Social

Prefectura Sibiu: Situaţia rămâne alarmantă la Copşa Mică în urma alunecărilor de teren

Reprezentanţii Prefecturii Sibiu au anunţat, luni, că "situaţia rămâne alarmantă" la Copşa Mică, unde falia rezultată în urma alunecării de teren s-a adâncit, iar circulaţia în zonă este interzisă, cele 21 de persoane evacuate rămânând la rude, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ialomiţa: Un număr de 951 de contestaţii au fost depuse de candidaţii la examenul de bacalaureat

Un număr de 951 de contestaţii la examenul de bacalaureat au fost depuse, luni, în judeţul Ialomiţa, cele mai multe fiind la disciplinele matematică şi limba şi literatura română, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Judeţul Harghita ocupă locul al doilea la nivel naţional privind promovabilitatea la bacalaureat

Judeţul Harghita ocupă locul al doilea în topul naţional al promovabilităţii la bacalaureat, cu 64,03 la sută, cele mai bune rezultate fiind obţinute de elevii Liceului Teoretic cu predare în limba maghiară "Marton Aron" din Miercurea Ciuc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful Centrului pentru Dezvoltare şi Pescuit Satu Mare, judecat pentru fraudare fonduri SAPARD

Directorul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) 6 Satu Mare, Ioan Marchiş, a fost deferit justiţiei fiind acuzat că, deşi deţinea această funcţie, a accesat nelegal fonduri SAPARD pentru o societate, la care era administrator.

Patronul unei firme, deferit justiţiei pentru o evaziune de 3 milioane de euro

Patronul unei firme care se ocupa cu produse intermediare neagricole, deşeuri, combustibili solizi, lichizi şi gazoşi şi produse derivate, a fost deferit justiţiei de procurorii anticorupţie, care îl acuză de evaziune fiscală, păgubind statul cu aproape 3 milioane de euro.

Doi foşti ofiţeri SRI din Prahova, condamnaţi definitiv pentru divulgare de secrete de stat

Doi foşti ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii (SRI) din Prahova au fost condamnaţi definitiv, pentru divulgare de secrete de stat, iar un altul a fost achitat, de către instanţa supremă care a menţinut decizia instanţei inferioare.

Giurgiu: 577 dintre elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat au depus contestaţii

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Giurgiu a încheiat, luni seară, centralizarea contestaţiilor depuse de către elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat, 577 dintre aceştia solicitând reevaluarea lucrărilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timiş: Peste 2.100 de contestaţii au fost depuse de candidaţii la examenul de bacalaureat

Un număr de 2.144 de contestaţii la examenul de bacalaureat au fost depuse, luni, în judeţul Timiş, cele mai multe fiind la disciplinele matematică şi limba şi literatura română, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Craiova: Peste 2.000 de contestaţii au fost depuse de elevii doljeni

Peste 2.000 de contestaţii au fost înregistrate, luni, la centrul de examen din judeţul Dolj, în condiţiile în care peste 4.000 de liceeni au picat bacalaureatul, cei mai mulţi dintre ei la proba de matematică, a declarat, luni, inspectorul şcolar Cerasela Cremene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul unui centru de plasament din Buzău, găsit responsabil de moartea unui copil de zece ani

Directorul centrului de plasament unde un copil de zece ani cu handicap sever a murit, un medic care lucrează în sistem de aproximativ 20 de ani, a fost găsit responsabil de moartea băiatului, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău făcând public numele său.

ISMB: Aproximativ 9.000 de contestaţii la bacalaureat, în Capitală

Comisia municipală de bacalaureat a înregistrat aproximativ 9.000 de contestaţii a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, inspectorul general şcolar, profesor Cristian Alexandrescu.

Suceava:Peste 3500 de contestaţii depuse de candidaţii la bacalaureat,cele mai multe la limba română

Peste 3.500 de contestaţii la examenul de bacalaureat s-au înregistrat în judeţul Suceava, cele mai multe fiind la disciplinele limba şi literatura română, 1.144 şi alte 863 contestaţii la matematică T2, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 2.400 de contestaţii au fost depuse la bacalaureat, în judeţul Vâlcea

Peste 2.400 de contestaţii la examenul de bacalaureat au fost depuse, luni, de elevii din Vâlcea, procentul de promovabilitate în judeţ fiind de 54,41, cu 20 la sută mai scăzut faţă de anul 2010, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi din cei zece elevi din Dolj care au luat 10 la bacalaureat – două colege de clasă la Filologie

Doi din cei zece candidaţi la bacalaureat din Dolj care au obţinut media 10 sunt de la Liceul Teoretic "Henri Coandă" din Craiova, fiind vorba despre două eleve care au fost colege de clasă şi care spun că performanţa lor nu era apreciată dacă nu se înregistrau "rezultate dezastruoase" la examen.

BACALAUREAT 2011: Câte contestaţii au fost depuse în urma primei sesiuni

Unul din doi elevi a promovat bacalaureatul în acest an, multe licee din ţară au avut promovabilitate zero, iar în majoritatea judeţelor procentul celor care au promovat este mult mai mic faţă de anul trecut. Au fost depuse sute de contestaţii, acestea urmând a fi soluţionate în perioada 5 - 7 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 8 iulie.

În Bistriţa-Năsăud au fost depuse peste 1.500 de contestaţii în urma examenului de bacalaureat

Un număr de 1.553 de contesaţii au fost depuse în urma examenului de bacalaureat, în judeţul Bistriţa-Năsăud, cele mai multe fiind înregistrate la disciplinele matematică, limba şi literatura română şi biologie, în timp ce în Satu Mare 1.228 de elevi au contestat rezultatele obţinute la examen.

Peste o treime din candidaţii la bacalaureat au depus contestaţii, în judeţul Arad

Peste 1.600 de contestaţii au fost depuse în urma probelor din cadrul examenului de bacalaureat desfăşurat în judeţul Arad, ceea ce înseamnă că mai mult de o treime dintre candidaţi sunt nemulţumiţi de notele obţinute, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 1.900 de contestaţii au fost depuse la bacalaureat, în judeţul Iaşi

Un număr de 1.928 de contestaţii la examenul de bacalaureat au fost depuse, luni, de elevii din judeţul Iaşi, cele mai multe fiind înregistrate la proba scrisă de limba şi literatura română, respectiv 628, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânărul din Craiova care a încercat să se sinucidă pentru că a picat bacalaureatul va fi operat

Tânărul din Craiova care a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la etajul al patrulea al blocului în care locuieşte, după ce s-a certat cu părinţii din cauza rezultatelor la bacalaureat are traumatism cranio-cerebral şi facial, precum şi fractură la coloană, el urmând să fie operat.

Administratorul unei firme de deşeuri, judecat pentru o fraudă de 1,5 milioane de euro

Administratorul unei firme de deşeuri din Giurgiu este judecat pentru o fraudă de 1,5 milioane de euro, după ce procurorii anticorupţie au stabilit că acesta ar fi utilizat 278 de facturi fiscale de cumpărare de bunuri de la societăţi inexistente.

Prefectul de Covasna: Rezultatele de la examenul de bacalaureat pot fi considerate bune în judeţ

Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, susţine că rezultatele de la examenul de bacalaureat pot fi considerate bune în judeţ, apreciind ca fiind un lucru bun faptul că elevii de altă etnie decât cea română să susţină examen şi din limba lor maternă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În judeţul Vaslui, au fost depuse 1.655 de contestaţii la bacalaureat

Un număr de 1.655 de contestaţii au fost depuse, luni, în judeţul Vaslui, în urma primei sesiuni a bacalaureatului, cele mai multe nemulţumiri faţă de notele obţinute la tezele scrise fiind la limba română şi matematică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei mai mulţi candidaţi cu media zece la bacalaureat sunt din judeţul Iaşi

Cei mai mulţi candidaţi cu media zece la bacalaureat, respectiv 12 elevi, sunt din judeţul Iaşi, alţi zece sunt din Dolj, iar opt din Cluj, în timp ce alte 18 judeţe şi municipiul Bucureşti au raportat între una şi cinci medii maxime la examenul din vara lui 2011.

Peste o treime din elevii bihoreni care au susţinut bacalaureatul au contestat notele primite

Aproape 2.500 de elevi bihoreni care au susţinut examenul de bacalaureat au contestat notele obţinute, cele mai multe, respectiv 908, fiind depuse la limba şi literatura română.

Buzău: Bărbatul care şi-a înjunghiat şi decapitat soţia, arestat;copiii cuplului, preluaţi de DGASPC

Bărbatul din localitatea buzoiană Smeeni care şi-a înjunghiat şi şi-a decapitat soţia a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar cei trei copii ai cuplului au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Hărdău: Rezultatele de la bacalaureat oglindesc realitatea din teren; îl apreciez pe Funeriu

Fostul ministru al Educaţiei Mihail Hărdău consideră că rezultatele de la bacalaureat "oglindesc" realitatea din teren şi apreciază atitudinea ministrului Daniel Funeriu, care "a dat dovadă de exigenţă în ceea ce priveşte combaterea fraudei la examen", transmite corespondentul MEDIAFAX

În Mureş au fost contestate peste 2.200 de note obţinute la lucrările de la bacalaureat

Un număr de 2.205 contestaţii ale notelor obţinute la examenul de bacalaureat au fost depuse în judeţul Mureş, acestea urmând să fie sortate, sigilate şi trimise la centrul de evaluare şi soluţionare de la Cluj-Napoca.

DIICOT Cluj va ataca decizia Tribunalului Bucureşti de achitare a şefului BT şi a altor persoane

DIICOT Cluj va ataca decizia Tribunalului Bucureşti de luni, prin care instanţa i-a achitat pe preşedintele CA al Băncii Transilvania şi pe ceilalţi învinuiţi în dosarul privind manipularea pieţei de capital, în cazul modului de tranzacţionare a acţiunilor Băncii Transilvania.

Patronul unor firme ieşene deferit justiţiei pentru comerţ ilegal cu utilaje agricole şi accesorii

Patronul unor firme ieşene a fost deferit justiţiei de procurorii anticorupţie, care îl acuză de evaziune fiscală legat de modul în care a importat din Republica Moldova şi Ucraina mai multe utilaje agricole, piese de schimb şi accesorii, pe care le-ar fi comercializat fără a plăti taxele aferente.

Fost primar dintr-o comună dâmboviţeană deferit justiţiei fraudarea unor fonduri europene

Fostul primar din comuna Corneţelu, judeţul Dâmboviţa, un funcţionar al APIA Târgovişte şi patronul unei firme au fost deferiţi justiţiei de procurorii DNA pentru ilegalitaţi în legătură cu obţinerea de fonduri europene, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 23.000 de euro, recuperat parţial.

Cluj: Peste 85 la sută dintre elevii respinşi la bacalaureat au depus contestaţii

Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a înregistrat, luni, 2.355 de contestaţii din partea elevilor nemulţumiţi de media obţinută la bacalaureat, reprezentând 85,8 la sută dintre cei respinşi, cele mai multe fiind depuse la limba şi literatura română, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Botoşani: Peste 1.300 de contestaţii la Bacalaureat, depuse de candidaţi

Peste 1.300 de contestaţii au fost depuse, luni, la liceele din Botoşani de candidaţii la Bacalaureat nemulţumiţi de notele obţinute, în judeţ fiind declaraţi respinşi 1.562 dintre cei 3.641 de candidaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Suceava: Un copil a murit electrocutat după ce s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune

Un copil în vârstă de 14 ani, dintr-o comună suceveană, a murit electrocutat după ce s-ar fi urcat pe un stâlp de înaltă tensiune pentru a urmări alţi copii care erau ieşiţi cu animalele la păşunat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbat, căutat internaţional pentru tentativă de fraudă, a fost trimis în judecată de DNA

Un bărbat căutat internaţional, pentru tentativă de fraudare a BRD cu peste opt milioane de lei, a fost trimis în judecată, în lipsă, de procurori anticorupţie.

Un martor, despre Doru Iuga: Îi plac băieţii tineri, dar şi cei sub 18 ani. Ce au mai declarat persoanele care s-au prostituat în folosul reţelei

Directorul OTV Doru Iuga şi omul de afaceri german Klaus Zander erau clienţii reţelei de proxenetism şi prostituţie masculină cu minori, după cum reiese din motivarea deciziei de arestare a lor dată vineri de Judecătoria Sectorului 2 şi obţinută de MEDIAFAX.

UPDATE: Suspectul principal într-un triplu asasinat în Chişinău, arestat la Bucureşti

(Adaugă detalii despre organizatorii triplului asasinat, deferiţi justiţiei de Procuratura Republicii Moldove, dar şi despre demersurile autorităţilor judiciare române pentru a proba comiterea crimelor)

Cioloş: Regionalizarea ar putea să aducă un plus modului în care sunt utilizate fondurile europene

Comisarul european pe Agricultură, Dacian Cioloş, susţine că o regionalizare a României ar putea fi benefică în contextul absorbţiei fondurilor europene, adăugând că după anul 2014 exigenţele UE se vor îndrepta şi către absorbţia calitativă, nu numai către cea cantitivă privind utilizarea banilor.

Suspectul principal într-un triplu asasinat în Chişinău, arestat la Bucureşti

Suspectul principal în trei asasinate, comise în Chişinău, incinerarea cadavrelor şi îngroparea resturilor într-o groapă comună, a fost arestat la Bucureşti, crimele fiind comise în 2000, după tranzacţionarea unor autoturisme furate.

În Sălaj sunt cu 180 de contestaţii mai multe la bacalaureat faţă de anul trecut

Peste 650 de elevi din Sălaj au contestat rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat, numărul lor fiind cu aproape 180 mai mare faţă de cel înregistrat în anul anterior, însă promovabilitatea depăşeşte 58 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un paramedic de la SMURD Braşov s-a spânzurat

Un paramedic de la SMURD Braşov a fost găsit spânzurat, duminică seară, în balconul locuinţei sale, fără a lăsa niciun bilet prin care să-şi justifice gestul, transmite corespondentul MEDIAFAX.