Guvernatorul Băncii Ciprului, contestat în timpul crizei financiare, a demisionat din funcţie

Guvernatorul Băncii Ciprului, Panicos Demetriades, contestat de autorităţile guvernamentale cipriote pentru modul în care de gestionat criza financiară de anul trecut, când ţara a fost în pragul falimentului, şi-a dat luni demisia, relatează Kathimerini.

125 afișări
Imaginea articolului Guvernatorul Băncii Ciprului, contestat în timpul crizei financiare, a demisionat din funcţie

Panicos Demetriades, guvernatorul Băncii Ciprului (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Demisia sa a fost acceptată de preşedintele Nicos Anastasiades, iar Demetriades va mai rămâne în funcţie până pe 10 aprilie.

Anastasiades anunţase în septembrie anul trecut că ar putea cere Curţii Supreme să decidă dacă Demetriades, numit de fosta administraţie prezidenţială, poate fi concediat.

Tensiunile dintre cei doi au durat luni de zile şi au devinit un conflict deschis atunci când Anastasiades a fost ales preşedinte al Ciprului, acum un an.

Demetriades nu a dezvăluit motivul demisiei, dar două surse apropiate situaţiei au declarat că acesta şi-a prezentat demisia ministrului de Finanţe Haris Georgiades, aflat la reuniunea Eurogroup de la Bruxelles.

O sursă care a văzut scrisoarea de demisie a spus că Demetriades a citat motive familiale şi personale, precum şi dificultăţi în colaborarea cu board-ul băncii centrale.

Demetriades a fost numit în mai 2012, pentru un mandat de cinci ani, de către preşedintele de atunci, Demetris Christofias, un comunist blamat pentru politicile care au dus Ciprul aproape de un colaps economic.

Membrii board-ului băncii centrale, dintre care mulţi au fost numiţi de actuala administraţie a ţării, l-au acuzat pe Demetriades că nu i-a informat în legătură cu mai multe probleme importante.

Demetriades este contestat şi de membri importanţi ai guvernului, care consideră că a subminat băncile cipriote, înainte de programul de salvare care a avut loc anul trecut.

Anastasiades l-a acuzat în mod deschis pe Demetriades, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), că nu a condus eficient negocierile pentru programul de salvare convenit cu creditorii internaţionali în luna martie a anului trecut. Tensiunile păreau să se fi calmat însă în ultimele luni.

Statul cipriot a fost nevoit să închidă o bancă mare şi să reţină din economiile deponenţilor, de peste 100.000 de euro, în schimbul unui ajutor de 10 miliarde de euro din partea UE şi FMI.

Demetriades a fost în mod constant criticat pentru restructurarea prea lentă a sectorului bancar, dar BCE a avertizat de mai multe ori ca autorităţile cipriote să nu se amestece în activitatea sa de guvernator al băncii centrale.

Apropiaţi ai lui Demetriades au afirmat frecvent că acesta este ţinta unei campanii orchestrate de subminare nu doar a independenţei băncii centrale, ci şi de a-i forţa demisia.

Reprezentanţii BCE au refuzat să comenteze.

Potrivit acordului de salvare, Laiki Bank, a doua mare bancă din Cipru, a fost închisă, iar depozitele de sub 100.000 de euro au fost transferate la Bank of Cyprus. Depozitele de peste 100.000 de euro ale Laiki au fost îngheţate şi folosite pentru plata datoriilor. Deţinătorii unor depozite de peste 100.000 de euro la Bank of Cyprus au pierdut circa 60% din valoarea acestora.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, economia Ciprului se va contracta în acest an cu 4,8%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici