Ana Obretin

MTV Europe Music Awards 2012 şi-a desemnat laureaţii. Care au fost marii câştigători

Cea de-a 19-a gală MTV Europe Music Awards (EMA), care a avut loc duminică seară, la sala Festhalle din Frankfurt, în Germania, şi-a desemnat câştigătorii.

Topul celor mai bune personaje din filme SF

A fost ales cel mai bun personaj din filme SF, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de site-ul Stratego Sci-Fi.

Whitney Houston va fi onorată postum la gala MTV Europe Music Awards 2012 cu titlul Global Icon

Cântăreaţa Whitney Houston, care a decedat în februarie, la vârsta de 48 de ani, va fi onorată postum cu titlul Global Icon la cea de-a 19-a gală MTV Europe Music Awards (EMA), care are loc duminică seară, la sala Festhalle din Frankfurt, în Germania.

Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare

Actorul Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva zeci de apropiaţi, printre care numeroşi colegi actori şi regizori, precum Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Sebastian Papaiani.

Katie Holmes îşi va petrece Sărbătoarea Recunoştinţei împreună cu Tom Cruise

Actriţa Katie Holmes îşi va petrece Sărbătoarea Recunoştinţei împreună cu fostul soţ, Tom Cruise, pentru că vrea ca fetiţa lor să îi aibă alături pe amândoi.

China va trimite un echipaj uman în spaţiu în 2013

China va trimite un echipaj uman în spaţiu în iunie anul viitor, în cadrul ambiţiosului program spaţial pe etape al său, care are ca obiectiv final trimiterea unui om pe Lună, în jurul anului 2020.

Rochia lui Judy Garland din „Vrăjitorul din Oz”, vândută cu 480.000 de dolari

Rochia purtată de actriţa Judy Garland în filmul "Vrăjitorul din Oz" (1939) a fost vândută cu 480.000 de dolari la o licitaţie organizată sâmbătă, la Los Angeles, de casa Julien's Auctions.

Trupul neînsufleţit al lui Iurie Darie a fost depus la Teatrul de Comedie, pentru un ultim omagiu

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Iurie Darie - decedat vineri seară, la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferinţă - a fost depus, sâmbătă, în jurul orei 16.00, la Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti, unde prietenii şi admiratorii îi pot aduce un ultim omagiu.

Bulandra îşi exprimă regretul faţă de decesul lui Iurie Darie şi sprijinul faţă de Ducu Darie

Teatrul Bulandra din Capitală îşi exprimă, într-un comunicat remis MEDIAFAX, regretul faţă decesul lui Iurie Darie şi, totodată, sprijinul faţă de directorul instituţiei, regizorul Alexandru (Ducu) Darie, fiul actorului.

Helen Fielding scrie o continuare a romanelor „Bridget Jones”

Autoarea britanică Helen Fielding a început să scrie a treia parte a aventurilor lui Bridget Jones, la 13 ani de la lansarea celui de-al doilea volum din serie.

Scenaristul „Toy Story 3” va scrie scenariul celui de-al şaptelea film „Războiul stelelor”

Michael Arndt, deţinător al unui premiu Oscar, va scrie scenariul celui de-al şaptelea film din seria "Războiul stelelor", programat pentru lansare în 2015.

Elton John şi David Furnish vor avea un al doilea copil

Cântăreţul Elton John şi partenerul său de viaţă, David Furnish, aşteaptă un al doilea copil, care va fi născut de aceeaşi femeie care a fost mamă surogat pentru fiul lor Zachary.

Surpriză pentru presa mondenă americană: Justin Bieber s-a despărţit de Selena Gomez

Cântăreţul Justin Bieber, în vârstă de 19 ani, şi actriţa Selena Gomez, în vârstă de 20 de ani, s-au despărţit după o relaţie care a durat aproape doi ani.

Lui Halle Berry i s-a interzis să se mute cu fiica sa în Franţa

Un judecător de la o instanţă din Los Angeles i-a interzis actriţei Halle Berry - care este implicată într-o aprigă dispută cu fostul ei iubit, Gabriel Aubry, privind custodia fiicei lor, Nahla, - să se mute cu copilul ei în Franţa.

Philip Roth pune capăt carierei de scriitor

Prolificul scriitor american Philip Roth, ale cărui volume explorează viaţa modernă a evreilor americani, a declarat pentru o publicaţie franceză că nu mai vrea să scrie cărţi, pentru că şi-a pierdut pasiunea pentru acest lucru.

BIOGRAFIE: Iurie Darie – o viaţă dedicată teatrului şi cinematografiei româneşti

Iurie Darie, unul dintre cei mai apreciaţi actori români, a decedat vineri, la 83 de ani, după o lungă carieră dedicată teatrului şi filmului, ce are ca reper seria "Brigada Diverse", în care a jucat alături de Toma Caragiu şi Sebastian Papaiani, dar şi filme precum "Ringul" şi "Triunghiul morţii".

Scriitoarea Scholastique Mukasonga a câştigat premiul Renaudot pe 2012

Scriitoarea Scholastique Mukasonga, originară din Rwanda, a câştigat, miercuri, premiul Renaudot pe 2012, acesta fiind unul dintre cele mai prestigioase trofee literare acordate în Franţa.

Scriitorul francez Jérôme Ferrari a câştigat premiul Goncourt pe 2012

Scriitorul francez Jérôme Ferrari a câştigat, miercuri, premiul Goncourt pe 2012 - cel mai prestigios trofeu literar francez -, pentru romanul său "Le Sermon sur la chute de Rome" (publicat la editura Actes Sud), a cărui acţiune are ca fundal violenta Corsică.

Vaya Con Dios revine în România pe 15 martie 2013, în cadrul turneului de adio – VIDEO

Formaţia Vaya Con Dios revine în România pe 15 martie 2013, pentru a susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, în cadrul turneului său de adio, informează organizatorii, Events.

Regizorul filmului „Modigliani”, Mick Davis, se întoarce în România pentru horrorul „3:30 a.m.”

Mick Davis, regizorul filmului "Modigliani", se va întoarce în România în februarie anul viitor, pentru a regiza horrorul indie "3:30 a.m.". Regizorul, scenaristul şi producătorul britanic Mick Davis este cunoscut pentru "Modigliani" (2004), film care a fost turnat în România şi care îl are pe Andy Garcia în distribuţie.

Nominalizările la British Independent Film Awards 2012

O serie de actorii veterani au fost nominalizaţi în acest an la British Independent Film Awards (BIFA).

O scrisoare pe care John Lennon i-a trimis-o lui Eric Clapton, scoasă la licitaţie. La ce preţ este estimată

O scrisoare pe care John Lennon i-a trimis-o chitaristului Eric Clapton în 1971 va fi scoasă la licitaţie în luna decembrie, au anunţat luni reprezentanţii casei Profiles in History.

Regele Mihai, sărbătorit oficial la Londra

Regele Mihai I va fi omagiat la Londra printr-o serie de evenimente, în cadrul unei vizite pe care acesta o efectuează în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în perioada 6 - 8 noiembrie.

O povestire a scriitorului Truman Capote, descoperită recent, va fi publicată în Vanity Fair

Manuscrisul unei povestiri create de romancierul american Truman Capote, descoperit recent, care descrie o călătorie a acestuia pe Marea Mediterană în compania unor persoane bogate şi celebre, urmează să fie publicat în revista Vanity Fair, au anunţat luni reprezentanţii acestei publicaţii.

Primul medicament genic, comercializat în Europa la jumătatea anului 2013: „Terapia genică, în zorii unei perioade de creştere rapidă”

Compania farmaceutică olandeză uniQure a anunţat, luni, că va lansa pe piaţă, în vara anului 2013, primul medicament genic aprobat în Europa, susţinând, totodată, că se aşteaptă la o dezvoltare importantă a acestui tip de tratament în viitor.

Compozitorul american Elliott Carter a murit la vârsta de 103 ani

Compozitorul american Elliott Carter, care a câştigat de două ori premiul Pulitzer într-o carieră de peste 75 de ani, a murit luni, la New York, la vârsta de 103 ani, au anunţat reprezentanţii casei de discuri Boosey & Hawkes.

Ultimele două filme din „Jocurile Foamei/The Hunger Games” vor fi regizate de Francis Lawrence – VIDEO

Ultimele două filme din franciza "Jocurile foamei/ The Hunger Games", ce vor fi lansate pe marile ecrane în noiembrie 2014, respectiv în noiembrie 2015, vor fi regizate de cineastul Francis Lawrence, au anunţat joi reprezentanţii studiourilor Lionsgate.

Felix Baumgartner, cel care A DEPĂŞIT viteza sunetului, a fost acuzat de AGRESIUNE în 2010. Cum va încerca să anuleze CONDAMNAREA

Felix Baumgartner, paraşutistul care a apărut pe prima pagină a ziarelor din toată lumea, în octombrie, după ce a sărit dintr-un balon din stratosferă, va încerca să anuleze o condamnare pentru agresiune, marţi, când va invoca motivul autoapărării, au anunţat vineri avocaţii săi.

Dmitri Medvedev: Cele două membre ale Pussy Riot nu ar trebui să fie în închisoare

Premierul rus Dmitri Medvedev a apreciat vineri că cele două tinere membre ale grupului Pussy Riot, condamnate la doi ani de închisoare din cauza unei rugăciuni anti-Putin într-o catedrală, nu ar trebui să fie în închisoare, potrivit agenţiilor ruse.

Adevărul Holding şi-a cerut insolvenţa. Primul termen de judecată, pe 6 noiembrie

Societatea Adevărul Holding SRL, care deţine mai multe publicaţii, printre care şi cotidianul Adevărul, şi-a cerut insolvenţa, printr-un dosar depus la Tribunalul Bucureşti, primul termen de judecată fiind 6 noiembrie, potrivit datelor disponibile pe site-ul tmb.ro.

Colin Firth şi Michael Fassbender, într-un film despre viaţa şi opera unui celebru biograf american

Actorii Colin Firth şi Michael Fassebender vor juca în filmul "Genius", un lungmetraj despre viaţa şi opera celebrului biograf american Max Perkins

Cum arată noua iubită a lui Mel Gibson. Actorul are o relaţie cu dublura actriţei Jennifer Aniston – FOTO

Mel Gibson are o relaţie cu Ashley Cusato, o cascadoare americană care a fost dublura actriţei Jennifer Aniston. Controversatul actor, a cărui popularitate a fost serios afectată după postarea pe internet, în 2010, a unor întregistrări telefonice în care starul o ameninţa pe fosta lui iubită Oksana Grigorieva, are de puţin timp o relaţie cu Ashley Cusato.

Principesa Margareta a primit Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei

Principesa Margareta a primit Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei, un ordin dinastic aparţinând Casei Regale a Portugaliei, creat în anul 1801, informează Familia Regală a României.

Rihanna îşi lansează noul album prin şapte concerte, în şapte zile, în şapte ţări

Cântăreaţa Rihanna a anunţat că va marca lansarea noului ei album de studio, "Unapologetic", printr-un mini-turneu intitulat "777 Tour", ce va consta în şapte concerte, susţinute în şapte zile consecutive, în şapte ţări diferite.

Bucureştenii sunt aşteptaţi sâmbătă la preselecţiile „Românii au talent”

Bucureştenii sunt aşteptaţi la preselecţiile "Românii au talent", care se vor desfăşura sâmbătă, de la ora 10.00, la Hotel Ramada Bucharest Parc, informează Pro TV.

Gwyneth Paltrow: Bunicul mi-a spus că sânii mei seamănă cu ouăle ochiuri

Actriţa americană Gwyneth Paltrow a declarat recent că bunicul său i-a spus că sânii ei îi amintesc de ouăle ochiuri.

„Las Fierbinţi” şi „Spitalul de demenţă”, pe placul românilor în serile de joi

Serialele "Las Fierbinţi" şi "Spitalul de demenţă" au fost, din nou, joi seară, pe primul loc în topul audienţelor, la nivelul tuturor categoriilor de public, informează Pro TV.

Mariana Nicolesco – „Evenimentele Darclée sau perpetuarea marilor tradiţii”, la TVR

Concursul de Canto "Hariclea Darclée" de la Brăila, festivalul ce-l acompaniază, cursurile de măiestrie artistică oferite de soprana Mariana Nicolesco, creatoarea şi sufletul acestor evenimente, constituie un reper al culturii contemporane, care va putea fi văzut şi la TVR, potrivit unui comunicat.

Ultimul film al lui River Phoenix, FINALIZAT după 19 ANI de la moartea actorului – VIDEO

Ultimul film în care a jucat actorul american River Phoenix, intitulat "Dark Blood", a fost finalizat, la 19 ani de la moartea artistului, şi va intra în circuitul cinematografic nord-american.

„CanCan TV”, lider de audienţă cu ediţia în care Oana Zăvoranu s-a împăcat cu Pepe

Emisiunea "CanCan TV", difuzată Acasă, de luni până joi, de la 22.00 la 00.30, a fost lider de audienţă marţi şi miercuri seară, când i-a avut invitaţi pe Oana Zăvoranu şi Pepe, care s-au împăcat după un an şi 138 de zile de la divorţ, informează televiziunea.