Mediafax Echipa

Compania SpaceX a lansat cu succes primul satelit de comunicaţii

SpaceX (Space Exploration Technologies Corporation) a lansat cu succes, marţi seară, după mai multe amânări, un satelit de comunicaţii al grupului luxemburghez SES, realizând astfel o premieră pentru această companie privată americană.

Cioacă rămâne în închisoare. ICCJ i-a respins recursul faţă de menţinerea în arest

Fostul poliţist Cristian Cioacă, judecat pentru că ar fi ucis-o pe soţia sa, Elodia Ghinescu, rămâne în detenţie, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care i-a respins contestaţia la decizia de prelungire a arestului preventiv.

Dmitri Medvedev: Rusia urmăreşte îndeaproape evenimentele din Ucraina

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a anunţat, miercuri, la Moscova, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul ucrainean, Serghei Boiko, că evenimentele din Ucraina reprezintă o problemă internă, însă Rusia urmăreşte îndeaproape ceea ce se întâmplă la Kiev, relatează Itar-Tass, în pagina electronică.

Parlamentul a adoptat pe articole bugetul asigurărilor sociale pe 2014

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, miercuri, pe articole, bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2014, votul final urmând să fie dat după-amiază.

Parlamentul a adoptat bugetul pe 2014

Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor. Bugetul de stat a fost adoptat cu 346 voturi "pentru", 49 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri, iar bugetul asigurărilor sociale de stat a întrunit 347 voturi "pentru", 49 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri.

INTERVIU – Johan Kobborg: Să dansez cu Alina Cojocaru este o plăcere, o presiune, o responsabilitate

Coregraful Johan Kobborg, care va pune în scenă la Bucureşti baletul "La Sylphide", a vorbit într-un interviu acordat MEDIAFAX despre importanţa talentului în cariera de dansator, despre logodnica sa, Alina Cojocaru, care l-a inspirat în cariera artistică, şi despre provocările meseriei de coregraf.

Boc despre acciza la benzină: Bani pentru campania USL în 2014. Taxa nu ar trebui suportată de români

Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că acciza de 7 eurocenţi pe litrul de combustibil este o taxă propusă "doar pentru a da bani de campanie electorală USL în 2014" şi care nu ar trebui să fie suportată de români.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, încă în funcţie. Consiliul Judeţean, care anunţase suspendarea, revine: Contractul nu permite

Managerul Spitalului Judeţean Ploieşti, Adrian Strâmbeanu, a cărui suspendare a fost anunţată, marţi, de conducerea Consiliului Judeţean, după solicitarea făcută de Read Arafat, e în continuare în funcţie, reprezentanţii CJ spunând că în contractul acestuia nu există o prevedere privind suspendarea.

Directorul sportiv al lui AC Milan a demisionat după 27 de ani petrecuţi la clubul „rossonero”

Publicaţia italiană Gazzetta dello Sport a anunţat, miercuri, că directorul sportiv al grupării AC Milan, Ariedo Braida, a demisionat, după 27 de ani petrecuţi la clubul lombard.

Ilie Sârbu, despre solicitarea lui Buican: Ne-am obişnuit cu doctrina PNL, nu mai avem tresăriri

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, că social-democraţii s-au "obişnuit" cu solicitări precum cele ale vicepreşedintelui PNL Cristian Buican, care a cerut demisia ministrului Dan Şova, şi nu mai au "tresăriri" la astfel de solicitări.

Guvernul prelungeşte schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională până la 30 iunie 2014

Guvernul va prelungi perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat regional exceptată de la obligaţia notificării Comisiei Europene până la 30 iunie 2014, schemă aprobată în 2008 cu un buget total de maxim 1 miliard euro, fiind estimate acorduri de finanţare viitoare de 400 milioane euro.

Cea mai proastă scenă de sex din literatură pe 2013

Scriitorul Manil Suri a fost recompensat, marţi seară, cu premiul pentru cea mai proastă scenă de sex din literatură pe 2013, pentru un pasaj din romanul "The City of Devi", în care descrie un act sexual utilizând expresii precum "supernove care explodează" şi "supereroi care zboară ca fulgerul".

IMAGINI EMOŢIONANTE: Manechinele cu dizabilităţi reamintesc oamenilor că nimeni nu este perfect – VIDEO, FOTO

O organizaţie elveţiană pentru persoanele cu dizabilităţi a plasat în vitrinele magazinelor o serie de manechine bazate pe persoane reale, cu handicap.

Vicepreşedintele PNL Buican cere demisia lui Şova pentru că nu se face autostrada Sibiu-Piteşti

Vicepreşedintele PNL Cristian Buican solicită demisia ministrului Dan Şova şi a conducerii PSD Vâlcea pentru că au renunţat la proiectul autostrăzii Sibiu - Piteşti, lucru care ar avea consecinţe nefaste asupra activităţii economice din zonă, în frunte cu Dacia-Renault.

Mama cântăreţului Michael Jackson va face recurs la procesul intentat companiei AEG

Katherine Jackson, mama cântăreţului Michael Jackson, a depus o cerere în justiţie în care solicită ca promotorul muzical AEG, absolvit, în octombrie, de orice responsabilitate pentru moartea fiului ei, să fie rejudecat, a anunţat presa americană.

Euro, la cel mai ridicat nivel din ultimele 11 săptămâni

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut şi miercuri, cu 0,31 bani (0,07%), la lei/euro, atingând astfel un nou maxim pentru ultimele 11 săptămâni, într-o piaţă unde cotaţiile s-au întors peste 4,47 lei/euro spre mijlocul zilei.

Trei tone de carne au fost confiscate după un control în depozitul Antrefrig din Capitală

Trei tone de carne au fost confiscate, miercuri, în urma unui control făcut în depozitul Antrefrig din Capitală, de către poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor.

Ponta: Strategia de autostrăzi e realistă şi bazată pe resurse, nu pe poveşti nemuritoare

Strategia propusă de Guvern pentru construcţia de autostrăzi prezintă o diferenţă uriaşă faţă de celelalte strategii în domeniu elaborate de fostul Cabinet, şi anume este realistă şi bazată pe bani disponibili şi lucruri care pot fi făcute, nu pe poveşti nemuritoare, susţine premierul Victor Ponta.

CE a sancţionat 8 bănci internaţionale cu amenzi de 1,7 miliarde de euro pentru manipularea EURIBOR şi LIBOR

Comisia Europeană (CE) a sancţionat 8 bănci internaţionale cu amenzi în valoare totală de 1,71 miliarde euro, pentru că au participat la activităţi de tip cartel prin care au manipulat indicii de dobândă pe piaţa interbancară EURIBOR şi LIBOR, la euro şi yeni japonezi.

Lahm i-a votat pe Ribery, C. Ronaldo şi Messi la Balonul de Aur, selecţionerul Germaniei s-a abţinut

Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, s-a abţinut de la votul pentru Balonul de Aur, în timp ce căpitanul nemţilor, Philip Lahm, i-a votat în ordine pe Franck Ribery, Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi.

Lungmetrajul „The Zero Theorem”, de Terry Gilliam, deschide BIEFF – VIDEO

Cel mai recent lungmetraj regizat de Terry Gilliam, "The Zero Theorem", va deschide, pe 11 decembrie, la CinemaPRO, cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), proiecţia urmând să aibă loc în prezenţa cineastului, informează organizatorii.

Ilie Sârbu: PSD va avea şase membri în Comisia de anchetă Călăraşi. Luni decidem ce parlamentari desemnăm

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, că a distribuit draftul Comisiei de anchetă Călăraşi tuturor grupurilor parlamentare, iar PSD ar urma să aibă şase membri în acest for, însă nominalizarea acestora şi a şefului comisiei va fi decisă luni în conducerea partidului.

Noul ambasador al României în SUA şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Obama

Noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, Iulian Buga, şi-a prezentat marţi scrisorile de acreditare preşedintelui Barack Obama, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Casa Albă, informează MAE.

Mircea Toader: Comisia de anchetă Călăraşi nu are nicio relevanţă. PDL nu-şi desemnează reprezentanţi

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, miercuri, că înfiinţarea Comisiei de anchetă Călăraşi nu are nicio relevanţă şi nu are nicio logică această anchetă, arătând că democrat-liberalii nu îşi vor desemna reprezentanţi.

Radu Beligan, sărbătorit chiar în ziua în care împlineşte 95 de ani, la Teatrul Metropolis

Radu Beligan va fi sărbătorit chiar în ziua în care împlineşte 95 de ani, pe 14 decembrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, unde cel mai longeviv artist al scenei româneşti va juca în spectacolul în premieră "Lecţia de violoncel", în regia lui Felix Alexa, potrivit site-ului instituţiei.

„American Hustle” a fost desemnat cel mai bun film al anului 2013 de New York Film Critics Circle – VIDEO

Thrillerul politic "Scandal în stil american/ American Hustle" a fost desemnat, marţi, cel mai bun film al anului 2013 de reprezentanţii New York Film Critics Circle (NYFCC).

Liderul PDL Cluj despre Ilie Sârbu: Om bătrân şi fără minte, nu întotdeauna părul alb e semn al înţelepciunii

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, l-a acuzat pe vicepreşedintele PSD Ilie Sârbu că a făcut declaraţii nedemne de un senator la adresa preşedintelui Traian Băsescu, spunând că Sârbu este "un om bătrân şi fără minte" şi că "nu întotdeauna părul alb e semn al înţelepciunii".

Ponta: Mesaj către oficiali UE – ce ţine de noi pe Schengen am făcut, ce ţine de ei să facă când doresc

Ministrul de Interne, care va merge la reuniunea JAI, are mandat din partea Guvernului să spună tuturor oficialilor europeni că autorităţile de la Bucureşti au îndeplinit tot ce ţine de partea română pentru aderarea la Schengen, iar "ce ţine de dânşii să facă când doresc", a afirmat premierul Ponta.

Universitatea Kiev, somată să furnizeze numele studenţilor care au participat la proteste

Universitatea Kiev a fost somată să furnizeze o listă cu numele studenţilor susceptibili de participare la manifestaţii proeuropene şi împotriva puterii.

Schelete umane descoperite de muncitorii Apa Nova pe Şoseaua Cotroceni din Bucureşti

Mai multe schelete umane au fost descoperite, miercuri, de o echipă de muncitori de la Apa Nova care făcea o lucrare pe Şoseaua Cotroceni, în aces caz fiind sesizat Serviciul Omoruri, care a declanşat o anchetă, potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei.

Un camion cu încărcătură radioactivă periculoasă a fost furat în Mexic

Un camion care transporta o substanţă radioactivă de uz medical, care ar putea fi "extrem de periculoasă", a fost furat în Mexic, a anunţat miercuri Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Grapini: Prea puţini investitori din turism pun promovarea în planul de afaceri

Prea puţini investitori din turism pun promovarea în planul de afaceri, iar cel mai agresiv îşi fac reclamă pensiunile, a declarat miercuri ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini.

După Udrea, şi Grapini vrea să exploateze potenţialul balnear al Bucureştiului

Ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, a anunţat miercuri că intenţionează să exploateze potenţialul balnear al Bucureştiului, după ce fostul ministru al Turismului Elena Udrea declara la începutul mandatului său că vrea să transforme Capitala într-un oraş balnear.

Deflaţia este binevenită la periferia zonei euro, ajută economia după ani de criză – analişti

Scăderea preţurilor de consum este binevenită în ţările cel mai grav afectate de criză şi ajută la revenirea economiei europene în contextul veniturilor mai mici ale populaţiei, potrivit unei analize Bloomberg, care îl citează inclusiv pe preşedintele BCE, Mario Draghi.

Katy Perry îşi pune popularitea de care se bucură pe Twitter în serviciul UNICEF – FOTO

Cântăreaţa pop americană Katy Perry a anunţat că îşi va pune uriaşa ei popularitate de care se bucură pe Twitter în serviciul UNICEF, pentru a lupta contra violenţelor comise asupra copiilor şi a catastrofelor naturale.

Noile tehnologii aplicate în sistemul bancar, la conferinţa „Mediafax Talks about Mobile Banking”

Noile tehnologii aplicate în sistemul bancar, care vin în sprijinul băncilor şi clienţilor acestora, vor fi analizate joi, 12 decembrie, la conferinţa "Mediafax Talks about Mobile Banking", care va avea loc la hotelul InterContinental, sala Rondă, începând cu ora 09.30.

François Hollande a fost operat la prostată în 2011

Preşedintele francez François Hollande a confirmat miercuri că a fost operat la prostată în februarie 2011, cu câteva săptămâni înainte de alegerile primare socialiste în vederea alegerilor prezidenţiale din 2012, o informaţie care nu a fost făcută publică până în prezent.

Comisia de anchetă Călăraşi va avea 15 membri; până luni, partidele trebuie să facă nominalizările

Conducerea Parlamentului a discutat, miercuri, despre înfiinţarea Comisiei de anchetă Călăraşi şi a convenit ca aceasta să fie formată din 15 membri, Birourile permanente reunite urmând să aprobe luni hotărârea de înfiinţare a acesteia, care trebuie supusă apoi votului plenului comun.

Actorul Christian Slater s-a căsătorit

Actorul Christian Slater s-a căsătorit cu iubita sa, Brittany Lopez, într-o ceremonie neprogramată, spontană, în statul american Florida.

Premierul ucrainean sugerează o remaniere a Guvernului

Premierul ucrainean Mikola Azarov a sugerat, miercuri, o remaniere a Guvernului în perioada următoare, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică.