Economic

Sorina Pintea răspunde autorităţilor din Cluj, după ce acestea au cerut să-şi construiască singure spitalul regional

Spitalul regional de la Cluj se va face de către Ministerul Sănătăţii, declară ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după ce autorităţile clujene au anunţat că vor să îşi construiască singure spitalul regional, considerând că Guvernul a amânat investiţia.

Boardul Mitsubishi l-a înlăturat în cele din urmă pe Carlos Ghosn din funcţia de preşedinte al companiei

Boardul Mitsubishi Motors reunit luni l-a înlăturat pe Carlos Ghosn din funcţia de preşedinte al companiei, după arestarea acestuia şi demiterea de la conducerea Nissan Motor, săptămâna trecută, în urma acuzaţiilor de vaziune fiscală.

Acuzaţie gravă. Decontarea unor servicii medicale care au fost deja achitate de pacienţi. Teodorovici anunţă controale

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că instituţia pe care o conduce face controale la operatorii privaţi din domeniul sănătăţii, existând suspiciunea dublării decontărilor făcute de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

BLOCAT în Bucureşti. Mai mult de jumătate dintre angajaţii din clădirile de birouri petrec zilnic între 30 şi 60 de minute pe drum

Mai mult de jumătate (55%) dintre angajaţii din clădirile de birouri din Bucureşti petrec zilnic între 30 şi 60 de minute pentru a ajunge de acasă la birou, iar cei care petrec sub 30 de minute sunt mult mai mulţumiţi de locul de muncă, arată un studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară CBRE, care evaluează importanţa mediului de lucru în activitatea angajaţilor.

Şova, ministru demisionar, în vizită pe şantierul autostrăzii A3: Constructorii sunt penalizaţi. Au întâmpinat probleme de lene

Ministrul Transporturilor Lucian Şova a criticat luni, pe şantierul Autostrăzii 3, modul în care constructorii execută lucrările, spunând că aceştia mint românii, nu ministerul, iar penalităţile vor curge până în ziua recepţiei.

Raportul de adoptare a EURO, înaintat Comisiei, săptămâna aceasta. Scenariile pentru trecerea de la leu la euro

Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat că raportul privind adoptarea euro de către România le va fi trimis membrilor Comisiei pentru euro săptămâna aceasta, iar el recomandă anul 2026, pentru a nu fi un ritm prea alert.

Emisiune de titluri de stat, de Centenar. Populaţia poate cumpăra titluri de stat pe 2 ani cu o dobândă neimpozabilă de 4,5%, de luni

Populaţia poate cumpăra, începând de luni până la 14 decembrie, titluri de stat, pe doi ani, printr-o nouă emisiune iniţiată de Ministerul Finanţelor Finanţelor Publice (MFP), cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului Tezaur.

Elveţienii au decis: Fermierii care lasă coarnele animalelor să crească nu vor primi subvenţii

Elveţienii au respins duminică iniţiativa unui fermier local care solicita subvenţii pentru crescătorii de animale care lăsau să crească coarnele vacilor şi caprelor lor, în loc să le înlăture cu un fier înroşit în foc, o procedură despre care criticii spun că provoacă suferinţă, informează Reuters.

Un partid din Opoziţie propune înfiinţarea unei companii pentru construirea autostrăzii Bucureşti-Braşov

Mai mulţi parlamentari PMP au depus la Senat un proiect care prevede înfiinţarea Companiei Naţionale pentru Construirea Autostrăzii Bucureşti-Braşov S.A., de către Guvern, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

EUROSTAT: Un român din trei nu-şi permite o maşină. Care este situaţia la nivel european

O persoană din trei (29,8%) din România nu-şi poate permite o maşină, mult peste media europeană de 7%, procentul situându-ne pe ultimul loc în uniune, arată datele pentru anul 2017 ale Eurostat.

Iohannis, despre negocierea bugetului UE în perioada Preşedinţiei române: Cu siguranţă putem

Şeful statului, Klaus Iohannis, a declarat că România poate negocia cu siguranţă, în perioada în care va avea Preşedinţia Consiliului UE, un buget de mai multe miliarde de euro, însă acest lucru nu depinde doar de statul care deţine Preşedinţia.

Valentin Lazea, economistul şef al BNR: Stimularea PIB oricum ne dă un comportament cu care nu avem ce căuta în zona euro

Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), a explicat care sunt schimbările necesare pentru ca România să intre în zona euro fără să resimtă decalajele şi care pot fi consecinţele dacă nu va fi suficient de competitivă atunci. Schimbările nu îi vizează doar pe politicieni.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Report de 3,2 milioane de euro la Loto 6/49. Numerele extrase pe 25 noiembrie

Duminică, 25 noiembrie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 22 noiembrie, Loteria Română a acordat 12.606 câştiguri în valoare totală de 888.226,54 lei.

Mărire şi decădere: Carlos Ghosn neagă acuzaţiile. Fostul şef de la Nissan, arestat pentru evaziune fiscală

Fostul preşedinte al Nissan, Carlos Ghosn, arestat luni pentru suspiciuni de evaziune fiscală, neagă acuzaţiile care îi sunt aduse, a anunţat radioul naţional japonez NHK.

Generaţia Z: Perspectiva tinerilor în privinţa tehnologiei şi locurilor de muncă ale viitorului/ „Nu am crescut o generaţie de roboţi”

Membrii generaţiei Z au competenţe tehnice, dar sunt preocupaţi că nu au abilităţile sociale necesare şi îşi doresc mai multă interacţiune umană, opt din 10 se văd lucând în tehnologie, arată un studiu comandat de Dell Technologies.

Proiect: Apele îmbuteliate vor avea inscripţionate pe etichetă concentraţia de nitriţi şi nitraţi

Deputatul PNL Corneliu Olar a depus, în procedură de urgenţă, la Senat un proiect legislativ prin care companiile de îmbuteliere a apei vor fi obligate să înscrie pe etichetele sticlelor sau ale recipientelor concentraţia de nitraţi şi nitriţi, exprimaţi în miligrame per litru.

SUA încearcă să convingă ţările care au baze militare americane să nu mai folosească echipamente şi dispozitive Huawei. Ce promite în schimb

SUA încearcă să convingă mai multe ţări aliate, în care are baze şi alte facilităţi militare, să evite folosirea de echipamente şi dispozitive produse de compania chineză Huawei, pe care o suspectează de spionaj în favoarea guvernului de la Beijing.

Prăbuşirea „împăratului”: Arestarea lui Carlos Ghosn dezlănţuie resentimente în alianţa Renault-Nissan

Arestarea lui Carlos Ghosn şi demiterea sa din funcţia de preşedinte al companiei Nissan Motor, în urma acuzaţiilor de încălcare a legilor fiscale marchează una dintre cele mai abrupte căderi ale unui executiv de top.

Murim cu zile. OECD: România alocă cei mai puţini bani pentru sănătate la nivelul Uniunii Europene

România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte bugetul alocat pentru sănătate în anul 2017, conform unui raport publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Marea prăbuşire a criptomonedelor din 2018: Săptămâna cea mai grea a dus la pierderi de 700 de miliarde de dolari

Marea prăbuşire a criptomonedelor din 2018 tocmai a culmnat cu cea mai slabă săptămână, cu pierderi totale de 700 de miliarde de dolari, după ce bitcoin a căzut aproape la 4.000 de dolari, iar majoritatea monedelor virtuale s-au prăbuşit vineri, comentează Bloomberg.

ULTIMA ORĂ: Un avion cu peste 130 de pasageri la bord, direcţionat de la Suceava spre Iaşi, din cauza ceţii

Aeronava Bologna – Suceava, cu 131 de pasageri la bord, nu a putut ateriza, sâmbătă, pe aeroportul din Salcea, judeţul Suceava, din cauza ceţii, cursa fiind direcţionată spre Iaşi. Alţi 164 de oameni, care aşteptau îmbarcarea spre Bologna, pot amâna zborul sau să ceară banii înapoi pe bilet.

LUPTE DE STRADĂ la Paris: Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii ieşiţi în stradă din cauza scumpirii carburanţilor | FOTO, VIDEO

Poliţiştii francezi au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă în Paris pentru a dispersa protestatarii care îşi manifestă dezacordul faţă de scumpirea carburanţilor, în a doua săptămână de manifestaţii, relatează Le Figaro.

Situaţie controversată la Galaţi: Primăria cumpără autobuze second hand, deşi a demarat procedurile pentru cele electrice

Primăria Galaţi vrea să cumpere 30 de autobuze second hand, deşi în paralel a declanşat mai multe proceduri pentru achiziţionarea de mijloace de transport noi, electrice, dotate cu tehnologie modernă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Black Friday în SUA. Ce s-a căutat cel mai mult la americani/ Cele mai mari câştiguri

Cumpărătorii din Statele Unite au beneficiat de reduceri importante la jucării, îmbrăcăminte şi electronice, atât online, cât şi în magazine, cu ocazia Black Friday, care a oferit comercianţilor un start puternic pentru sezonul de sărbători, informează Reuters.

Cele mai frumoase destinaţii de iarnă din Europa

Europa, cu peisaje îngheţate strălucitoare, târguri de Crăciun şi oraşe medievale acoperite de zăpadă, poate fi o destinaţie de vacanţă magică în timpul iernii, potrivit loveexploring.com.

Logitech negociază achiziţionarea producătorului de căşti Plantronics

Producătorul elveţian de hardware Logitech International dicută preluarea Plantronics Inc, producător american de căşti Bluetooth şi căşti de jocuri, informează Reuters.

O ultimă şansă: G20 ar putea stabili punctul de cotitură în războiul comercial SUA – China

Statele Unite şi China au, săptămâna următoare, ceea ce ar fi o ultimă şansă pentru încetarea focului într-un război comercial din ce în ce mai periculos, după ce preşedinţii celor două state se vor întâlni la Buenos Aires, informează Reuters.

PREMIERĂ: Samsung şi-a cerut scuze angajaţilor care s-au îmbolnăvit sau au murit lucrând în fabricile sale

Samsung şi-a cerut, în mod oficial, scuze oficiale angajaţilor care s-au îmbolnăvit sau au murit după ce au lucrat în fabricile companiei, informează BBC.

Proiect: Vouchere gratuite de 7.000 de lei, neimpozabile, prin Programul Naţional „Prima lumină”

Un număr de 26 de parlamentari USR au înregistrat în Senat un proiect privind acordarea gratuită de bonuri valorice în valoare de 7.000 de lei, denumite "vouchere de lumină", pentru racordarea gospodăriilor fără curent la o sursă de energie electrică.

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani: Populaţia din capitala Chinei, în scădere

Populaţia capitalei Chinei, Beijing, a scăzut în 2017, pentru prima dată în două decenii, anunţă agenţia oficială de ştiri Xinhua, citată de Reuters.

Un membru al Consiliului de Administraţie al BNR: Exista perspectiva unei recesiuni. Face parte din ciclu economic. Se caută prevenirea

Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR), a susţinut, vineri, că apariţia unei recesiuni pentru România este posibilă, în următoarea perioadă, susţinând că, până la un punct, face parte din ciclul economic.

Iohannis a promulgat legea privind transferul la CGMB a atribuţiilor legate de transportul public

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care aprobă OUG 35/2018 care desfiinţează Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti din subordinea Ministerului Transporturilor şi mută atribuţiile privind transportul public rutier în sarcina Primăriei Capitalei, anunţă Preşedinţia.

Primul smartphone cu ecran pliabil de la Samsung ar putea avea un preţ „colosal”

Samsung a anunţat recent primul telefonul pliabil echipat cu display Infinity-Flex.

Cum arată bugetul Administraţiei Prezidenţiale după noua rectificare bugetară. Teodorovici a făcut anunţul

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, la Palatul Victoria, că bugetul Administraţiei Prezidenţiale arată „foarte bine” şi că instituţia a primit mai mulţi bani la rectificarea bugetară.

Finanţele vor lansa săptămâna viitoare o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie/ Ministerul flexibilizează acordarea bonusului de dobândă la aceste titluri

Ministerul Finanţelor va lansa săptămâna viitoare o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie, pe doi ani, cu o dobândă de 4,5%, iar pentru atragerea investitorilor va fi organizată şi o tombolă, a declarat vineri, la Guvern, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară a anului

Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară a anului, cu un plus de 9,5 miliarde de lei la venituri şi 10,7 miliarde de lei la cheltuieli şi cu încadrarea în deficitul bugetar de 2,9% din PIB, a anunţat vineri ministerul Finanţelor Eugen Teodorovici, la Guvern.

Facebook, în centrul unui nou SCANDAL. O adolescentă a fost vândută pe reţeaua de socializare, iar compania nu a observat

O adolescentă din Sudanul de Sud a fost licitată recent pe Facebook pentru a fi luată de soţie, deşi este minoră, acuză o organizaţie pentru drepturile omului, sugerând că reţeaua de socializare online ar fi târg modern de sclavie.

Teodorovici a confirmat, „categoric”, data de la care va creşte salariul minim

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a dat de înţeles vineri, la Guvern, că salariul minim nu va mai creşte de la 1 decembrie, aşa cum anunţase prim-ministrul Viorica Dăncilă, majorarea urmând să se realizeze, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2019.

ANAF: Când se depun chestionarele privind stabilirea rezidenţei fiscale

Persoanele fizice care pleacă din ţară pentru o perioadă sau mai multe de şedere în străinătate, de peste 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, au obligaţia depunerii "Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România".

BNR lansează monede de aur, argint şi alamă, pe tema Centenarului

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur, o monedă din argint, o monedă din alamă pentru colecţionare şi, totodată, va pune în circulaţie o monedă aniversară din alamă, având ca temă 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.