Mediafax Echipa

Un avion F-18 aparţinând Marinei SUA s-a PRĂBUŞIT în Anglia. Pilotul a decedat

Un avion de tip F-18 aparţinând Marinei americane s-a prăbuşit miercuri la Fens, o zonă mlăştinoasă din ţinutul Cambridgeshire, în apropiere de o bază a Forţelor Aeriene Regale (RAF) din estul Angliei, relatează BBC News online. Poliţia din Cambridgeshire a confirmat că pilotul, singurul membru al echipajului, a murit.

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului care a căzut cu motocicleta într-o groapă. Procurorii verifică dacă se afla în dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea – FOTO

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au deschis un dosar pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului care a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată în carosabil, caz în care au cerut informaţii de la firma care executa lucrările, urmând să verifice dacă groapa era bine semnalizată. Procurorii verifică şi o informaţie potrivit căreia poliţistul Bogdan Gigină ar fi făcut parte dintr-un dispozitiv care îl însoţea pe ministrul de Interne, Gabriel Oprea.

INTERVIU – René Frölke: Filmul despre Norman Manea nu este portretul obişnuit pe care l-ai vedea la TV – FOTO

René Frölke, regizorul documentarului "Le beau danger" dedicat lui Norman Manea, prezentat la Festivalul de la Berlin 2014, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că a realizat filmul pentru sine şi nu pentru bani şi că acesta "nu este portretul obişnuit pe care l-ai arăta la televizor".

ANALIZĂ: Ion Iliescu şi alţi foşti demnitari, urmăriţi penal la peste 25 de ani de la Mineriadă – FOTO

La mai bine de 25 de ani de la mineriada din iunie 1990, când patru oameni au murit, iar alţi o mie au fost răniţi, procurorii anunţă începerea urmăririi penale împotriva mai multor foşti demnitari pentru infracţiuni contra umanităţii. În tot acest timp au existat zeci de dosare, închise sau comasate.

DOSARUL Mineriadei – Victor Athanasie Stănculescu, la Parchet: Am fost citat în calitate de suspect. Nu mi s-a adus la cunoştinţă că sunt cercetat

Fostul general Victor Athanasie Stănculescu a mers, miercuri după-amiază, la Parchetul instanţei supreme, el declarând, la intrare, că a fost citat în calitate de supect în dosarul Mineriadei şi că urmează să afle ce anume vor să îi aducă la cunoştinţă procurorii. La ieşire, fostul general a declarat că procurorii nu i-au adus la cunoştinţă că este cercetat.

Hotărâre irevocabilă: O instanţă s-a pronunţat împotriva ANAF pentru că nu a recunoscut CAS plătite în alt stat

Curtea de Apel Timişoara a emis o hotărâre irevocabilă împotriva ANAF, după ce Fiscul nu a recunoscut contribuţiile sociale plătite de o persoană fizică angajată într-un stat al Uniunii Europene şi care a fost detaşată într-o multinaţională din România, refuzând să le deducă la calculul impozitului.

ALERTĂ falsă cu bombă la o firmă din Constanţa: Un bărbat a vrut să se răzbune pe iubită – FOTO

Autorităţile din Constanţa au fost alertate, miercuri, privind amplasarea unei bombe la o firmă de confecţii din oraş, pirotehniştii stabilind însă că a fost o alarmă falsă, al cărei autor este un bărbat care, beat fiind, a vrut să se răzbune pe concubina sa, angajată a societăţii respective.

Ziua “Back To The Future”: Iubitorii filmului sărbătoresc ziua în care protagoniştii trilogiei călătoresc în viitor. Actorii, reuniţi într-o reclamă – VIDEO

Iubitorii filmului din toată lumea sărbătoresc astăzi, 21 octombrie 2015, ziua în care personajele din trilogia "Înapoi în viitor/Back to the future" călătoresc în viitor.

WSJDLive 2015: Cinci dezvăluiri importante făcute de Tim Cook, CEO-ul companiei Apple

Tim Cook, CEO-ul companiei Apple, a participat, luni seară, la WSJDLive 2015, o conferinţă organizată de The Wall Street Journal, unde a făcut o serie de dezvăluiri importante, informează wsj.com.

PNL: FMI a transmis că un nou Acord nu e posibil. PSD: Sunt trei obstacole, pot fi depăşite

Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu a declarat, miercuri, după o întâlnire a comisiilor de buget cu FMI, că Fondul a transmis că un nou acord "nu este posibil" cu România, în timp ce deputatul PSD Viorel Ştefan neagă o astfel de afirmaţie tranşantă, dar recunoaşte că există trei "obstacole".

ATAC ARMAT în SUA: Un copil de patru ani a fost împuşcat mortal în cap, în faţa părinţilor săi

Un copil de patru ani a fost împuşcat mortal în cap în faţa părinţilor săi, în statul american New Mexico, în urma unui atac armat pe autostradă, informează NBC News online.

Natalia Oneţ va reprezenta România la Miss World 2015, din China – FOTO

Natalia Oneţ va reprezenta România la cea de-a 65-a ediţie a competiţiei Miss World, care se va desfăşura în perioada 21 noiembrie - 20 decembrie, în China.

TRAGEDIA din Vrancea: Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul celor patru persoane găsite moarte în pădure

Femeia de 41 de ani găsită moartă într-o pădure din Vrancea, la o săptămână de când dispăruse după ce a plecat să îşi caute sora şi nepoatele, a decedat din cauza expunerii îndelungate la frig, au stabilit legiştii, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

RĂZBOIUL DIN SIRIA: Raidurile aeriene ruseşti, surprinse cu o dronă. Imagini şocante cu distrugerile provocate de luptele dintre rebeli şi armată – VIDEO

Un material video realizat de un post rus de televiziune oferă o imagine asupra dezastrului provocat în Siria de războiul început în 2012 şi a modului în care Rusia îşi coordonează raidurile aeriene care au ca scop susţinerea regimului lui Bashar al-Assad, informează The Telegraph.

Ponta şi Şova, citaţi în 6 noiembrie la ICCJ, pentru cereri şi excepţii în dosarul Turceni-Rovinari

Premierul Victor Ponta, senatorul Dan Şova şi ceilalţi inculpaţi din dosarul Turceni-Rovinari au fost citaţi să se prezinte la termenul din 6 noiembrie, în faţa judecătorului de Cameră preliminară de la ICCJ, pentru cereri şi excepţii anterioare începerii judecării cauzei.

Mini-summit pe tema migraţiei, duminică la Bruxelles: Sunt convocaţi lideri a opt state UE, inclusiv din România

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a convocat pe liderii a opt state UE din Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv din România, dar şi pe liderii Serbiei şi Macedoniei, afectate de un aflux masiv de migranţi, la un mini-summit la Bruxelles, duminică, anunţă miercuri CE într-un comunicat.

Un pescador şi aproape 6,5 tone de rapane pescuite ilegal, confiscate la Constanţa – FOTO

Un pescador şi unelte de pescuit în valoare de 80.000 de euro, precum şi aproape 6,5 tone de rapane prinse ilegal au fost confiscate de poliţiştii de frontieră constănţeni, care au deschis un dosar penal pentru braconaj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patru nave cu imigranţi au acostat chiar în dreptul unei baze militare britanice din Cipru

Patru ambarcaţiuni cu aproximativ 140 de imigranţi au acostat miercuri chiar în dreptul unei baze militare britanice din Cipru, a anunţat Ministerul britanic al Apărării, citat de Sky News.

Petre Roman, despre dosarul Mineriadei: Nu vreau să intervin absolut deloc. Năstase: Nu am urmărit ştirile

Fostul premier Petre Roman a precizat miercuri, întrebat în legătură cu acuzaţiile de infracţiuni contra umanităţii aduse lui Ion Iliescu pentru mineriada din iunie 1990, că nu cunoaşte dosarul şi nu vrea să intervină "absolut deloc" pe acest subiect.

Mama Reevei Steenkamp: Nu vreau răzbunare. Nu vreau ca Pistorius să se întoarcă în închisoare

Mama modelului Reeva Steenkamp, June Steenkamp, a declarat, miercuri, că nu doreşte răzbunare şi nu vrea ca atletul paralimpic Oscar Pistorius să revină în închisoare, informează L'Equipe.

DOSARUL Mineriadei: Iliescu, Măgureanu, Stănculescu, Diamandescu, printre cei vizaţi de anchetele iniţiale

Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Athanasie Stănculescu, Emil Cico Dumitrescu şi Corneliu Diamandescu sunt printre cei vizaţi în anchetele iniţiale privind Mineriada din iunie 1990, în cazul cărora, prin rezoluţia din iunie 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, aceasta fiind infirmată în 2015.

Preşedintele Asociaţiei Decembrie 1989: Am credinţa că dosarul Mineriadei trebuie finalizat. N-am speranţe, sunt aceiaşi procurori

Preşedintele Asociaţiei Decembrie 1989, Teodor Mărieş, a declarat pentru MEDIAFAX că nu are la cine să aibă speranţe legat de începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei, pentru că sunt aceiaşi procurori, dar are credinţa că dosarul trebuie finalizat, cu sau fără ei.

Ban Ki-moon informează Consiliul de Securitate al ONU pe tema noii crize israeliano-palestiniene

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon informează miercuri Consiliul de Securitate al ONU cu privire la contactele sale în Orientul Mijlociu, într-o încercare de a calma tensiunile israelo-alestiniene în cadrul uor întâlniri cu uşile închise, au anunţat diplomaţi, relatează AFP în pagina electronică.

Vaticanul dezminte că Papa Francisc ar avea o tumoare benignă la creier

Vaticanul a dezminţit în noaptea de marţi spre miercuri o informaţie, publicată de un ziar italian, potrivit căreia Papei Francisc i-ar fi fost depistată o mică "tumoare vindecabilă" la nivelul creierului în urmă cu câteva luni, relatează AFP în pagina electronică.

Un poliţist din New York a murit după ce a fost împuşcat în cap de un suspect pe care îl urmărea

Un ofiţer de poliţie din New York a murit marţi, după ce a fost împuşcat în cap în timp ce urmărea un suspect înarmat, în cartierul East Harlem, a anunţat comisarul de poliţie William J. Bratton, citat de New York Times în ediţia electronică.

Trudeau l-a informat pe Obama că avioanele canadiene nu vor mai efectua raiduri în Siria şi Irak

Premierul desemnat canadian, Justin Trudeau, l-a informat pe preşedintele american, Barack Obama, că avioanele de vânătoare canadiene nu vor mai participa la campania de raiduri aeriene împotriva grupării Stat Islamic în Irak şi Siria, relatează BBC News Online.

Filmul „Star Wars: Trezirea Forţei” a doborât recordul de vânzări de bilete IMAX în precomandă – VIDEO

Biletele vândute în precomandă pentru filmul "Star Wars: Trezirea Forţei", care va avea premiera în decembrie, au doborât recordul companiei IMAX, cu încasări de peste 6,5 milioane de dolari pentru proiecţiile americane, au anunţat marţi reprezentanţii acestui grup de lanţuri de cinematografe.

Percheziţii DNA în Iaşi şi Suceava; între cei vizaţi-judecătorul Dan Anton, un procuror şi un avocat

Procurorii DNA fac percheziţii, miercuri, în judeţele Iaşi şi Suceava, într-un dosar privind fapte de corupţie şi infracţiuni contra libertăţii persoanei, printre cei vizaţi fiind judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iaşi, un procuror, un avocat şi oameni de afaceri, spun surse judiciare.

Aparat de zbor, găsit prăbuşit într-o pădure din judeţul Vaslui. Este posibil să fi fost folosit la traficul de ţigări

Un avion de mici dimensiuni a fost găsit prăbuşit, miercuri dimineaţă, într-o pădure din judeţul Vaslui, de către un pădurar care trecea prin zonă, însă în aparat sau în apropiere nu a fost găsită nicio persoană, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit autorităţilor locale, aparatul de zbor găsit este un motodeltaplan, posibil folosit la traficul de ţigări.

BCR aşteaptă redactarea hotărârii instanţei pentru clarificări;vizează să încheie amiabil litigiile

BCR aşteaptă ca instanţa să redacteze hotărârea luată marţi privind caracterul abuziv al dobânzii de referinţă variabilă, modificată unilateral de bancă, pentru a clarifica toate aspectele, însă transmite totodată că vrea în continuare să închidă amiabil toate litigiile cu clienţii.

SCANDALUL VOLKSWAGEN. Procuratura Spaniei cere investigarea producătorului german

Procuratura Spaniei a cerut investigarea grupului german Volkswagen de către Înalta Curte, în scandalul manipulării testelor de poluare ale automobilelor diesel, potrivit unui document obţinut de Reuters.

DOSARUL Mineriadei: Ion Iliescu, URMĂRIT PENAL pentru infracţiuni contra umanităţii – FOTO, VIDEO

Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul mineriadei din iunie 1990, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Univeristăţii, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane, au declarat oficiali din Parchetul ICCJ. Parchetul ICCJ a anunţat, miercuri, începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei, pe numele unor persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13 iunie 1990.

UE va semna un acord care va deschide calea aderării Kosovo la blocul comunitar – oficiali

Uniunea Europeană va semna săptămâna viitoare un acord cu Kosovo, care va deschide calea aderării sale la blocul comunitar, deşi unele state membre UE, inclusiv România, nu au recunoscut independenţa sa faţă de Serbia, au declarat oficiali citaţi de Radio Free Europe/Radio Liberty în pagina online.

Vioara lui George Enescu merge pentru a patra oară în satele şi oraşele României

Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail pleacă pentru a patra oară la drum prin localitaţi rurale şi câteva oraşe din România, în perioada 22 octombrie - 3 noiembrie, în cadrul turneului "Vioara lui George Enescu".

VIZITĂ SURPRIZĂ: Bashar al-Assad a mers la Moscova pentru a discuta cu Vladimir Putin. Discuţiile s-au bazat pe strategii de combatere a terorismului

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a efectuat o vizită-surpriză la Moscova, unde a avut marţi seara o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin, relatează BBC News Online. Discuţiile dintre preşedinţii Siriei şi Rusiei s-au axat pe combaterea grupărilor teroriste şi pe continuarea acţiunilor ofensive ale forţelor armate siriene, a comunicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de publicaţia Le Monde.

Virgil Măgureanu, întrebat dacă este acuzat de crime împotriva umanităţii: Este o întrebare neroadă

Fostul director al SRI Virgil Măgureanu a ajuns, miercuri dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din iunie 1990. La ieşirea de la PICCJ, Măgureanu a declarat că este bine că s-au reluat cercetările în dosarul Mineriadei şi că va da declaraţii despre cele întâmplate, "cu răspunderea fiecăruia", iar întrebat dacă este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, a spus: "Este o întrebare neroadă".

Letonia va construi un gard pe unele segmente ale frontierei de 270 de kilometri cu Rusia

Letonia va construi un gard pe unele segmente ale frontierei sale cu Rusia, care are o lungime totală de 270 de kilometri, pentru a opri intrarea migranţilor pe teritoriul leton, relatează Europa Liberă în pagina electronică.

SUA şi aliaţii au efectuat un test al sistemului antirachetă din Europa – VIDEO

Armata americană şi alte state aliate au cooperat marţi pentru a intercepta simultan false rachete balistice şi de croazieră în largul coastelor Scoţiei, au anunţat Forţele navale ale SUA, calificând acest test drept o importantă primă demonstraţie a capacităţilor antirachetă din Europa.

TRAGEDIA DE LA MECCA: Bilanţul busculadei produse în septembrie în Arabia Saudită a ajuns la 1.958 de morţi

Bilanţul busculadei produse pe 24 septembrie în complexul musulman de pelerinaje din Mina a ajuns la 1.958 de morţi, anunţă surse oficiale citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

Cluj: Patru persoane rănite uşor după ce un autocar a ieşit de pe DN 1 şi a rămas înclinat în şanţ

Patru persoane au fost rănite uşor, miercuri dimineaţă, într-un accident produs pe DN 1, în zona localităţii Vâlcele, judeţul Cluj, după ce un autocar care transporta muncitori a ieşit de pe şosea şi a rămas înclinat în şanţ, traficul desfăşurându-se, alternativ, pe un fir.