Departamentul Corespondenţi

Un nou incendiu a izbucnit în comuna buzoiană Lopătari: Ard două hectare de litieră de pădure

Un nou incendiu a izbucnit, duminică dimineaţa, în comuna buzoiană Lopătari, în satul Luncile, unde ard circa două hectare de litieră de pădure, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O turistă rănită în Munţii Bucegi este recuperată de salvamontiştii din Buşteni

O femeie care a căzut, sâmbătă seara, în Munţii Bucegi, şi a suferit mai multe fracturi costale, este recuperată, la ora transmiterii acestei ştiri, de către salvamontiştii din Buşteni, urmând să fie dusă la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

INCENDIU de pădure în Buzău: Între 4 şi 5 hectare de pădure ard în comuna Lopătari

Între patru şi cinci hectare de litieră de pădure ard în comuna buzoiană Lopătari, intervenţia pompierilor fiind dificilă din cauza zonei foarte greu accesibile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trafic rutier intens şi pe Valea Prahovei. Între Nistoreşti şi Comarnic s-au format coloane de maşini

Traficul rutier este intens, duminică, pe Valea Prahovei, între localităţile Nistoreşti şi Comarnic formându-se coloane de maşini, iar la Buşteni se circulă foarte încet, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Buzău: O femeie de 63 de ani a murit în urma unui accident rutier. Ea traversase neregulamentar strada

O femeie în vârstă de 63 de ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a traversat neregulamentar o stradă din Potârnicheşti, judeţul Buzău, şi a fost lovită de un autoturism condus de un şofer din Vrancea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui, către Constanţa, este intens

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui este intens, sâmbătă dimineaţa, pe sensul de mers către Constanţa, formându-se coloane de maşini la ieşirea de pe Autostrada A4 şi intrarea pe DN39.

Locomotiva unui tren de persoane a luat foc

Locomotiva unui tren de persoane care circula pe ruta Mărăşeşti - Buzău şi care transporta circa 60 de călători a luat foc, vineri după-amiază, fără a se înregistra victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proiect inedit în Arad: Tramvaiele şi autobuzele devin săli de lectură

Tramvaiele şi autobuzele din Arad devin săli de lectură, în cadrul unui proiect coordonat de către Consiliul Judeţean, prin care călătorii vor putea citi cărţi în timpul călătoriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, despre demisie: Nu e prima oară când mi se cere. Întărim firmele, cei ce pierd sunt politicienii conectaţi la ţeava de bani

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, răspunde liderului PNL Gorj, Dan Vâlceanu, care îi ceruse demisia, spunând că solicitarea politicianului gorjean a venit într-un moment în care companiile sunt întărite, iar primii care pierd sunt "politicienii conectaţi la ţeava de bani".

Mănăstire în care ar putea fi înmormântat regele Andrei al II-lea al Ungariei, descoperită în Timiş – GALERIE FOTO

O mănăstire din secolul al XII-lea, care a fost ctitorită de regele Bela al III-lea al Ungariei şi în care se prespune că ar fi înmormântat regele Andrei al II-lea al Ungariei şi soţia acestuia, Yolanda de Courtnay, a fost descoperită în zona localităţii Igriş din judeţul Timiş.

Sibiu: Două stânci care riscau să cadă peste 2 case şi peste un drum spre Transalpina, înlăturate – FOTO

Două stânci care riscau să cadă peste două case şi peste drumul judeţean care urcă spre Transalpina au fost înlăturate, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unei intervenţii de şase ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Opt elevi din Bucureşti, aflaţi în tabără la Mediaş, au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău. Copiii acuză simptome de toxiinfecţie alimentară

Opt elevi din Bucureşti, aflaţi în tabără la Mediaş, judeţul Sibiu, au ajuns, joi, la spital, după ce li s-a făcut rău, toţi acuzând simptome de toxiinfecţie alimentară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un nou incendiu a izbucnit în blocul afectat de o explozie, la Iaşi

Un nou incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, în blocul afectat de explozia de la Iaşi, în urma căreia două persoane au murit şi 11 au fost rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Modestă şi simpatică. Aşa rămâne Regina Ana în memoria unei familii din Săvârşin, care a găzduit-o

Modestă şi simpatică. Aşa rămâne Regina Ana în memoria unei familii din comuna Săvârşin, judeţul Arad, pentru care Regina Ana a ocupat un loc special. Familia a fost prima gazdă pentru Regina Ana, care se afla pentru întâia oară la Săvârşin, unde se găseşte reşedinţa preferată a Familiei Regale.

Oameni evacuaţi şi trafic restricţionat pe Transalpina din cauza unei stânci care stă să cadă – FOTO

Două persoane au fost evacuate şi traficul a fost restricţionat, miercuri dimineaţă, pe Drumul Judeţean 106 E – Transalpina, după ce o stâncă stă să se desprindă, urmând ca situaţia să fie reevaluată în cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeie însărcinată, încarcerată după ce s-a răsturnat cu maşina pe DN 1

O femeie însărcinată a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc marţi pe Drumul Naţional 1, în zona localităţii Apoldu de Sus din judeţul Sibiu, aceasta fiind inconştientă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi distrugere în cazul exploziei de la Iaşi / Trei persoane au rămas internate în spital. Reacţia ISU

Procurorii Parchetulului de pe lângă Tribunalul Iaşi fac cercetări pentru ucidere din culpă şi distrugere calificată în cazul exploziei de luni seara de la Iaşi, în urma căreia două persoane au murit şi 11 au fost rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX. Trei dintre răniţii în urma exploziei de luni seara dintr-un imobil din municipiul Iaşi au rămas internaţi, starea lor fiind stabilă, însă medicii nu exclud complicaţiile.

Trei spitale din Timişoara, inundate. 60 de pompieri au fost chemaţi la lucru din timpul liber – FOTO

Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara, Spitalul CFR şi Spitalul Municipal au fost inundate în urma ploilor torenţiale de marţi, 60 de pompieri fiind chemaţi la lucru din timpul liber pentru a ajuta la evacuarea apei, transmite corespondentul MEDIAFAX. În acelaşi timp, mai multe curţi, subsoluri, dar şi pasaje rutiere din oraş au fost inundate în urma unei ploi torenţiale, circulaţia fiind aproape complet blocată.

Sibiu: Trei persoane au fost rănite după ce o maşină s-a ciocnit cu alta, iar traficul e complet blocat

Trei persoane au fost rănite, marţi, după ce o maşină a derapat din cauza vitezei mari şi s-a ciocnit cu un autoturism, pe Drumul Naţional 1, în zona Hula Bradului, judeţul Sibiu, traficul rutier fiind, la ora transmiterii acestei ştiri, blocat în totalitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Circulaţie feroviară blocată între Craiova şi Drobeta-Turnu Severin, după ce o locomotivă a deraiat

Circulaţia feroviară între Craiova şi Drobeta-Turnu Severin este blocată, marţi, din cauza unei locomotive care a deraiat în staţia Valea Albă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comunitatea din Săvârşin, afectată de vestea morţii Reginei Ana: „Regina este cea care a venit pentru prima dată aici după Revoluţie”

Comunitatea din Săvârşin, acolo unde se află reşedinţa preferată a Familiei Regale, a primit cu tristeţe vestea morţii Reginei Ana, localnicii amintindu-şi, emoţionaţi, de prima ocazie cu care soţia Regelui Mihai a mers în zonă, singură, şi a fost primită de o familie.

Un bărbat din Arad s-a înecat într-un canal de irigaţii

Un bărbat în vârstă de circa 50 de ani din Arad, care a mers la pescuit şi a intrat băut la scăldat, s-a înecat, duminică, 31 iulie, într-un canal de irigaţii de pe raza comunei Socodor, , transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOCUS: Ştrandurile şi băile termale, o alternativă pentru cei care nu au bani de mare. Opţiunile şi tarifele pe care le au românii din ţară – GALERIE FOTO

Ştrandurile şi băile termale, majoritatea private, reprezintă o alternativă pentru cei care nu au bani de mare. Sucevenii nu au în oraş nicio posibilitate de a face o baie „controlată”, prahovenii fug de caniculă la Sinaia, Buşteni sau Azuga, iar bihorenii, arădenii sau timişorenii preferă Ungaria.

Anchetă la Vaslui după ce o mamă minoră şi-ar fi negociat vânzarea bebeluşului pe 2.400 de euro

Poliţiştii vasluieni au deschis o anchetă după ce o mamă minoră, în vârstă de 14 ani, ar fi încercat să îşi vândă copilul în vârstă de cinci luni, pe o sumă de 2.400 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unul din deţinuţii care au evadat dintr-un penitenciar din Timiş a fost prins în Caraş-Severin

Unul din bărbaţii care au evadat, miercuri, din Penitenciarul de la Buziaş, judeţul Timiş - Iulko Zoltan, condamnat la 7 ani de închisoare pentru omor – a fost prins, joi dimineaţa, în judeţul Caraş-Severin, el urmând să fie adus la IPJ Timiş pentru audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Eleva-mămică din Vaslui a intrat cu media 9,38 la Facultatea de Drept din Iaşi – FOTO

Maria Elisa Pălimaru, absolventa-mămică din judeţul Vaslui, care s-a clasat a treia pe judeţ la Bacalaureat, a intrat la buget la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, transmite corespondentul MEDAFAX.

Reportaj: Un olar din Maramureş care trăieşte în Ungaria luptă să ducă mai departe tradiţia lutului – FOTO

Un olar din Maramureş plecat în Ungaria, Leş Gábor, care lucrează în stilul unor vechi centre de olari din Transilvania, acum dispărute, luptă să ducă mai departe tradiţia lutului. "Fiul meu s-a născut în atelierul de lut”, spune acesta, sperând ca şi nepotul, acum de 3 ani, să-i urmeze calea.

Admitere Facultate 2016: Zece candidaţi pe un loc la Nutriţie şi Dietetică, specializare a UMF Iaşi

Zece candidaţi s-au înscris pe un loc finanţat de la buget la specializarea Nutriţie şi Dietetică a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa“ din Iaşi, dar căutată este şi specializarea Asistenţă Medicală Generală, cu 263 de candidaţi pe cele 50 de locuri bugetate.

REPORTAJ. Acrobaţii pe motociclete, paradă, scandenberg, fotbal de plajă şi mult rock – la Festivalul Motorock – GALERIE FOTO

Acrobaţii pe motociclete cu sportivi care trec prin foc, concursuri de scandenberg, fotbal de plajă şi concerte rock au loc la Festivalul Motorock care se desfăşoară în oraşul Pecica, judeţul Arad, atracţia majoră fiind, însă, parada la care au participat câteva sute de motocilişti, pe DN 7.

Aproximativ 1.000 de persoane au participat la Timişoara la show-ul de Ziua Forţelor Aeriene – GALERIE FOTO

Aproximativ 1.000 de persoane au participat, sâmbătă, la un spectacol aerian şi la demonstraţii de tactică militară pe Aeroportul Militar de la Giarmata, aflat lângă Timişoara, cu ocazia Zilei Forţelor Aeriene Române, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trafic rutier îngreunat pe DN1, către Braşov. Între Sinaia şi Buşteni se circulă cu 10 km/h

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă, pe DN1, dinspre Bucureşti către Braşov, din zona Nistoreşti până la intarea în Comarnic, iar pe tronsonul Sinaia - Buşteni se circulă în coloană, cu o viteză de 10 kilometri la oră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O ţigară aprinsă aruncată la întâmplare, cauza probabilă a incendiului de lângă Aeroportul Arad

O ţigară aprinsă aruncată la întâmplare este cea mai probabilă cauză a incendiului care a cuprins, joi seara, un depozit de deşeuri de mase plastice din municipiul Arad, proprietarul unităţii fiind amendat cu 5.000 lei pentru neasigurarea căilor de acces pentru forţele de intervenţie.

Tramvai scăpat de sub control la Timişoara după ce vatmanul a leşinat

Un tramvai care circula pe linia 4 din Timişoara a scăpat de sub control, vineri după-amiaza, după ce vatmanul aflat la comenzi a leşinat, controlul garniturii fiind preluat de un controlor al regiei de transport care se afla întâmplător în vagon, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O bunică speriată a solicitat intervenţia pompierilor din Suceava. Nepotul ei nu răspundea la uşă – VIDEO

Pompierii militari suceveni au avut, joi seara, o intervenţie ciudată, după ce au fost chemaţi de o bunică speriată de faptul că nepotul ei, în vârstă de 11 ani, nu mai răspunde la uşă şi nici la telefon.

Incendiu puternic la un depozit de deşeuri mase plastice din Arad. Fumul dens se vede din cartiere. FOTO

Un incendiu puternic a izbucnit, joi seara, la un depozit de deşeuri mase plastice din Arad, iar fumul dens se vede din mai multe cartiere ale municipiului, intervenţia pompierilor fiind îngreunată de lipsa surselor de apă.

Tipografii avertizează că elevii ar putea începe şcoala fără manuale. Ministerul Educaţiei, somat să aloce bani

Tipografii somează Ministerul Educaţiei să aloce banii pentru manualele şcolare cel târziu până la sfârşitul lunii iulie, avertizând că, în caz contrar, există riscul ca elevii claselor a 11-a şi 12-a să înceapă anul şcolar fără acestea.

ANAF: Lista persoanelor care au datorii la bugetul de stat s-a înjumătăţit înainte de publicare

Lista persoanelor cu datorii la bugetul de stat s-a înjumătăţit înainte de publicare, declară preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, potrivit căruia pe listă au apărut circa 185.000 de datornici, însă iniţial numărul acestora a fost dublu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anca Dragu, Ministrul Finanţelor: Nu intenţionăm modificarea vreunui impozit în viitorul apropiat

Ministerul Finanţelor nu intenţionează să modifice vreun impozit în "viitorul apropiat”, declară ministrul Anca Dragu, în opinia căruia predictibilitatea fiscală este "elementul principal” într-o economie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trafic restricţionat pe DN 1, din cauza unui accident în care a murit un motociclist

Traficul rutier se desfăşoară alternativ pe DN 1, între localităţile sibiene Porumbacu de Jos şi Scoreiu, din cauza unui accident în care a murit un motociclist, cetăţean străin, după ce a fost lovit de o maşină.

Încă un român este căutat în urma atacului din Nisa, potrivit SOS Nice

Încă un român, Ştefan Valentin Barbu, în vârstă de 40 de ani, este căutat în urma atacului din Nisa, potrivit paginii de Facebook "SOS Nice".