Valentin Vidu - Mediafax

Presiunile Egiptului asupra Hamas sunt „destul de slabe”, apreciază un senator democrat american

Senatorul american Carl Levin, preşedinte al Comisiei pentru Apărare a Camerei superioare a Congresului, a criticat duminică Egiptul, apreciind ca "destul de slabe" presiunile pe care le exercită asupra aliatului său islamist Hamas în vederea dezamorsării conflictului cu Israelul.

Fâşia Gaza, bombardată de aviaţia şi marina israeliene

Aviaţia şi marina israeliene au reluat luni bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, omorând trei persoane, inclusiv un copil în vârstă de cinci ani, după ce duminică, cea mai sângeroasă zi a ofensivei "Pilon de Apărare", au fost ucişi 31 de plaestinieni.

Lukaşenko: Ungurii sunt sătui de democraţie. Budapesta: Preşedintele belarus a glumit

Declaraţia preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko de vineri, potrivit căreia "ungurii sunt sătui de democraţie şi de economie de piaţă şi şi-au revenit la raţiune", este o "glumă", a apreciat sâmbătă un purtător de cuvânt al Guvernului ungar.

Primarul New York-ului prelungeşte raţionalizarea carburanţilor până după Ziua Recunoştinţei

Primarul din New York Michael Bloomberg a anunţat duminică o prelungire a raţionalizării benzinei, măsură introdusă în urma uraganului Sandy, subliniind că aproape o treime dintre staţiile de alimentare din oraş sunt închise în continuare.

Barack Obama face o vizită istorică în Myanmar

Preşedintele Barack Obama a devenit luni primul preşedinte american care efectuează o vizită de câteva ore în Myanmar, o vizită simbolică menită să ofere susţinere unui efort de reformare în curs.

Analiză AFP: Israelul şi Fâşia Gaza au nevoie de un mediator credibil pentru încheierea unui armistiţiu

Încheierea unui armistiţiu între Israel şi grupări armate palestiniene din Fâşia Gaza depinde de capacitatea fiecărei părţi de a revendica un succes şi de credibilitatea medierii, subminată de lansarea operaţiunii israeliene "Pilon de Apărare" în timpul unui armistiţiu în vigoare, comentează AFP.

SCANDALUL PETRAEUS: Fostul şef CIA şi comandantul coaliţiei internaţionale din Afganistan i-au cerut lui Jill Kelly să împiedice o provocare la adresa islamului

Generalii americani David Petraeus şi John Allen i-au solicitat lui Jill Kelley să încerce să împiedice un animator al unei emisiuni de radio să "ardă" un exemplar al Coranului, temându-se pentru securitatea trupelor angajate în ţări islamice, potrivit presei americane.

Acţiune fără PRECEDENT la New York: Sute de case vor fi demolate, în urma uraganului Sandy

Sute de case considerate un pericol la adresa securităţii publice urmează să fie demolate complet la New York, după ce au fost afectate la sfârşitul lui octombrie de uraganul Sandy, în cadrul unei operaţiuni de o amploare "fără precedent", potrivit primăriei oraşului.

CONFLICTUL DIN FÂŞIA GAZA: Iranul îndeamnă ţările din regiune să trimită armament Palestinei

Ţările din regiune trebuie să trimită armament palestinienilor pentru a lupta împotriva Israelului, a declarat duminică preşedintele Parlamentului iranian Ali Larijani, citat de agenţia oficială Irna.

Protest masiv al angajaţilor spitalelor din Madrid: Zeci de mii de persoane au invadat capitala Spaniei

Zeci de mii de medici, infirmiere şi membri ai personalului din spitale, o adevărată "maree albă", au invadat duminică străzile Madridului, denunţând privatizări şi tăieri bugetare cu sloganuri ca "Sănătate publică" sau "Sănătatea este un drept, vom lupta".

Netanyahu: Israelul este pregătit să „intensifice semnificativ operaţiunea” în Fâşia Gaza. Londra avertizează Israelul împotriva unei operaţiuni terestre

Armata israeliană este pregătită să "intensifice în mod semnificativ" operaţiunea sa militară "Pilon de Apărare", în curs, împotriva unor grupări palestiniene armate în Fâşia Gaza, a declarat duminică premierul Benjamin Netanyahu. După acest anunţ, reacţiile nu au întârziat să apară. Ministrul britanic de Externe William Hague a avertizat asupra faptului că o operaţiune terestră ar putea să "coste" Israelul "o mare parte" a susţinerii internaţionale de care se bucură.

ANALIZĂ: Principalele grupări armate palestiniene din Fâşia Gaza

Grupări armate palestiniene din Fâşia Gaza sunt începând de miercuri ţinta unei operaţiuni militare israeliene, "Pilon al Apărării", operaţiune în care până în prezent au fost ucişi 49 de palestinieni, relatează AFP, care prezintă principalele grupări armate palestiniene.

CONFLICTUL ISRAEL – SIRIA: Israelul a deschis focul în direcţia Siriei în urma unui tir asupra unui vehicul militar

Artileria israeliană a executat tiruri în direcţia teritoriului sirian duminică dimineaţa, ripostând unor tiruri care au atins un vehicul militar israelian, fără să rănească pe cineva, în partea Platoului Golan ocupată de Israel, a anunţat o purtătoare de cuvânt a armatei.

Peste 100.000 de persoane au manifestat împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex în Franţa – FOTO

Peste 100.000 de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe oraşe din Franţa împotriva unui proiect de lege al Guvernului socialist privind căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţia, potrivit unui bilanţ oficial.

Gruparea Anonymous anunţă că a blocat zeci de site-uri israeliene, denunţând operaţiunile militare

Hackeri din cadrul grupării Anonymous au anunţat sâmbătă că au blocat site-uri aparţinând câtorva zeci de organizaţii israeliene şi al unei bănci importante, în semn de protest faţă de ofensiva israeliană asupra Fâşiei Gaza.

Casa Albă: Rachetele lansate din Fâşia Gaza sunt „factorul declanşator” al conflictului

Rachetele lansate de către militanţi islamişti palestinieni asupra Israelului de pe teritoriul Fâşiei Gaza au fost "factorul declanşator" al conflictului care s-a soldat cu 42 de morţi de la începutul operaţiunii militare israeliene "Pilon de Apărare", a declarat Casa Albă sâmbătă.

CONFLICTUL DIN FÂŞIA GAZA: Angela Merkel şi Benjamin Netanyahu vor un armistiţiu cât mai rapid posibil

Cancelarul Angela Merkel şi premierul israelian Benjamin Natanyahu au convenit sâmbătă, într-o convorbire la telefon, că este necesar "un armistiţiu total cât mai rapid posibil", în urma raidurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului german.

Noi dezvăluiri în SCANDALUL Petraeus: Cele două protagoniste au efectuat vizite la Casa Albă

Cele două femei protagoniste ale scandalului în urma căruia directorul CIA David Petraeus a demisonat au efectuat mai multe vizite la Casa Albă, de la începutul mandatului lui Barack Obama, în 2009, a declarat vineri un oficial american.

Sirenele anunţă o alertă antiaeriană la Tel Aviv. O rachetă trimisă de Hamas a fost interceptată

Sunetul sirenelor de alertă antiaeriană au răsunat sâmbătă după-amaiaza la Tel Aviv, a treia zi consecutiv, în timp ce televiziunea israeliană prezenta imagini cu o baterie antirachetă "Iron Dome" în acţiune împotriva unei rachete.

Barack Obama efectuează un prim turneu în străinătate după realegere

Barack Obama a plecat de la Washington sâmbătă dimineaţa, ora locală 8.20 (15.20, ora României), la bordul Air Force One, într-un turneu în Thailanda, Myanmar şi Cambodgia, în cadrul căruia va participa la summit-uri regionale.

CONFLICTUL DIN FÂŞIA GAZA: Iranul dezminte că a livrat rachete de tip Fajr-5 palestinienilor în Fâşia Gaza

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului iranian a dezminţit că Iranul ar fi livrat rachete de tip Fajr-5 unor grupări înarmate palestiniene, a anunţat sâmbătă postul de televiziune în limba arabă Al-Alam.

REACŢIILE liderilor lumii la CONFLICTUL din Fâşia Gaza: Turcia acuză Israelul. Merkel şi Netanyahu vor un armistiţiu. Casa Albă acuză rachetele lansate de Hamas

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat sâmbătă Israelul că a încălcat un armistiţiu cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas, bombardând intensiv Fâşia Gaza, şi a declarat că speră la o încetare a ostilităţilor în cel mai scurt timp. Cancelarul Angela Merkel şi premierul israelian Benjamin Natanyahu au convenit sâmbătă, într-o convorbire la telefon, că este necesar "un armistiţiu total cât mai rapid posibil", în urma raidurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza.

Berlinul, pregătit să timită rachete NATO de tip Patriot la frontiera siriană

Germania este pregătită să trimită rachete de tip Patriot în Turcia, în cadrul unui ajutor NATO destinat frontierei turco-siriene, însă doar după ce Ankara va formula o solicitare oficială în acest sens, scrie cotidianul Süddeutsche Zeitung în ediţia de sâmbătă.

Fostul şef CIA, David Petraeus: Militanţi Al-Qaida au fost implicaţi în atacul de la Benghazi

Fostul director CIA David Petraeus le-a spus vineri congresmenilor americani că a aflat imediat că militanţi cu legături în Al-Qaida au fost implicaţi în atacul asupra consulatului american de la Benghazi (Libia), în prima sa apariţie oficială de când şi-a anunţat demisia.

Tragedie în Egipt: Cel puţin 47 de copii au murit în urma coliziunii unui autobuz cu un tren

Cel puţin 47 de copii cu vârste cuprinse între patru şi şase ani au murit sâmbătă în Egipt într-o coliziune între autobuzul la bordul căruia se aflau şi un tren, în provincia Assiut (centru), a anunţat Yehya Keshk, guvernatorul regiunii.

CONFLICTUL DIN FÂŞIA GAZA: Guvernul israelian a autorizat mobilizarea a 75.000 de rezervişti

Guvernul israelian a autorizat vineri seara mobilizarea a 75.000 de rezervişti în cadrul operaţiunii "Pilon al Apărării" pe care o efectuează împotriva unor grupări palestiene înarmate în Fâşia Gaza, a anunţat televiziunea israeliană.

CONFLICTUL DIN FÂŞIA GAZA: Cartierul general al Guvernului Hamas, distrus complet într-un bombardament israelian

Cartierul general al Guvernului Hamas a fost distrus complet sâmbătă dimineaţa în urma unui bombardament israelian, a anunţat Guvernul Hamas. O altă lovitură aeriană a distrus casa unui oficial Hamas, în tabăra de refugiaţi de la Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza, rănind cel puţin 35 de persoane, au anunţat surse medicale.

Schimb dur de replici Merkel-Putin pe tema Pussy Riot

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au avut un schimb dur de replici vineri, în cursul unui forum germano-rus, la Moscova, despre cazul celor două tinere din cadrul grupului Pussy Riot încarcerate.

Viaţa politică italiană continuă să fie plină de incertitudini în perioada post-Berlusconi

Viaţa politică italiană este plină de incertitudini după un an de la prăbuşirea Guvernului Berlusconi, stânga recuperând teren în faţa dreptei, dar fără ca vreo formaţiune să fie în măsură să domine după alegerile legislative din 2013, lăsând calea deschisă unui Guvern Monti-bis.

Italia rămâne vulnerabilă după un an de guvernare Monti

Mario Monti a îndepărtat Italia, după un an de guvernare, de pe marginea prăpastiei datoriei şi a lansat reforme anterior de neconceput, însă ţara pare sufocată de austeritate, iar alegerile legislative din 2013 ar putea să-i afecteze politica spre nemulţumirea europenilor.

Uniunea Europeană va lansa un fel de „eBay militar” pentru echipamente în domeniul Apărării

Ţări din Uniunea Europeană (UE) care se confruntă cu probleme de lichidităţi şi care încearcă să facă faţă unor tăieri la bugetul Apărării vor putea, în curând, să vândă sau să ofere la schimb surplusul de tancuri sau avioane de luptă pe un site comercial de tip eBay

Întâlnire Merkel-Putin în Rusia, pentru discuţii despre democraţie

Cancelarul german Angela Merkel se întâlneşte vineri la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin, cu care va discuta despre democraţia din Rusia, unde libertăţile sunt afectate, într-o încercare a celor două părţi de a atenua tensiunile apărute după ce Berlinul a formulat unele critici.

Premiul NOBEL pentru PACE: Liderii europeni abordează divergent înmânarea distincţiei către UE

Liderii europeni au poziţii diferite în privinţa înmânării controversate a Premiului Nobel pentru Pace acordat UE, unii urmând să fie prezenţi la Oslo, alţii nu, iar alţii rezervându-şi un răspuns, o abordare care reprezintă un simbol al divergenţelor de pe continent, comentează AFP.

FBI a adăugat doi bărbaţi pe lista cu cei mai căutaţi suspecţi de terorism

FBI a anunţat miercuri că a adăugat pe lista cu cei mai căutaţi suspecţi de terorism un american, Omar Shafik Hammami, acuzat că s-a alăturat mişcării islamiste shebab în Somalia, şi un filipinez, Raddulan Sahiron, implicat în răpirea unui cetăţean american în 1993.

BIOGRAFIE: Xi Jinping, noul lider care va conduce China în următorii zece ani

Xi Jinping a fost ales joi la conducerea Partidului Comunist Chinez, urmând să devină în martie preşedintele Chinei pentru următorii zece ani, el fiind primul lider născut după instaurarea regimului fondat de către Mao, în 1949, însă personalitatea sa rămâne o enigmă.

Cine sunt pretendenţii la intrarea în grupul restrâns care va conduce China

Cei 1,3 miliarde de chinezi vor afla joi componenţa Comitetului Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez (PCC), centrul de decizie al puterii, o echipă restrânsă care ar urma să treacă de la nouă la şapte membri, în opinia unor analişti, relatează AFP care prezintă pretendenţii.

Israelul a atacat Fâşia Gaza: Cel puţin şase morţi în urma a 20 de raiduri aeriene. Armata israeliană, pregătită pentru o operaţiune terestră

Israelul a efectuat miercuri peste 20 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza, şase palestinieni fiind ucişi, printre ei numărându-se liderul aripii militare a Hamas, Ahmad Jaabari, anunţă surse palestiniene citate de AFP.

Remanierea Partidului Comunist Chinez: 506 nume au fost rostite la televiziune 20 de minute

Televiziunea chineză de stat CCTV a difuzat lectura integrală a unei liste pe care se aflau numele a 205 membri ai noului Comitet Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), dovedind din nou că nu se teme că ar putea să îşi plictisească telespectatorii.

O grevă generală „iberică” afectează Portugalia

Portugalia era afectată miercuri de o grevă generală împoriva măsurilor de austeritate ale Guvernului de centru- dreapta, care suscită o nemulţumire populară tot mai mare, circulaţia trenurilor şi metrourilor fiind oprită parţial, iar numeroase zboruri anulate.

Peste 30 de români care locuiau ilegal în regiunea Rennes au fost evacuaţi

Aproximativ 30 de români au fost evacuaţi marţi din trei locuinţe pe care le ocupau în mod ilegal, de mai multe luni, pe Rue du Canal Saint-Martin, la Rennes, şi urmau să fie cazaţi marţi seara la un hotel.