Social

Proprietarii terenurilor pe care sunt amenajate perdele forestiere trebuie să dea acordul în 20 zile

Proprietarii terenurilor pe care sunt amenajate perdele forestiere de protecţie vor trebui să îşi exprime acordul, în scris, în vederea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, în termen de 20 zile de la data notificării, a decis, miercuri, Guvernul prin ordonanţă de urgenţă.

Agenţi de securitate ai Ambasadei SUA, la antrenamente comune cu luptătorii SIAS, la Miercurea Ciuc – FOTO

Agenţi speciali ai serviciilor de securitate de la Ambasada SUA au participat, la Miercurea Ciuc, la antrenamente comune şi trageri speciale cu armament de infanterie, alături de echipele SIAS şi SAS din România, în cadrul unui stagiu organizat de Poliţia Harghita.

Circulaţia rutieră între Predeal şi Poiana Braşov va fi închisă sâmbătă pentru Maratonul DHL

Circulaţia rutieră între Predeal şi Poiana Braşov va fi închisă, sâmbătă, între orele 10.00 şi 17.00, pentru desfăşurarea celei de-a cincea ediţii a "Maratonului DHL - Ştafeta Carpaţilor".

MAE: Pronosticul pentru minorul agresat în Franţa e rezervat. A fost demarată o colaborare judiciară

Pronosticul vital pentru minorul român agresat în Franţa este în continuare rezervat, a precizat, miercuri, Ministerul de Externe, informând, totodată, că a fost demarată o colaborare pe linie judiciară între autorităţile române şi franceze pentru urgentarea soluţionării anchetei.

TB recunoaşte că Nicu Covaci este autorul unor melodii preluate de Baniciu, dar nu-i dă despăgubiri. Baniciu: Eu nu am pierdut nimic, publicul a pierdut

Tribunalul Bucureşti (TB) i-a recunoscut lui Nicu Covaci dreptul de autor pentru unele melodii din repertoriul trupei Phoenix, care au fost preluate şi interpretate de Mircea Baniciu şi Iosef Kappl, dar i-a respins cererea de acordare a unor daune materiale şi morale, decizia nefiind definitivă.

Guvernul va reduce norma la profesori grad I şi vechime 25 ani şi va tăia şi vârsta de pensie-surse

Guvernul va reduce norma de ore pentru profesorii cu grad didactic I şi vechime în muncă de peste 25 de ani, ceea ce va majora veniturile acestora din ore suplimentare, şi intenţionează să reducă şi vârsta de pensionare tot pentru profesorii cu grad I, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Cum motivează Curtea Constituţională respingerea sesizării Guvernului privind implicarea lui Băsescu în campania electorală

Curtea Constituţională (CC) arată, în motivarea deciziei prin care a respins sesizarea Guvernului privind implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală, că doar prin conduita şi declaraţiile publice, şeful statului nu a afectat organizarea alegerilor.

Un român din trei are o părere bună sau foarte bună despre imigranţi

Un român din trei (34 la sută) are o opinie bună şi foarte bună despre imigranţi, 49 la sută nu au o părere nici bună, nici proastă când vine vorba de străini, în timp ce şapte procente au o părere proastă şi foarte proastă, potrivit Barometrului Integrării Imigranţilor 2014.

ANI: Un membru şi un fost membru ai Comitetului Director al SRR, în incompatibilitate

Radu Costin Dobriţoiu, membru al Comitetului Director al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi Traian Cristian Savu, fost membru în Comitetul Director al SRR, au fost găsiţi în incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), ca urmare a deţinerii simultane de funcţii.

STUDIU: 20% dintre copiii din mediul rural mai mici de cinci ani nu au fost duşi la medic în ultimul an

O cincime dintre copiii din mediul rural în vârstă de până la cinci ani nu au fost duşi la medic în ultimul an, deşi doar în primul an de viaţă sunt obligatorii şase consultaţii, rezultă din studiul "Bunăstarea copilului în mediul rural", prezentat miercuri de Organizaţia World Vision România.

Mama Elodiei Ghinescu despre pedeapsa pentru Cioacă: Mult prea mică, trebuia detenţie pe viaţă

Emilia Ghinescu, mama Elodiei Ghinescu, consideră că pedeapsa de 15 ani şi opt luni primită, miercuri, de Cristian Cioacă este una foarte uşoară, iar avocata familiei Ghinescu se declară şi ea ”profund dezamăgită” de această sentinţă.

Guvernul a majorat sporurile acordate angajaţilor din armată, servicii de informaţii, penitenciare

Guvernul a majorat sporurile acordate personalului militar, din serviciile de informaţii, din apărare şi penitenciare, decizie care confirmă informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.

REACŢII ale parlamentarilor după linşarea minorului român în Franţa – VIDEO

Cazul minorului român de etnie romă linşat în Franţa a provocat reacţii în rândul parlamentarilor români. Preşedintele Senatului afirmă că acest caz este consecinţa atitudinilor extremiste tolerate, iar vicepreşedintele grupului senatorial de prietenie România-Franţa, Florian Popa (PSD), vrea o reacţie a şefului statului. De asemenea, deputaţii din grupul de prietenie cu Franţa anunţă că vor discuta cazul şi vor scrie ambasadorului francez.

Cioacă, condamnat după aproape 7 ani de la dispariţia Elodiei. Valul mediatic, pornit de la o ştire MEDIAFAX. Cât a costat ancheta în cazul crimei

Dosarul Elodia, închis miercuri prin condamnarea definitivă a lui Cristian Cioacă, a fost în ultimii şapte ani unul din cele mai mediatizate cazuri de crimă, care a atras atenţia nu doar anchetatorilor, ci şi unei ţări întregi, în condiţiile lipsei cadavrului şi a faptului că autorul este poliţist.

Un copil de 4 ani a făcut cinci stopuri cardio-respiratorii în mai puţin de o zi. Cauza, necunoscută

Un băiat de patru ani din Neamţ a suferit cinci stopuri cardio-respiratorii în mai puţin de 24 de ore, medicii Spitalului de Copii "Sfânta Maria“ din Iaşi, unde a fost adus, nereuşind să stabilească un diagnostic clar, însă presupunând că ar fi vorba despre o afecţiune cardiacă netratată la timp.

Şapte bolnavi de cancer care au dat în judecată Guvernul, MS şi CNAS au câştigat dreptul de a primi medicamente compensate 100%

Şapte bolnavi de cancer, care au dat în judecată Guvernul, Ministerul Sănătăţii şi CNAS, au câştigat în instanţă dreptul de a primi medicamente compensate în proporţie de 100%, decizia fiind pusă de îndată în executare.

Cristian Cioacă, CONDAMNAT DEFINITIV LA 15 ANI ŞI 8 LUNI DE ÎNCHISOARE pentru uciderea Elodiei Ghinescu. Cioacă a fost încarcerat la Penitenciarul Colibaşi

Poliţistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Piteşti, la 15 ANI ŞI 8 LUNI DE ÎNCHISOARE pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu şapte ani, pedeapsa fiind mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeş, de 22 de ani de închisoare.

CSM sesizează CNA privind cererea de apărare a reputaţiei procurorului care l-a anchetat pe Zglobiu

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, în şedinţa de plen de miercuri, să sesizeze Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce anchetatorul bărbatului din Constanţa care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu a cerut să-i fie apărată reputaţia.

Defibrilatoare automate în Aeroportul Henri Coandă, unde săptămânal este o aterizare de urgenţă medicală – VIDEO

Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Otopeni are, de miercuri, două defibrilatoare automate pentru cazurile de stop cardiorespirator, în condiţiile în care, în medie, o dată pe săptămână este o aterizare de urgenţă medicală, iar traficul de călători depăşeşte anual 7,5 milioane.

Popa, vicepreşedintele grupului de prietenie cu Franţa: Preşedinţia ar fi trebuit să aibă o reacţie

Vicepreşedintele grupului senatorial de prietenie România-Franţa, Florian Popa (PSD), a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că linşarea minorului român de etnie romă în Franţa ar fi trebuit să determine o reacţie inclusiv din partea Administraţiei Prezidenţiale.

Senatul respinge legea privind recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane

Senatorii au respins, miercuri, iniţiativa legislativă privind recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane şi sancţionarea încălcării drepturilor acestora cu pedepse echivalente celor prevăzute de Codul penal pentru încălcarea drepturilor similare ale persoanelor umane.

Constanţa: Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, rămâne în arest

Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, cercetat în dosarul presupusei şantajări a lui Mircea Băsescu, rămâne în arest, a decis, miercuri, Tribunalul Constanţa, care i-a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai puţin restrictivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

COD GALBEN de inundaţii în 15 judeţe, de miercuri până joi seară

Râuri din 15 judeţe vor fi sub cod galben de inundaţii de miercuri seară până joi la ora 18.00, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

ANI: Şeful Cartel Alfa este incompatibil. Bogdan Hossu, membru atât în CA al SRR, cât şi în CA al unor firme

Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a fost găsit incompatibil de către ANI, care precizează că acesta deţine şi funcţia de membru titular în CA al SRR, dar şi pe cele de administrator, preşedinte şi membru în CA în cadrul mai multor firme.

Tăriceanu, despre linşarea minorului român în Franţa: E consecinţa atitudinilor extremiste tolerate

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele grupului senatorial de prietenie România – Franţa, a declarat pentru MEDIAFAX că linşarea unui minor român de etnie romă în Franţa este consecinţa logică a unor atitudini xenofobe, rasiste şi discriminatorii tolerate în această ţară.

BACALAUREAT 2014: Peste 83% dintre candidaţi au calificativul „experimentat” la limba maternă

Peste 83% dintre absolvenţii de a XII-a au obţinut calificativul "experimentat" la proba de limba maternă de la examenul de bacalaureat, 13,40%, calificativul "avansat", iar 2,13%, calificativul "mediu", informează Ministerul Educaţiei Naţionale, după centralizarea rezultatelor.

Niţu: Nu este obligatorie exhumarea pentru o nouă expertiză în cazul Aurei Ion

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, miercuri, că nu este necesară exhumarea pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale în cazul Aurei Ion, în dosarul privind accidentul aviatic din Apuseni.

Unul dintre liderii clanului Şerif a fost rănit într-un accident rutier produs în Capitală

Unul dintre liderii clanului bucureştean Şerif a fost rănit, miercuri, într-un accident rutier produs în cartierul Giuleşti, potrivit unor surse de la Brigada Rutieră a Capitalei.

Procurorul general: Eliminarea pensiilor magistraţilor corupţi trebuie adoptată în condiţiile actuale

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat miercuri, referitor la proiectul de lege adoptat de Senat potrivit căruia magistraţii condamnaţi definitiv pentru corupţie nu mai primesc pensii speciale, că acesta este un act normativ care se impune a fi adoptat "în condiţiile actuale".

ANI contestă la CAB şi Parlamentul European calitatea de europarlamentar a lui Mircea Diaconu

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a contestat la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) calitatea de membru în Parlamentul European a lui Mircea Diaconu, sesizând şi legislativul european că fostul senator a fost în incompatibilitate.

Senatul, de acord cu OUG care permite lucrări de construcţie pe litoral şi în sezonul estival

Senatul a aprobat, miercuri, OUG care permite executarea de lucrări de construcţie în staţiunile turistice de pe litoral şi în zona plajelor în perioada 15 mai-15 septembrie.

Incendiul din Centrul Vechi al Capitalei, produs din cauza unui scurtcircuit

Incendiul care a cuprins, marţi noapte, un apartament situat la etajul unui imobil de pe strada Gabroveni, din Centrul Vechi, s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei fluctuaţii de curent, care a provocat un scurtcircuit, au declarat pentru MEDIAFAX surse din ISU Bucureşti.

Trei membri ai CNA au sesizat Parlamentul privind „abuzurile” preşedintelui Consiliului

Trei membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Valentin Jucan, au sesizat, miercuri, Birourile Permanente ale Parlamentului cu privire la "abuzurile" comise de preşedintele CNA, Laura Georgescu, din funcţia pe care o deţine.

Avocat: Fiul lui Bercea Mondial, audiat şi miercuri la DNA. Acesta a făcut patru plângeri din penitenciar, dar la DNA au ajuns doar trei

Avocatul fiului lui Bercea Mondial a declarat, miercuri, că Florin Anghel este audiat şi miercuri la DNA, precizând că acesta a făcut, din Penitenciarul Colibaşi, patru plângeri, dar la dosarul cauzei se regăsesc doar trei dintre acestea.

Prahova: Percheziţii la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane într-un dosar de evaziune

Poliţiştii din Prahova fac, miercuri, şase percheziţii la sediile unor firme de pază şi protecţie şi la domiciliile unor persoane suspectate de evaziune fiscală, anchetatorii calculând un prejudiciu de aproximativ 100.000 de euro în acest dosar, opt persoane urmând a fi duse la audieri.

Elveţia finanţează cu 6,4 milioane de franci elveţieni iluminatul public din Suceava

Primul proiect din România pentru energie durabilă prin Programul de cooperare Elveţia-România a fost aprobat pentru Suceava, este în valoare de 6,4 milioane de franci elveţieni şi presupune modernizarea iluminatului public în municipiu, a anunţat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu.

Cele mai multe spaţii de retail s-au dezvoltat în zone dens populate, dar cu salariile cele mai mici

Stocul modern de spaţii de retail din afara Bucureştiului este de 1,9 milioane metri pătraţi, mare parte aflându-se în regiunile Nord-Est, Sud-Est şi Nord-Vest, cele mai dense ca număr de locuitori, dar cele mai sărace ca nivel al salariului mediu, reiese dintr-un studiu al DTZ.

Foşti directori Electrica, urmăriţi penal pentru achiziţii nejustificate de echipamente de lucru

Un număr de trei foşti directori din cadrul Electrica sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie pentru că, între 2004 şi 2005, au fost cumpărate echipamente de protecţie şi echipamente de lucru de la un singur furnizor în cantităţi nejustificat de mari şi la preţuri supraevaluate, conform DNA.

Percheziţii în căminele universităţii din Ploieşti într-un dosar privind traficul de droguri

Procurorii DIICOT au făcut, miercuri, nouă percheziţii în campusul Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti, dar şi în alte locaţii din Ploieşti, Bucureşti şi Constanţa, într-un dosar privind traficul şi consumul de droguri, anchetatorii suspectând mai multe persoane, între care şi străini.

Romani CRISS lui Hollande: Politicienii francezi încurajează violenţa faţă de romi

Organizaţia Romani CRISS şi alte ONG-uri îi scriu preşedintelui Franţei Francois Hollande că politicienii şi reprezentanţii statului francez încurajează violenţa faţă de romi, după linşarea unui adolescent român de etnie romă într-o comună din apropierea Parisului, luni seară.