Iuliana Enache

John Kerry: Căutarea de informaţii despre alte ţări nu este „neobişnuită”

Secretarul de Stat american John Kerry i-a declarat luni omologului său european Catherine Ashton că "nu este neobişnuit" să cauţi informaţii despre alte ţări.

PROTESTE în Egipt: Manifestanţii atacă sediul general al Fraţilor Musulmani din Cairo

Manifestanţii egipteni au atacat, luni, sediul Fraţilor Musulmani, la o zi de la ciocnirile sângeroase dintre susţinătorii şi opozanţii preşedintelui Mohamed Morsi.

PROTESTE în Egipt: Opoziţia îi oferă termen până marţi lui Mohamed Morsi pentru a părăsi puterea

Mişcarea Tamarrod, aflată la originea contestării preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, i-a cerut luni şefului statului să părăsească puterea până marţi, ameninţând cu o mişcare de "nesupunere civilă".

TRAGEDIE la Cirque du Soleil: O acrobată a murit după ce a căzut în timpul unui spectacol la Las Vegas

O artistă a Cirque du Soleil a murit, sâmbătă seara, după ce a căzut în timpul unui spectacol de acrobaţie care a avut loc la Las Vegas, în Statele Unite, a anunţat duminică circul canadian într-un comunicat.

Cinci persoane ucise în Egipt, în confruntări între susţinători şi opozanţi ai lui Morsi

Cinci persoane au fost ucise duminică în contruntări între susţinători şi opozanţi ai preşedintelui islamist Mohamed Morsi, huiduit la un an de la învestitura sa, în manifestaţii masive care i-au cerut demisia.

Jacob Zuma, criticat de fosta soţie a lui Nelson Mandela. Ce i se reproşează preşedintelui Africii de Sud

Fosta soţie a lui Nelson Mandela l-a criticat virulent, duminică, pe preşedintele sud-african Jacob Zuma pentru o vizită făcută în aprilie părintelui naţiunii sud-africane, care părea foarte obosit, după o spitalizare.

Nouăsprezece pompieri au murit într-un incendiu în Arizona

Nouăsprezece pompieri au murit, duminică, în timpul operaţiunilor de stingere a unui incendiu în Arizona, a anunţat divizia pentru păduri a statului, citată de CNN.

Proteste în Brazilia: Ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine în apropiere de stadionul Maracana

Ciocniri au izbucnit duminică seara între poliţişti şi manifestanţi în apropiere de stadionul de fotbal Maracana din Rio, cu aproximativ 50 de minute înaintea finalei Brazilia-Spania din Cupa Confederaţiilor, a constatat o jurnalistă a AFP.

Moment de reculegere la Guvernul din Muntenegru în memoria românilor decedaţi în accident

Guvernul din Muntenegru a respectat un moment de reculegere, înaintea şedinţei de joi, în memoria victimelor accidentului în care a fost implicat un autocar românesc în canionul Moraca şi a patru tineri care au murit în Dobra Voda (Bar), relatează cotidianul Pobjeda, în pagina electronică.

PRIMELE CONCLUZII ale anchetei accidentului din Muntenegru: Viteza autocarului era de 80 de kilometri pe oră, dublu faţă de limita admisă

Anchetatorii au stabilit că autocarul român se deplasa cu o viteză de 80 de kilometri pe oră, respectiv de două ori mai mult decât limita admisă pentru acest sector de drum, potrivit datelor înregistrate de tahograf, relatează cotidianul Vijesti, în pagina electronică.

TENSIUNE în Egipt, înaintea manifestaţiilor în favoarea şi împotriva lui Mohamed Morsi

Tensiunile sunt în creştere în Egipt, în apropierea unei manifestaţii importante împotriva preşedintelui islamist Mohamed Morsi, prevăzută pentru duminică, într-o ţară profund divizată între opozanţii şi susţinătorii şefului statului, la un an de la accederea acestuia la putere.

Un episcop a fost arestat în cadrul unei anchete privind banca Vaticanului

Un episcop, un membru al serviciilor secrete italiene şi un intermediar financiar au fost arestaţi, vineri, în cadrul unei anchete a justiţiei italiene asupra Institutului operelor religioase al băncii Vaticanului, a anunţat presa.

General american, suspectat de scurgeri de informaţii privind un atac informatic împotriva Iranului

Un general american de rang înalt aflat la pensie este suspectat că ar fi la originea scurgerilor de informaţii despre un atac cibernetic al Statelor Unite împotriva Iranului în 2010, a anunţat joi televiziunea NBC News.

Şaisprezece bărbaţi au fost torturaţi până la moarte de forţele siriene

Cadavrele a 16 bărbaţi torturaţi până la moarte de forţele de securitate siriene au fost predate familiilor lor, a anunţat o organizaţie pentru drepturile omului în noaptea de joi spre vineri.

Zece milioane de medicamente contrafăcute şi potenţial mortale, confiscate de Interpol. Au fost vizate site-uri din 99 de ţări

Interpol a anunţat joi că a confiscat aproximativ zece milioane de doze de medicamente contrafăcute şi potenţial mortale, în cadrul unei vaste operaţiuni simultane în 99 de ţări care a vizat site-urile de Internet ce vând medicamente.

VIOLENŢE în Egipt: Un mort şi 30 de răniţi în confruntările dintre susţinătorii şi contestatarii lui Mohamed Morsi

O persoană a fost ucisă şi alte 30 rănite, joi seara, în timpul ciocnirilor între susţinătorii şi contestatarii preşedintelui islamist Mohamed Morsi, în Egipt, ultimul episod al tulburărilor din această ţară profund divizată, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Nelson Mandela este în „stare foarte critică”. Familia aşteaptă decesul său „dintr-un moment în altul”

Familia lui Nelson Mandela aştepta joi decesul său "dintr-o clipă în alta" într-o clinică din Pretoria, în timp ce preşedintele Jacob Zuma a anulat o deplasare în străinătate pentru a rămâne în Africa de Sud.

Acord politic privind bugetul UE pentru perioada 2014-2020

Preşedinţii celor trei instituţii ale Uniunii Europene (Consiliul care reprezintă statele, Comisia şi Parlamentul) au anunţat joi dimineaţa că au ajuns la un acord politic privind bugetul pentru perioada 2014-2020.

O confuzie privind numele său complet i-ar fi permis lui Edward Snowden să plece din Hong Kong

Oficialii din Hong Kong susţin că în documentele de arestare primite din partea administraţiei americane, cel de-al doilea prenume al lui Edward Snowden era scris greşit, ceea ce i-a permis acestuia să plece către Rusia.

Speculaţiile privind un posibil referendum de independenţă în Găgăuzia creează rumoare la Chişinău

Un grup de cetăţeni din Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia a strâns mii de semnături pentru a cere Adunării Populare să ia atitudine în privinţa respectării autonomiei regiunii, generând speculaţii privind un posibil referendum de independenţă, ce a creat îngrijorare la Chişinău.

PROTESTELE din Turcia: Aproximativ 300 de minori au fost reţinuţi de poliţie

Aproximativ 300 de minori au fost reţinuţi de poliţie, iar unul a fost rănit de un glonţ în timpul protestelor legate de parcul Gezi, din Turcia, din perioada 28 mai - 25 iunie, potrivit informaţiilor oferite de asociaţia Gündem Çocuk, relatează cotidianul Hurriyet, în ediţia electronică.

Kevin Rudd a devenit oficial premier în Australia, înlocuind-o în funcţie pe Julia Gillard

Kevin Rudd a redevenit oficial, joi dimineaţa, premier al Australiei, înlocuind-o în această funcţie pe Julia Gillard, rămasă în minoritate în urma unui vot de încredere în cadrul partidului său laburist, la aproape trei ani după ce Gillard l-a debarcat pe Rudd din aceeaşi funcţie.

Proprietarul american al unei uzine, ţinut ostatic şase zile în China, de angajaţii săi – GALERIE FOTO

Proprietarul unei uzine americane a explicat miercuri că este ţinut ostatic de şase zile în apropiere de Beijing de salariaţii săi, care vor să fie concediaţi pentru a primi indemnizaţii.

CUM S-A PRODUS ACCIDENTUL din Muntenegru: Mărturia băiatului muntenegrean rănit de autocar – FOTO

Băiatul muntenegrean rănit în accidentul de duminică în care un autocar plin cu turişti români a căzut într-o prăpastie provocând moartea a 18 persoane, a povestit momentul tragediei, afirmând că vehiculul a trecut peste el, relatează cotidianul Dan, în pagina electronică.

Economistul Jiri Rusnok, desemnat să formeze Guvernul în Cehia

Preşedintele ceh Milos Zeman l-a desemnat marţi pe ecomistul Jiri Rusnok, fost ministru social-democrat, la conducerea unui "Guvern de experţi", generând nemulţumirea coaliţiei în exerciţiu care vrea să fie reconfirmată.

Peste 100.000 de morţi de la începutul revoltei în Siria

Cel puţin 100.191 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în Siria de la începutul revoltei împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, care s-a transformat în război civil după ce a fost reprimată sângeros, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Bulgarii protestează pentru a douăsprezecea zi consecutiv

Mii de bulgari au ieşit pe străzile capitalei Sofia marţi seara, pentru a protesta a douăsprezecea zi consecutiv faţă de Guvernul socialist al lui Plamen Oreşarski.

Alegeri legislative din Albania: Opoziţia de stânga îşi proclamă victoria după numărarea 90 la sută din voturi – FOTO

Opoziţia de stânga se află pe primul loc în alegerile din Albania, după numărarea a aproximativ 90 la sută din voturi, şi a cerut coaliţiei de dreapta, aflată la putere, să îşi recunoască înfrângerea.

Muncitor român, rănit grav într-un accident de muncă în Belgia

Un muncitor român, în vârstă de 36 de ani, a fost grav rănit, marţi, când o placă metalică transportată de o macara a căzut peste el, a anunţat poliţia din Louvain, relatează presa belgiană.

ACCIDENTUL DIN MUNTENEGRU: Preşedintele Moldovei îi transmite condoleanţe lui Traian Băsescu

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a transmis un mesaj de condoleanţe preşedintelui României, Traian Băsescu, în legătură cu accidentul de autocar din Muntenegru, soldat cu moartea a 18 cetăţeni români.

PROTESTELE din TURCIA: Un cuplu s-a căsătorit în piaţa Taksim din Istanbul, în mijlocul manifestanţilor

Doi tineri, Barish şi Derya Demirici, amândoi profesori, s-au căsătorit duminică în piaţa Taksim din Istanbul, în mijlocul protestatarilor antiguvernamentali.

Opt femei şi un copil, ucişi de o bombă în sudul Afganistanului

Opt femei şi un copil, membri ai aceleiaşi familii, au fost ucişi marţi dimineaţa de o bombă în provincia Kandahar, bastion al talibanilor din sudul Afganistanului, în timp ce mergeau la o ceremonie de logodnă, a anunţat un oficial din cadrul poliţiei locale

Grecia: Antonis Samaras remaniază Guvernul, numindu-l pe Venizelos ministru de Externe şi vicepremier

Premierul grec conservator Antonis Samaras a efectuat luni o remaniere guvernamentală, încredinţând mai multe portofolii aliatului său socialist şi numindu-l pe liderul Pasok Evangelos Venizelos şef al diplomaţiei şi vicepremier.

Liderul creştin-democrat italian Emilio Colombo a decedat la vârsta de 93 de ani

Liderul creştin-democrat italian Emilio Colombo, fost preşedinte al Parlamentului European, a murit luni la vârsta de 93 de ani, a anunţat presa italiană.

Atac informatic asupra unor site-uri guvernamentale din Coreea de Sud

Mai multe site-uri guvernamentale şi ale presei din Coreea de Sud, între care cel al preşedinţiei, au fost ţinta unui atac informatic coordonat, marţi, a anunţat Ministerul Ştiinţelor.

Afganistan: ATAC împotriva palatului prezidenţial din Kabul

Palatul prezidenţial afgan este vizat de un atac lansat de insurgenţi marţi dimineaţă în centrul Kabulului, a anunţat un oficial din cadrul poliţiei pentru AFP, în timp ce mai multe explozii şi focuri de armă s-au auzit în oraş.

CUTREMUR puternic în nordul Italiei

Un cutremur puternic a fost resimţit vineri în toată zona de nord a Italiei, din regiunea Milano (vest) până în Veneţia (est), a anunţat presa italiană.

Nouă scurgere de apă radioactivă la centrala nucleară Fukushima

Aproximativ 360 de litri de apă radioactivă s-au scurs la centrala nucleară de la Fukushima de la un sistem de desalinizare dintr-un pavilion, a anunţat vineri compania exploatatoare a centralei.

Germania propune Ucrainei să îi permită Iuliei Timoşenko să fie tratată pe teritoriul său

Germania i-a propus Kievului să o primească pe fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, încarcerată şi, în prezent, spitalizată în Ucraina, pentru a-i acorda îngrijiri medicale.

Un gardian israelian a ucis un evreu la Zidul Plângerii, confundându-l cu un palestinian

Un agent de securitate israelian a ucis vineri un vizitator evreu la Zidul Plângerii din Ierusalim, locul cel mai sacru al iudaismului, confundându-l cu un activist palestinian, a anunţat poliţia.