Prima pagină » Economic » Scandal în Parlament privind legea bugetului: amendamentul PSD pentru ajutorul unic al pensionarilor a trecut în comisii cu voturile PSD, UDMR și PACE, dar nu a adunat suficiente voturi. AUR nu a votat. PSD se retrage de la dezbatere

Scandal în Parlament privind legea bugetului: amendamentul PSD pentru ajutorul unic al pensionarilor a trecut în comisii cu voturile PSD, UDMR și PACE, dar nu a adunat suficiente voturi. AUR nu a votat. PSD se retrage de la dezbatere

Amendamentul PSD privind acordarea unui ajutor unic pentru pensionari a fost aprobat miercuri de comisiile reunite de buget. Deși parlamentarii AUR nu au participat la vot, inițiativa a trecut cu sprijinul reprezentanților UDMR și al parlamentarilor din grupul PACE. PNL a criticat amendamentul, spunând că ar crește deficitul bugetar, neexistând sursă clară de finanțare. În total, 23 de parlamentari au votat „pentru”, 19 au votat „împotrivă”, unul s-a abținut, iar opt parlamentari prezenți, cei de la AUR, nu au exprimat niciun vot.
Scandal în Parlament privind legea bugetului: amendamentul PSD pentru ajutorul unic al pensionarilor a trecut în comisii cu voturile PSD, UDMR și PACE, dar nu a adunat suficiente voturi. AUR nu a votat. PSD se retrage de la dezbatere
Nițu Maria
18 mart. 2026, 13:26, Economic

UPDATE 14:00 USR transmite comunicat după scandalul cu PSD

USR acuză PSD, într-un comunicat, că „se joacă cu AUR de-a bugetul țării” și solicită tuturor partidelor să revină în comisiile de buget și „să voteze bugetul cât mai repede în forma trimisă de Guvern”.

„PSD trebuie să înceteze să saboteze bugetul încercând să își facă imagine publică cu amendamente pentru care nu există fonduri. Dezbaterile pe buget nu pot rămâne blocate cât timp PSD se târguiește cu AUR ca să treacă diverse amendamente”, mai arată USR în comunicatul citat.

UPDATE Pauza din comisii se prelungește, reluarea ședinței la ora 15:00

Pauza a fost extinsă. Lucrările din comisii vor fi reluate la ora 15:00, nu la 13:45, cum se anunțase inițial. Nu se știe încă dacă parlamentarii PSD se vor întoarce în ședință.

UPDATE 13:25 Pauza se prelungește

Pauza se prelungește, după ce președinții comisiilor de buget, Bogdan Huțucă, din partea PNL la Camera Deputaților, și Gabriela Horga, din partea PNL la Senat, anunțaseră inițial că aceasta va dura până la ora 13:00.

Potrivit surselor, ședința este așteptată să fie reluată în câteva minute, dar există posibilitatea de prelungire, deși nu se știe cât mai exact. Nu este clar, în acest moment, dacă și în ce măsură blocajul din comisie va influența programul Parlamentului, în condițiile în care dezbaterea pe legea bugetului de stat ar trebui să înceapă la ora 16:00.

„Curat vot, coane Fănică, dar să se mai numere o dată!”. Scene demne de Caragiale la Parlament la votul din comisii

Într-o scenă care a amintit mai degrabă de Caragiale decât de o dezbatere tehnică pe buget, comisiile reunite de buget-finanțe au fost miercuri teatrul unui nou scandal politic, după ce parlamentarii s-au contrazis nu doar pe fondul unui amendament PSD, ci și pe felul în care se numără voturile.

UPDATE

Comisiile reunite de buget au aprobat bugetul Ministerului Muncii în varianta propusă de guvern, fără includerea amendamentului PSD pentru ajutoarele pensionarilor. Ședința a fost suspendată până la ora 13:00.

Cvorumul ședinței este asigurat de parlamentarii celorlalte partide reprezentate în Parlament.

UPDATE

Senatorul PSD Daniel Zamfir a anunțat că parlamentarii PSD nu mai participă la dezbaterea legii bugetului, relatează G4Media. Parlamentarii PSD au părăsit sala în care se desfășura ședința comisiilor reunite de buget din Parlament.

Amendamentul PSD respins în comisie: a obținut doar 23 de voturi din 26 necesare

Gabriela Horga (PNL) a explicat în comisie că un amendament este adoptat doar dacă primește voturile a jumătate plus unu din membrii prezenți, adică 26 de voturi. Cum amendamentul a obținut doar 23 de voturi „pentru”, el nu a fost aprobat, a precizat Horga.

UPDATE Scandal în Parlament

După vot, disputa s-a mutat pe aspectele procedurale. Conducerea comisiei analizează regulamentul pentru a stabili dacă abținerea AUR, care a decis să nu voteze, trebuie contabilizată ca voturi împotrivă sau ca neexprimate.

Se cere în cor reluarea votului, într-un scandal de proporții care a izbucnit după rezultat.

UPDATE

Daniel Zamfir (PSD) a solicitat reluarea votului, însă Bogdan Huțucă a respins cererea. Cei mai vehemenți contestatari din rândul PSD sunt Zamfir și Marius Budăi, care critică procedura. Iulius Marian Firczak, deputat al minorității rutene și secretar al Comisiei pentru buget, a confirmat că numărul voturilor pentru amendament nu a fost suficient în raport cu prezența deputaților.

UPDATE

Amendamentul PSD pentru majorarea ajutoarelor sociale a primit aviz favorabil în comisie, chiar dacă partidul nu a mai beneficiat de voturile AUR, care a preferat să se abțină.

Decizia finală va fi însă stabilită joi, în plen, atunci când vor fi votate toate amendamentele propuse de PSD în cadrul pachetului de solidaritate.

23 de parlamentari de la PSD, UDMR și PACE au votat „pentru”, unul s-a abținut, cei 8 membri AUR nu au votat, iar 19 au spus „împotrivă”.

URMĂREȘTE AICI LIVE

AUR, partidul care a sprijinit PSD în ultimele două zile pentru trecerea mai multor amendamente, nu a susținut modificările propuse pentru bugetul Ministerului Muncii.

Amendamentul ar fi majorat bugetul ministerului cu 1,1 miliarde de lei și a fost principala sursă de dispute în coaliție în ultimele luni. Același amendament va fi readus în plen pentru o decizie finală privind includerea sa în buget.

În timpul dezbaterilor, Bogdan Huțucă de la PNL, președintele ședinței comisiei, a precizat că nu va intra în conținutul măsurilor de sprijin. „Abordez problema bugetară. Din abordarea Ministerului Finanțelor înțelegem că veniturile au fost întinse la maximum posibil.”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat că sumele alocate pentru asistența socială au crescut semnificativ în ultimii ani.

„Este clar că aceste sume au crescut și că presiunea pe buget a devenit din ce în ce mai mare. Am asigurat 1,7 miliarde pentru aceste plăți deja. Înțelegem nevoia și am acoperit din suma cerută 1,7 miliarde. În momentul în care extragem această sumă de 1,1 miliarde din buget, trebuie să punem banii la loc. Se adaugă la deficit. Ca atare, nu susținem amendamentul”, a spus Nazare.

UPDATE Ministerul Sănătății crește bugetul pentru screening și prevenție. Anumite programe vor fi extinse

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță o creștere semnificativă, cu 300 de milioane de lei, a bugetului pentru programele naționale de screening și prevenției.

Bugetul pentru programele naționale de sănătate dedicate screeningului și prevenției ajunge în 2026 la 1,2 miliarde lei, față de 900 de milioane lei în 2025, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Într-o postare pe Facebook în care ministrul a precizat sumele alocate prevenției, el afirmă că este o creștere clară, necesară și asumată. Rogobete anunță că anumite programe de screening vor fi extinse.

„De ce? Pentru că știm foarte bine costul inacțiunii: diagnostice târzii, tratamente mai dificile, suferință care putea fi evitată. Extindem programele de screening pentru cancerul de col uterin, cancerul de sân și cancerul colorectal. În același timp, facem un pas major în screeningul neonatal: de la 3 biomarkeri la 22 de biomarkeri, depășind media Uniunii Europene. Asta înseamnă depistare mai rapidă și șanse reale pentru copii încă din primele zile de viață.”, transmite ministrul.

Știrea inițială

Proiectele privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale ajung miercuri în dezbaterea comună a Camerei Deputaților și Senatului, începând cu ora 16:00, după parcurgerea etapelor din comisiile de specialitate și din cele de buget-finanțe.

Documentele, aprobate anterior de Guvern, au fost trimise Parlamentului la finalul săptămânii trecute. Termenul limită pentru depunerea amendamentelor a fost luni, la ora 13:00, iar o parte dintre acestea au fost acceptate ulterior în cadrul comisiilor reunite de buget-finanțe.

Luni seară, între orele 18:00 și 22:00, comisiile de specialitate s-au reunit pentru a analiza și aviza proiectul de buget, care a fost apoi transmis mai departe comisiilor de buget. În acest interval, fiecare ordonator principal de credite a fost audiat, iar documentul a primit avize favorabile.

Comisiile reunite de buget-finanțe au continuat dezbaterile marți și au aprobat alocările bugetare pentru fiecare ordonator de credite, urmând ca discuțiile să se finalizeze miercuri dimineață.

În prima zi a discuţiilor au fost aprobate bugetele unor instituţii precum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ, CNSAS, Avocatul Poporului şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.

După această etapă, proiectele intră în dezbaterea plenului comun, unde vor fi susținute amendamentele depuse. Ședința începe miercuri după-amiază și continuă joi, când este așteptat votul final.

Recomandarea video