Paula Rusanu

Poşta Română începe discuţiile cu operatorul belgian în perspectiva atragerii unui investitor străin

Conducerea companiei Poşta Română şi cea a operatorului naţional poştal din Belgia se vor întâlni în perioada următoare pentru a discuta despre proiectul Guvernului român de atragere a unui investitor străin, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta.

Armata SUA sponsorizează cu un milion de dolari Centrul de Luptă de la Cincu. Dobriţoiu şi Gitenstein, prezenţi la începerea lucrărilor

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, Sorin Ioan, şi Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, au participat la începerea lucrărilor la Centrul de Luptă al Forţelor Terestre de la Cincu – un proiect sponsorizat cu un milion de dolari de Ambasada SUA.

Ambulanţă implicată într-un ACCIDENT GRAV: Pacientul, şoferul şi o asistentă au murit

Trei persoane persoane au decedat, în urma unui accident produs, marţi, în comuna Barcea, judeţul Galaţi, în care a fost implicată o ambulanţă, cele trei victime fiind pacientul, şoferul şi o asistentă. Ambulanţa nu avea în funcţiune semnalele acustice şi lumnioase, intrând pe contrasens, unde a fost izbită de un camion încărcat cu fier, afirmă primarul comunei gălăţene unde a avut loc accidentul.

Ionuţ Badea: Am cerut plata la zi plus patru salarii compensatorii pentru rezilierea contractului

Antrenorul Ionuţ Badea, care a condus prima parte a antrenamentului de marţi dimineaţă al echipei FC Braşov, a declarat, pentru MEDIAFAX, că pentru a-şi rezilia contractul cu gruparea ardeleană a cerut plata la zi a drepturilor sale plus patru salarii compensatorii.

Grădinăritul, noua pasiune a românilor: Cât sunt dispuşi să cheltuiască pentru amenajarea grădinilor

Românii sunt dispuşi să cheltuiască între 1.500 şi 8.000 de lei pentru amenajarea grădinii lor, iar interesul pentru întrebuinţarea practică a spaţiului verde de care dispun este în creştere, conform unor rapoarte ale retailerului Praktiker România.

Scandalul fotografiilor topless ale ducesei de Cambridge: O anchetă penală preliminară, demarată în Franţa

O anchetă preliminară a fost demarată marţi de justiţia franceză, în urma plângerii depuse luni în penal de prinţul William şi soţia lui, Catherine, pentru atingere adusă dreptului la viaţă privată, a anunţat Parchetul din Nanterre, un oraş aflat în apropiere de Paris.

Ponta: La Oltchim am primit o ofertă exotică, iar cei de la Chimcomplex sunt prea mici financiar

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că situaţia Oltchim (OLT) nu este una fericită, deoarece o ofertă este "exotică", iar cei de la Chimcomplex sunt prea mici pentru a prelua combinatul, dar termenul de privatizare nu va mai fi amânat, iar compania va intra în administrare specială dacă ofertele nu sunt acceptate.

ANALIZĂ: Criza diplomatică dintre China şi Japonia are o miză de 340 miliarde de dolari – VIDEO

Criza diplomatică dintre China şi Japonia are o miză economică uriaşă, relaţiile comerciale dintre cele două state asiatice depăşind 340 miliarde de dolari pe an, de trei ori mai mult decât acum 10 ani, potrivit unei analize Bloomberg.

Cazul ursului turbat: Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Dâmboviţa şi-a dat demisia

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Laura Gabriela Briceag şi-a dat demisia din funcţia de director al Agenţiei de Protecţie a Mediului Dâmboviţa. Laura Gabriela Briceag a cerut să fie trecută pe o funcţie de execuţie în cadrul instituţiei, după ce ministrul Mediului a acuzat APM că nu şi-a îndeplinit atribuţiile în cazul ursului turbat care a atacat trei persoane.

Vlad Nicolae avea discernământ în momentul uciderii japonezei Yurika Masuno şi a altor două femei

Vlad Nicolae, care le-a ucis pe japoneza Yurika Masuno şi alte două femei, avea discernământ la momentul comiterii crimelor şi a violurilor de care este acuzat, au stabilit medicii legişti în urma expertizei psihiatrice, potrivit unor surse din Poliţie.

Tamas Hajnal: Steaua se va axa pe defensivă, trebuie să avem răbdare

Mijlocaşul echipei VfB Stuttgart, Tamas Hajnal, a declarat, marţi, că Steaua, adversara de joi din primul meci al grupei E a Ligii Europa, are o vastă experienţă internaţională şi va pune probabil accent pe faza defensivă.

Attila Hadnagy a jucat meciul 100 în Liga I

Atacantul echipei FC Braşov, Attila Hadnagy, a jucat meciul 100 în Liga I, în partida pierdută, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a VIII-a a acestui sezon.

Senatul a aprobat acordurile de împrumut de la UE şi BIRD din 2011, dar şi majorarea cotei la FMI

Plenul Senatului a aprobat, marţi, în calitate de for decizional, două acorduri de împrumut semnate în 2011 cu UE şi BIRD, dar şi majorarea cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional, promovate prin ordonanţe de urgenţă.

Cristian Preda: Barroso l-a domesticit pe dottore. Ponta a înţeles că nu e util un război cu CE

Europarlamentarul PDL Cristian Preda afirmă că, în urma întrevederii dintre preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi premierul Victor Ponta, este notabilă afirmaţia liderului USL că nu trebuie purtate războaie cu Comisia, ceea ce înseamnă că "Barroso l-a domesticit pe dottore".

E OFICIAL: Jennifer Lopez concertează la Bucureşti, pe 14 noiembrie

Starul muzicii latino Jennifer Lopez a confimat oficial includerea Bucureştiului pe harta turneului său mondial "Dance Again", urmând să concerteze pe 14 noiembrie la complexul Romexpo, informează organizatorii.

Ministerul chinez al Apărării: China îşi rezervă dreptul de a lua „măsuri suplimentare” în diferendul cu Japonia

China îşi rezervă dreptul de a lua "măsuri suplimentare" în diferendul cu Japonia, în care contestă naţionalizarea insulelor disputate de cele două ţări, a declarat marţi ministrul chinez al Apărării.

Percheziţii în Timiş la persoane suspectate de trafic cu ţigări din Serbia

Un număr de 12 percheziţii au avut loc, marţi dimineaţă, la mai multe adrese din Timişoara, Sânandrei şi Pesac, unde locuiesc persoane suspectate că se ocupă cu traficul de ţigări din Serbia.

Ioan Avram Mureşan a ieşit din penitenciar pentru 24 de ore. El va participa la înmormântarea fiului său

Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a ieşit din Penitenciarul Gherla, luni seară, având o permisiune de 24 de ore pentru a participa la înmormântarea fiului său.

Corina Şuteu, fost director ICR New York: Nu dorim să fim complici la această agonie instituţională

Corina Şuteu, care, până vineri, a ocupat, timp de şase ani, funcţia de director al Institutului Cultural Român (ICR) din New York, a detaliat, într-o scrisoare remisă MEDIAFAX, motivele demisiei sale şi a Oanei Radu, director adjunct al instituţiei.

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un caz privind returnări ilegale de TVA de 950.000 de euro

Poliţiştii fac, marţi dimineaţă, nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, fiind vizată o societate comercială care distribuie peşte în lanţurile de magazine şi ai căror administratori sunt suspectaţi că au solicitat returnări ilegale de TVA în valoarea de 950.000 de euro.

Tyra Banks, surprinsă fără machiaj – FOTO

A fost unul dintre cele mai frumoase fotomodele din lume, iar acum este gazda emisiunii America's Next Top Model, în cadrul căreia le învaţă pe participante cum să realizeze cea mai frumoasă fotografie. Cu toate astea, Tyra Banks nu era pregătită pentru aparatul foto, luni dimineaţă, la New York.

Germania şi Polonia susţin ideea alegerii directe a liderilor UE

Germania şi Polonia au susţinut, luni, ideea alegerii directe a liderilor Uniunii Europene de către cetăţeni, pentru a face faţă euroscepticismului alimentat în special de criza datoriilor.

Kabul: Cel puţin 12 morţi, printre care opt sud-africani, într-un atentat sinucigaş. O grupare insurgentă susţine că este răspunsul la difuzarea filmului antiislam

Cel puţin doisprezece oameni, printre care nouă străini, au murit într-un atentat sinucigaş comis la Kabul, pe o şosea care duce spre aeroportul internaţional. Grupul insurgenţilor afgani Hezb-e-Islami a revendicat atentatul, afirmând că este vorba despre răspunsul său la difuzarea unui film antiislam.

Programul echipei CSM Oradea în grupa D a Ligii Campionilor la polo

Campioana României la polo, CSM Oradea, va debuta în grupa D a Ligii Campionilor, pe teren propriu, în 26 septembrie.

Armata siriană ar fi testat sisteme pentru arme chimice

Armata siriană ar fi testat sisteme pentru arme chimice la sfârşitul lunii august, în apropiere de centrul de la Safira, la est de Alep, a scris, luni, publicaţia germană Der Spiegel.

FC Vaslui – CS Turnu Severin, scor 2-1, în Liga I

Formaţia FC Vaslui a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa CS Turnu Severin, în ultimul meci al etapei a VIII-a a Ligii I, golul victoriei moldovenilor fiind înscris în minutul 90+2.

MAE: Fenomenul de cărăuşie de droguri peste hotare a cunoscut o amploare alarmantă

Fenomenul de cărăuşie de droguri peste hotare a cunoscut în ultima perioadă "o amploare alarmantă", în prezent "un număr mare" de cetăţeni români fiind deţinuţi în închisori din alte state, ca urmare a transportării unor substanţe înscrise în categoria drogurilor, potrivit MAE.

VIAŢĂ DUPĂ MOARTE: Momentul emoţionant în care o mamă ascultă inima băiatului ei bătând în alt corp – FOTO, VIDEO

Mama unui adolescent în vârstă de 16 ani care a murit în urma unui accident a trăit un moment extrem de emoţionant, putând asculta bătăile inimii băiatului său în corpul femeii care a primit inima acestuia.

Comisia Europeană a propus statelor membre recunoaşterea competenţelor dobândite în afara cadrului şcolar

Comisia Europeană a propus statelor membre recunoaşterea aptitudinilor şi competenţelor dobândite la cursurile, seminariile, atelierele şi conferinţele organizate în afara cadrului şcolar, pentru stimularea angajărilor în UE, în special pentru tinerii şomeri şi pentru cei cu puţine calificări formale.

Fiul fostului procuror general al României către denunţătoarea sa: Dacă erai bărbat, te dezbrăcam

Andrei Gherasim, fiul fostului procuror general adjunct Traian Gherasim, o suspecta pe denunţătoarea sa că s-a adresat autorităţilor în legătură cu afacerile sale judiciare, iar într-o discuţie i-a spus acesteia că o dezbrăca dacă era bărbat pentru a verifica dacă nu poartă tehnică de înregistrare.

Angela Merkel susţine că acţionează pentru Europa, nu pentru a „supăra oamenii”

Cancelarul german Angela Merkel a apărat luni activitatea sa în cadrul crizei euro afirmând că acţionează în interesul Europei şi nu pentru a "supăra oamenii", în cadrul unei conferinţe de presă.

Tomislav Nikolici: Kosovo este şi va fi parte integrantă a Serbiei. Nimeni nu ne poate lua Kosovo

Preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolici, a reiterat că Belgradul consideră Kosovo "parte integrantă" a Serbiei şi că "aşa va rămâne".

ANALIZĂ: „Tratatul de la Murighiol” – „Greii” USL şi-au ales deja colegiile

"Tratatul de la Murighiol", parafat week-end-ul trecut, prin care a fost stabilit numărul de colegii eligibile ce revin PSD, PNL, UNPR şi PC, conţine, în anexă, şi o înţelegere informală privind lista candidaţilor, în care apar schimbări de colegii, dar şi nominalizări noi sau inedite.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 15 septembrie

În 1890 s-a născut romanciera Agatha Christie (Agatha Clarissa Miller); a scris peste 80 de romane, 14 piese de teatru, la care se adaugă scrierile publicate cu pseudonimul Mary Westmacott (“Moarte pe Nil”, “Misterul vasului albastru”) (m. 12 ianuarie 1976).

Clubul Oţelul Galaţi trece de la ArcelorMittal Galaţi la TNG Group

Clubul Oţelul Galaţi a postat, vineri seară, pe site-ul oficial, un comunicat în care ArcelorMittal Galaţi şi TNG Group anunţă separarea dintre gruparea de fotbal şi combinat şi respectiv transferul către noul acţionar.

Eduard Novak: Sunt foarte bucuros şi surprins de faptul că au schimbat Legea sportului pentru mine

Medaliatul cu aur la Jocurile Paralimpice de la Londra, rutierul Eduard Carol Novak, a declarat, vineri, că este bucuros şi totodată surprins că autorităţile române au eliminat diferenţele în ceea ce priveşte premierea olimpicilor şi paralimpicilor.

LIGA I: Dinamo pierde meciul cu CFR Cluj, scor 0-1

Formaţia Dinamo Bucureşti a fost învinsă, vineri seară, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa CFR Cluj, într-un meci disputat pe Arena Naţională, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii I.

Liderii USL reuniţi în Delta Dunării marchează, printr-o petrecere, aniversările mai multor colegi

Liderii USL care au venit, în acest sfârşit de săptămână, într-un resort exclusivist din Delta Dunării, pentru negocierile privind colegiile parlamentare, s-au relaxat, vineri, cu reprize de tenis de câmp sau fotbal, seara fiind pregătită o petrecere.

Responsabil metrou Drumul Taberei: În zonă lucra firma Verta-Tel, un utilaj a lovit conducta de gaz

Responsabilul tehnic de lucrările la metroul din Drumul Taberei afirmă că avaria care a dus la izbucnirea unui incendiu s-a produs după ce un utilaj a dislocat racordul unei conducte de gaze, lucrările fiind executate de firma Verta-Tel, care avea toate avizele necesare.

Ponta: Declaraţiile lui Băsescu, de tipul demagogiei de Dâmboviţa. Băsescu nu a colaborat, ci a sabotat continuu Guvernul

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri seară, la Murighiol, că preşedintele Traian Băsescu "nu doar că nu a colaborat, ci a sabotat continuu Guvernul", iar afirmaţiile sale sunt din categoria "demagogiei de Dâmboviţa".