Bogdan Stanescu

Un oficial al ambasadei Costa Rica în Venezuela a fost răpit

Autorităţile investighează răpirea unui diplomat din Costa Rica pe teritoriul Venezuelei, au declarat oficialii luni.

Fostul şef al AIEA, Mohamed ElBaradei, va fonda un „Partid al revoluţiei” în Egipt

Fostul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Mohamed ElBaradei, şi mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei egiptene vor să fondeze un partid pentru a reprezenta "forţele revoluţiei", a declarat luni unul dintre cofondatori.

Vameşii din Otopeni au confiscat, din colete venite din Hong Kong şi India, mărfuri nedeclarate

Vameşii de pe Aeroportul Otopeni au găsit în colete din Hong Kong şi India, peste 11.000 pastile Kamagra şi Viagra, geluri, 250 telefoane mobile, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, în valoare de 80.000 de euro, în acte fiind însă declarate importuri de calendare, spoturi.

Primăria sector 3: Licitaţia din 2009 nu a fost modificată, publicarea în Jurnalul Oficial al UE nu era tehnic posibilă

Primăria sectorului 3 consideră că licitaţia analizată de Comisia Europeană a fost derulată cu respectarea tuturor termenelor şi procedurilor impuse de legislaţia naţională şi cea comunitară şi că unul dintre ofertanţi, căruia i s-au respins contestaţiile, a sesizat incorect Executivul comunitar.

Spitalul Judeţean Braşov: Din punct de vedere profesional nu avem ce îi reproşa medicului Horaţiu Rus

Conducerea Spitalului Judeţean spune că, din punct de vedere profesional, nu are ce îi reproşa medicului cardiolog Horaţiu Rus, reţinut pentru sex cu minori şi proxenetism, şi că nu au existat reclamaţii cu privire la conduita sau activitatea profesională a acestuia.

Discovery mizează în 2013 pe un documentar cu Robert Redford şi o serie creată de James Cameron

"All the President's Men Revisited", o continuare a producţiei "Toţi oamenii preşedintelui", cu Robert Redford, şi "Robogeddon", o serie creată de James Cameron şi Mark Burnett, se numără printre cele mai importante noutăţi difuzate pe Discovery Channel la sfârşitul anului 2012 - începutul lui 2013.

Dan Cristian Popescu, fost şef PNL Sector 2: Nu pot susţine o candidatură din partea USL a lui Onţanu

Dan Cristian Popescu, fostul lider al PNL Sector 2, a declarat luni că înlocuirea sa din funcţie de către forurile de conducere ale PNL a fost motivată de faptul că s-a început prea devreme campania, el adăugând că nu va putea susţine o eventuală candidatură a lui Neculai Onţanu din partea USL.

Dario Bonetti negociază preluarea conducerii tehnice a echipei Dinamo. Bonetti: Am venit în vacanţă în România pentru 2-3 zile

Dario Bonetti a sosit, luni, la Bucureşti şi a negociat cu preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, preluarea conducerii tehnice a formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare. Bonetti a venit însoţit de un colaborator italian şi a plecat de la sediul companiei deţinute de Badea cu o maşină a clubului Dinamo.

Un pensionar şi o văduvă deschid primul proces pentru anularea restructurării datoriei Greciei

Doi cetăţeni eleni, un pensionar şi o văduvă bogată, au deschis primul proces prin care se cere anularea reducerii datoriei guvernului, din cauza banilor pe care i-au pierdut în urma restructurării.

Rata şomajului a scăzut faţă de februarie. Câţi şomeri au fost înregistraţi în luna martie

Peste 454.000 de şomeri au fost înregistraţi în martie cu 19.325 mai puţini decât în februarie, rata şomajului fiind de 5,05 la sută, mai mică cu 0,22 puncte procentuale faţă de luna precedentă, informează luni Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Primarul Braşovului susţine că a fost ameninţat cu moartea de către liderul revoluţionarilor din oraş, Dorin Maior

Primarul Braşovului, George Scripcaru, spune că a fost ameninţat cu moartea, în biroul său, de liderul revoluţionarilor braşoveni, Dorin Lazăr Maior, în urma unei dispute privind o sală a Cinematografului Astra, incidentul fiind reclamat Poliţiei.

Stolojan: Reîntregirea salariilor nu înseamnă nicidecum revenirea şi a puterii de cumpărare

Fostul premier Theodor Stolojan consideră că există resursele financiare necesare pentru reîntregirea salariilor din sectorul bugetar, însă precizează că acest lucru "nu înseamnă nicidecum revenirea şi la puterea de cumpărare a acestora, avută înainte de tăierea cu 25% a veniturilor".

Cât costă un bilet la semifinala de Cupa României Gaz Metan Mediaş – Dinamo

Clubul Gaz Metan Mediaş pune în vânzare, luni, tichetele de intrare la partida de pe teren propriu cu Dinamo din manşa secundă a semifinalelor Cupei României Timişoreana, preţul unui bilet fiind de 10 lei.

Designerul Agatha Ruiz de la Prada îşi prezintă noua colecţie miercuri, la Bucureşti

Creatoarea de modă spaniolă Agatha Ruiz de la Prada îşi prezintă noua colecţie, prêt-à-porter toamnă-iarnă, miercuri, la World Trade Plaza din Capitală, informează un comunicat.

PCM Cluj-Napoca va merge singur în alegerile locale după ce UDMR a respins colaborarea

Filiala Cluj-Napoca a PCM va merge singură în alegerile locale din iunie, cu un candidat propriu la Primărie şi listă completă pentru Consiliul Local, după ce UDMR Cluj nu a răspuns solicitării de colaborare care expira sâmbătă, în timp ce la nivel judeţean negocierile cu UDMR vor continua.

Liderul PSD din PE: România riscă o condamnare la Curtea de Justiţie a UE din cauza licitaţiei de la Sectorul 3

Cătălin Ivan, liderul delegaţiei PSD din PE, atrage atenţia că România riscă să fie condamnată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene din cauza licitaţiei în valoare de 110 milioane de euro organizată de Primăria Sectorului 3 şi contestată de Comisia Europeană.

Majoritatea turiştilor străini aşteptaţi de Paşti în Bulgaria sunt români

Majoritatea turiştilor străini aşteptaţi de Paşti în staţiunile bulgare, respectiv 60 la sută, sunt români, potrivit statisticilor realizate de hotelieri.

Cezar Preda: E o afinitate politică naturală între PDL şi PNL. Frunzăverde să convingă anarhiştii PNL

Liderul PDL Buzău, Cezar Preda, a declarat luni pentru MEDIAFAX că "nu este un lucru nou pentru nimeni că există o afinitate naturală politică între PDL şi PNL" şi că important este ca Frunzăverde să îi convingă pe anarhiştii şi radicalii din PNL că "România nu se poate construi cum vrea PSD".

Monica Niculescu se menţine pe locul 29 în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu se menţine pe locul 29, cu 1.840 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, informează site-ul wtatennis.com.

Patru persoane, posibil cetăţeni români, au murit într-un incendiu la Barcelona

Patru persoane care, potrivit primelor informaţii, ar fi cetăţeni români, au murit luni dimineaţă în urma unui incendiu care s-a produs în oraşul Barcelona, informează cotidianul El periodico în ediţie electronică.

Ungur a devenit jucătorul român cel mai bine clasat. Pe ce loc a coborât Hănescu în clasamentul ATP

Tenismenul Adrian Ungur a urcat patru poziţii şi se află pe locul 94 ATP, cu 584 de puncte, cea mai bună clasare din carieră, el devenind, totodată, noul număr unu român, după ce Victor Hănescu a coborât 12 poziţii şi, cu 529 de puncte, a ajuns pe locul 105 ATP, potrivit clasamentului ATP de luni.

Artistul R&B Jeremih cântă vineri în Capitală. Cu cât poate fi achiziţionat un bilet

Artistul R&B american Jeremih, cunoscut printre altele pentru piesa "Down on Me", înregistrată cu 50 Cent, susţine în premieră un concert la Bucureşti, vineri, în Clubul Princess din Regie, informează un comunicat.

Directorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, audiat de procurorii DNA

Directorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, medicul chirurg Grigore Tinică, a fost audiat luni dimineaţă de către procurorii DNA Iaşi, unde i s-au prezentat învinuirile, într-un dosar care vizează implementarea a două proiecte europene, alte şapte persoane fiind audiate în acest caz.

Festivalul „Sergiu Celibidache 100”: Cât costă biletele şi de unde pot fi achiziţionate

Biletele pentru prima ediţie a Festivalului "Sergiu Celibidache 100", care se va desfăşura în perioada 3 mai - 7 iulie, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la naşterea celebrului dirijor român, pot fi achiziţionate, începând de luni, la 75 de lei, respectiv 65 de lei, potrivit unui comunicat.

Human Rights Watch denunţă o politică de execuţii sumare din partea regimului lui Bashar al-Assad

Forţele regimului lui Bashar al-Assad şi miliţiile care îi sunt loiale au efectuat peste 100 de execuţii sumare în ultimele săptămâni în Siria, denunţă organizaţia nonguvernamentală (ONG) pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) într-un raport publicat luni.

Senator PSD: E imposibilă modificarea Constituţiei până la alegeri, şi în coaliţie există disensiuni

Senatorul PSD Toni Greblă, preşedinte al Comisiei juridice, consideră că o modificare a Constituţiei nu este realizabilă până la alegeri, deoarece chiar şi în coaliţia aflată la guvernare există disensiuni pe acest subiect.

Noi dezvăluiri ale relaţiei dintre Marea Britanie şi regimul Kadhafi: Guvernul britanic ar fi aprobat în 2004 extrădarea unui suspect de terorism către Libia

Guvernul britanic a aprobat în 2004 predarea unui suspect de terorism, Abdel Hakim Belhaj, în prezent şeful Consiliului Militar de la Tripoli, către regimul colonelului Muammar Kadhafi, potrivit unei scrisori MI6, o informaţie dezminţită de Executivele britanice.

Efectul finalei Europa League asupra Bucureştiului. Câţi bani vor cheltui fanii străini cu ocazia meciului

Găzduirea finalei Europa League, care va avea loc pe Naţional Arena (9 mai), cel mai important eveniment anunţat în acest an, va aduce peste 30 de milioane de euro în conturile hotelurilor, barurilor, restaurantelor, agenţiilor de turism, muzeelor şi taximetriştilor din Bucureşti, potrivit calculelor ZF, ce iau în considerare 30.000 de străini, ce vor cheltui în medie 1.000 de euro pe servicii.

România a încheiat pe locul 4 turneul preolimpic de polo de la Edmonton. Ce echipe s-au clasat pe podium

Echipa naţională de polo a Muntenegrului a câştigat, duminică noapte, medaliile de aur la turneul preolimpic de la Edmonton, în timp ce România a încheiat pe locul patru, după înfrângerea în faţa Greciei, scor 10-14.

Fost primar al unei comune ieşene, condamnat definitiv pentru deturnarea unui fond european

Fostul primar al comunei ieşene Popeşti, Nicolae Mocanu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Iaşi, deşi iniţial primse patru ani cu executare, pentru deturnarea unui fond european destinat unui program privind îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale romilor.

Cel mai vechi operator de turism din lume vrea 1,2 miliarde lire de la bănci pentru a supravieţui

Grupul britanic Thomas Cook, cea mai veche companie de servicii de turism din lume, vrea să atragă o finanţare de 1,2 miliarde de lire sterline (1,9 miliarde de dolari) de la creditori pentru a supravieţui, potrivit Sunday Times.

Un grup care susţine că face parte din Anonymous a publicat e-mailurile oficialilor tunisieni

Un grup de activişti informatici care susţin că fac parte din mişcarea Anonymous a publicat duminică aproximativ 2.700 de e-mailuri trimise de principalii oficiali islamişti tunisieni, între care şi premierul Hamadi Jebali.

NINSOARE ÎN APRILIE: În ce zonă traficul a fost blocat şi care sunt drumurile în care se circulă cu dificultate

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni dimineaţă traficul rutier a fost blocat pe DN 17A Câmpulung Moldovenesc - Suceviţa din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Un renumit cardiolog din Braşov, acuzat de DIICOT că a întreţinut acte sexuale cu doi băieţi aflaţi sub tratament

Un medic din Braşov este acuzat de DIICOT că a întreţinut acte sexuale cu doi băieţi minori, aflaţi sub tratament medical, anchetatorii percheziţionând, luni dimineaţă, opt locuinţe, în cadrul unei acţiuni de anihilare a unei grupări de trafic de carne vie.

Google îl omagiază pe Eadweard J. Muybridge, inventatorul tehnicii fotografiei în mişcare

Google şi-a modificat, luni, logoul pentru a-l omagia pe Eadweard J. Muybridge, la împlinirea a 182 de ani de la naşterea fotografului, creator al zoopraxiscopului, prima versiune a proiectorului de filme.

Activistă rusă de opoziţie, arestată pentru că voia să monteze un cort în Piaţa Roşie

Opozanta rusă şi militantă ecologistă Evghenia Cirikova a fost reţinută duminică în Piaţa Roşie din Moscova şi va fi judecată marţi pentru că a încercat să monteze un cort, ca "simbol al rezistenţei faţă de o putere ilegală", a anunţat ea pe contul său de Twitter.

Anne Hathaway şi-a schimbat RADICAL look-ul. Cum ARATĂ acum actriţa – FOTO

Anne Hathaway a decis să îşi schimbe radical înfăţişarea pentru a intra mai bine în pielea personajului pe care îl va interpreta în filmul "Mizerabilii".

Un mort şi peste 30 de răniţi după prăbuşirea unei podele într-un lăcaş de cult din Franţa

Un copil de şase ani a murit şi peste 30 de persoane au fost rănite duminică, în urma prăbuşirii unei podele într-un local din Stains, în apropiere de Paris, transformat în lăcaş de cult, unde peste o sută de persoane se reuniseră în familie de Paşte.

Tânărul ungur care şi-a ucis patru membri ai familiei cu sabia, arestat pentru 30 de zile

Un tribunal din Szekesfehervar, din centrul Ungariei, a decis duminică arestarea pentru 30 de zile a bărbatului suspectat că şi-a ucis patru membri ai familiei în satul Kulcs, situat în apropiere.

Peste 70 de persoane, salvate cu elicopterele dintr-o telecabină rămasă în pană în Elveţia

Şaptezeci şi cinci de persoane, între care copii şi vârstnici, au fost evacuate cu elicopterele dintr-o telecabină rămasă în pană în sudul Elveţiei, au anunţat duminică serviciile de intervenţie aeriană Rega.