Mediafax Echipa

Ivan: Colegii din PSD au primit cu tristeţe vestea condamnării lui Năstase

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că social-democraţii au primit cu tristeţe vestea condamnării lui Adrian Năstase, fiind alături de acesta şi de familia sa, el opinând totodată că acesta "a plătit deja mult prea mult".

Reactivarea minelor de lignit în Europa dărâmă aşezări medievale şi creşte poluarea

Apetitul Europei pentru electricitate ieftină reactivează minele de lignit, cel mai poluator cărbune, ameninţând să crească poluarea şi să şteargă de pe faţa pământului localităţi care datează încă din perioada medievală, în Germania, Polonia şi Cehia.

Trupa byron concertează pe 23 ianuarie într-un club din Capitală

Trupa byron va susţine un concert pe data de 23 ianuarie, de la ora 21.00, în clubul Hard Rock Cafe din Capitală.

Vanghelie, despre condamnarea lui Năstase: E prea mult, indiferent de fapte. Creăm un precedent foarte periculos

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat pentru "Gândul" că sentinţa primită de fostul premier Adrian Năstase în dosarul Zambaccian "este prea mult, indiferent de faptele pe care le-a făcut", avertizând că se creează "un precedent foarte periculos".

Proteste ale imigranţilor africani în faţa misiunilor diplomatice europene din Israel

Mii de solicitanţi de azil africani intraţi ilegal în Israel au protestat luni, la Tel Aviv, în faţa ambasadelor ţărilor europene şi a Statelor Unite, denunţând politica israeliană în domeniul imigraţiei.

Mediul de afaceri din Elveţia se opune limitării imigraţiei

Reprezentanţi ai mediului de afaceri elveţian s-au reunit luni, în cadrul unui demers excepţional, împotriva unei iniţiative a partidului UDC (dreapta populistă) vizând limitarea imigraţiei, care urmează să fie supusă unei consultări populare pe 9 februarie.

Stroe: Condiţiile de obţinere a permiselor pentru armele neletale vor fi înăsprite

Ministrul Afacerlor Interne, Radu Stroe, a anunţat, luni, că se are în vedere înăsprirea legislaţiei cu privire la obţinerea autorizaţiilor pentru deţinerea armelor neletale, din cauza incidentelor care au avut loc în Capitală în ultima perioadă.

Tokes a atacat în instanţă decizia Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României”

Kincses Elod, avocatul europarlamentarului Laszlo Tokes , a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că a atacat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României", de retragere a distincţiei care i-a fost acordată acestuia în 2009.

Peste 1,8 milioane de lei vor fi CONFISCAŢI de la Adrian şi Dana Năstase, în urma deciziei ICCJ

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis luni, prin decizia finală din dosarul Zambaccian, confiscarea de la Adrian Năstase şi de la soţia acestuia, în părţi egale, a peste 1,8 milioane de lei.

Justin Timberlake şi Jessica Biel au probleme în căsnicie

Cuplul Justin Timberlake - Jessica Biel se confruntă cu noi probleme în căsnicie, speculaţii referitoare la divorţul celor doi apărând în presă în urma acuzaţiilor de infidelitate cu care s-a confruntat cântăreţul american.

Sora lui Adrian Năstase: Cine luptă pentru România în clipa de faţă e pedepsit

Sora lui Adrian Năstase, Dana Barb, a sosit, luni, la locuinţa acestuia din strada Zambaccian, ea precizând că a vorbit cu fostul premier şi susţinând că "cine luptă pentru România, în clipa de faţă e pedepsit".

Trupa suedeză de black metal Watain va concerta, pe 7 aprilie, în Bucureşti

Trupa suedeză de black metal Watain va susţine un concert în Club Colectiv din Capitală, în data de 7 aprilie.

Iliescu îşi serbează marţi ziua onomastică, în familie

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, îşi va serba, marţi, de Sfântul Ion, ziua onomastică, el urmând să petreacă în familie, ca şi în anii recenţi, când nu a mai primit invitaţi la biroul său din strada Atena.

STUDIU: Regimul hipocaloric poate vindeca diabetul de tip 2

O dietă hipocalorică, bazată pe sucuri şi legume, testată clinic în Marea Britanie, a ajutat pacienţii cu diabet de tip 2 să renunţe la medicamente şi a inversat evoluţia bolii după doar câteva luni.

CES 2014: Automobile „smart”, televizoare tot mai mari, gadget-uri diverse, accesorii şi drone

Automobilul "smart" pare să fie principala atracţie a CES 2014, cea mai mare expoziţie de produse digitale, care aduce, ca în fiecare an, televizoare mai mari şi mai performante, gadget-uri şi accesorii inovatoare sau pur şi simplu excentrice şi diverse modele de drone destinate publicului larg.

ACCIDENT la Cluj: Patru morţi şi un rănit, după ce un autoturism de teren s-a ciocnit cu un autocar

Patru persoane au murit şi una a fost rănită grav în urma unui accident rutier care a avut loc, luni, pe DN 1, între localităţile clujene Huedin şi Poieni, după ce un autoturism de teren a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un autocar, traficul fiind blocat pe ambele sensuri.

Dinamo negociază cu atacantul lituanian Nerijus Valskis

FC Dinamo negociază transferul atacantului lituanian Nerijus Valskis, care a sosit luni după amiază la Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX, preşedintele grupării "alb-roşii", Constantin Anghelache.

Creşteri salariale, prime şi menţinerea drepturilor angajaţilor Azomureş, obţinute de sindicalişti

Sindicaliştii de la combinatul Azomureş din Târgu Mureş au obţinut, în urma negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă, o creştere salarială de 75 de lei, prime şi menţinerea tuturor drepturilor anterioare ale angajaţilor.

Ministrul Radu Stroe anunţă măsuri organizatorice pentru DGA, DIPI şi Jandarmerie

Ministrul Radu Stroe a anunţat, luni, că MAI are, printre priorităţile pe 2014, măsuri organizatorice pentru DGA, DIPI şi Jandarmerie, evaluarea stocurilor Rezervelor de Stat şi demararea demersurilor organizatorice pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare.

NOI DETALII despre Michael Schumacher. Medici: Starea sa este stabilă, dar în continuare critică

Starea de sănătate a germanului Michael Schumacher este considerată tot "stabilă", dar "critică" de către echipa medicală, au anunţat, luni, spitalul din Grenoble şi ataşatul de presă al fostului pilot într-un comunicat comun.

Aproape 1.000 de oameni la Patriarhie, de Bobotează. PF Daniel le-a urat sănătate – FOTO

Aproape 1.000 de oameni s-au adunat luni, pentru sărbătoarea Bobotezei, la Patriarhie, unde Sfinţirea Mare a Apelor a fost făcută de PF Daniel, care le-a urat credincioşilor ca Agheasma Mare să le aducă sănătate, vindecare de boli, izbăvirea de necazuri şi bucuria binecuvântării.

Adrian Bordea este noul preşedinte al CSM. Gheorghe Muscalu, ales vicepreşedinte

Judecătorul Adrian Bordea a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu majoritate de voturi. Procurorul Gheorghe Muscalu a fost ales, luni, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce a obţinut voturi zece "pentru", în defavoarea contracandidatului Bogdan Gabor.

Băsescu, despre intrarea în vigoare a Codurilor: Fraţilor, mai bine spunem că ne mai trebuie 2 luni!

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut să afle, luni, de la membrii CSM, dacă sunt probleme în privinţa intrării în vigoare a noului Cod Penal şi a Codului de Procedură Penală, apreciind că mai bine se amână aplicarea cu două luni.

Dennis Rodman îşi reafirmă prietenia faţă de liderul nord-coreean Kim Jong-un

Fostul star american al baschetului Dennis Rodman şi-a reafirmat luni, la Beijing, prietenia faţă de liderul nord-coreean Kim Jong-un, pe care a promis să nu-l supere abordând problema represiunii în Coreea de Nord.

Adrian Năstase, CONDAMNAT DEFINITIV la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul ZAMBACCIAN. Dana Năstase, 3 ani cu suspendare

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită, iar soţia sa, Dana, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Zambaccian.

Un avion de tip Tornado la care au fost folosite piese imprimate în 3D a efectuat cu succes un prim zbor

Un avion de luptă de tip Tornado echipat cu piese din metal imprimate în 3D a efectuat pentru prima dată un zbor, a anunţat duminică grupul britanic în domeniul Apărării BAE Systems.

Ice Cube va lansa un nou album de studio pe 13 mai 2014

Rapperul american Ice Cube va lansa un nou album de studio, intitulat "Everythang's Corrupt", care va ajunge în magazinele nord-americane pe 13 mai 2014.

Marile economii ale lumii trebuie să refinanţeze datorii de 7.430 de miliarde de dolari în acest an

Marile economii ale lumii trebuie să refinanţeze datorii guvernamentale de 7.430 de miliarde de dolari în acest an, în timp ce creşterea costurilor de împrumut de la minimele record înregistrate anul trecut ar putea crea probleme statelor care trebuie să reducă deficitele bugetare.

Ponta: Brok e demagog, iresponsabil, populist. Ca şi Macovei, are o gândire nazistă, fascistă

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că europarlamentarul german Elmar Brok este "demagog, iresponsabil şi populist", care are o gândire "nazistă, fascistă", la fel ca eurodeputatul PDL Monica Macovei.

Arctic Monkeys, trupa cu cele mai multe difuzări online în 2013

Trupa rock britanică Arctic Monkeys ocupă primul loc în topul muzicienilor ale căror cântece au generat cele mai multe difuzări online în 2013.

Băsescu, despre introducerea justiţiei în pactul de coabitare: S-a dorit evitarea blocajelor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii, referitor la introducerea justiţiei în pactul de coabitare, că s-a dorit astfel evitarea blocajelor.

Peste 10.000 de oameni, la ceremoniile organizate de Bobotează pe faleza Cazinoului Constanţa

Peste 10.000 de persoane au participat, luni, la ceremoniile organizate de Bobotează pe faleza Cazinoului din Constanţa, mii de oameni înghesuindu-se şi îmbrâncindu-se pentru a primi o sticlă cu agheasmă, deşi preoţii au dat asigurări că sunt suficiente sticle.

Suceava: Peste două tone de copite de cal, găsite în albia râului Siret şi incinerate

Peste 2.000 de kilograme de copite de cal au fost găsite pe malul râului Siret, în zona localităţii sucevene Băneşti, şi duse la incinerare, iar Comisariatul Judeţean de Mediu Suceava urmează să verifice, de miercuri, cele 19 abatoare din judeţ.

CNA le recomandă posturilor TV şi radio să fie prudente în privinţa promovării jocurilor de noroc

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) le recomandă radiodifuzorilor să se consulte cu Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc dacă doresc să promoveze jocuri de noroc, pentru a fi informaţi dacă acestea se desfăşoară legal pe teritoriul României.

Ponta, întrebat dacă se impune schimbarea conducerii CEC: E decizia lui Chiţoiu. Susţin propunerea sa

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, dacă se impune schimbarea conducerii CEC, în contextul legat de acordarea unui credit unui membru al familiei Băsescu, el precizând că decizia îi aparţine ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, şi că va susţine "propunerea" acestuia.

Oficial UE: Legislaţia europeană permite, după 3 luni, expulzarea cetăţenilor care nu au loc de muncă

Ţările UE nu pot limita libera circulaţie a muncitorilor, dar îi pot trimite acasă pe cetăţenii europeni care în decurs de 3 luni nu şi-au găsit un loc de muncă şi nu au mijloacele necesare de subzistenţă, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al CE Jonathan Todd.

Băsescu, despre independenţa justiţiei: Trebuie umblat la numirea procurorilor şefi în marile Parchete

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul şedinţei CSM, despre independenţa justiţiei, că o vulnerabilitate este la numirea procurorilor şefi în marile Parchete, iar aici trebuie "umblat".

O fată de opt ani a încercat să comită un atentat sinucigaş în Afganistan

O fată în vârstă de opt ani care a încercat să comită un atentat sinucigaş a fost reţinută în Afganistan, anunţă autorităţile locale.

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica marţi, de Sfântul Ion

Aproape două milioane de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica marţi, cu ocazia Sfântului Ioan Botezătorul, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Salariile din China ar putea creşte cu 10% în 2014, determinând mutări de fabrici în ţări mai ieftine

Salariile din China ar putea creşte cu 10% sau mai mult în acest an, evoluţie care ar alimenta consumul, dar ar determina noi companii dependente de forţa de muncă ieftină să părăsească ţara, afirmă analişti de la instituţii financiare printre care Bank of America şi JPMorgan.