Economic

Amazon solicită personalului call center să lucreze de acasă

Amazon încurajează angajaţii serviciului clienţi din SUA să lucreze de acasă, semnalând preferinţa companiei pentru munca la distanţă în anumite roluri care ar ajuta la economisirea de bani pe proprietăţi imobiliare, potrivit unor persoane familiare cu acest subiect, conform Bloomberg.

Marea Britanie cere noi sancţiuni şi blocarea exporturilor Rusiei: Londra vizeză să treacă o femeie pe lista sacnţiunilor

700 de mărfuri care sunt cruciale pentru capacităţile industriale şi tehnologice ale Rusiei ar urma să fie blocate.

Încă o amânare: Blue Air anunţă că nu va relua zborurile din 10 octombrie

Termenul prevăzut pentru reluarea zborurilor de către Blue Air nu va putea fi respectat, anunţă, vineri, compania, care este în discuţii cu potenţiali investitori, creditori şi cu Guvernul României.

Preţurile crescute nu i-au speriat pe români: s-au cumpărat mai multe bilete de avion

Românii au cumpărat în vară cu 10% mai multe bilete de avion, în ciuda preţurilor mai mari, potrivit Vola.ro.

România, reprezentată oficial la lansarea Interconectorului Grecia-Bulgaria: Reduce dependenţa de gaz rusesc

Lansarea Interconectorului Grecia-Bulgaria, la care va fi prezent şi premierul Nicolae Ciucă, este o etapă importantă pentru asigurarea necesarului în plan energetic şi poate reduce, în acelaşi timp, dependenţa de gazul rusesc.

Meta, compania-mamă a Facebook, va îngheţa angajările până la finalul anului

Compania-mamă a Facebook, Meta, a anunţat că implementează o îngheţare a angajărilor „pentru majoritatea rolurilor din cadrul companiei” şi va „minimiza costurile”, în timp ce grupul de social media se luptă cu o criză publicitară şi o concurenţă în creştere, a raportat Financial Times.

Spania a îngheţat 41 de milioane de euro de oligarhi ruşi

În total, UE a îngheţat în total 14,6 miliarde de euro de la apropiaţi ai lui Putin.

Patronii de restaurante luptă împotriva energiei scumpe: mâncare rece la lumina lumânărilor

Iniţiativa unor administratori de restaurante din capitala Belgiei de a economisi la facturi ar putea fi preluată în restul Europei.

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur cu dobânzi de până la 8,10% pe an

Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 8,10% pe an, anunţă Ministerul de Finanţe. Banii vor fi utilizaţi pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Acord politic în trei puncte pentru combaterea preţurilor ridicate la energie

Miniştrii Energiei ai Uniunii Europene au ajuns vineri la un acord politic cu privire la măsurile de atenuare a preţurilor ridicate la energie electrică, la Consiliul extraordinar de la Bruxelles. Măsurile au fost anunţate pe Twitter de preşedinţia cehă.

Cresc semnificativ ratele la bancă: IRCC a urcat la 4,06%, de la 2,65%, marcând un avans de 53%

IRCC, dobânda de referinţă pentru credite, a urcat la 4,06%, de la 2,65%, potrivit indicelui publicat trimestrial de BNR, marcând un avans de 53% în T2/2022 faţă de T1/2022.

Indicele ROBOR la 3 luni încheie săptămâna la 7,93%, după trei zile de stagnare

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, încheie săptămâna la 7,93%, după ce în ultimele trei zile de tranzacţionare staţionase la 7,93%, arată datele BNR.

INS: Rata şomajului a fost în august de 5,1%, în scădere cu 0,1%

În luna august 2022, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,1%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna iulie 2022, arată datele publicate vineri de INS.

Bitcoin este mai puţin „aur digital” şi mai mult „carne de vită digitală”, potrivit unui studiu care sugerează că criptomoneda are un impact asupra climei mai mare decât cel al mineritului de aur şi la nivelul extracţiei de gaze naturale

Daunele aduse mediului de producerea criptomonedelor reprezintă în medie 35% din valoarea lor de piaţă în ultimii cinci ani, relatează The Guardian.

Primele veşti bune. Inflaţia este în scădere în mai multe ţări ale lumii. Dar este o tendinţă de durată?

În mai multe părţi ale lumii inflaţia a început să dea înapoi. Aceasta nu înseamnă că preţurile nu mai cresc, ci doar că scumpirile încetinesc. Totuşi, este un semn binevenit pentru consu­matorii care strâng cureaua şi pentru băncile centrale care trebuie să aleagă între a lupta cu preţurile şi a salva creşterea economică. Dar ce face ca inflaţia să se retragă? Este o tendinţă de durată?

Grupul suedez Lantmännen Unibake deschide o nouă fabrică în România. Compania este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de panificaţie

Lantmännen Unibake România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de panificaţie, care realizează chifle pentru hamburgeri şi hot-dog inclusiv pentru gigantul din sectorul restaurantelor McDonald’s, a început construcţia noii fabrici din Pantelimon (jud. Ilfov).

Pavăl Holding – controlat de acţionarii retailerului de bricolaj Dedeman- cumpără 24% din Promateris de la omul de afaceri Florin Pogonaru

Promateris (PPL), producător de ambalaje biodegradabile şi compostabile listat la Bursa de la Bucureşti cu o capitalizare de 382 mil. lei, a anunţat joi seară că Pavăl Holding – controlat de Adrian şi Dragoş Pavăl, acţionarii retailerului de bricolaj Dedeman, au intrat în acţionariatul companiei.

London Metal Exchange va discuta interzicerea metalului rusesc – surse

London Metal Exchange (LME) intenţionează să discute interzicerea noilor livrări de metale ruseşti, cum ar fi aluminiul, nichelul şi cuprul, au declarat trei surse familiare cu această chestiune, citate de Reuters.

Preţul petrolului a crescut aproape de 90 de dolari, OPEC+ ia în considerare reducerea producţiei

Preţul petrolului a crescut joi, atingând pentru scurt timp pragul de 90 de dolari pe baril, în condiţiile în care principalii membri ai OPEC+ discută o reducere a producţiei săptămâna viitoare, însă creşterile s-au temperat din cauza dolarului mai puternic şi a perspectivelor economice slabe.

Porsche a debutat pe Bursa de la Frankfurt la o evaluare de 75 de miliarde de euro

Porsche AG a intrat joi la tranzacţionare pe Bursa de la Frankfurt la o capitalizare de circa 75 de miliarde de euro după ce Volkswagen a sfidat volatilitatea din pieţe şi a listat producătorul de maşini sport, scrie Reuters.

Taxă de solidaritate. Guvernul spaniol vrea să obţină 3,1 miliarde euro taxând persoanele bogate

Guvernul de coaliţie condus de Partidul Socialist din Spania a declarat joi că cetăţenii a căror avere depăşeşte 3 milioane de euro vor fi supuşi unei noi taxe pe active în 2023 şi 2024.

România, în pericol de infringement din cauza strategiilor pe mediu şi energetice. Comisia Europeană a trimis scrisori de punere în întârziere

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită scrisori de punere în întârziere Bulgariei, Irlandei, Poloniei şi României, pentru că nu şi-au notificat strategiile naţionale pe termen lung privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice.

Germania a stabilit un plan de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul Olaf Scholz a anunţat, joi, un plan de plafonare a preţurilor la energie, în acest sens urmând să fie alocată suma de 200 de miliarde de euro, iar suprataxa pentru gaze, care a generat controverse, a fost anulată.

Rata inflaţiei a atins nivelul de 10% în Germania

Rata inflaţiei a continuat să crească în Germania, atingând în luna septembrie nivelul de 10,0%, pe fondul majorării preţurilor la energie şi alimente, conform estimărilor Oficiului german pentru Statistică.

Acţiunile Transgaz înregistrează o creştere cu 12%, anunţ de majorare a capitalului social

Acţiunile Transgaz (simbol bursier TGN) se apreciază joi cu 12%, pe fondul unor tranzacţii de 1,85 mil. lei, după ce compania a anunţat miercuri seară la bursă că administratorii au avizat, în vederea supunerii spre aprobare unei AGA, majorarea capitalului social.

Rabla şi Rabla Plus: înscrierile încep pe 30 septembrie 2022

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat data la care vor demara înscrierile în program.

Mai mulţi bani pentru tinerii care împlinesc 18 ani şi pleacă din sistemul de protecţie socială

Tinerii care împlinesc 18 ani şi se află în grija statului au posibilitatea să primească, dacă optează pentru ieşirea din sistem, o sumă de trei ori mai mare decât cea care le revenea până acum, adică 7.650 de lei, a anunţat joi ministrul Familiei Gabriela Firea.

Criza gazului. Răspunsul la întrebarea care ar putea decide viitorul Europei: Cum va fi iarna 2022-2023? Iată primele prognoze

Cu preţuri la energie care urcă pe zi ce trece şi cu o posibilitate reală ca Rusia să taie gazul în sezonul rece, Europa pare mai dependetă ca niciodată de o iarnă blândă.

Subscrierile RCA s-au dublat în primul semestru. Euroins, Groupama şi Allianz-Ţiriac conduc topul RCA

Piaţa RCA a ajuns la 4,25 mld. lei în primul semestru (S1) din 2022, în creştere cu 89% faţă de S1/2021, un nivel re­cord comparativ cu primul semestru al ultimilor cinci ani.

Un dezastru climatic de proporţii. Estimare: Fisurile din gazoductele Nord Stream sunt şi cea mai mare scurgere de gaz cu efect de seră înregistrată vreodată în lume

Scurgerile de metan din conductele avariate ale gazoductelor Nord Stream vor fi, de departe, cea mai mare scurgere de gaz cu efect de seră înregistrată vreodată.

UE avertizează ţările că plafonarea preţului la gaze ar veni cu riscuri

Comisia Europeană a avertizat ţările membre că o plafonare generală a preţurilor la gaze ar putea fi complexă şi ar putea prezenta riscuri pentru securitatea energetică, în contextul în care unele ţări au cerut Bruxelles-ului să intervină pentru a controla preţurile, scrie Reuters.

Peste jumătate dintre proprietarii români nu ȋşi declară veniturile din chirii la ANAF

Doar o treime dintre chiriaşii români ştiu că au contractul de ȋnchiriere ȋnregistrat la Administraţia Financiară, ȋn timp ce 35% declară că au un contract nedeclarat ori o proprietate ȋnchiriată mascat, sub forma unui comodat sau doar o ȋnţelegere verbal, arată un sondaj Kastel Group.

Guvernul italian reduce prognoza de creştere pentru 2023, vede o îmbunătăţire a finanţelor publice

Guvernul italian demisionar condus de Mario Draghi a redus miercuri prognoza de creştere economică pentru anul viitor la 0,6% din cauza costurilor energetice foarte ridicate, dar a declarat că veniturile mari vor asigura totuşi o îmbunătăţire a finanţelor publice, scrie Reuters.

Isărescu: Nu poţi să te joci cu cursul valutar, este indicatorul cel mai de încredere

Mugur Isărescu, guverantorul BNR, spune că stabilitate cursului valutar leu/euro este obiectivul principal al Băncii Naţionale, mai ales în vremuri de criză, având în vedere că acesta este principalul indicator de încredere al românilor.

O companie româno-elveţiană a investit 20 milioane de euro într-o parcare supraterană de lângă Aeroportul Otopeni de 1.500 de locuri

Olimpia Parking, o companie cu acţionariat româno-elveţian, a finalizat în septembrie anul acesta investiţia într-o parcare de 1.500 de locuri amplasată în proximitatea aeroportului Otopeni.

Yuanul atinge minime record faţă de dolarul american

Yuanul tranzacţionat la nivel internaţional a scăzut la cel mai redus nivel faţă de dolar de când datele au devenit disponibile, în 2011, scrie BBC.

Comisia Europeană cere statelor membre să-şi modernizeze sistemele de venit minim

Comisia Europeană a cerut miercuri statelor membre să îşi modernizeze sistemele de venit minim pentru a reduce sărăcia şi excluziunea socială în Europa.

Dezvoltatorilor din Bucureşti le merge bine: au cumpărat în ultimii doi ani şi jumătate terenuri de 720 milioane euro

Dezvoltatorii au cumpărat în ultimii doi ani şi jumătate terenuri în valoare totală de 720 milioane euro în Bucureşti, nivel aproape dublu faţă de perioada 2017 - 2019, fapt ce demonstrează apetitul pentru noi proiecte imobiliare, potrivit datelor companiei de consultanţă Cushman & Wakefield Echinox

GLAMI Fashion (Re)search: 1 din 4 români va economisi energie electrică şi gaz, făcând faţă frigului cu haine groase

Când inflaţia creşte, iar economia suferă o destabilizare pregnantă, obiceiurile de consum nu pot rămâne neschimbate. www.glami.ro, cea mai mare platforma pentru descoperirea modei din România, a realizat un sondaj pentru a înţelege cum se adaptează clienţii în această perioadă problematică şi care sunt soluţiile optime pentru satisfacerea nevoilor lor, la acest capitol şi nu numai.Acest studiu face parte din Fashion (Re)search, proiect ce analizează periodic tendinţele pieţei. Datele au fost colectate printr-un chestionar, în perioada 4-18 septembrie, pe care l-au completat peste 4.000 de vizitatori ai platformei GLAMI.ro.

Bursa a trecut din nou pe roşu, chiar dacă piaţa a avut marţi o revenire pe linie

Indicele BET se deprecia cu 1% la începutul sesiunii de trading de miercuri şi ajungea la un declin de 18,4% de la începutul anului încoace, arată datele Bursei din Bucureşti, citate de Ziarul Financiar.