Mediafaxfoto

Proteste ale cadrelor militare disponibilizate între 23 şi 31 ianuarie, marş de protest în 24

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate va organiza în 24 ianuarie un miting şi marş de protest în Piaţa Victoriei, cu plecare către Calea Dorobanţi - Pangrati şi proteste pe trotuarul de lângă monumentul Leu în perioada 23 - 31 ianuarie, cererea fiind aprobată de municipalitate.

Ion Iliescu se simte bine şi va fi externat marţi de la Spitalul Elias

Fostul preşedinte Ion Iliescu se simte bine şi va fi externat marţi, de la Spitalul Elias, unde în urmă cu o zi a fost operat pentru un polip la colon.

Volkswagen a rechemat pentru verificări 300.000 de automobile

Volkswagen a rechemat pentru verificări 300.000 de automobile, echipate cu un anumit tip de motor diesel de doi litri, pentru posibile defecţiuni la liniile de carburant care alimentează sistemul de injecţie.

Martin Schulz a fost ales preşedinte al Parlamentului European

Liderul grupului socialist din Parlamentul European, germanul Martin Schulz, a fost ales, marţi, la Strasbourg, preşedinte al PE, el fiind votat de 387 dintre deputaţii europeni.

PREMIILE BAFTA: Filmul „The Artist” a primit 12 nominalizări

Filmul "The Artist" a primit, marţi, 12 nominalizări la premiile BAFTA, devansând filmul britanic de spionaj inspirat din epoca Războiului Rece "Tinker Tailor Soldier Spy", care a fost nominalizat la 11 categorii.

CROAZIERA DE COŞMAR: O înregistrare prezintă refuzul comandantului de a reveni la bord pentru a evacua pasagerii

O conversaţie telefonică înregistrată între căpitănia portului şi comandantul navei Costa Concordia, care a naufragiat vineri seara în zona insulei italiene Giglio, arată că acesta a refuzat să urce la bord pentru a evacua pasagerii, potrivit transcrierii difuzate de agenţia ANSA.

PROTESTELE ÎN IMAGINI: Cum a decurs a patra zi de proteste din Bucureşti – VIDEO, GALERIE FOTO

A patra zi de proteste din Capitală s-a desfăşurat fără incidente notabile. În timpul protestului, sute de persoane au fost percheziţionate şi legitimate de jandarmi în zona Pieţei Universităţii, mulţi dintre tinerii care încercau să ajungă în zona manifestanţilor fiind fie întorşi din drum, fie ridicaţi şi duşi la dube.

Dacia a vândut anul trecut 343.233 de maşini la nivel mondial, nivel apropiat de cel din 2010

Automobile Dacia a vândut anul trecut 343.233 de automobile la nivel mondial, nivel apropiat de anul 2010, potrivit datelor prezentate marţi de companie.

Avril Lavigne s-a despărţit de iubitul ei, Brody Jenner

Cântăreaţa canadiană Avril Lavigne s-a despărţit de iubitul ei, Brody Jenner, fratele vitreg al starletei Kim Kardashian, potrivit unor surse citate în presa americană.

Procesul lui Hosni Mubarak, reluat. Fostul preşedinte egiptean, adus din nou pe targă la tribunal

Procesul lui Hosni Mubarak s-a reluat marţi dimineaţă la Cairo, pentru prezentarea argumentelor apărării, care dispune de cinci zile pentru a pleda cauza fostului preşedinte egiptean înlăturat de la putere, acuzat de crime şi corupţie.

Piaţa auto UE s-a restrâns anul trecut cu 1,7%. România şi Dacia au avut scăderi abrupte

Înmatriculările de autoturisme noi din Uniunea Europeană au scăzut cu 1,7% anul trecut, la 13,1 milioane de unităţi, în timp ce piaţa românească s-a contractat cu 13,6%, la 81.719 maşini, iar constructorul Dacia a înregistrat un declin de 5%, la 246.381 automobile.

Poliţie: Ghiveciul căzut de la un balcon în timpul mitingului de la Sibiu a fost aruncat cu intenţie

Poliţiştii au stabilit că ghiveciul căzut, luni seară, de la un balcon al unui bloc din Sibiu, în timpul mitingului de protest, a fost aruncat cu intenţie, astfel că a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală, în condiţiile în care un bărbat a fost rănit.

PROTESTELE DE LA BUCUREŞTI s-au desfăşurat fără incidente. Sute de oameni au fost percheziţionaţi şi legitimaţi de jandarmi – VIDEO

În Capitală, protestul din Piaţa Universităţii s-a desfăşurat fără incidente notabile. Manifestanţii au început să se adune la Universitate în jurul orei 14.00, a patra zi de proteste din Capitală încheindu-se după aproximativ zece ore. În timpul protestului, sute de persoane au fost percheziţionate şi legitimate de jandarmi în zona Pieţei Universităţii, mulţi dintre tinerii care încercau să ajungă în zona manifestanţilor fiind fie întorşi din drum, fie ridicaţi şi duşi la dube.

Preşedintele BCE, Mario Draghi: Situaţia este foarte gravă

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, consideră că situaţia economică este "foarte gravă", lansând totuşi un apel pentru detaşarea de evaluările agenţiilor de rating.

Protestul de la Sibiu, la care au participat aproximativ 1.800 de persoane, s-a încheiat

rotestul antiguvernamental şi antiprezidenţial de la Sibiu, la care au participat aproximativ 1.800 de persoane, s-a încheiat, luni seară, după ce protestatarii au scandat "Hoţii!" când au ajuns în faţa sediului PDL Sibiu.

Şase protestatari din Capitală au fost duşi la spitale, alţi 10 au primit îngrijiri la Universitate

Şase protestatari din Capitală au fost duşi la spitale, printre care şi o tânără care a consumat etnobotanice, iar alţi zece au primit îngrijiri la Universitate, cinci tineri având probleme oftalmologice după ce un manifestant a folosit un spray cu piper.

A patra zi de PROTESTE în ŢARĂ: Mii de oameni s-au adunat în pieţele marilor oraşe, scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale – GALERIE FOTO

Sute de persoane s-au adunat şi luni pentru a protesta împotriva Guvernului şi a Preşedintelui. În ţară, protestatarii au început să se strângă în jurul orei 14.00.

Un jandarm a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele de doi protestatari din Piteşti

Peste 500 de persoane protestează, luni seară, în Piaţa Vasile Milea din Piteşti, iar, la un moment dat, doi participanţi la acţiune l-au lovit cu pumnii şi cu picioarele pe adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş, aceştia fiind duşi la Poliţie pentru audieri.

The Guardian: Politicienii din România trebuie să se reconecteze la realitate

Clasa politică din România "trebuie să se reconecteze la realitate" şi să ofere soluţii politice problemelor politice, comentează ziarul britanic The Guardian, într-un editorial pe tema situaţiei de la Bucureşti.

Cruci pe care scria „Guvernul Băsescu” şi o coroană cu poza preşedintelui, aduse la mitingul din Focşani – FOTO

Participanţii la mitingul din Piaţa Unirii din Focşani, care s-a încheiat în jurul orei 20.00, au adus la protest mai multe cruci pe care scria "Guvernul Băsescu" şi o coroană cu pozele preşedintelui şi premierului, iar spre finalul acţiunii numărul protestatarilor s-a ridicat la aproximativ o mie.

Fondul European de Stabilitate Financiară, retrogradat de S&P cu o treaptă, de la AAA la AA+

Fondul European de Stabilitate Financiară a pierdut calificativul "AAA", fiind retrogradat cu o treaptă, la "AA+", de către agenţia de rating Standard and Poor's, care nu a exclus revenirea la calificativul "AAA" în cazul în care vor fi oferite garanţii suplimentare.

Sibiu: Un protestatar a fost lovit în cap de un ghiveci căzut de la un balcon. Bărbatul a fost transportat la spital

Unul dintre participanţii la protestul de luni seară din municipiul Sibiu are nevoie de îngrijirile medicilor, după ce un ghiveci de flori căzut de la un balcon l-a lovit în cap, bărbatul sângerând.

24 de morţi, în urma prăbuşirii unei clădiri vechi la Beirut

24 persoane au fost ucise şi alte 12 rănite în urma prăbuşirii, duminică seara, a unui imobil vechi la Beirut, a anunţat luni coordonatorul pentru situaţii de urgenţă al Crucii Roşii libaneze, Georges Kettane. Bilanţul clădirii prăbuşite în Beirut a ajuns la cel puţin 24 de morţi, dar ar putea creşte, anunţă autorităţile locale

Enache: Opt persoane găsite cu materiale pirotehnice, una cu substanţe interzise, duse la secţie

Nouă persoane au fost conduse la secţia de poliţie pentru că aveau materiale pirotehnice, asupra uneia dintre ele fiind găsite şi substanţe interzise, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

Comisia Europeană va soma Ungaria să modifice măsurile legislative contestate – surse

Comisia Europeană a decis luni să someze Ungaria să modifice rapid, cu riscul sancţiunilor, măsurile legislative controversate, în special cele privind controlul asupra Băncii Centrale şi justiţiei, anunţă surse europene.

Crăciunescu: Doar CCA poate solicita arbitri străini, chiar dacă cele două echipe cer acest lucru

Preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, a declarat luni, agenţiei MEDIAFAX, că decizia Adunării Generale Extraordinare a LPF de a solicita arbitri străini în cazul în care cei români vor face multe greşeli în primele cinci etape din acest an, este practic nulă, deoarece nu va accepta aducerea acestora.

Întâlnirea dintre Sarkozy, Monti şi Merkel a fost amânată

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat luni, la Madrid, că reuniunea programată vineri, la Roma, cu premierul italian Mario Monti şi cu cancelarul german Angela Merkel a fost amânată până în februarie.

Filtre de jandarmi la ieşirile de la metrou Universitate. Sunt verificate persoane care pot avea petarde

Jandarmii au organizat filtre la gurile de ieşire de la metrou Universitate şi verifică persoanele care ar putea avea asupra lor materiale pirotehnice, arme albe sau alte obiecte contondente.

Vasile Stângă despre ratarea calificării la CM: Am avut ghinion

Antrenorul naţionalei masculine de handbal, Vasile Stângă, a declarat luni, la revenirea în ţară după meciul cu Belarus, în urma căruia prima reprezentativă a ratat calificarea în play-off-ul CM, că echipa sa avut ghinion la Minsk, dar a recunoscut faptul că "tricolorii" au comis multe greşeli.

Băsescu a promulgat legea care extinde abaterile disciplinare în cazul magistraţilor

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul privind promulgarea legii care extinde abaterile disciplinare în cazul magistraţilor, act normativ atacat de opoziţie la Curtea Constituţională şi declarat constituţional, ulterior, de această instituţie.

Herta Müller cere Germaniei să retragă postum distincţiile acordate dictatorilor Ceauşescu şi Tito

Scriitoarea Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatură în 2009, a cerut retragerea postumă a celei mai importante distincţii germane acordate în trecut dictatorilor Nicolae Ceauşescu şi Iosip Broz Tito.

Fragmente din „Mein Kampf”, publicate în Germania pentru prima dată din 1945

Fragmente din volumul "Mein Kampf", de Adolf Hitler, vor fi lansate pe piaţa din Germania pentru prima dată din 1945, pe 26 ianuarie, a anunţat editorul britanic Peter McGee, în timp ce legea germană interzice publicarea de texte naziste.

Paul Negoescu a început filmările la primul său lungmetraj – „365 de Revelioane”

Regizorul Paul Negoescu a început filmările la primul său lungmetraj, intitulat "365 de Revelioane", care spune povestea lui Costin, un tânăr care, în noaptea de Revelion, decide să se despartă de prietena sa şi să o regăsească pe fosta iubită.

REUTERS: Temerile privind un default al Greciei sunt în creştere

Oficiali eleni ai plecat luni la Washington pentru discuţii cu reprezentanţi ai FMI, în condiţiile în care timpul tot mai scurt avut la dispoziţie pentru deblocarea discuţiilor cu creditorii privaţi a amplificat temerile legate de intrarea într-un default necontrolat a ţării, comentează Reuters.

Fotografii cu Băsescu şi Boc, incendiate în Piaţa Sfatului din Braşov

Aproximativ 300 de persoane protestează, luni seară, în Piaţa Sfatului din Braşov, iar mai mulţi manifestanţi au adus fotografii cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc, pe care le-au împărţit în mulţime şi le-au dat foc.

Bărbatul acuzat că a incendiat mai multe bunuri la intersecţia Cantemir cu Mărăşeşti a fost arestat

Bărbatul acuzat că a incendiat mai multe bunuri aparţinând domeniului public din zona intersecţiei străzilor Cantemir cu Mărăşeşti a fost arestat preventiv de Judecătoria Sectorului 4.

Supravieţuitor de pe Costa Concordia: S-a auzit o trosnitură, apoi nava a început să se încline foarte tare

Supravieţuitorii naufragiului navei Costa Concordia au povestit momentele înfricoşătoare prin care au trecut după ce vasul a lovit o stâncă din apropierea insulei Giglio.

CROAZIERA DE COŞMAR: Căpitanul navei s-a apropiat de insulă ca să-i facă pe plac şefului ospătarilor

Comandantul navei Costa Concordia dorea să îi facă pe plac unui şef al ospătarilor originar din insula Giglio, de aceea a trecut cât mai aproape de aceasta, conform ziarului Corriere della Sera, care îl critică pe comandantul Francesco Schettino.

Antonio Banderas, în rolul lui Fidel Castro, în filmul „Castro’s Daughter”

Actorul spaniol Antonio Banderas este în discuţii pentru a juca rolul fostului preşedinte al Cubei Fidel Castro, în filmul "Castro's Daughter", de Michael Radford

Suporter dinamovist: Nu avem nimic cu Băsescu, Arafat sau jandarmii, noi protestăm faţă de Legea 4

Unul dintre suporterii dinamovişti care au participat la incidentele din Capitală de duminică seară a declarat luni agenţiei MEDIAFAX că grupurile de fani de la mai multe echipe au protestat faţă de Legea 4, deoarece ei nu au nimic "nici cu Băsescu, nici cu Arafat, nici măcar cu jandarmii".