă

Topul celor mai ”scumpe„ acţiuni cotate la Bursă este condus de Transgaz (TGN), Erste Group Bank (EBS), Conpet Ploieşti (COTE), în timp ce în clasamentul celui mai mare randament plătit brut se găsesc Romgaz 11,5%, COTE cu 10,6% şi TGN cu 10,26%.

Peste 2600 de alergători participă la Semimaratonul Sibiu. Printre spectatori se află şi preşedintele Iohannis – FOTO, VIDEO

Peste 2600 de alergători participă la Semimaratonul Sibiu 2016 şi susţin 21 de proiecte pentru diverse cauze, între ei aflându-se şi Carmen Iohannis, iar printre susţinători este prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.

Dinamo îi va plăti soţiei lui Patrick Ekeng salariul jucătorului până la sfârşitul anului

Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a luat hotărârea de a-i achita familiei camerunezului Patrick Ekeng contractul acestuia până la finalul anului 2016, când îi expira înţelegerea, notează site-ul gsp.ro.

Tânăr transportat la Spitalul Judeţean Braşov, după ce a fost atacat de un urs

Un tânăr de 25 de ani a ajuns, sâmbătă, la Spitalul Judeţean Braşov, după ce a fost atacat de un urs, în timp ce se afla în pădure, în zona Bunloc din localitatea braşoveană Săcele.

Putin avertizează România şi Polonia că se află în vizorul rachetelor Rusiei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat România şi Polonia că s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruse, pe fondul găzduirii elementelor sistemului antirachetă american, considerat o ameninţare la adresa Moscovei, relatează Reuters.

Echipa „#Selfie69” lansează trailerul oficial al filmului în cadrul Comic Con, la Romexpo

Lansarea trailerului oficial al filmului "#Selfie69" are loc sâmbătă în cadrul East European Comic Con, unde actorii, împreună cu HaHaHa Production, cei care s-au ocupat de soundtrack, vor dezvălui cele mai curajoase scene din această comedie, potrivit unui comunicat al Zazu Film.

Johnny Depp este acuzat de violenţă domestică şi a primit un ordin de restricţie

Amber Heard, soţia lui Johnny Depp, îl acuză pe actor de violenţă domestică şi a obţinut un ordin temporar de restricţie, informează site-ul dedicat celebrităţilor TMZ.

O vânzătoare într-un chioşc de ziare din Constanţa a fost înjunghiată de zece ori. Ea a murit la spital

O femeie, vânzătoare într-un chioşc de ziare din Constanţa, a fost atacată şi înjunghiată de zece ori, vineri seara, în incinta punctului de lucru, de o persoană necunoscută care apoi a reuşit să dispară, victima murind după câteva ore la spital.

Reacţia oficială a Comitetului Olimpic după depistarea pozitivă cu Meldonium a celor 10 sportivi români

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a emis, sâmbătă, un punct de vedere oficial în ceea ce priveşte comunicarea Agenţiei Naţionale Anti-Doping privind depistarea pozitivă cu Meldonium a 10 sportivi români, 9 de la lotul olimpic de kaiac-canoe şi unul de la atletism.

Demonstraţie aviatică pentru copii la Clinceni Airshow 2016

Aeroclubul României va organiza o demonstraţie aviatică, sâmbătă, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

Sărăcia afectează ADN-ul şi creşte riscul de depresie

O echipă de cercetători a realizat un nou studiu ce sugerează că sărăcia poate modifica mecanismele biologice legate de funcţionarea creierului, putând duce la depresie.

Concluzia controversată a unui studiu: Bebeluşii trebuie lăsaţi să plângă până adorm

Profesorul Michael Gradisar, de la Universitatea Flinders din Australia, a realizat o cercetare în urma căreia a constatat că diferitele metode de a controla plânsul nu au efecte negative nici asupra copilului şi nici asupra părintelui.

Marea Britanie va trimite o a doua navă a Marinei Regale în Mediterană pentru combaterea traficanţilor

Marea Britanie intenţionează să trimită o a doua navă a Marinei Regale în Marea Mediterană pentru a ajuta la combaterea traficanţilor de imigranţi din Libia, care a devenit principala poartă de îmbarcare a extracomunitarilor către Europa, relatează BBC News online, citând oficiali britanici.

Microsoft şi Facebook construiesc un cablu subacvatic care va traversa Oceanul Atlantic

Microsoft şi Facebook se aliază pentru a construi un cablu subacvatic în Oceanul Atlantic, pentru a oferi servicii online şi cloud rapide către clienţii ambelor companii, scrie Bloomberg.

Zeci de persoane au fost repatriate voluntar din România, în primele cinci luni ale anului

Peste 70 de oameni, cei mai mulţi bărbaţi de orgine marocană, au fost repatriaţi în cadrul Programului de repatriere voluntară umanitară, în primele cinci luni ale lui 2016, anunţă Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

Halep-Stosur şi Begu-Rogers, în optimile turneului de la Roland Garros

Simona Halep o va întâlni în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros pe sportiva din Australia, Samantha Stosur, 32 de ani, locul 24 WTA, în timp ce Irina Begu se va lupta pentru un loc în sferturile de finală cu sportiva din Statele Unite, Shelby Rogers, 23 de ani, locul 108 mondial.

Pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneţia 2016: „Selfie Automaton”

Pavilionul României la cea de-a 15-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură-La Biennale di Venezia,desfăşurată între 28 mai-27 noiembrie 2016,găzduieşte "Selfie Automaton",o expoziţie-spectacol predefinit cu marionete automatizate, scenarii blocate şi un rol liber, rezervat vizitatorului.

Depunctarea clubului CFR Cluj a fost redusă, în urma apelului, de la 9 la 6 puncte

Apelul formulat de clubul CFR Cluj, împotriva depunctării cu nouă puncte pentru sezonul viitor, sancţiune aplicată şi cluburilor ASA Tg. Mureş, Rapid şi Petrolul, a fost admis, vineri, în parte, iar clujenilor li s-au redus trei puncte din penalizarea iniţială, conform ProSport.

Acrobaţii la 45 de metri înălţime la deschiderea TIFF – FOTO

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a început, vineri seară, în aer liber, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cu un spectacol de acrobaţii la înălţime susţinut o o trupă franceză, ceremonia fiind urmată de premiera mondială a filmului “6,9 pe scara Richter” al regizorului Nae Caranfil

Fernando Torres, Atletico Madrid: Este meciul carierei pentru mine. Avem şansa de a schimba istoria

Fernando Torres, atacantul echipei Atletico Madrid, consideră că meciul de sâmbătă seară, cu Real Madrid, din finala Ligii Campionilor, este cea mai importantă partidă din cariera sa şi reprezintă oportunitatea ideală de a schimba istoria pentru formaţia antrenată de Diego Simeone.

Flori Dinu, directorul Hexi Pharma, a fost reţinută pentru 24 de ore

Flori Dinu, directorul general al companiei Hexi Pharma, a fost reţinută vineri seara de procurorii Parchetului General după apoximativ o oră şi jumătate de când aceasta a ajuns la sediul instituţiei, pentru 99 de fapte de înşelăciune în formă continuată, 29 de fapte de înşelăciune în formă simplă şi participaţie improprie la zădărnicia combaterii bolilor.

Perechea Halep/Tecău, eliminată în primul tur al probei de dublu mixt de la Roland Garros

Perechea Simona Halep/Horia Tecău a fost învinsă, scor 5-7, 6-7, în runda inaugurală a turneului Mare Şlem de la Roland Garros, în proba de dublu mixt, de echipa Yung Jan Chan/Max Mirnyi, favoriţi numărul 7 pe lista capilor de serie.

Primarul reţinut pentru mită electorală, pus sub control judicar

Gheorghe Perieţeanu, primarul comunei Icoana, candidat pentru un nou mandat, care a fost reţinut joi pe 24 de ore, acuzat, potrivit unor surse, că a împărţit bonuri pentru mici şi bere în schimbul voturilor, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Oficial german: Stat Islamic intenţionează să comită atentate la Euro 2016

Reţeaua teroristă Stat Islamic intenţionează să comită atentate la Campionatul european de fotbal (Euro 2016), turneu care va începe în Franţa pe 10 iunie, avertizează Hans-Georg Maassen, directorul Serviciului german de informaţii interne.

Componenţii loturilor de seniori de la kaiac canoe, depistaţi pozitiv cu Meldonium

Toţi componenţii loturilor de seniori de la kaiac canoe, inclusiv cei calificaţi la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, au fost depistaţi pozitiv cu Meldonium, anunţă TVR.

CO-EXIST – Rodica Benintendi: Expoziţie la Centrul Cultural European pentru UNESCO – GALERIE FOTO

Centrul Cultural European pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu” găzduieşte în perioada 31 mai – 10 iunie 2016 prima expoziţie de pictură a artistei Rodica Benintendi în România – CO-EXIST.

Universal Music România a împlinit 10 ani în România şi un an de la achiziţia MediaPro Music

Casa de discuri Universal Music România, subsidiară a Universal Music Group (UMG), a împlinit, în luna mai, zece ani de la lansarea în ţară şi un an de când a achiziţionat MediaPro Music, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Ion Caramitru –Actor al Europei şi Doctor Honoris Causa, la Festivalul „Actor al Europei” în Macedonia – FOTO

Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, a fost distins, de către Comitetul Festivalului Internaţional de Teatru "Actor al Europei", cu titlul onorific de Actor al Europei pentru întreaga activitate..

Mătuşa liderului nord-coreean Kim Jong-Un trăieşte în secret în SUA de 18 ani: „Prietenii îmi spun că sunt foarte norocoasă, că am totul”

Ko Yong Suk, mătuşa actualului lider nord-coreean Kim Jong-Un, trăieşte în secret în Statele Unite din anul 1998, fiind în cadrul unui program de protecţie gestionat de Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA), relatează ziarul The Washington Post.

Echipele de căutare nu au mai interceptat niciun semnal de la avionul prăbuşit în Mediterană

Echipele de căutare nu au mai interceptat niciun semnal de la cutiile negre ale avionului EgyptAir prăbuşit acum o săptămână în Marea Mediterană, anunţă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.

Parchetul a reconstituit parţial traseul patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, înainte de accident

Procurorii de la Parchetul General au reconstituit parţial traseul pe care l-a avut Dan Condrea înainte de producerea accidentului, fiind folosite aici şi imagini ridicate de pe camerele de supraveghere din zonă, anunţă, vineri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

ISIS a lansat o ofensivă împotriva rebelilor sirieni, în apropiere de frontiera cu Turcia

Militanţii reţelei teroriste Stat Islamic au lansat vineri o ofensivă în nordul Siriei, au ocupat câteva sate în zonă şi aproape au încercuit un oraş al rebelilor sirieni, informează Reuters online, citând Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Iranul respectă angajamentele în legătură cu programul său nuclear, atestă AIEA

Iranul respectă angajamentele în legătură cu programul său nuclear, potrivit unui raport publicat vineri de Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) şi citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Rafael Nadal s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la încheietura mâinii stângi

Rafael Nadal, clasat pe locul cinci în ierarhia ATP şi cap de serie numărul patru la turneul de la Roland Garros (Franţa), dotat cu premii totale în valoare de 32.017.500 de dolari, şi-a anunţat retragerea din competiţiei, datorita problemelor medicale, anunţă cotidianul spaniol AS.

Firicel din Las Fierbinţi şi-a dat garsoniera în plată: Acum mă întreb ce ar trebui să răspund dacă banca îmi va trimite o somaţie cu „Bă’, eşti nebun?!”… cred că sigur voi spune „Bă, eşti proastă?!”…

Cuzin Toma, actorul care îl interpretează pe Firicel din celebrul serial românesc Las Fierbinţi, difuzat de Pro TV, a anunţat că a ales să-şi dea în plată garsoniera.

Două femei au murit în Albania, în urma încendiului din autobuzul în care se aflau cu alţi pelerini

Două femei, care făceau parte dintr-un grup de pelerini creştin-ortodocşi, au murit vineri în Albania, după ce autobuzul în care se aflau a luat foc pe o şosea la nord de capitala Tirana, a anunţat poliţia albaneză, adăugând că alte unsprezece persoane au fost rănite.

Zeci de agenţi Secret Service, sancţionaţi disciplinar după spionarea unui membru al Congresului SUA

Patruzeci şi unu de agenţi ai Serviciului american de protecţie a personalităţilor (Secret Service) au fost sancţionaţi disciplinar după ce au spionat un membru al Congresului SUA, anunţă secretarul american pentru Securitatea Internă, Jeh Johnson, citat de ziarul The New York Post.

Cristina Neagu: Mi-aş dori să mai câştig încă o dată titlul de cea mai bună jucătoare a lumii

Doar trei zile se mai poate vota în ancheta IHF, care va desemna cea mai bună handbalistă a lumii în 2015, iar interul naţionalei României şi a lui Buducnost, Cristina Neagu, este principala favorită la acest premiu, ea având însă şi două adversare redutabile, norvegiencele Heidi Loke şi Nora Mork.