Cultură-Media

Sorin Oprescu, lui Ion Lucian, la inaugurarea Excelsior: Simt că intrăm în normalitate

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, i-a spus lui Ion Lucian, miercuri seară, la inaugurarea noii clădiri a Teatrului Excelsior, pe care actorul îl conduce, că evenimentul este un semn de intrare în normalitate.

Tribunalul Bucureşti a admis intrarea în faliment a SC Caţavencu SA

Tribunalul Bucureşti a admis propunerea administratorului judiciar General Group Expert SPRL privind intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei SC Caţavencu SA, editorul Academia Caţavencu, potrivit deciziei publicate pe site-ului oficial al instanţei.

Concert cu muzică din filme celebre, susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va prezenta, joi, un concert cu muzică din filme celebre, sub conducerea dirijorului japonez Shinya Ozaki, toate biletele pentru această reprezentaţie fiind vândute în doar câteva ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Seară de jazz cu Cristian Soleanu şi formaţia Dumi Trio, pe 16 mai, în Capitală

Concertul de jazz "Twin Thoughts", ce-i are ca protagonişti pe saxofonistul Cristian Soleanu şi formaţia Dumi Trio, va fi prezentat pe 16 mai, de la ora 20.00, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra din Capitală, de Radio România Muzical, urmând să fie difuzat la nivelul Uniunii Europene de Radio (UER).

British Council proiectează un documentar despre Parcul Olimpic din Londra, de Ziua Europei

British Council şi Ambasada Marii Britanii îi invită pe toţi cei interesaţi de protejarea mediului să participe la proiecţia documentarului "Going for Green: Britain's 2010 Dream", care va fi prezentat cu ocazia Zilei Europei, celebrată pe 9 mai, informează un comunicat.

Spectacolul „Richard III” al Teatrului Maghiar de Stat Cluj va fi jucat în Coreea de Sud

Spectacolul "Richard III" al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca va fi jucat, în luna mai, în mai multe oraşe din Coreea de Sud, în cadrul unui turneu al instituţiei teatrale.

Filme apreciate la cele mai importante festivaluri din lume, în competiţia TIFF

Un număr de 12 lungmetraje care au primit aprecieri la cele mai importante festivaluri de profil din lume, precum acelea de la Cannes, Locarno, San Sebastian, Palm Springs, Berlin, vor intra în competiţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca.

„Polanski, Polanski”, o nouă piesă de Saviana Stănescu, la soloNova Arts Festival din New York

"Polanski, Polanski", o nouă piesă de Saviana Stănescu, va fi prezentată la soloNova Arts Festival din New York, urmând să ajungă şi în ţară la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, la Teatrul Odeon din Bucureşti şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania - TIFF.

Dan Perjovschi şi Victor Man expun în premieră împreună, la Lingen, Germania

O expoziţie în premieră a artiştilor români Victor Man şi Dan Perjovschi, cu desene, picturi, instalaţii şi fotografii, va fi prezentată la Kunsthalle, Lingen, Germania, în perioada 7 mai - 19 iunie, informează Institutul Cultural Român din Berlin.

Dirijorul italian Riccardo Muti, recompensat cu premiul Prinţul Asturiei pentru Artă pe 2011

Dirijorul italian Riccardo Muti a fost recompensat, miercuri, cu premiul Prinţul Asturiei pentru Artă pe 2011, "pentru parcursul său de dimensiune universală, asociat cu cele mai mari scene lirice din lume", informează AFP.

INTERVIU – Dan Chişu: „Ursul” a ieşit o comedie mai spumoasă decât mi-am dorit eu iniţial

Regizorul Dan Chişu a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că filmul său "Ursul", care are premiera de gală miercuri seară, la CinemaPro din Bucureşti, a ieşit o comedie "mai spumoasă" decât a fost programat iniţial.

TVR 3 transmite Gala Premiilor CIRCOM Regional

TVR 3 va transmite în direct joi, de la ora 20.00, Gala Premiilor Asociaţiei televiziunilor publice regionale din Europa - CIRCOM Regional, ce va avea loc în cadrul Conferinţei CIRCOM Regional (5 - 7 mai), la Timişoara, informează Televiziunea Publică.

Dan Grigore susţine un recital de gală la Londra, cu ocazia Zilei Europei

Pianistul Dan Grigore susţine joi un recital de gală la Londra, cu ocazia Zilei Europei (9 mai), în cadrul seriei Concertelor Enescu, organizată de Institutul Cultural Român şi Societatea Enescu din capitala Marii Britanii, informează un comunicat.

Suceava: Construcţie din sticlă la Curtea Domnească pentru punerea în valoare a sitului arheologic

Curtea Domnească situată în zona centrală a municipiului Suceava urmează să fie pusă în valoare prin realizarea unei construcţii din sticlă ce va folosi zidurile actuale, urmând ca acest spaţiu să fie şantier arheologic vizitabil dotat cu utilităţi pentru turişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mezzo-soprana Viorica Cortez predă canto artiştilor lirici români la Bucureşti

Mezzo-soprana Viorica Cortez va susţine cursuri de canto pentru artiştii lirici români la Bucureşti, aceştia urmând să beneficieze în perioada 4 - 9 mai şi de alte cursuri în domeniu şi să susţină un spectacol pe 9 mai, la Ateneul Român, informează organizatorii - Asociaţia Elite Art Club UNESCO.

Twitter şi site-ul New York Times, câştigători ai Webby Awards 2011. Vezi care sunt laureaţii „Oscarurilor internetului”

Actorii Zach Galifianakis şi Jim Carey, platforma de microblogging Twitter şi site-ul New York Times se numără printre laureaţii celei de-a 15-a ediţii a Webby Awards, considerate Oscarurile internetului.

Balkan Media Forum propune realizarea unei platforme comune a mass-media din regiune

Un studiu pentru realizarea unei platforme comune a mass-media din regiunea Balcanilor ar putea fi elaborat în viitorul apropiat, potrivit concluziilor Forumului Balkan Media, eveniment organizat de instituţii ale Guvernului de la Ankara, transmite corespondentul MEDIAFAX în Turcia.

CSAT, Ioan Ghişe şi Silviu Prigoană – printre „repetenţii libertăţii de exprimare”

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi parlamentarii Ioan Ghişe şi Silviu Prigoană s-au numărat printre "repetenţii libertăţii de exprimare", ei primind în acest sens premii, marţi seară, la Cheful Presei, organizat în Capitală, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei.

Schwartzenberg: Vîntu nu are nicio variantă în care poate să redevină proprietar al Realitatea TV

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, care a cumpărat vineri 91% din Realitatea Media, a declarat, marţi seară, în emisiunea "Evenimentul Zilei" de la B1 TV, că Sorin Ovidiu Vîntu nu mai are nicio variantă în care poate să redevină proprietar al Realitatea TV.

Semnificaţii istorice pentru 4 mai

În 1955 a încetat din viaţă George Enescu, considerat cel mai important muzician român. (n. 19 august 1881); "Rapsodii Române", "Oedip".

Literatura română şi moldovenească, la Noaptea Literaturii şi Târgul de Carte de la Praga

Literatura română şi moldovenească va fi promovată în cadrul Nopţii Literaturii din Praga şi Slovacia şi la Târgul "Lumea cărţii" de la Praga, prin prezenţa unor scriitori ca Iulian Ciocan, Octavian Soviany şi Alexandru Vakulovski, informează Institutul Cultural Român (ICR).

Roberta Anastase şi Gyorgy Frunda spun că au fost şantajaţi de mai mulţi jurnalişti

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi senatorul UDMR Gyorgy Frunda au prezentat mai multe cazuri în care ar fi fost şantajaţi de jurnalişti, marţi, la o întâlnire cu organizaţiile neguvernamentale din domeniul presei, unde s-a discutat despre un proiect de Lege a presei.

Dragomir: Cu postul nostru TV am putea câştiga 170 de milioane de euro din 170 de meciuri

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Liga Profesionistă de Fotbal ar putea câştiga cu postul TV propriu în format "pay per view" circa 170 de milioane de euro din 170 de meciuri transmise.

CE lansează premiul Lorenzo Natali pentru jurnalism cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei

Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, celebrată marţi, Comisia Europeană (CE) lansează premiul Lorenzo Natali pentru jurnalism 2011, care este acordat pentru excelenţă în presa scrisă, radio şi televiziune, având drept temă dezvoltarea, democraţia şi drepturile omului la nivel mondial.

Finanţatorii şi jucătorii, interzişi să participe la emisiuni TV legate de meciurile netelevizate

Oficialii cluburilor şi jucătorii de fotbal nu vor avea voie să participe la emisiuni TV legate de meciurile netransmise, în caz contrar urmând să fie amendaţi cu suma de un milion de lei, s-a stabilit, marţi, în cadrul Adunării Generale a LPF, a declarat Dumitru Dragomir, preşedintele ligii.

Proiectele care reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneţia 2011, prezentate la Roma

Cele două proiecte care reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneţia 2011 vor fi prezentate, în avanpremieră, duminică, în cadrul târgului de artă contemporană "Roma. The road to contemporary art", informează Institutul Cultural Român.

UPDATE: Comisia de cultură, de acord ca televiziunile să reverve spaţiu pentru emisiuni educative

(adaugă detalii de la şedinţa Comisiei pentru cultură)

Poezia suprarealistă a lui Gellu Naum, publicată în colecţia „Opere” a editurii Polirom

Poezia suprarealistă a lui Gellu Naum a fost publicată în primul volum din seria dedicată autorului, în cadrul colecţiei "Opere", de Polirom, informează editura.

CNA atenţionează Antena3 pentru că nu a difuzat punctul de vedere al Preşedinţiei în „Sinteza zilei”

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să trimită o scrisoare de atenţionare postului Antena 3, pentru că nu a difuzat corespunzător punctul de vedere al Administraţiei Prezidenţiale în emisiunea "Sinteza zilei" din 29 martie, reclamată de purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.

CNA somează Realitatea TV pentru lipsa informării corecte cu privire la CNCAN

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să someze public postul Realitatea TV pentru emisiunea "Realitatea te priveşte" din 23 şi 24 martie, pentru încălcarea principiului informării corecte privind unii angajaţi ai Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare.

Festivalul Filmului European 2011 va începe joi, în Capitală

Festivalul Filmului European va fi deschis oficial joi, cu filmul "Essential Killing" (Polonia, 2010), în regia lui Jerzy Skolimowski, la CinemaPro din Capitală, evenimentul fiind precedat de un concert al trupei The Amsterdams, miercuri, în grădina Verona, au anunţat organizatorii.

Patti Smith şi Kronos Quartet, recompensaţi cu Polar Music Prize pe 2011

Cântăreaţa rock americană Patti Smith şi cvartetul de coarde american Kronos Quartet au fost recompensaţi cu Polar Music Prize pe 2011, considerată cea mai înaltă distincţie muzicală suedeză, informează bbc.co.uk.

Proiectul „Lupu/ Wolf” de Bogdan Mustaţă, selectat la Sundance Institute Directors Lab

Proiectul cinematografic "Lupu/ Wolf", de Bogdan Mustaţă, a fost selectat la Sundance Institute Directors Lab, care are loc între 30 mai şi 23 iunie, în Utah (SUA), se arată pe sundance.org.

LPF negociază vânzarea pachetelor rămase cu B1

Liga Profesionistă de Fotbal negociază cu postul de televiziune B1 vânzarea celor cinci pachete rămase nevândute din drepturile de televizare a meciurilor din Liga I la licitaţia din 4 aprilie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul ligii.

CNA atenţionează TVR să îi dea dreptul la replică lui Gelu Voican Voiculescu

CNA a constatat dezechilibre în emisiunea "Reportajele Jurnalului" difuzată de TVR 1 pe 10 aprilie, în care s-a vorbit despre Revoluţie, şi cere Televiziunii Române, printr-o scrisoare de atenţionare, să îi acorde drept la replică lui Gelu Voican Voiculescu, căruia i s-au adus acuzaţii.

LPF: Finanţatorii şi jucătorii, interzişi să participe emisiuni TV legate de meciurile netelevizate

Oficialii cluburilor şi jucătorii de fotbal nu vor avea voie să participe la emisiuni TV legate de meciurile netransmise, în caz contrar urmând să fie amendaţi cu suma de un milion de lei, s-a stabilit, marţi, în cadrul Adunării Generale a LPF, a declarat Dumitru Dragomir, preşedintele ligii.

TVR a primit 148.800 de lei de la Ministerul Turismului pentru emisiunea amendată de CNA

Televiziunea Română a încheiat un contract de coproducţie cu Ministerul Dezvoltării şi Turismului, al cărui preţ este de 148.800 de lei, cu TVA, pentru trei ediţii ale emisiunii "Ne vedem la TVR" în care sunt promovate destinaţii turistice din ţară, una fiind amendată cu 10.000 de lei, joi, de CNA.

Reporters sans Frontieres: Raul Castro, Vladimir Putin şi Hu Jintao, pe lista „prădătorilor” libertăţii presei

Raul Castro, Vladimir Putin, Hu Jintao, Kim Jong-il şi ayatolahul Ali Khamenei se numără printre cei 38 de "prădători" ai libertăţii presei incluşi într-o listă realizată de organizaţia Reporters sans Frontieres (RSF), publicată marţi, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei.

Filmul „Morgen”, de Marian Crişan, în competiţia festivalului IndieLisboa 2011

"Morgen", de Marian Crişan, a fost selectat în competiţia internaţională de lungmetraje a Festivalului Internaţional de Film Independent de la Lisabona - IndieLisboa -, care se desfăşoară în perioada 5 - 15 mai, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala portugheză.

Pierre Cardin vrea să vândă grupul de firme pe care îl conduce pentru 1 miliard de euro

Designerul şi industriaşul francez Pierre Cardin, în vârstă de 88 de ani, a declarat într-un interviu publicat marţi în cotidianul american Wall Street Journal (WSJ) că se simte "pregătit" să vândă "acum" grupul de firme pe care îl conduce, pentru suma de un miliard de euro, informează AFP.