Video Pastila de lectură: Poeta Lorena Enache recomandă ”O viaţă de om”, de Robert Seethaler, ”o carte fix de carantină”

  • Poeta Lorena Enache recomandă romanul ”O viaţă de om”, de Robert Seethaler: ”Este o carte de fix carantină”
  • ”E o carte a vieţii noastre, foarte rar găsim cărţi în care nu se întâmplă chestii extrardinare. E o carte foarte simplă. Până şi un om simplu, care nu pare cel mai inteligent om de pe Pământ, are sentimentele şi dorinţele lui”, spune aceasta
  • ”O viaţă de om”, de Robert Seethaler, a apărut în 2019 la editura Polirom. Lorena Enache a publicat două volume de poezie şi gestionează evenimentul ”Cozy Poetry Night”, cu reprezentaţii în mai multe oraşe din ţară
308 afișări

Poeta Lorena Enache recomandă ”O viaţă de om”, de Robert Seethaler: ”Se descrie foarte concret, foarte curat, foarte coerent traseul unui om care a prins şi războaie şi foamete şi la un moment dat s-a şi îndrăgostit. Cam asta ar fi punctul culminat al cărţii. E o carte a vieţii noastre, foarte rar găsim cărţi în care nu se întâmplă chestii extrardinare. E o carte foarte simplă”.

”În «O viaţă de om»  aflăm că obişnuinţa nu este neapărat un lucru rău, că simplitatea unei vieţi şi munca în fiecare zi, aşa cum avem noi corporatiştii parte, fericirea poate fi găsită şi într-un program standard, şi într-o femeie pe care o porţi în minte”. Înţelegem că de fapt până şi un om simplu, care nu pare cel mai inteligent om de pe Pământ, are sentimentele şi dorinţele lui, vrea să se întoarcă în locul în care pare că îi este mai bine”, explică tânăra.

”Oricât de simplu ar fi acest roman, este ceva de citit pentru odihnit mintea.  Ne demonstrează zilele astea că se poate trăi simplu, poţi să vezi în fiecare zi aceleaşi 2-3 chipuri, fără să ai nevoie de mai mult. Carantină frumoasă!”, spune Lorena Enache.

Lorena-Ella Enache s-a născut pe 9 august 1996. Scrie de la 18 ani şi a publicat volumele de poezie ”Autoanaliză” (2017) şi ”pH 2.1” (2018), la editura Paralela 45. Este organizatoarea evenimentului ”Cozy Poetry Night”, cu spectacole la Bucureşti, Iaşi, Bacău, Braşov şi Roman. ”Corporatistă şi destul de ok cu asta. Mă ocup cu plantatul florilor şi uscatul lor în uitare, mănânc multe paste, citesc romane şi poezie în mod egal, găsesc rar poezie care să mă întindă pe burtă şi să mă frece cu mentol pe spate, nu sunt introvertită, dar prefer compania unor anumiţi oameni, am o pisică pentru care încă nu m-am sclăvit prea mult, cumpăr haine şi parfumuri toată ziua-toată noaptea. Cozy mi-a mai liniştit panica de a lucra în echipă şi m-a făcut ceva mai empatică”, explică Lorena.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici