Mediafax Echipa

Gabriel Oprea, urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul „Girofarul”. Fostul ministru de Interne : „Cred în nevinovăţia mea” – VIDEO

Fostul ministru de interne, Gabriel Oprea a fost audiat vineri la DNA în dosarul "Girofarul". El a declarat, la ieşire, că a cerut în Parlament ridicarea imunităţii în cazul său deoarece crede în nevinovăţia sa. Potrivit DNA, Oprea este urmărit penal pentru abuz în serviciu, el folosind ilegal echipaje ale Poliţiei Rutiere pentru deplasări

Ultimul BILANŢ al accidentului rutier din Ploieşti: 5 persoane au murit, iar alte 28 sunt grav rănite, printre care şi un copil – FOTO, VIDEO

MAI a comunicat vineri ultimul bilanţ al accidentului rutier care s-a produs dimineaţa pe centura de vest a municipiului Ploieşti, acesta indicând 5 morţi şi 28 de grav răniţi, între cei grav răniţi fiind 11 bărbaţi, 16 femei şi un copil.

Golden State Warriors, campioana NBA, primită de Barack Obama la Casa Albă – VIDEO

Jucătorii echipei de baschet Golden State Warriors, au fost primiţi, joi, de Barack Obama, preşedintele Statelor Unite ale Americii (SUA), la Casa Albă, informează site-ul nba.com.

Iranul semnează proiecte de 40 de miliarde de dolari cu Rusia şi vrea să vândă petrol Rosneft

Iranul şi Rusia au iniţiat contracte în valoare de aproximativ 40 de miliarde de dolari în vederea construirii unor centrale nucleare, căi ferate, dar şi alte proiecte, anunţă un consilier al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty online.

„Design nomad”, la care au contribuit meşteşugari romi din Transilvania, la Stockholm

Expoziţia "Design nomad", care propune o versiune contemporană a nomadismului ca agent al dialogului intercultural, prezentând colaborări de succes între un studio de design din Suedia, Glimpt, şi meşteşugari romi din Transilvania, va fi prezentată la Săptămâna designului de la Stockholm.

Poliţia a deschis dosar penal pentru uciderea din culpă în cazul accidentului rutier de la Ploieşti

Poliţia a deschis dosar penal pentru uciderea din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă în cazul accidentului rutier de la Ploieşti a spus, vineri, pentru MEDIAFAX, purtător de cuvânt al IPJ Prahova.

Alegeri prezidenţiale SUA 2016: Atacuri între Clinton şi Sanders în New Hampshire, înainte de alegerile primare

Hillary Clinton, candidata democrată la preşedinţia Statelor Unite, a apreciat joi, într-o dezbatere cu contracandidatul ei, senatorul Bernie Sanders, că împărtăşesc amândoi "foarte importante obiective progresiste", dar că ea este singura în măsură să le realizeze, relatează AFP online.

Edward Iordănescu: „Regret că am lăsat jucătorii la naţională”

Oficialii Pandurilor Târgu Jiu au solicitat LPF reprogramarea meciului cu ASA Târgu Mureş, anunţat iniţial vineri, 12 februarie, ora 20.30, la o dată ulterioară, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF).

Fonduri de peste zece miliarde de dolari, promise sirienilor la Londra

Conferinţa ţărilor donatoare, care a avut loc joi la Londra în vederea ajutorării sirienilor, a înregistrat promisiuni şi donaţii în valoare totală de peste zece miliarde de dolari (9,9 miliarde de euro), a anunţat premierul britanic David Cameron, relatează Reuters în pagina electronică.

Cinci persoane au MURIT şi 28 de persoane au fost rănite intr-un ACCIDENT produs la Ploieşti – VIDEO

Cinci persoane au murit şi 28 au fost rănite într-un accident care s-a produs vineri dimineaţa, în jurul orei 6.15, pe centura de vest a municipiului Ploieşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Polonia deschide o nouă ANCHETĂ cu privire la prăbuşirea aeronavei în care şi-a pierdut viaţa fostul preşedinte Lech Kaczynski

Guvernul polonez a deschis o nouă anchetă cu privire la accidentul aviatic din 2010 în care au murit preşedintele Lech Kaczynski şi zeci de oficiali polonezi, relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty în pagina electronică.

Justiţia israeliană a suspendat detenţia unui jurnalist palestinian aflat în greva foamei

Justiţia israeliană a suspendat detenţia fără inculpare şi condamnare a unui jurnalist palestinian care este de 72 de zile în greva foamei şi a cărui stare de sănătate s-a deteriorat, spre îngrijorarea organismelor internaţionale, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Arabia Saudită, pregătită să trimită trupe în Siria pentru operaţiuni antiteroriste

Guvernul Arabiei Saudite a semnalat joi seară intenţia de a trimite efective terestre în Siria dacă acest lucru va fi decis de coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite care bombardează poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, informează ziarul israelian Haaretz.

Rusia simplifică procedura de acordare a vizelor pentru fani, în vederea CM de hochei

Agenția de presă rusească TASS a anunțat, joi, că stăinii care vor să facă deplasarea în Rusia pentru a asista la partidele din cadrul Campionatului Mondial de hochei, organizat la Moscova și Sankt Petersburg, în perioada 6-22 mai, vor beneficia de un sistem special de acordare a vizelor.

Directorul Direcţiei de Cultură Sibiu, candidatul PNL pentru Primăria Sibiu

Directorul Direcţiei de Cultură din Sibiu, Răzvan Pop, în vârstă de 35 de ani, a fost desemnat candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Sibiu, declarând că acest oraş reprezintă pentru el "mai mult decât orice pe lumea aceasta".

Steaua – Djurgårdens IF, scor 2-2, într-o partidă amicală. Tamaş şi Gebhart au debutat

Formaţia Steaua Bucureşti a remizat, joi seară, scor 2-2, cu formaţia din Djurgardens, într-o partidă amicălă disputată în Antalya, Turcia.

RAR: Nu este obligatorie o altă verificare după cea de la Volkswagen în scandalul noxelor

Registrul Auto Român anunţă că, după efectuarea modificărilor, de către Volkswagen, la maşinile cu probleme, nu va mai fi nevoie de o altă verificare din partea RAR.

Predoiu: Alegerile într-un singur tur au trecut la schimb cu legea votului prin corespondenţă

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, joi, că legea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin care a trecut de Parlament a fost o monedă de schimb oferită de PNL PSD pentru adoptarea legii votului prin corespondenţă.

Dodon: SUA au generat criza de la Chişinău, pentru a obţine unirea R.Moldova cu România în 2018

Washingtonul şi Bucureştiul se află în spatele crizei politice de la Chişinău, acuză Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor (PSRM), acuzând Statele Unite de organizarea unui complot care ar urma să aibă drept rezultat unirea Republicii Moldova cu România în 2018.

Predoiu: Candidaţii la sectoare, evaluaţi şi „în funcţie de performanţele pe teren”

Preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că liberalii care s-au înscris în cursa pentru primăriile de sectoare vor fi evaluaţi în funcţie de rezultate din sondaje, dar şi în funcţie de ''performanţele lor pe teren''.

Femeie însărcinată din Spania, diagnosticată cu virusul Zika

O femeie însărcinată revenită recent din Columbia a fost depistată pozitiv cu virusul Zika, anunţă Guvernoratul regiunii Catalonia, citat de site-ul cotidianului El Pais.

Fostul şef Ferrari: „Am veşti despre Schumacher, dar nu sunt bune”

Luca di Montezemolo, fostul şef Ferrari, a inflamat presa internaţională după o declaraţie lacunară prin care lasă de înţeles că starea de sănătate a fostului campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher, s-a înrăutăţit.

Ministerul Sănătăţii: Bibliografia pentru Rezidenţiat rămâne cea nouă, stabilită în vara lui 2015

Bibliografia pentru examenul de Rezidenţiat din toamna lui 2016 rămâne cea nouă, stabilită în vara anului trecut de Ministerul Sănătăţii, au precizat joi reprezentanţii ministerului, după ce studenţii au ameninţat că ies în stradă dacă situaţia nu va fi clarificată.

O pisică rămasă captivă într-un magazin sigilat de ANAF va fi eliberată de pompieri. FOTO

O pisică este captivă de mai multe zile într-un magazin din Drobeta Turnu Severin după ce inspectorii ANAF au decis să pună sigiliul pe clădire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Robert De Niro, în comedia „Bunicul Dezlănţuit”, din 5 februarie, în cinematografele româneşti. FOTO

Legendarul Robert De Niro îşi surprinde fanii cu un rol pe cât de îndrăzneţ, pe atât de controversat, în comedia "Bunicul Dezlănţuit", care va avea premiera vineri, în cinematografele din România, informează distribuitorul peliculei, Freeman Entertainment.

CNA a retras licenţa Canal 33 Bucureşti, obţinută de Alexandru Răducanu anul trecut după 5 solicitări

CNA a respins, joi, prelungirea termenului de intrare în emisie pentru televiziunea Canal 33 din Bucureşti, fapt pentru care proprietarul, Alexandru Răducanu, a pierdut această licenţă obţinută în urmă cu un an prin societatea Canal 33 Network SRL.

Legea anti fumat va avea şi un ghid de bune practici

Un ghid de punere în aplicare a legii anti fumat urmează să fie elaborat în urma unor consultări cu guvernul şi patronii de localuri, urmând să apară la începutul lunii martie, înainte să intre în vigoare prevederile legii, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX deputatul PSD Aurelia Cristea.

Nou CEO la Orange România

Orange România va avea, de la 1 mai, un nou chief executive officer, Liudmila Climoc, în prezent pe aceeaşi funcţie la Orange Moldova, a anunţat joi operatorul telecom.

Sandra Izbaşa s-a decis: Nu merge la Rio. Ce carieră vrea să urmeze

Sandra Izbaşa a declarat pentru PROSPORT că este decisă să pună punct carierei la nivel înalt. Izbaşa a precizat că i-a fost greu să ia o asemenea hotărâre, însă simte că nu mai poate evolua la un nivel foarte bun la Jocurile Olimpice de la Rio.

O reformă ortografică a limbii franceze va intra în vigoare din toamna acestui an

Reforma ortografică, votată în urmă cu 26 de ani şi care prevede asimilarea unor grupuri de litere şi eliminarea accentului circumflex al unor cuvinte ale limbii franceze, va intra în vigoare din noul an de învăţământ, în scopul simplificării limbii, informează site-ul postului MBFTV.

Premierul l-a eliberat din funcţie pe şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Nicolae Cornea

Premierul Dacian Cioloş a semnat decizia de eliberare a colonelului Nicolae Cornea din fruntea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aceasta fiind publicată în Monitorul Oficial joi după-amiază.

Brazilia confirmă posibilitatea de infectare cu virusul Zika prin transfuziile de sânge

Autorităţile braziliene au confirmat, joi, cazul de transmitere a virusului Zika prin transfuzia de sânge de la un donator infectat, informează agenţia de presă Reuters.

PNL: Protocolul PSD-UNPR plasează cele două partide în afara Constituţiei

Înţelegerea PSD-UNPR ca proiectul de lege PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi, aflat deja în circuit legislativ, să nu fie supus dezbaterii şi votului înainte de alegerile locale încalcă în mod flagrant principiul constituţional referitor la statul de drept, acuză liberalii.

Rusia ACUZĂ: Turcia pregăteşte o intervenţie militară în Siria. Ankara a interzis zborurile ruse de recunoaştere

Armata rusă are "motive serioase" să creadă că Turcia pregăteşte o intervenţie militară în Siria, după ce Ankara a interzis zboruri ruse de recunoaştere în spaţiul aerian turc, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

ANAF va publica numele persoanelor fizice cu obligaţii fiscale restante de peste 100 de lei

ANAF a decis joi să publice numele persoanelor fizice care au obligaţii fiscale de plată restante de peste 100 de lei, vizând îmbunătăţirea colectării taxelor.

Statele Unite promit să ofere 890 de milioane de dolari pentru ajutarea victimelor conflictului din Siria

Statele Unite vor oferi 890 de milioane de dolari drept ajutor umanitar suplimentar pentru victimele conflictului din Siria, a anunţat, joi, secretarul de Stat american John Kerry la Londra, în cadrul unei conferinţe a statelor donatoare, relatează site-ul de ştiri DHnet.be.

Solomon Wigler, fost consilier al lui Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 4 ani de ÎNCHISOARE cu executare

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, joi, pe Solomon Wigler, fostul consilier al fostului primar general al Capitalei Sorin Oprescu, la patru ani de închisore cu executare, decizia fiind definitivă.

Becali, Copos şi Voiculescu, „vedetele” unei expoziţii cu cărţi din detenţie, la Biblioteca Naţională – GALERIE FOTO

Gigi Becali, George Copos, Cristi Borcea, Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Nicolae Mischie şi Sorin Ovidiu Vîntu se numără printre "vedetele" expoziţiei "Cărţi cu răspundere limitată", deschisă joi, la Biblioteca Naţională a Romăniei, şi care cuprinde aproape 80 de volume publicate în închisoare.

„Jefuitori” de ATM-uri, care acţionau în România şi state ale UE, trimişi în judecată de procurorii DIICOT Oradea

Un număr de 14 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Oradea, fiind acuzate că au copiat date de pe carduri bancare cu ajutorul unor dispozitive instalate pe ATM-uri şi au retras bani sau au cumpărat bunuri de la diferite societăţi comerciale folosind carduri contrafăcute.

Dublu medaliat olimpic: „Traseul probei de coborâre de la JO 2018 este prea uşor”

Italianul Christof Innerhofer (31 ani) a criticat traseul pregătit de Coreea de Sud pentru Jocurile Olimpice din 2018, de la Pyeongchang.