Vorbind despre viața după moartea lui Mircea Diaconu, actrița a mărturisit: „Mi-e foarte greu. Mi-e îngrozitor de greu. De-asta probabil și-mi doresc atât de mult să mă întorc la profesie, sper să mai pot. Pentru că e un gol enorm”.
Diana Lupescu a explicat că în prezent este ocupată cu mai multe formalități și acte și că are momente în care se simte „îngrozitor de goală” și vulnerabilă, motiv pentru care își dorește să încheie cât mai repede aceste lucruri.
„Îmi doresc mult de tot să pot să termin cu treburile astea și să încerc să mă întorc la profesie, pentru că e un mod de existență. E un mod de existență care mie îmi făcea foarte bine și îți umple sufletul și gândurile”, a mai spus celebra actriță.
Diana Lupescu a vorbit și despre relația pe care a avut-o cu Mircea Diaconu, spunând că au comunicat zilnic și că și-au spus mereu tot ce aveau pe suflet.
„Noi am vorbit în fiecare zi și ne-am spus tot ce aveam pe suflet. Eu zic că am comunicat total”, a afirmat ea.
Cu vocea frântă, Diana Lupescu a adăugat: „Până în ultima clipă a sperat că o să fie bine. N-a vrut să mă lase singură”.
Marele actor Mircea Diaconu a murit pe 14 decembrie 2024, la vârsta de 74 de ani. El și Diana Lupescu au fost căsătoriți timp de 44 de ani.
Podcastul integral: