EXCLUSIV: Sistemul donaţiilor destinate diminuării efectelor crizei, menţinut cel puţin până în 2014

Sistemul donaţiilor destinate diminuării efectelor crizei economice, impuse de Guvern în instituţii publice, regii autonome şi companii naţionale, va fi menţinut cel puţin până în anul 2014 inclusiv, sumele obţinute de stat din această sursă fiind estimate în creştere, până la 1,6 miliarde lei anual.

16 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Sistemul donaţiilor destinate diminuării efectelor crizei, menţinut cel puţin până în 2014

EXCLUSIV: Sistemul donaţiilor destinate diminuării efectelor crizei, menţinut cel puţin până în 2014 (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Menţinerea acestor donaţii, care au un caracter obligatoriu, este indicată în proiectul de buget pentru 2011, obţinut de MEDIAFAX, în care sumele estimate să fie colectate de stat din această sursă sunt cifrate cu exactitate până în anul 2014, cu excepţia anului viitor.

Astfel, la capitolul "donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice" din proiectul bugetului de stat sunt indicate încasări totale de 1,14 miliarde lei pentru 2010, conform execuţiei preliminate.

Documentul nu indică şi încasările prognozate din această sursă pentru anul 2011, dar prezintă cu exactitate veniturile aşteptate din astfel de donaţii pentru intervalul 2012-2014, respectiv 1,25 miliarde lei în 2012, 1,59 miliarde lei în 2013 şi 1,62 miliarde lei în 2014.

Guvernul a decis, în primăvara acestui an, motivând efectele negative ale crizei economice, să introducă un plafon maximal de 8.000 lei al veniturilor obţinute de angajaţi din companii de stat, iar din câştigul care depăşeşte acest plafon o cotă de 90% să fie vărsată într-un fond de solidaritate.

Executivul a decis totodată ca reprezentanţii statului în adunările generale ale acţionarilor din companiile unde statul este acţionar minoritar să îşi doneze indemnizaţia într-un cont de solidaritate, refuzul fiind sancţionat prin înlocuirea acestora din AGA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici