Politic

Ponta: Încerc să reprezint cât mai bine interesul României. În ţară informez pe Băsescu şi Parlamentul

Premierul Victor Ponta a declarat, la sediul Consiliului European, că va încerca să reprezinte cât mai bine interesele României la reuniunea Consiliului şi că, la întoarcerea în ţară, îl va informa atât pe preşedintele Traian Băsescu, cât şi pe membrii Parlamentului asupra rezultatului discuţiilor.

Curtea Constituţională: Presiunile politice la adresa Curţii, incompatibile cu exerciţiul democratic

Curtea Constituţională afirmă că atacurile din partea Guvernului şi ale altor autorităţi publice la adresa CC sunt incompatibile cu exerciţiul democratic, iar ameninţările cu revocarea şi orice alt fel de presiuni politice pot impieta în mod grav asupra activităţii judecătorilor.

Băsescu: Marga mi-a dat semnat că din dispoziţia lui Ponta nu a trimis delegaţia la Bruxelles

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că ministrul Marga i-a transmis în scris că "din dispoziţia premierului" nu a trimis la Bruxelles delegaţia comunicată de Cotroceni, şeful statului precizând că după decizia CC a mai trimis de două ori miercuri seară componenţa şi la MAE şi la premier.

Băsescu: La ora 12.00 mi-a dat telefon Ponta să-i dau mandat pentru Consiliul European

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că la ora 12.00 premierul Victor Ponta i-a dat telefon pentru a-i cere să îi dea mandat pentru Consiliul European.

Băsescu: Statul de drept este pus sub semnul întrebării prin atitudinea de miercuri a premierului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că statul de drept este pus sub semnul întrebării prin atitudinea de miercuri a premierului şi prin poziţiile şi presiunile USL, inclusiv ale ministrului Titus Corlăţean, la adresa justiţiei.

Băsescu, întrebat dacă depune plângere penală împotriva lui Ponta: Niciodată!

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat joi dacă va depune plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, el răspunzând: "Niciodată! Nu este treaba mea şi vă rog să nu-mi atribuiţi niciun fel de intenţie din acest punct de vedere".

Decanul de la Drept a demisionat după ce Consiliul şi-a declinat competenţa privind teza de doctorat a lui Ponta

Decanul Facultăţii de Drept, Flavius Baias, de la Universitatea din Bucureşti şi-a dat demisia după ce a aflat de decizia Consiliului potrivit căreia facultatea "nu e competentă" să evalueze teza de doctorat a premierului Victor Ponta, acuzat de plagiat.

Băsescu: E prima dată după ’90 când un premier îşi asumă atribuţii ale preşedintelui fără mandat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este pentru prima dată după revoluţie când un premier îşi asumă atribuţii ale preşedintelui fără a avea mandat, el precizând că România este reprezentată nelegitim la Consiliul European.

Băsescu: Este prima dată în 8 ani când sunt împiedicat să-mi exercit atribuţiile constituţionale. România este legitim prezentă la Consiliul European, dar este nelegitim reprezentată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, că, pentru prima dată în 8 ani de mandat a fost "împiedicat" să îşi exercite atribuţiile constituţionale. Şeful statului a început declaraţia spunând că nu este cea mai veselă zi pentru el.

Deputatul PNL Relu Fenechiu, deferit justiţiei de DNA

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost deferit justiţiei de către DNA pentru fapte comise în calitate de acţionar şi/sau administrator la firmele SC FENE GRUP SA, SC LA ROCCA SRL Iaşi, SC TEHNOROM SRL Iaşi.

Ponta: Am discutat cu Băsescu, rămăsese să ne întâlnim la Bruxelles. Vreau să rezolv conflictul

Premierul Victor Ponta a declarat că a discutat miercuri seara şi joi dimineaţa cu preşedintele Traian Băsescu despre participarea la CE şi că "rămăsese" să aibă o întâlnire cu şeful statului chiar la Bruxelles, adăugând că va încerca pe cale instituţională să rezolve conflictul.

Victor Ponta, la Bruxelles. Premierul a primit însemnul de conducător al delegaţiei României la reuniunea Consiliului European. Sosirea preşedintelui nu a fost anunţată instituţiilor UE

Premierul Victor Ponta a plecat joi dimineaţa spre Bruxelles, însoţit de ministrul de Externe şi de cel al Afacerilor Europene. Delegaţia premierului s-a urcat într-un avion de linie Tarom, care a fost garat în faţa salonului oficial al aeroportului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Premierul a primit însemnul de conducător al delegaţiei României la Consiliu

Premierul Victor Ponta a primit, joi, însemnul de conducător al delegaţiei României la reuniunea Consiliului European, iar miniştrii au primit badge-urile de membri ai delegaţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Dana Năstase, în vizită la fostul premier, alături de fiul cel mare. Au dus la Rahova două valize şi un bax cu apă – FOTO

Dana Năstase, soţia lui Adrian Năstase, şi fiul cel mare al acestora, Andrei, au sosit, joi, la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat fostul premier. Dana Năstase şi fiul cel mare al acestora, Andrei, au plecat, în jurul orei 12.45, de la la Penitenciarul Rahova, cei doi nefăcând declaraţii jurnaliştilor şi cerând să fie lăsaţi în pace.

Iliescu: Decizia Curţii Constituţionale este o prostie. Curtea este la dispoziţia lui Băsescu, ce vrea aia îi dă

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, pentru "Gândul", că problema dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta va fi rezolvată pe cale constituţională, iar suspendarea este o soluţie, Iliescu susţinând că decizia CC este "o prostie".

O sosire a preşedintelui Băsescu la Bruxelles nu a fost anunţată instituţiilor UE

O vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Bruxelles joi sau o eventuală prezenţă în clădirea Consiliului European a acestuia nu a fost notificată oficial până la această oră instituţiilor UE, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Patapievici: Dacă CC decide că este constituţională trecerea ICR în subordinea Senatului, toată conducerea Institutului îşi dă demisia

Horia Patapievici a declarat că dacă Curtea Constituţională va decide în 5 iulie că este constituţională ordonanţa prin care Plenul Senatului va numi atât conducerea operativă a institutului, cât şi membrii Consiliului de conducere, întreaga conducere ICR îşi va da demisia.

ANI: Diferenţe mari între averea şi veniturile liderului senatorilor PDL, Cristian Rădulescu

ANI a constatat existenţa unei "diferenţe semnificative", de peste 550.000 de lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Cristian Rădulescu, liderul senatorilor PDL, Agenţia anunţând că a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Titus Corlăţean: Judecătorii CC Motoc şi Zegrean sunt incompatibili, ar trebui să fie demişi

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri seară, că judecătorii Curţii Constituţionale Augustin Zegrean şi Iulia Motoc ar fi incompatibili, motiv pentru care aceştia ar trebui demişi din funcţie.

Purtătorul de cuvânt al MAE, Ovidiu Dranga, a fost numit în postul de secretar de stat

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Ovidiu Dranga, a fost numit în postul de secretar de stat al ministerului, prin decizie a premierului Victor Ponta.

Ioan Oltean a încasat, în 2011, 60.000 de lei din chirii şi 20.000 de lei din vânzarea unei maşini

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean (PDL) a încasat, anul trecut, 60.000 de lei din închirierea unor spaţii şi încă 20.000 de lei din vânzarea unei maşini, potrivit ultimei declaraţii de avere postată pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Candidaţi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte în PDL: Cristian Preda, Cezar Preda, Florea, Baconschi, Stănişoară

Cristian Preda, Theodor Baconschi, Dorin Florea, Mihai Stănişoară şi Cezar Preda candidează pentru funcţiile de prim-vicepreşedinte al PDL, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX surse din PDL, arătând că printre candidaţii pentru funcţia de vicepreşedinte sunt Cristian Boureanu şi Silviu Prigoană.

Monitorul Oficial, trecut din subordinea Parlamentului în cea a Guvernului

Guvernul a decis ca Regia Autonomă "Monitorul Oficial" să treacă din subordinea Camerei Deputaţilor în cea a Guvernului, urmând ca directorul-general să fie numit de către secretarul general al Guvernului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Ungureanu: Decizia Curţii Constituţionale era previzibilă, reacţia lui Ponta e o instigare la nerespectarea legii

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că "era previzibilă" decizia Curţii Constituţionale privind reprezentarea de către şeful statului la Consiliul European şi că interpretează reacţia premierului Victor Ponta ca pe o "instigare la nerespectarea legii".

Mihai Voicu: Aştept motivaţia Curţii Constituţionale, detaliile deciziilor sale sunt întotdeauna altele decât anunţul

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că aşteaptă motivaţia sau o poziţie oficială din partea Curţii Constituţionale privind reprezentarea României la Consiliul European, pentru că "detaliile sunt întotdeauna altele".

Premierul Ponta, pe lista participanţilor la Consiliului European, într-un document pentru presă

Premierul Victor Ponta figurează, din partea României, într-un document destinat presei postat pe site-ul Consiliului European, printre şefii de stat şi de guvern care participă la reuniunea din 29-29 iunie.

Ponta: La Bruxelles am mandatul dat de Guvern şi Parlament. Băsescu nu are niciun mandat

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că la Consiliul European de la Bruxelles va prezenta poziţia României în baza mandatului dat de Guvern şi de Parlament, el opinând că preşedintele Băsescu nu are niciun fel de mandat de reprezentare.

Liviu Pop: Nu mă simt „lucrat”, poate obosit

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, miercuri, că a fost contactat telefonic de un inspector ANI care i-a adus la cunoştinţă că se face "o lucrare" la adresa sa pentru conflict de interese, dar cu toate acestea el a precizat că nu se simte "lucrat", ci obosit.

Blaga: Ponta arată un dispreţ total faţă de statul de drept şi faţă de Curtea Constituţională

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, consideră că afirmaţia premierului Victor Ponta referitoare la intenţia acestuia de a participa la Consiliul European, chiar dacă judecătorii Curţii Constituţionale i-au dat dreptate preşedintelui, arată un "dispreţ total faţă de statul de drept".

CC: Modificarea Legii învăţământului în legătură cu patrimoniul universitar, neconstituţională

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că este neconstituţională modificarea legii învăţământului care instituie un nou regim de utilizare a patrimoniului universităţilor particulare.

Ponta: Românii pot să decidă dacă rămân sau nu cu Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după decizia Curţii Constituţionale legată de reprezentarea la Consiliul European, că românii pot să decidă dacă rămân sau nu cu preşedintele Traian Băsescu.

Legea uninominalului pur este neconstituţională. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Legea uninominalului pur este neconstituţională. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Huffington Post: Trucurile murdare ameninţă să submineze reînnoirea politică în România

Succesul lui Victor Ponta ca premier pare să fi deranjat "vechea gardă şi pe preşedintele Traian Băsescu", susţine Huffington Post într-un comentariu intitulat "Trucurile murdare ameninţă să submineze reînnoirea politică în România" şi publicat în ediţia electronică.

Preda: Sfidarea Curţii Constituţionale e un act grav. Niciun premier nu a îndrăznit să fie împotriva supremaţiei legii

Europarlamentatul PDL Cristian Preda atrage atenţia că sfidarea Curţii Constituţionale este un act grav, el menţionând că "niciunul dintre premierii care l-au precedat pe Victor Ponta nu a îndrăznit să meargă împotriva supremaţiei legii".

Ponta: Evident, joi voi merge la Bruxelles

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după decizia Curţii Constituţionale, că va merge, evident, la Bruxelles, la Consiliul European.

PREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU merge la Consiliul European, a decis Curtea Constituţională. Ponta: Evident, joi voi merge la Bruxelles

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru. Premierul Victor Ponta a declarat, după decizia Curţii Constituţionale, că va merge, evident, la Bruxelles, la Consiliul European.

Autorizaţia de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef, anulată de Tribunalul Harghita

Autorizaţia de înhumare a scriitorului Nyiro Jozsef, emisă de Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc şi atacată în contencios administrativ de către Prefectura Harghita, a fost anulată, miercuri, de Tribunalul Harghita, decizia nefiind însă definitivă.

Gheorghe Flutur şi-a depus candidatura la funcţia de secretar general al PDL

Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, şi-a depus candidatura pentru funcţia de secretar general al partidului în cadrul Convenţiei Naţionale a PDL ce va fi organizată în 30 iunie.

MEDIAFAX lansează www.politicieni.mediafax.ro, singura platformă din România despre politicienii aflaţi în funcţii publice

Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, lansează miercuri www.politicieni.mediafax.ro, o platformă care oferă oamenilor politici un canal credibil de comunicare cu cetăţenii, iar publicului acces la date şi informaţii despre cei aflaţi în funcţii publice.

PDL contestă la CC modificările la Legea referendumului şi la Legea Curţii Constituţionale

PDL a depus, miercuri, sesizările privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse de Parlament Legii referendumului şi Legii Curţii Constituţionale, a declarat pentru MEDIAFAX deputatul PDL Daniel Buda, preşedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.