VIDEO Punctul cheie în formarea caracterului lui Adolf Hitler. Eşecul de a fi admis la Academia de Artă din Viena
This browser does not support the video element.
În 1907, Adolf Hitler s-a decis să îşi urmeze visul şi să devină artist. Înclinaţiile acestuia îi erau cunoscute încă din copilărie. Considera că acest lucru era realizabil, odată cu moartea tatălui său care l-a obligat să urmeze altă carieră. La doar 18 ani, se înscrie la examenul de admitere la Academia de Artă din Viena, scrie Descoperă.
Din păcate pentru el (şi pentru mulţi alţii), acesta este respins doi ani consecutivi. Prima examinare din 1907, a trecut examinarea preliminară, care consta în desenarea a două scene biblice, în două sesiuni a câte trei ore fiecare. A doua porţiune a examenului a constat în prezentarea unui portofoliu cu lucrări deja făcute pentru examinatori.
În 1908, la a doua încercare, nu a fost nici măcar admis în examen.
Când a fost respins prima dată în 1907, motivaţiile examinatorilor a fost că lucrările conţineau „prea puţine capete”, menţionând că Hitler nu avea o anumită înclinaţie spre artă, ci mai degrabă spre arhitectură, unde profesorii i-au recomandat să încerce. Neterminând şcoala, la care a renunţat la vârsta de 16 ani, acest parcurs era problematic.
Michael Liversidge, profesor de artă la Universitatea Bristol, unde a predat istoria artei din 1970 şi a fost şeful departamentului pentru 21 de ani, a studiat aceste picturi. A dezvăluit că „nu are multe aptitudini tehnice, dar nu este atât de rău încât nu se poate învăţa – în special atunci când este mai îndrăzneţ cu cărbunele şi creta neagră. […] Dar nu este un geniu latent aici şi nu mai mult de un GCSE moderat. […] Aşadar, dacă acestea (operele) sunt parte din portofoliul pentru o aplicaţie de a studia la o academie de artă majoră din Europa, examinatorii au avut dreptate să-l respingă. […] Dacă acestea sunt ceea ce a trimis cu siguranţă nu merita să fie examinat pentru un loc”.
Citeşte continuarea articolului pe Descoperă
Citeşte şi: O cină a simpatizanţilor extremei-drepte în Washington. Elogiul lui Hitler şi scuzele restaurantului
Citeşte şi: Bază SECRETĂ nazistă, descoperită de cercetători ruşi în zona arctică. Ce căuta Hitler în apropiere de Polul Nord – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Donald Tusk: Boris Johnson demonstrează „amnezie politică” prin comparaţia „absurdă” cu Adolf Hitler
Citeşte şi: Adolph Hitler în genunchi, în poziţie de rugăciune: Statuia a fost vândută pentru 15 milioane de euro – FOTO
Citeşte şi: Imaginea pe care Hitler a interzis-o pentru că îl înfăţişa într-o ipostază „sub demnitatea umană” – FOTO
Citeşte şi: De ce Hitler a purtat acel tip de mustaţă
Citeşte şi: Ce nu ştiai despre cel mai loial colaborator al lui Hitler: Goebbels a fost „Casanova” al naziştilor. Detalii picante din viaţa celui care a stat alături de Fuhrer până la moartea acestuia