Iuliana Enache

Vladimir Putin se declară pregătit să colaboreze cu Mitt Romney, calificându-l drept un „om sincer”

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat marţi că este pregătit să colaboreze cu republicanul Mitt Romney dacă acesta va fi ales preşedinte al Statelor Unite, adăugând nu fără ironie că apreciază sinceritatea acestui om care a numit Rusia "inamicul geopolitic numărul unu".

Şanse minime ca Olanda să-şi schimbe poziţia privind intrarea României în Schengen

Poziţia Olandei faţă de intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen nu se va schimba, cel mai probabil, indiferent ce guvern se va forma în urma alegerilor legislative de miercuri, consideră un politolog olandez.

Alegerile legislative din Olanda: Victorie a partidelor proeuropene, preconizată

Unii preconizează austeritatea, ceilalţi, relansarea, dar ambele tabere sunt proeuropene - liberalii şi laburiştii sunt pe primele locuri în sondaje cu puţin timp înainte de alegerile legislative anticipate de miercuri din Olanda.

Alegerile legislative din Olanda: Principalii lideri ai partidelor care participă la scrutin

Angajat în sectorul privat, activist Greenpeace, profesor, angajat al Consiliului de asigurări de sănătate - liderii principalelor partide aflate în cursa pentru alegerile legislative de miercuri din Olanda au trecuturi la fel de diferite ca şi culorile lor politice.

Un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer în faţa unui comisariat din Istanbul. Cel puţin un poliţist a fost omorât

Un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer, marţi, în faţa unui comisariat situat la perferia Istanbulului, omorând cel puţin un poliţist.

Statele Unite riscă „înfrângerea totală” în Afganistan, susţin talibanii

Forţele americane riscă "o înfrângere totală" în Afganistan, iar americanii sunt în pericol peste tot în lume, au afirmat talibanii cu o zi înainte de comemorarea atentatelor de la 11 septembrie 2001, a informat luni Centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste (SITE).

Alegerile legislative din Olanda: Principalele partide aflate în cursa electorală

Dintre cele 21 de partide care îşi dispută cele 150 de locuri din camera inferioară a parlamentului la alegerile legislative de miercuri din Olanda se detaşează patru: liberalii, social-democraţii, socialiştii şi extrema dreaptă.

Ayman al-Zawahiri confirmă moartea adjunctului său la conducerea Al-Qaida, în Pakistan

Liderul Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a difuzat luni, cu o zi înaintea comemorării atentatelor din 11 septembrie, o înregistrare video care confirmă moartea adjunctului său, Abu Yahya al-Libi, ucis în iunie în Pakistan, au anunţat marţi centrele de supraveghere a site-urilor islamiste.

Indemnizaţii pentru bolnavii de cancer cauzat de atentatele de la 11 septembrie

Persoanele care s-au îmbolnăvit de cancer din cauza atentatelor din 11 septembrie 2001 de la New York vor putea primi indemnizaţii pentru tratament, au anunţat autorităţile americane luni, înaintea comemorării a 11 ani de la atacul terorist.

Ministrul francez de Interne referitor la dosarul romilor: „Franţa nu poate primi toată mizeria din lume şi din Europa”

Franţa "nu poate primi toată mizeria din lume şi din Europa", a afirmat marţi, în legătură cu dosarul romilor, ministrul francez de Interne Manuel Valls, aşteptat miercuri în România împreună cu colegul său de guvernare, Bernard Cazeneuve, care deţine portofoliul Afacerilor Externe.

Coreea de Sud şi SUA s-au antrenat în vederea unei ocupări a Coreei de Nord

Manevrele militare comune între sud-coreeni şi americani realizate în august au inclus un scenariu de ocupare şi "stabilizare" a Coreei de Nord, a anunţat marţi un cotidian sud-coreean.

Un hacker revendică un atac împotriva unei importante companii de găzduire a site-urilor de Internet

Un membru al grupului de hackeri Anonymous a revendicat, luni, pe Twitter un atac împotriva GoDaddy, o companie care administrează găzduirea a milioane de site-uri în întreaga lume.

China trimite două nave în apropierea insulelor disputate cu Japonia

Beijingul a trimis două nave de patrulă în Marea Chinei de Est, în apropierea insulelor a căror suveranitate japoneză o contestă, a anunţat marţi agenţia China Nouă.

DOSAR: 11 ani de la atentatele teroriste din septembrie 2001

Atentatele de la 11 septembrie 2001, considerate cele mai sângeroase din istorie, au fost comise de 19 terorişti din reţeaua al-Qaida, care au deturnat patru avioane, lovind turnurile World Trade Center din New York şi clădirea Pentagonului, situată în apropiere de Washington.

11 ani de la atentatele din septembrie 2001 – Leon Panetta: Să ne gândim şi la sacrificiile îndurate de cei care luptă şi mor pentru ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple

Secretarul american al Apărării Leon Panetta a îndemnat luni să nu fie uitaţi soldaţii americani "care luptă şi mor" în Afganistan, în ajunul celei de a 11-a comemorări a atentatelor de la 11 septembrie.

Amnesty International: Legislaţia din Republica Moldova trebuie amendată pentru a combate discriminarea de anvergură

Legislaţia din Republica Moldova are nevoie de schimbări urgente pentru a combate discriminarea cu care se confruntă minorităţile etnice şi religioase, cele sexuale, persoanele cu dizabilităţi şi cele care au fost depistate cu HIV, afirmă Amnesty International într-un raport publicat luni.

Filieră de muncitori ilegali aduşi din România, destructurată în sud-estul Franţei

Poliţia a destructurat la Menton, în sud-estul Franţei, o filieră clandestină care aducea muncitori din România, relatează Nice Matin.

Cuba, afectată de o pană de electricitate de amploare

O pană de electricitate a afectat, în noaptea de duminică spre luni, centrul şi vestul Cubei, între care şi capitala Havana, din cauza unei defecţiuni produse la o linie de înaltă tensiune, a anunţat compania naţională de electricitate Union Electrica.

SUA transferă în custodia afganilor peste 3.100 de deţinuţi la închisoarea Bagram

Peste 3.100 de deţinuţi, dintre care presupuşi talibani şi membri ai Al-Qaida, au fost transferaţi de Statele Unite în custodia autorităţilor afgane la închisoarea Bagram, instalată în urmă cu un deceniu la nord de Kabul, a anunţat luni un oficial de rang înalt al poliţiei afgane.

Fostul premier ungar intră în greva foamei. El protestează faţă de o modificare în sistemul electoral

Fostul premier ungar Ferenc Gyurcsany a anunţat duminică seara că va începe o grevă a foamei de o săptămână pentru a protesta faţă de planul partidelor guvernamentale de a introduce în sistemul electoral înregistrarea alegătorilor înaintea votului.

Talibanii vor să îl ucidă pe prinţul Harry, aflat în misiune în Afganistan: Vom face tot posibilul pentru a-l ucide

Talibanii afgani au afirmat luni că sunt hotărâţi să îl ucidă pe prinţul Harry, pilot de elicopter în armata britanică, revenit în Afgansitan pentru o a doua misiune militară.

Mitt Romney susţine că Iranul este „cel mai mare eşec” al preşedintelui Barack Obama

Candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, a declarat că gestionarea dosarului iranian de către Barack Obama a fost probabil "cel mai mare eşec" al acestuia, promiţând o aborare diferită dacă va fi ales.

Barack Obama, un susţinător al tehnologiei, a întâmpinat dificultăţi în folosirea unui iPhone

Preşedintele american Barack Obama a întâmpinat dificultăţi, duminică, în Florida în timp ce a încercat să sune doi voluntari din cadrul campaniei sale electorale de pe un iPhone, în pofida faptului că este un susţinător constant al tehnologiei.

Kosovo accede astăzi la „suveranitate deplină”. O sărbătoare este prevăzută pe străzile din Priştina

Kosovo accede luni la "suveranitate deplină" odată cu anunţul de la Priştina al Grupului de orientare privind Kosovo (ISG) privind dizolvarea sa. O sărbătoare este prevăzută în capitala kosovară la patru ani şi jumătate de la proclamarea unilaterală a independenţei de Serbia.

AFP: Justiţia sârbă are un martor care a participat la traficul de organe din Kosovo

Justiţia sârbă are un martor care afirmă că a participat la presupusul trafic de organe în timpul conflictului din Kosovo, de care este acuzată gherila kosovară, caz care a făcut obiectul unei anchete internaţionale, a declarat duminică procurorul sârb pentru crime de război.

Şase francezi din zece sunt nemulţumiţi de François Hollande. Preşedintele respinge criticile privind lipsa lui de acţiune şi vrea să reducă şomajul

Preşedintele francez François Hollande, în scădere în sondaje în Franţa, a respins duminică criticile privind lipsa sa de acţiune, anunţând o viitoare "agendă de redresare" în doi ani şi promiţând să inverseze curba şomajului într-un an.

Plângeri în justiţie împotriva fostului şef al armatei egiptene Hussein Tantawi şi a adjunctului său

Fostul şef al armatei egiptene, mareşalul Hussein Tantawi, care a fost comandantul armatei timp de un an şi jumătate, şi adjunctul său, generalul Sami Anan, sunt vizaţi de plângeri transmise justiţiei militare, a anunţat duminică o sursă judiciară.

Vicepreşedintele irakian Tarek al-Hashemi a fost condamnat la moarte prin spânzurare

Justiţia irakiană l-a condamnat la moarte duminică în contumacie pe vicepreşedintele Tarek al-Hashemi, unul dintre principalii lideri sunniţi şi ţării, pentru uciderea unei avocate şi a unui general.

Irak: Cel puţin 52 de morţi, în urma a numeroase atacuri şi explozii

Mai multe atacuri comise în ultimele ore în Irak au provocat moartea a 52 de persoane şi rănirea altor 250 în mai multe zone din ţară, au anunţat duminică autorităţile irakiene.

Circa 80 de poliţişti, răniţi în Germania după ce o manifestaţie a kurzilor a degenerat în violenţe

Un festival kurd a degenerat în violenţe sâmbătă seara la Mannheim, în vestul Germaniei, unde 80 de poliţişti au fost răniţi, dintre care unul este în stare gravă, au anunţat surse oficiale.

Angela Merkel, descrisă drept varianta feminină a lui Don Corleone

O nouă carte, "Naşa", scrisă de un membru al Uniunii Creştin Democrate (CDU) germane susţine că Angela Merkel s-a transformat în echivalentul feminin al liderului mafiot Don Corleone din The Godfather (Naşul), devenind obsedată de putere, relatează The Independent, în ediţia online.

Obama face glume pe seama certificatului său de naştere

Preşedintele american Barack Obama a stârnit hohote de râs, sâmbătă, într-un restaurant plin din Orlando (Florida, sud), atunci când l-a întrebat pe un ton glumeţ pe un băiat născut ca şi el în Hawaii dacă are certificat de naştere.

Cel puţin 3.000 de persoane au fost evacuate în Nicaragua din cauza erupţiei unui vulcan

Vulcanul San Cristobal, din nord-vestul statului Nicaragua, a intrat în activitate sâmbătă după trei explozii puternice însoţite de erupţii de cenuşă, iar autorităţile au ordonat evacuarea a 3.000 de persoane.

Angela Merkel vrea găsirea unei soluţii pentru ca Grecia să rămână în zona euro

Cancelarul german Angela Merkel a cerut găsirea unei "soluţii" pentru a împiedica Grecia să părăsească zona euro în toamnă, afirmă revista Der Spiegel, în ediţia ce urmează să apară lun.

Mario Monti propune organizarea unui summit la Roma pentru combaterea populismului în UE

Preşedintele Consiliului italian Mario Monti a propus sâmbătă organizarea, la Roma, a unui summit european destinat contracarării "periculoasei" intensificări a populismului în Europa, ideea pe care preşedintele Uniunii Europene Herman Van Rompuy a salutat-o imediat.

Barack Obama: Bill Clinton ar trebui numit „secretar pentru explicarea lucrurilor”

Barack Obama a declarat vineri că fostul preşedinte american Bill Clinton ar merita să devină "secretar pentru explicarea lucrurilor", după un discurs foarte aplaudat, sub forma unei pledoarii vibrante pro-Obama, susţinut miercuri în faţa convenţiei democrate.

Vladimir Putin are probleme de sănătate? Preşedintele rus, surprins la un summit al ţărilor din Asia-Pacific într-o ipostază neobişnuită

Preşedintele rus, Vladimir Putin, care îşi întreţine imaginea de bărbat puternic şi sportiv, şchiopăta sâmbătă la un summit al ţărilor din Asia-Pacific ce se desfăşoară în Rusia, din cauza unei uşoare răni căpătate în urma unei activităţi sportive, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Mahmoud Abbas va lansa o nouă candidatură la ONU a Palestinei la 27 septembrie

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat sâmbătă că va lansa demersurile pentru ca Palestina să primească statutul de observator permanent la ONU la 27 septembrie, în cadrul discursului pe care îl va susţine în faţa Adunării Generale.

Patru obuze siriene au căzut în Irak, provocând moartea unei fetiţe

O fetiţă a fost ucisă şi alte patru persoane au fost rănite de obuze siriene căzute în partea irakiană a frontierei, au anunţat surse medicale şi militare.

Premierul portughez anunţă intensificarea măsurilor de austeritate pentru 2013

Premierul portughez Passos Coelho a anunţat vineri o consolidare a măsurilor de austeritate anul viitor, în timp ce Portugalia, aflată sub asistenţă financiară, nu reuşeşte să îşi respecte angajamentele de reducere a deficitului public.