Prima pagină » Economic » Apple anunță noi investiții în China, deși Trump cere producția în SUA

Apple anunță noi investiții în China, deși Trump cere producția în SUA

Tim Cook, CEO-ul Apple, a anunțat extinderea investițiilor companiei în China, contrar apelurilor lui Donald Trump de a reloca producția pe teritoriul american.
Apple anunță noi investiții în China, deși Trump cere producția în SUA
Sursă foto: Hepta via Mediafax Foto
Maria Miron
15 oct. 2025, 15:28, Economic

Decizia a fost făcută publică miercuri, după întâlnirea cu ministrul chinez al industriei, Li Lecheng, la Beijing, unde Cook a reafirmat angajamentul companiei față de piața chineză, în pofida tensiunilor comerciale dintre cele două țări.

„Producătorul iPhone va continua să investească în China”, a transmis Ministerul Industriei și Tehnologiei Informației, citat de Reuters, fără să precizeze valoarea estimată a investițiilor.

Apple, dependentă de aprovizionarea chineză

Tot mai multe companii americane devin prudente în relațiile lor cu China, pe fondul tensiunilor comerciale dintre cele două țări, însă Apple pare să urmeze o strategie de echilibru: „Firmele americane sunt atente să nu supere Casa Albă, dar totodată nu vor să pară nesincere în fața Beijingului”, a declarat un consultant din Shanghai pentru sursa citată.

Tim Cook a consolidat legăturile Apple cu ambele economii. În august, el i-a oferit lui Donald Trump o placă simbolică dedicată „Programului Apple pentru producția americană”, după ce compania a promis investiții de 100 de miliarde de dolari în SUA. Totuși, în China, Cook a anunțat în martie un fond de energie curată de 720 milioane yuani (aproximativ 101 milioane dolari).

Apple rămâne dependentă de lanțul de aprovizionare chinez, unde se asamblează majoritatea iPhone-urilor, deși compania încearcă treptat să mute o parte din producție în India.

Aproape 11 milioane de iPhone-uri vândute în China doar în trimestrul 3

Recent, directorul operațional al Apple, Sabih Khan, a vizitat producătorul chinez Lens Technology din Changsha, un furnizor chinez care produce de 19 ani ecranele de protecție din sticlă pentru iPhone și Apple Watch. Ministrul chinez al Tehnologiei a dezvăluit că țara sa „speră ca Apple să continue să exploreze piața chineză și să crească împreună cu furnizorii locali”.

Livrările Apple în China au crescut cu 0,6%, ajungând la 10,8 milioane de telefoane în al treilea trimestru al anului 2025, Apple fiind singurul mare brand care a înregistrat o creștere în această perioadă, datorită succesului seriei iPhone 17.

„Mediul de afaceri a fost întotdeauna un stabilizator al relațiilor China–SUA și un promotor al cooperării pragmatice”, consideră ambasadorul Chinei în SUA, Xie Feng, insistând pe rolul companiilor americane în menținerea dialogului economic dintre cele două țări.