Social

Cooperare între ANFP şi Biblioteca Naţională în domeniul cercetării-dezvoltării-documentării

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), Andras Szakal, şi directorul general al Bibliotecii Naţionale a României, conf. univ. dr. Elena Tîrziman, au semnat un acord de parteneriat, pentru trei ani, în domeniul cercetării-dezvoltării-documentării.

Sibiu: Soţ şi soţie, la spital după ce au mâncat ciuperci culese din pădure

Două persoane, soţ şi soţie, din localitatea sibiană Blăjel au ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au mâncat ciuperci culese de femeie din pădure, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tânărul cu probleme psihice dispărut dintr-un centru de specialitate din Constanţa a fost găsit

Tânărul în vârstă de 23 de ani, cu probleme psihice, dispărut marţi dimineaţă dintr-un centru de specialitate din judeţul Constanţa a fost găsit de poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cele două angajate de la DGFP Argeş acuzate de luare de mită au fost arestate

Cele două angajate ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Argeş acuzate că au cerut bani de la reprezentanţii unor magazine unde făceau controale au fost arestate preventiv de magistraţii Curţii de Apel Piteşti, decizia instanţei fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Lăzăroiu susţine că regiunile ar putea face mult mai bine politicilor de ocupare

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 21 iunie.)

DIICOT: Percheziţii în 7 judeţe şi 47 de persoane audiate într-un caz de evaziune cu cereale

Procurorii DIICOT fac, miercuri dimineaţa, 31 de percheziţii în Botoşani, Prahova, Constanţa, Călăraşi, Dolj, Bacău şi Târgu-Mureş, iar 47 de persoane sunt audiate în cadrul unei anchete privind o evaziune fiscale cu cereale de peste 500.000 de euro.

Sunteţi în căutarea unei maşini? Fiscul scoate la vânzare maşini la un preţ de 10 ori mai mic decât unele noi – VIDEO

Dacă sunteţi în căutarea unei maşini, nu neapărat nouă, şi vă asumaţi riscul că vă poate face şi surprize neplăcute, poftiţi în showroom-ul Fiscului. Instituţia scoate la vânzare sute de autoturisme în toată ţara, de la Dacii vechi până la bolizi super-puternici. Cine are noroc poate pleca acasă cu un vehicul bun pe care să plătească şi de 10 ori mai puţin.

Tinerii, dornici să fie patroni pe banii statului

Visul demarării unei afaceri care să revoluţioneze piaţa şi să producă vâlvă printre competitori a determinat mii de tineri să-şi facă curaj şi să-şi depună planuri de afaceri pe site-ul Agenţiei pentru IMM-uri, în vederea obţinerii de finanţare de la stat. Au făcut cercetări, s-au interesat de concurenţă, au întocmit bugete, ba chiar au apelat şi la credit bancar. Peste 10.000 de utilizatori s-au înregistrat, însă doar 700 din cele 1.153 de planuri depuse au fost până acum acceptate de Agenţie. Ceilalţi tineri încă speră să fie proprii lor şefi.

Scandal la Alba Iulia: Trei tineri beţi au declanşat un nou război între Guvernul român şi cel maghiar

La zece minute după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, trei cetăţeni români din Alba Iulia au început să spargă cu pietre şi cu o bâtă de baseball geamurile unor case din apropierea barului în care băuseră până atunci, au declarat pentru gândul reprezentanţi ai Poliţiei din localitate. Printre clădirile luate cu asalt se aflau şi biserica şi imobilele Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, dar şi case particulare, dintre care două case locuite chiar de români, conform unei declaraţii date pentru gândul de preotul Szász János, de la Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia.

Mironescu şi alţi trei acuzaţi în dosarul afacerilor din Portul Constanţa, eliberaţi din arest – 2

Fostul secretar general în MAI, Laurenţiu Mironescu şi alte trei persoane acuzate în dosarul afacerilor ilegale din Portul Constanţa vor fi cercetaţi în libertate, după ce completul de cinci judecători al ÎCCJ a admis recursurile acestora împotriva prelungirii arestării preventive.

Mironescu şi alţi trei acuzaţi în dosarul afacerilor din Portul Constanţa, eliberaţi din arest

Fostul secretar general în MAI, Laurenţiu Mironescu şi alte trei persoane acuzate în dosarul afacerilor ilegale din Portul Constanţa vor fi cercetaţi în libertate, după ce completul de cinci judecători al ÎCCJ a admis recursurile acestora împotriva prelungirii arestării preventive.

Poliţiştii îl caută pe agresorul agentului bătut de un bărbat în timpul aplanării unui conflict

Poliţiştii craioveni îl caută, marţi seară, pe agresorul agentului de poliţie care a fost bătut de un bărbat în momentul în care intervenea pentru a linişti mai mulţi tineri ce petreceau în cartierul Valea Roşie, din municipiul Craiova, restul persoanelor fiind duse la Poliţie pentru audieri.

Miniştrii Predoiu şi Efrim au discutat despre „reorganizarea hărţii instanţelor” din R. Moldova

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a prezentat omologului său din Republica Moldova, Oleg Efrim, procesul de închidere a instanţelor şi a parchetelor de pe lângă acestea cu volum mic de activitate, demers impus de nevoia constituirii unor unităţi mai puternice.

Băsescu: Voi cere în Parlament să inserăm în Constituţie că primul furnizor de prosperitate e munca

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că va cere, în discursul din Parlament, ca în Constituţie să fie inserată o prevedere potrivit căreia "primul furnizor de prosperitate pentru orice cetăţean este munca".

Ministrul Muncii despre reducerea CAS: Trebuie să fim prudenţi anul acesta

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, marţi, că, deşi a existat o creştere a numărului de contracte de muncă, trebuie văzut dacă sunt încasări şi la bugetul de stat, iar problema reducerii contribuţiilor la asigurările sociale ar trebui tratată cu prudenţă în acest an.

Lăzăroiu: Regiunile ar putea face politicile de ocupare mult mai bine

Cererea şi oferta de pe piaţa muncii trebuie corelate, iar politicile de ocupare ar trebui transferate la nivel regional, având în vedere că sunt diferenţe prea mari între regiunile de dezvoltare, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu.

Drobeta Turnu Severin: O femeie a ajuns la spital după ce în apartamentul său s-a produs o explozie

O femeie în vârstă de 40 de ani a fost rănită, marţi seară, după ce în apartamentul său situat într-un imobil din Drobeta Turnu Severin s-a produs o explozie provocată de o acumulare de gaze, victima având arsuri pe un sfert din suprafaţa corpului.

Lăzăroiu susţine întâlnirile virtuale mai dese între cei care vor şi cei care oferă locuri de muncă

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, marţi, că slaba informatizare este o problemă pentru piaţa muncii şi că cei care doresc să se angajeze şi cei care oferă locuri de muncă ar trebui să se întâlnească mai mult în mediul virtual.

Poliţişti nevoiţi să facă uz de armă după ce au fost agresaţi de tineri care petreceau în stradă

Poliţiştii craioveni solicitaţi să intervină, marţi seară, pentru a linişti mai mulţi tineri care petreceau în cartierul Valea Roşie, din municipiul Craiova, au fost nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă după ce au fost agresaţi de către scandalagii, doi poliţişti fiind răniţi.

Băsescu, despre Ţinutul Secuiesc: Cetăţenii să nu ia în consideraţie declaraţii iresponsabile

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, răspunzând unei întrebări legate de Ţinutul Secuiesc, că face un apel la cetăţenii români pentru ca aceştia să nu ia în consideraţie "declaraţiile iresponsabile" ale oamenilor politici.

Cadavru în stare avansată de putrefacţie, găsit într-un cort pe Valea Morarului din Bucegi

Un cadavru în stare avansată de putrefacţie a fost descoperit marţi după-amiază de către un cioban, pe Valea Morarului din Masivul Bucegi, salvamontiştii presupunând că trupul neînsufleţit se află în zona respectivă de iarna trecută.

Poliţiştii îşi vor primi restanţele la norma de hrană la începutul lunii iulie

Poliţiştii îşi vor primi restanţele la norma de hrană în prima jumătate a lunii iulie, cel mai târziu în ziua salariului, conducerea MAI solicitând Ministerului Finanţelor şi acordarea normei pentru echipamente.

Victor Teodorescu, acuzat că a comandat moartea soţiei sale, rămâne în arest preventiv

Avocatul Victor Teodorescu, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, rămâne în arest preventiv, în urma deciziei prin care instanţa supremă a confirmat, marţi, hotărârea de încarcerare luată iniţial de Curtea de Apel Bucureşti.

Lăzăroiu despre Codul Muncii: Cumva am fost avangardişti în Uniunea Europeană

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat că, într-un anume fel, criza economică a fost şi un mare avantaj, unele măsuri luate, inclusiv Codul Muncii, bazându-se pe concepte intrate oficial abia acum în strategia europeană, ceea ce pune ţara noastră într-o poziţie oarecum avangardistă în UE.

Lăzăroiu: România are deficit de forţă de muncă, dar şi un rezervor uriaş pe care nu-l foloseşte

Piaţa muncii în România este într-un fel paradoxală, întrucât are un deficit de forţă de muncă, dar şi un rezervor uriaş în mediul rural pe care însă nu-l foloseşte, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu.

Băsescu: Nu voi renunţa la eliminarea prezumţiei dobândirii licite a averii din Constituţie

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi seară, că nu va renunţa la propunerea de eliminare din Constituţie a prevederii prin care averea se prezumă a fi dobândită licit, invocând o decizie "obligatorie pentru statele membre UE" a Consiliului JAI, pe care însă România nu a implementat-o.

Târgovişte: Un consilier local PDL a demisionat după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare

Un consilier local PDL a demisionat din Consiliul Local Târgovişte, după ce Curtea de Apel Ploieşti l-a condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru folosire şi prezentare de documente false, privind obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al comunităţilor europene.

ARPIM: România, pe locul cinci în UE privind consumul de generice, nu se poate vorbi de un derapaj

România este pe locul 5 în UE legat de consumul de medicamente generice, atat în valoare cât şi în volum, conform unor date europene, fiind necesar ca şi românii, asemeni celorlalţi pacienţi europeni, să aibă acces la tratamente salvatoare, spune director executiv adjunct al ARPIM, Cristi Luţan.

Vaslui: Salariile însoţitorilor persoanelor cu handicap, neplătite de trei luni de 70 % din primării

Peste 70 la sută din cele 86 de primării din judeţul Vaslui nu au mai plătit de cel puţin trei luni salariile însoţitorilor persoanelor cu handicap din cauza lipsei resurselor financiare, la nivelul judeţului existând în total 2.200 de asistenţi personali angajaţi cu contract de muncă.

Sibiu: Copil de zece ani, ucis de un tir, pe trecerea de pietoni

Un copil în vârstă de zece ani din municipiul Sibiu a murit, marţi după-amiază, după ce a fost lovit, pe o trecere de pietoni, de un TIR al cărui şofer a trecut pe culoarea roşie a semaforului, acesta declarând că nu a văzut copilul.

Dumbravă: Prezumţia de nevinovăţie în cazul averilor trebuie să fie principiul

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţiu Dumbravă, afirmă că prezumţia de nevinovăţie în cazul averilor "trebuie să fie principiul", pentru a se preveni abuzurile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţia Municipiului Călăraşi a început cercetările în cazul gravidei care a murit la SJU

Reprezentanţii Poliţiei Municipiului Călăraşi au început, marţi, cercetările în cazul tinerei de 19 ani, gravidă în nouă luni, care a murit, luni, la Spitalul Judeţean Călăraşi, după ce familia fetei a făcut o sesizare în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În Timiş, DIICOT a identificat culturi de cannabis, iar trei persoane au fost puse sub acuzare

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Timişoara au procedat la destructurarea unei grupări infracţionale specializată în traficul de droguri de risc, marţi anchetatorii făcând cinci percheziţii.

Sibiu: Un director de şcoală, de negăsit în timpul examenelor naţionale, riscă demiterea

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Sibiu au anunţat, marţi, că directorul Şcolii Generale din localitatea Turnu Roşu este de negăsit de două zile, deşi absolvenţii clasei a VIII-a susţin examenele naţionale, iar femeia riscă demiterea dacă nici la proba de miercuri nu se va prezenta la şcoală.

Vaslui: Bebeluşul internat în stare foarte gravă cu intoxicaţie cu nitriţi şi-a revenit complet

Bebeluşul în vârstă de o lună, din localitatea vasluiană Vetrişoaia, care a ajuns în stare gravă la spital, luni dimineaţă, în urma unei intoxicaţii cu nitriţi de la apa cu care mama sa a preparat laptele praf şi-a revenit complet, susţin medicii Spitalului Municipal Huşi.

Oprescu despre stadiul lucrărilor la Arena Naţională: „Suntem contratimp”

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, marţi, că autorităţile şi constructorii se află în "contratimp" în ceea ce priveşte finalizarea noului stadion, care va purta numele de Arena Naţională, şi că urmează să stabilească unde mai are "de apăsat pe pedală" pentru încheierea lucrărilor.

Temperaturile vor depăşi 35 de grade. Ce ne recomandă medicii

Medicii recomandă populaţiei ca în această perioadă cu temperaturi extreme să evite expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00, să consume lichide, fructe, legume, să evite consumul de alcoolul şi de cafea. ANM prevede, pe termen lung, temperaturi care vor depăşi 35 de grade, iar indicele de confort termic va creşte, se arată într-un comunicat de marţi al Prefecturii.

Simirad: CJ Iaşi nu va opri lucrările la proiectele în derulare din cadrul POR Axa 2

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Constantin Simirad, susţine că instituţia pe care o conduce nu va opri lucrările la proiectele în derulare care beneficiază de fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional Axa 2, unde plăţile au fost sistate temporar de Comisia Europeană.

Cei doi bărbaţi care au jefuit o casă de amanet din Urziceni au fost reţinuţi

Cei doi bărbaţi care au jefuit, luni după-amiază, o casă de amanet din Urziceni, furând 5.000 de lei, după ce l-au bătut pe angajatul unităţii, au fost identificaţi şi prinşi de poliţiştii ialomiţeni, ei fiind reţinuţi şi urmând a fi duşi în faţa unui judecător care va decide dacă îi arestează.

Primarul din Alba Iulia despre incidentul de sâmbătă noapte: Trei derbedei nu înseamnă Alba Iulia

Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, susţine că este "regretabil" incidentul produs sâmbătă noapte, când trei bărbaţi au spart geamurilor mai multor clădiri din zona istorică a municipiului, printre care Institutul Teologic Romano-Catolic, precizând că "trei derbedei nu înseamnă Alba Iulia".