Laura Buciu

Încă două zboruri charter cu muncitori sezonieri, programate astăzi din Sibiu spre Germania

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan, în mod excepţional, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a aprobat alte două zboruri de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, în cursul zilei de sâmbătă. „Primul zbor este programat la ora 10.20, iar al doilea este programat la ora 18.00”, a spus Ştefan. Două curse charter au plecat joi […]

Mai multe persoane din Suceava – oraş aflat în carantină – care doreau să ajungă în Germania au fost întoarse de pe Aeroportul Sibiu

Nouă persoane din Suceava, care ar fi vrut să plece spre Baden Baden, Germania, de pe Aeroportul Sibiu, au fost depistate la frontieră şi întoarse din drum. Pentru sâmbătă sunt programate alte două curse charter cu muncitori pentru Germania.

FOTO | Două zboruri charter, programate pe Aeroportul Internaţional Sibiu. 280 de muncitori sezonieri vor pleca astăzi în Germania

Prefectura Sibiu a anunţat că cele două zboruri programate pentru vineri de pe Aeroportul Internaţional Sibiu spre Baden Baden, Germania, vor decola în cursul zilei. „Primul zbor se va efectua la ora 15.00 având la bord un număr de 185 de pasageri. Al doilea zbor se va efectua la ora 18.00 având la bord un […]

Alexandru: Închiderea sau suspendarea temporară a activităţii centrelor pentru vârstnici, interzisă

Închiderea sau suspendarea temporară a activităţii centrelor pentru vârstnici a fost interzisă, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, care a spus că doar în situaţia în care familia cere explicit să ia vârstnicul din centru acesta poate pleca acasă.   Ministrul Muncii Violeta Alexandru a spus că a solicitat să fie inclusă interzicerea închiderii […]

Se repetă situaţia din Suceava! Medici militari, la conducerea Spitalului Deva. Anunţul făcut de ministrul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri, că la conducerea spitalului din Deva a fost pusă conducere militară, la fel ca şi la conducerea Spitalului din Suceava.   Nelu Tătaru a mai declarat că toate cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Deva vor fi testate pentru coronavirus, urmând ca apoi să stea în hoteluri şi […]

S-a înregistrat primul deces al unui cadru medical din România din cauza noului coronavirus

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, primul deces în urma infectării cu noul corinaviru în rândul personalului medical, fiind vorba de un ambulanţier de 53 de ani, de la Suceava.

Primele măsuri luate în cazul bebeluşilor testaţi pozitiv, apoi infirmaţi pentru COVID-19

La Maternitatea Odobescu, din Timişoara, au fost create două zone, unde să fie consultate femeile care au suspiciune de COVID-19. De asemenea, toate femeile externate vor fi retestate, la fel ca şi bebeluşii lor, potrivit anchetei DSP Timiş, care a fost transmisă, marţi, Ministerului Sănătăţii.

Alte 45 de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud vor ajunge în România

Al treilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud va ajunge în noaptea de marţi spre miercuri în România cu o aeronavă C-17 Globemaster III. Este vorba de 45 de tone de echipament de protecţie medicală, de la Seul la Bucureşti.

Ministrul Dezvoltării a anunţat când încep lucrările de reabilitare a Cazinoul din Constanţa

Lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanţa vor începe în data de 15 aprilie, a anunţat, luni, în şedinţa de Guvern, ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan.

VIDEO | Asistentă de ATI din Sibiu, jignită şi alungată de vecini pentru că îngrijeşte bolnavi de COVID-19: ”Au privit-o ca pe un om de cea mai joasă speţă. Greşit! Mama mea e un erou”

O asistentă de la Terapie Intensivă, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a fost jignită şi alungată de vecini pentru că lucrează într-o secţie unde sunt internate persoane infectate cu noul COVID-19. Fiica ei a postat pe Facebook imaginile şi spune că mama sa este un erou. Fiica asistentei a postat, pe Facebook, […]

Coronavirus în România. Numărul morţilor a ajuns la 115, iar 267 de persoane s-au vindecat. Bilanţ actualizat al cazurilor de infectare din ţară / Situaţia în diaspora

UPDATE 22.00 Încă un deces în România. Bilanţul ajunge la 115 Autorităţile au anunţat încă un deces din cauza coronavirusului, fiind vorba de o femeie de 53 de ani din Caraş-Severin fără alte probleme medicale. Aceasta a fost internată în Spitalul Judeţean Reşiţa în 25 martie, a primit rezultatul pozitiv în 26 martie. Femeia a […]

Amenzile pentru cei care nu respectă regimul stării de urgenţă, majorate de 20 de ori

Românii vor plăti de joi amenzi de până la 20.000 de lei, iar firmele de până la 70.000 dacă nu vor respecta regimul stării de urgenţă, arată Grupul de Comunicare Strategică.

DOCUMENT Ordonanţa militară numărul 6. Carantină totală pentru municipiul Suceava şi opt comune. Ce înseamnă asta

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat luni seara că prin ordonanţa militară nr. 6 se instituie carantina asupra oraşului Suceava şi a zonelor limitrofe, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus.

Cel mai mare val de decese în România: 13 români morţi în decurs de o săptămână la Suceava, RAPORTAŢI într-o singură seară

Au fost raportate încă 13 decese ale unor persoane confirmate cu noul coronavirus, toate internate la Spitalul Judeţean Suceava, anunţă, luni seara, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Soţia unui lider al romilor a murit azi, infectată cu Covid-19. Dorin Cioabă: S-a întors din Turcia la începutul lunii martie

O femeie de 65 de ani, din Sibiu, şi un bărbat de 52 de ani, din Ialomiţa, au murit din cauza coronavirusului. Regele romilor din România, Dorin Cioabă, a declarat, pentru MEDIAFAX, că femeia din Sibiu este soţia fratelui lui Ion Cioabă, primul rege al ţiganilor.

Spitalul Militar de Urgenţă Sibiu produce dezinfectant pentru trei judeţe

Farmacia cu circuit închis a Spitalului Militar de Urgenţă Sibiu a început, de luni, să facă dezinfectat pentru spitale militare din trei judeţe: Sibiu, Alba şi Hunedoara. Reprezentanţii Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu au anunţat că de luni au început să prepare soluţie alcoolică dezinfectantă pentru mâini. „A început prepararea de „Soluţie […]

Arafat: Pacienţii nu pot fi refuzaţi pe motivul că nu există confirmarea că sunt pozitivi sau negativi la Covid-19 / Medicii, obligaţi să accepte detaşarea

„Refuzul de internare a unui pacient care are nevoie de îngrijiri medicale cade sub incidenţa penală. Pacienţii nu pot fi refuzaţi pe motivul că nu există confirmarea că sunt pozitivi sau negativi (la coronavirus – n.r.)”, a spus şeful DSU, Raed Arafat. De asemenea, Arafat a mai spus că medici primari, specialişti sau rezidenţi, angajaţi […]

Marcel Vela a anunţat măsuri mai permisive pentru românii peste 65 de ani

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, duminică, faptul că măsurile de izolare pentru persoanele cu vârstă peste 65 de ani vor fi mai permisive, dacă au nevoi medicale sau dacă trebuie să iasă din case pentru a-şi îngriji animalele.

VIDEO. Firea trage un nou semnal privind poluarea în Bucureşti: Nişte arderi, nişte fum, nişte păcură. Pe ascuns!

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, trage un nou semnal privind poluarea din Bucureşti şi cere explicaţii publice Ministerului Mediului şi Ministerului Economiei cu privire la posibile arderi de păcură la CET Grozăveşti, „pe ascuns”.

Încă doi români morţi din cauza coronavirusului. Niciunul nu avusese contact cu un caz confirmat

Grupul de Comunicare Strategică anunţă că cele două persoane sunt din Hunedoara. Astfel, unei femei de 75 de ani, din judeţul Hunedoara, i-au fost recoltate recoltat probe biologice pentru COVID 19 în 24 martie, acestea fiind testate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Timişoara . Rezultatul testării din data de 29 martie a fost pozitiv, […]

Soţia premierului Justin Trudeau, confirmată cu noul COVID-19, a scris despre starea sa de sănătate pe Facebook. Mesajul publicat

Soţia premierului canadian, Justin Trudeau, Sophie, şi-a revenit şi a anunţat că se simte mai bine, după ce a fost confirmată cu noul coronavirus, potrivit Daily Mail.

Asistent medical de la secţia de Terapie Intensivă din Sibiu a fost testat pozitiv pentru coronavirus

Un asistent medical de la Terapie Intensivă a fost testat pozitiv la coronavirus şi este internat la Boli Infecţioase, de sâmbătă noaptea. Acesta a declarat, pentru MEDIAFAX, că starea sa este „relativ bună”.

37 de români au murit din cauza coronavirusului. Cel mai tânăr are 39 de ani şi este din Ialomiţa

 Încă 3 români au murit din cauza coronavirusului. Este vorba despre 3 bărbaţi din judeţul Ialomiţa, dintre care unul a murit în izolator. El este şi cel mai tânăr român care a murit, având doar 39 de ani, fără alte afecţiuni. Bilanţul ajunge la 37 de decese. Grupul de Comunicare Strategică anunţă că toate persoanele […]

Italia a trecut de 10.000 de morţi din cauza noului coronavirus. Doar în ultimele 24 de ore au fost 889 de victime

Italia a trecut, sâmbătă, de un nou prag psihologic: peste 10.000 de persoane au murit din cauza coronavirusului.

Numărul de decese din cauza COVID-19 a trecut de 1.000 în Marea Britanie

Numărul de persoane care au murit cu coronavirus în Marea Britanie a ajuns, sâmbătă, la 1.019 persoane, potrivit BBC.

FOTO şi VIDEO: Imnul României a răsunat astăzi pe toate maşinile de Poliţie din ţară

Imnul României a răsunat de pe toate maşinile de Poliţie din ţară, sâmbătă, începând cu ora 17.00, în semn de mulţumire pentru cei care respectă carantina, anunţă Sindicatul Poliţiştilor Europol.

40 de suluri de hârtie igienică au fost furate din Castelul Kapfenburg

Hoţii au furat 40 de suluri de hârtie igienică dintr-o cameră încuiată aflată lângă o toaletă publică de la Castelul Kapfenburg din sud-vestul Germaniei, scrie DPA.

Comisia Europeană propune alocarea a 75 de milioane euro pentru repatrierea cetăţenilor europeni

Comisia Europeană a propus, vineri, alocarea a 75 de milioane de euro din bugetul UE pentru a ajuta statele membre să repatrieze cetăţenii UE şi pentru a majora bugetul rezervei de echipamente medicale rescEU.

Tătaru, despre scenariul în care se va trece de 2.000 de cazuri: Medicii cu simptome uşoare vor merge la spital

Dacă România va trece de 2.000 de cazuri confirmate cu noul coronavirus, cazurile uşoare vor fi tratate acasă, în mare parte de voluntari, iar medicii confirmaţi, cu simptomatologie uşoară, vor merge în continuare la spital, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Protecţia Consumatorilor şi marile reţele comerciale anunţă măsuri speciale în această perioadă

Afişarea distanţei dintre persoane, prezentarea la vânzare a produselor vrac feliate în folie protectoare şi recomandarea plăţii cu cardul în loc de cash, sunt doar câteva dintre măsurile discutate şi recomandate de ANPC şi AMRCR pentru a evita răspândirea coronavirusului în magazine. În contextul respectării măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus Covid-19, Autoritatea Naţională […]

123 de cazuri noi de coronavirus în România. Peste 1.000 de oameni infectaţi la nivel naţional

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că în România sunt 123 de cazuri noi de coronavirus, iar bilanţul este de 1.029 de cazuri în total. 94 de români au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi. Este vorba de 53 de pacienţi la Timişoara, 28 la Bucureşti, 6 la Craiova, 5 la Constanţa, unul la Cluj […]

Bilanţul medicilor infectaţi cu COVID-19 în România. Cei mai mulţi confirmaţi sunt din Suceava

Conform datelor raportate din teritoriu către Institutul Naţional de Sănătate Publică – Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile, în acest moment la nivel naţional sunt 153 de cadre medicale şi personal auxiliar confirmate cu COVID-19, a transmis GCS. Potrivit raportării, este vorba de 70 de medici, 50 de asistente, 15 infirmiere, o […]

Olandez acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu un copil, reţinut. Fratele victimei, complice

Un cetăţean olandez, care locuia în Braşov, a fost reţinut, fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu un copil de 14 ani, pe care dorea să îl înfieze. Olandezul l-a avut complice pe fratele băiatului, un tânăr de 20 de ani, de asemenea reţinut. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul […]

Al 18-lea deces din cauza coronavirusului înregistrat în România. Numărul celor infectaţi a depăşit 1.000

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), femeia de 76 de ani era internată din data de 20 martie în Spitalul Huedin, judeţul Cluj. Pacienta a fost transferată în data de 22 martie în secţia ATI a Spitalului de Boli Infectioase Cluj, după ce a fost confirmată cu COVID-19. Femeia avea afecţiuni preexistente, respectiv hipertensiune arterială, […]

Bistriţa-Năsăud. Un copil mort şi patru persoane rănite, în urma unui accident produs de un şofer beat

Un copil de cinci ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite, miercuri, după ce maşina în care se aflau, condusă de un şofer băut. s-a răsturnat în localitatea Chiuza, judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul era tatăl copilului decedat.

45 de tone de echipamente medicale ajung în România, din Coreea de Sud, cu o aeronavă NATO

Aproximativ 45 de tone de echipament medical vor ajunge în România, de la Seul, Coreea de Sud, cu o aeronavă NATO, după ce MApN a solicitat Capabilităţii de Transport Aerian Strategic a NATO, care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfăşurarea unei misiuni aeriene de urgenţă.

Centru de dializă din Capitală, ÎNCHIS: 9 teste pentru COVID-19 sunt pozitive

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti face o anchetă epidemiologică la un centru privat de dializă din Capitală, după ce 9 persoane au avut test pozitiv pentru COVID-19. Au fost prelevate 40 de probe, iar activitatea Centrului de dializă - spitalizare de zi a fost suspendată.

Ministerul Sănătăţii a decis închiderea Spitalului de la Suceava pentru 48 de ore, apoi devine unitate COVID-19

Ministerul Sănătăţii a decis închiderea Spitalului din Suceava pentru 48 de ore, pentru dezinfecţie, iar 124 de pacienţi care erau internaţi vor fi transferaţi în alte unităţi medicale. După dezinfecţie, spitalul devine unitate în care să fie tratate cazurile infectate cu noul coronavirus.

Autorităţile au confirmat al 12-lea deces din cauza noului coronavirus

Un bărbat de 74 de ani, din Ialomiţa, internat la Bacău, a murit din cauza infecţiei cu noul coronavirus. Acesta este al 12-lea caz de deces pe teritoriul României.

Carantină generală. Intervalul orar în care este permisă circulaţia persoanelor de peste 65 ani

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi seara, care sunt restricţiile impuse prin Ordonanţa Militară nr. 3, care vizează interzicerea părăsirii locuinţelor. Se va putea ieşi doar în anumite condiţii, iar vârstnicii au voie să plece de acasă doar între orele 11 – 13.